Cărţi
عدد العناصر: 134
- Română
- Română
- Română
PDF
Autor : Dr. Naji ibn Ibrahim Al ArfajReligia lui Adam și a Evei
- Română
PDF
Autor : Dr. Naji ibn Ibrahim Al ArfajRăspunzând întrebărilor critice ale omenirii
- Română
PDF
Autor : Dr. Naji ibn Ibrahim Al ArfajNumai vârful Aisbergului
- Română
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Daniela Dinu Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comCartea „Atenționări cu privire la reglementările specifice femeilor dreptcredincioase” aduce în prim-plan statutul privilegiat pe care islamul i l-a oferit femeii şi importanţa deosebită pe care acesta i-a acordat-o, mergând până într-acolo încât Profetul (ﷺ) obişnuia să le aloce femeilor un anumit timp pentru a le da îndrumări specifice şi i-a sfătuit pe oameni cu privire la comportamentul faţă de femei în timpul predicii din cadrul Pelerinajului de Adio, pe muntele ʻArafāt. Aceasta confirmă obligativitatea protejării femeii în orice perioadă, fapt necesar cu precădere în aceste vremuri în care femeia musulmană este prezentată doar într-o anumită lumină, ceea ce a ştirbit o parte din nobleţea ei şi i-a diminuat statutul. Sperăm ca, prin conţinutul său, această carte, care aduce în discuţie anumite reglementări specifice femeii, să fie o călăuză pe acest drum.
- Română
PDF
Autor : Muhammed bin Saleh Al-Munajjed Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comCartea „33 de modalități pentru a dobândi khușu’ (smerenie, liniște) în salāh (rugăciune)” aduce în discuție însemnătatea existenței khușu’-ului în rugăciune, prezentând principalele mijloace prin care credinciosul poate obține aceasta.
- Română
PDF
Autor : Dr. Naji ibn Ibrahim Al Arfaj Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Oana Fialcofschi Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.com„Un singur mesaj” este o carte pentru cei care caută adevărul cu sinceritate, onestitate și cu mintea deschisă.
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comAceastă carte, care conține selecții din lucrarea „Zad Al-Ma’ad fi hadyi Khayr al-ibad” a imamului Ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!), considerată a fi una dintre cele mai bune cărți care descriu învățăturile Profetului Mohammed (ﷺ), este o abordare a conduitei profetice în toate aspectele vieții, din dorința de a o transforma într-un punct de referință și un exemplu demn de urmat.
- Română
PDF
Autor : Ahmed Al-Amir Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Mariam Oana Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun الناشر : www.islamhouse.comBârfa (și pericolul pe care îl presupune aceasta pentru un nou musulman) În această broșură, autorul a abordat subiecte precum definiția bârfei, interzicerea acesteia în Nobilul Coran și în Sunnah, precum și ce trebuie să facă un musulman atunci când aude că fratele său este bârfit în absența lui.
- Română
PDF
Autor : Munqidh bin Mahmoud As-Saqar Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comÎnainte de a explica principiile și stâlpii islamului, este necesar să înțelegem semnificația cuvântului „islam”. Termenul „islam” are mai multe înțelesuri, printre care supunere, siguranță și pace. În această carte, atunci când menționăm cuvântul „islam”, ne referim la religia pe care Allah Preaînaltul i-a revelat-o Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah Preaînaltul i-a dat „islamului” acest nume, pentru că semnifică supunere totală numai față de El și urmarea Poruncilor Sale.
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comÎn această carte, Majestatea Sa, prințul dr. Faisal ibn Mishal ibn Saud ibn ʻAbd al-ʻAzīz as-Saud, vorbește despre secretul binecuvântărilor, clarificând acest subiect într-o formă unică și nemaiîntâlnită, folosind dovezi islamice din Nobilul Coran și Sunnah, precum și din opiniile învățaților.
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Oana Fialcofschi Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comProfetul Mohammed (ﷺ) este omul iubit de toți musulmanii. El (ﷺ) este cel care ne-a învățat să dăm dovadă de răbdare în fața greutăților și ne-a învățat să trăim această viață străduindu-ne pentru Viața de Apoi. El (ﷺ) este cel pe care Allah Preaînaltul l-a ales pentru a-i revela Nobilul Coran prin intermediul îngerului Gabriel (Pacea fie asupra sa!). Atunci când face mărturisirea de credință, fiecare musulman își declară credința în Allah și credința că Mohammed (ﷺ) este Robul și Mesagerul Său final.
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comAceasta este o carte despre Mohammed, Profetul islamului (ﷺ). Vorbește despre caracterul lui, principiile sale, compasiunea, răbdarea, iubirea… și ne ajută să îl cunoaștem și să îl iubim. Este necesară cunoașterea pentru a simți iubirea.
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)Explicarea sensurilor ultimelor trei părţi din Coranul cel Nobil însoțită de câteva întrebări esenţiale pentru viaţa unui musulman
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Oana Fialcofschi Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comÎn fiecare zi, tot mai mulți oameni descoperă adevărul și se întorc la Creatorul lor cu căință și supunere, râvnind la răsplata fericirii veșnice din Paradis. Acești noi adepți dau un aer nou musulmanilor de astăzi cu sinceritatea lor, perspicacitatea și aderarea fermă la învățăturile islamului. Experiențele lor vaste din trecut îi ajută să dezvolte o răbdare imensă şi o înțelegere specială a căii adevărului recent găsite spre care Allah Preaînaltul i-a călăuzit, găsindu-şi drumul în viață cu uşurinţă şi siguranţă.
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana الناشر : www.islamhouse.comAutorul spune în introducere: „Scopul acestei cărți nu este acela de a răspunde criticilor ignoranți sau ostili, și nici să relateze meritele Profetului nostru (ﷺ), așa cum nenumărați autori musulmani au făcut atât de elocvent de-a lungul secolelor. Mai degrabă, scopul este acela de a prezenta fapte care se bazează pe surse verificate istoric și apoi să lase cititorul să ia propriile sale decizii sau, dacă dorește, să cerceteze subiectul mai departe.”
- Română
PDF
Autor : Ahmed Deedat Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Oana Fialcofschi Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun Revizuire : Mariam Oana Revizuire : Oana Fialcofschi الناشر : www.islamhouse.comAceastă carte descrie statutul de Profet al lui Isus (Pacea fie asupra sa!) în islam, nașterea sa miraculoasă și miracolele sale. Analizează, de asemenea, statutul său în creștinism, examinând versetele din Biblie care au fost interpretate greșit.
- Română
PDF
Traducere : EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC) Traducere : Mariam Oana Revizuire : Alina Luminiţa Crăciun الناشر : www.islamhouse.comAceastă lucrare le este dedicată tuturor creştinilor care recunosc responsabilitatea lor spirituală şi care îşi doresc să fie călăuziți spre adorarea Singurului Dumnezeu adevărat, care nu se bazează pe normele sociale, laice sau familiale, ci reprezintă dreptul lui/ei înnăscut şi îndatorirea de a Îl adora pe Creatorul lor (al nostru).
Follow us: