Lovirea femeii este interzisă în islam ()

 

|

 Lovirea femeii este interzisă în islam

 تحريم ضرب النساء في الإسلام

În Numele lui Allah, Ar-Rahman (Preamilostivul),

Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)

 Introducere

Toată Slava I se cuvine numai lui Allah, Domnul Lumilor, Cel care l-a trimis pe Mohammed ()[1] ca Mesager şi Îndrumător, ca o lumină strălucitoare, pentru a chema întreaga omenire pe Calea lui Allah. Binecuvântările şi pacea lui Allah fie asupra lui, asupra familiei sale şi asupra companionilor săi! Amin!

     Această carte a fost scrisă ca răspuns la acuzaţiile multor oameni, care sunt înşelaţi şi induşi în eroare de către Şeitan. Subiectul lovirii femeii în islam a fost discutat în cadrul mai multor întruniri şi pe diferite pagini de internet care abordează această chestiune, fără a o înţelege şi cunoaşte şi, mai mult decât atât, există duşmani ai islamului care inventează minciuni în această privinţă. Ei născocesc texte care nu au nicio bază, fiind complet nefondate. Prin urmare, dorim să îi prezentăm nobilului cititor poziţia islamului cu privire la lovirea femeii și diferenţele de opinie existente faţă de alte religii, întrucât islamul este singura religie care interzice lovirea femeilor, fie ele tinere sau mai în vârstă. Astfel, dorim să vă prezentăm detaliile problemei, iar după ce aţi obţinut cunoaştere şi înţelegere în această privinţă, puteţi judeca!

Autorii


 Capitolul 1

 Clasificarea acţiunilor, bazată  pe Legea islamică (Shari‘ah)

În conformitate cu Legea islamică, acţiunile umane sunt împărţite în următoarele categorii:

    1. obligatorii (fard): acestea sunt acţiuni impuse omului de Legea islamică, precum obligaţia de a face rugăciunea, de a ţine post sau de a oferi zakāh (caritatea anuală obligatorie pe care cei bogaţi o dau celor săraci). Aceste acţiuni sunt obligatorii, iar cel care le îndeplineşte va fi răsplătit, în timp ce cel care le neglijează va fi pedepsit.

    2. recomandate (mustahab): acestea sunt acţiuni încurajate de Legea islamică, fără a fi obligatorii. Cel care le îndeplineşte va fi răsplătit, însă cel care le neglijează nu va fi pedepsit, deoarece nu se consideră că a comis un păcat. Printre astfel de acţiuni se numără şi curăţarea dinţilor cu as-siwak (o bucată mică de lemn specială, folosită ca o periuță) înainte de rugăciune.

    3. permise (mubah): acestea sunt acţiunile care nici nu sunt răsplătite dacă sunt îndeplinite, nici nu sunt pedepsite dacă sunt neglijate, precum: mersul, folosirea maşinii sau a avionului sau orice altă acţiune zilnică.

    4. nerecomandate (makrūh): acestea sunt acţiuni de la care Legea islamică încurajează abţinerea, dar care nu sunt interzise. Astfel, oricine se abţine de la ele va fi răsplătit, însă cel care le face nu este considerat a fi comis un păcat, fapt pentru care nu va fi pedepsit. Este de preferat abţinerea de la aceste acţiuni şi de la tot ceea ce poate conduce la ele, chiar dacă cel care le efectuează nu a păcătuit. Însă, repetarea acestor acţiuni poate deveni un obicei care conduce la încălcarea limitelor stabilite de către Allah şi la comiterea unor fapte interzise de El, Preaînaltul. Motivul pentru care, deşi nu sunt recomandate, ele nu sunt considerate păcate, este că, uneori, poate fi necesară comiterea lor. De exemplu: Allah Preaînaltul urăşte divorţul, însă nu l-a interzis din Milă pentru robii Săi, pentru a îi elibera în cazul în care circumstanţele impun acest lucru.

    5. interzise (haram): acestea sunt acţiunile pe care Legea islamică le interzice cu desăvârşire. Astfel, cel care le îndeplineşte este considerat a fi comis un păcat şi va fi pedepsit, în timp ce acela care se abţine de la efectuarea lor va fi răsplătit. Astfel de fapte includ consumul de alcool sau adulterul.

 ♦ Deosebirea dintre permis şi interzis

    Cunoașterea diferenței dintre permis și interzis reprezintă temelia islamului şi dovada credinţei, iar aceasta este conectată la acţiunile inimii, la fel cum este conectată la acţiunile corpului.

    Regula de bază este aceea că fiecare act este permis şi nu există niciun act nepermis, cu excepţia celor menţionate ca fiind interzise în mod expres în Coran şi în Sunnah Profetului Mohammed (). Acţiunile permise sunt pure și bune, în timp ce acelea interzise sunt rele şi obscene. Acesta este Dreptul lui Allah, deoarece El este Creatorul, Făcătorul de bine, Cel care are grijă de chestiunile robilor Săi,  Care îngăduie ceea ce doreşte pentru robii Săi şi le interzice ceea ce doreşte. Însă Allah, prin Mila Sa faţă de robii Săi, a făcut ca permiterea şi interzicerea acţiunilor să fie bazate pe motive logice, spre beneficiul oamenilor. Prin urmare, Allah a permis numai ceea ce este bun şi a interzis numai ceea ce este rău, dăunător.

 ♦ Transferarea acţiunilor de la o categorie la alta

           1. Transferarea acţiunilor de la permise la interzise şi invers

    O acţiune permisă poate fi transferată la categoria celor interzise, dacă există un motiv care transformă o acţiune bună şi plăcută pentru suflet într-una rea şi dăunătoare pentru acesta. Spre exemplu, mersul pe stradă este o acţiune permisă, dar poate fi interzisă dacă preşedintele unei ţări stabileşte starea de asediu pentru siguranţa cetăţenilor.

    De asemenea, o acţiune interzisă poate fi transferată în categoria celor permise, dacă există un motiv care face ca această acţiune să fie necesară pentru ca viaţa omului să fie protejată. Spre exemplu, a consuma carne de porc este interzis însă, în cazul în care cineva se rătăceşte în deşert şi riscă să moară de foame, dacă nu are altceva de mâncat în afară de carnea de porc, atunci el poate mânca doar acea cantitate care să-i asigure supravieţuirea, fără încălcarea acestei limite.

           2. Transferarea acţiunilor de la obligatorii la interzise şi invers

    O acţiune obligatorie poate fi transferată la categoria celor interzise şi, de asemenea, o acţiune interzisă poate fi transferată la  categoria celor obligatorii. Spre exemplu, rugăciunea este un act obligatoriu, însă poate deveni interzis atunci când un om vrea să se roage în casa lui în timpul unui cutremur și este sigur că va muri dacă rămâne acolo şi nu iese afară repede. Pe de altă parte, a ataca pe cineva şi a-i tăia piciorul este interzis, însă dacă un medic trebuie să-i amputeze piciorul unui pacient pentru a-i salva viaţa, această acţiune devine obligatorie pentru el, iar dacă nu o face, se consideră că a comis un păcat şi o fărădelege pentru care el trebuie să fie pedepsit.  

           3. Transferarea acţiunilor de la nerecomandate la categoria celor preferabile sau de la preferabile la categoria celor interzise

    O acţiune nerecomandată poate fi transferată la categoria celor preferabile sau chiar obligatorii. Spre exemplu, în esenţă, divorţul este o acţiune nerecomandată, detestată de Allah, însă, în unele cazuri, a nu îi oferi soţiei divorţul poate conduce la fapte interzise, pe care soțul nu le poate preveni, ca atunci când ea este imorală şi el nu o poate aduce înapoi pe calea cea dreaptă. În acest caz, este preferabil ca soţul să-i ofere unei astfel de femei divorţul. Astfel, o acţiune nerecomandată devine preferabilă.

    De asemenea, o acţiune preferabilă poate fi transferată în categoria acţiunilor interzise. Spre exemplu, a îţi curăţa dinţii cu as-siwak este o acţiune preferabilă, însă  poate deveni nerecomandată sau chiar interzisă dacă dantura cuiva este slăbită și se teme că, prin folosirea siwak-ului, dinţii pot cădea. În acest caz, curăţarea dinţilor cu as-siwak este în contradicţie cu regula islamică: „Să nu faci rău sau să nu cauzezi cuiva rău, nici chiar ţie însuţi.”

 ♦ Concluzii

    Bazat pe ceea ce am explicat mai sus, putem conchide  că islamul nu este o religie oarbă, care nu vede şi nu evaluează circumstanţele problemelor zilnice ale oamenilor. Orbirea este de fapt în inimile duşmanilor islamului, care nu au alt scop decât să inventeze minciuni împotriva islamului și să stingă Lumina lui Allah cu gurile lor însă, cu adevărat, Allah va completa Lumina Sa, chiar dacă necredincioşilor nu le place acest lucru.

    Dragă cititorule, cred că ai înţeles că islamul nu este o religie a nedreptăţii, ci o religie a dreptăţii şi, ţinând cont de faptul că Unul dintre Numele lui Allah este „Al-‘Adl – Cel Drept”, evaluarea unei acţiuni ca fiind permisă sau interzisă în islam este bazată pe dreptate şi nu pe o judecată oarbă, pentru că orice formă de nedreptate este interzisă în islam.


 Capitolul 2

 Comportamentul faţă de soţii în lumina Coranului cel Nobil şi al Sunnei

În lumina versetelor coranice, putem observa că Allah Preaînaltul a poruncit un comportament excelent faţă de soţii, generozitate faţă de ele şi cea mai bună coabitare alături de ele, chiar dacă nu există o iubire din inimă. Allah Preînţeleptul spune:

            „[...] purtaţi-vă cu ele în cel mai bun mod! Iar dacă ceva nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Allah l-a pregătit [să vă aducă] un mare bine.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]

            Profetul Mohammed () a spus:

            „Credinciosul nu trebuie să urască femeia credincioasă (soţia), dacă îi displace una dintre caracteristicile ei, va fi mulţumit de alta.” (Muslim)

            De asemenea, Allah Preaînaltul a clarificat faptul că femeia are anumite drepturi asupra soţului ei, la fel cum soţul are anumite drepturi asupra ei. Allah Preaînaltul spune:

            „[...] Şi ele (femeile) au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă [...][Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]

            Mesagerul lui Allah () a spus în ultima sa predică din cadrul Pelerinajului de Adio că bărbaţii trebuie să aibă grijă de soţiile lor, să le onoreze şi să nu le trateze în mod nedrept sau să le încalce drepturile. Profetul () a spus:

            „Tratați-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă (...)”  (Muslim)

            De asemenea, Profetul () le-a poruncit bărbaţilor să se comporte frumos cu soţiile lor şi să fie generoşi cu ele. În plus, el () a subliniat că cel mai bun om este cel care se poartă cel mai bine faţă de soţia sa. El () a spus:

            „Cel mai bun dintre credincioşi în ceea ce priveşte credinţa lui este acela care are cel mai bun comportament, iar cei mai buni dintre voi sunt cei care sunt cei mai buni cu soţiile lor.” (At-Tirmidhi)

            Trimisul lui Allah () a mai spus:

            „Cel mai bun dintre voi este cel care este cel mai bun cu soţia lui, iar eu sunt cel mai bun dintre voi cu soţiile mele.” (Ibn Majah)

            De asemenea, Profetul Mohammed () le-a poruncit companionilor săi (Allah să fie mulţumit de ei!) să tolereze greşelile soţiilor lor, descriind natura femeii și felul în care Allah a creat-o. Mesagerul () a spus:

            „Trataţi-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă, pentru că ele au fost create dintr-o coastă, iar cea mai curbată parte a coastei este cea superioară. Dacă încercaţi să o îndreptați, se va rupe, iar dacă o lăsaţi aşa cum este, va rămâne curbată. Aşadar, trataţi-le pe femei în cel mai bun mod cu putinţă!” (Al-Bukhari)

            Trimisul lui Allah () a mai spus:

             „Cu adevărat, femeia a fost creată dintr-o coastă şi nu va putea fi nicicum îndreptată (adică ea nu se va purta exact cum îşi doreşte bărbatul). Astfel, dacă vă bucuraţi de ea, vă veți bucura și de curbură. Însă, dacă încercaţi să o îndreptaţi, o veţi frânge, iar frântura înseamnă divorţul de ea.” (Muslim) 

            Versetele coranice şi relatările profetice (ahadith) care arată că bărbatul trebuie să se comporte cu soţia lui în cel mai bun mod cu putință sunt nenumărate şi oricine dorește să le studieze, poate face aceasta.  

 ● A lovit-o vreodată Mesagerul lui Allah () pe vreuna dintre soţiile lui?

            Profetul lui Allah () este cel mai bun exemplu, pe care toţi musulmanii ar trebui să-l urmeze, după cum Allah Preaînaltul a poruncit în Coranul cel Nobil:

            „Cu adevărat, aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:21]

            Allah Preaînaltul a descris, de asemenea, caracterul moral nobil al Mesagerului Său (), spunând în Nobilul Coran:  

            „Şi cu adevărat tu [o, Mohammed] ai un înalt caracter moral!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 68:4]

            Profetul Mohammed () și-a pus mereu în practică principiile etice, de la care oamenii au învăţat cum să-i trateze pe ceilalţi. El () a spus: 

            „Cu adevărat, nu am fost trimis decât pentru a perfecţiona bunul comportament.” (Al-Bukhari)

            Putem noi citi în biografia Profetului Mohammed () sau în cuvintele sale (ahadith) orice faptă care să arate că el a lovit vreodată vreo femeie sau vreun copil? Sau putem măcar să găsim acest lucru în cuvintele duşmanilor săi, care au trăit alături de el, l-au văzut şi l-au auzit? Există vreo afirmaţie care-l învinovăţeşte de aşa ceva?

            Să privim la ceea ce a spus ʻAishah (Allah să fie mulţumit de ea!), soţia Profetului (), după moartea lui, ca să ne dăm seama ce fel de soţ a fost:

            „Caracterul lui a fost Coranul.” (Ahmad)

            „Profetul () nu a lovit niciodată cu mâna lui vreo femeie sau vreun copil.” (Muslim) 

            De asemenea, să urmărim cuvintele servitorului său, Anas ibn Malik (Allah să fie mulţumit de el!):

            „L-am slujit pe Trimisul lui Allah () vreme de zece ani şi nu mi-a spus niciodată «Of!» şi nu mi-a spus pentru un lucru pe care l-am făcut «De ce l-ai făcut?» şi nici pentru un lucru pe care nu l-am făcut «De ce nu l-ai făcut?». Şi Trimisul lui Allah () avea cel mai bun caracter dintre toţi oamenii (și cele mai bune trăsături). N-am atins nicio mătase şi nimic altceva care să fie mai catifelat decât palma (mâinii) Trimisului lui Allah () şi nu am mirosit nici mosc și nici alt parfum care să fie mai plăcut decât sudoarea Trimisului lui Allah ().” (Muslim și At-Tirmidhi)


 Capitolul 3

 Concepţia islamului cu privire la lovirea femeii: este acest lucru permis sau interzis în islam?

Sursele Legii islamice sunt versetele Coranului cel Nobil şi Sunnah Profetului Mohammed (), iar noi, bazându-ne pe acestea două, vom observa care este concepţia islamului cu privire la lovirea femeii şi, în lumina lor, tu, dragă cititorule, vei decide în care categorie de acţiuni trebuie plasată această faptă, dacă în cea obligatorie, preferabilă, permisă sau în categoria celor nerecomandate sau interzise. 

            Iyas ibn ʻAbd Allah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Mesagerul lui Allah () a spus:

            „«Nu le loviţi pe femei» Apoi (la ceva timp, după ce Profetul  a interzis lovirea femeilor) ‘Omar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) a venit la Profet () să se plângă, spunând că: «Femeile nu mai ascultă pe soții lor și îi tratează cu aroganță și într-un mod nepotrivit.», el () le-a dat permisiunea să le lovească (făcând o excepție pentru astfel de cazuri). Apoi, mai multe femei au mers la soţiile Mesagerului lui Allah () plângându-se de soţii lor, iar el () a spus: «Mai multe femei au venit la soţiile lui Mohammed plângându-se de soţii lor. Acei bărbați nu sunt cei mai buni dintre voi.»(Abu Dawud, clasificat sahih de către Albani) 

           Analizând acest hadith putem trage următoarele concluzii:

            Acest hadith conţine trei afirmații diferite ale Profetului Mohammed (), pe care le-a rostit în trei împrejurări diferite şi nu doar o singură dată.

            ● Prima ocazie:

            Profetul Mohammed () a spus: „Nu le loviţi pe femei!” Prin urmare, oricine a auzit aceste cuvinte de la Mesagerul lui Allah () a aflat cu certitudine punctul de vedere al islamului cu privire la lovirea femeii şi anume că este un lucru interzis şi că oricine face aceasta este un păcătos, deoarece a încălcat porunca Profetului Mohammed ().

            În conformitate cu cele afirmate mai sus, te întreb, dragă cititorule: dacă te-ai fi aflat acolo, în acea perioadă, şi l-ai fi auzit pe Mesagerul lui Allah () spunând: „Nu le loviţi pe femei!” ai fi considerat că lovirea femeii, conform Legislaţiei islamice, este obligatorie, preferabilă, permisă, nerecomandată sau interzisă? Consideri că acela care face acest lucru este recompensat sau că este considerat un păcătos?  Şi ai spune că islamul le asupreşte pe femei şi că permite lovirea lor?

            ● A doua ocazie:

            Acum, să trecem la cea de a doua parte a hadith-ului, în care ʻOmar ibn al-Khattāb (Allah să fie mulţumit de el!) a venit la Profet (), însemnând că aceasta s-a întâmplat cu o altă ocazie decât cea în care Profetul Mohammed () a spus: „Nu le loviţi pe femei!” şi s-a plâns de femei, spunând:(...) Femeile nu mai ascultă pe soții lor și îi tratează cu aroganță și într-un mod nepotrivit.”. În acest caz şi numai în acest caz, ca o excepţie, Profetul Mohammed (), luând în considerare circumstanţele reale ale vieţii, le-a dat bărbaților permisiunea de a-și lovi soţia, însă NUMAI în aceste circumstanţe. Dar cum ar trebui să fie această lovitură? Acest lucru va fi explicat în paginile următoare.

            ● A treia ocazie:

           Acum, să trecem la cea de a treia parte a hadith-ului:

(...) Apoi, mai multe femei au mers la soţiile Mesagerului lui Allah () plângându-se de soţii lor, iar el () a spus: «Mai multe femei au venit la soţiile lui Mohammed plângându-se de soţii lor. Acei bărbați nu sunt cei mai buni dintre voi.»

Aici găsim hotărârea finală cu privire la lovirea femeii în islam, și anume că este o acţiune nerecomandată sau interzisă dacă soţul încalcă limitele stabilite de Allah, pe care le vom explica în paginile următoare.

            Înţelegi din acest hadith că Mesagerul lui Allah () a poruncit în vreun fel lovirea femeilor sau că a încurajat acest lucru? Sau că i-a mustrat pe cei care-şi lovesc soţiile?!!!

            Companionii Profetului (Allah să fie mulţumit de ei!) se grăbeau să îi fie mereu pe plac Mesagerului lui Allah () şi, de aceea, ei ştiau foarte bine că acela care-şi loveşte soţia nu va fi pe placul Mesagerului lui Allah (), ci, din contră. Cel care îi iartă greşelile soţiei şi nu ridică mâna asupra ei va fi pe placul lui. Şi, fără nicio îndoială, orice faptă pe care Profetul Mohammed () o urăşte se încadrează în categoria acțiunilor nerecomandate sau chiar a celor interzise.

 ● Se poate ca lovirea femeii să fie transferată din categoria acțiunilor nerecomandate în categoria celor interzise?

            Am văzut că, în islam, prima hotărâre cu privire la lovirea femeii stipulează că aceasta este o acţiune interzisă. Apoi, ea a fost transferată, din anumite motive, în categoria celor permise, pentru ca mai apoi să fie mutată în categoria celor nerecomandate.  Însă, când devine lovirea femeii interzisă? Ea devine o faptă interzisă atunci când este o nedreptate comisă fără niciun motiv, din moment ce orice formă de nedreptate este interzisă în islam. Allah Preaînaltul spune în Cartea Sa cea plină de înţelepciune, avertizând împotriva oricărei forme de nedreptate:

            „[...] Iar aceluia dintre voi care comite nedreptate îi vom da Noi să guste chin mare.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 25:19] 

            De asemenea, Allah Preaînaltul spune:

            „[…] Iar cel nedrept nu va avea wali (protector) şi nici ajutor.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 42:8]

            Mesagerul lui Allah () a spus:

„Temeți-vă şi abţineţi-vă de la nedreptate (şi asuprire). Cu adevărat, nedreptatea se va transforma într-un întuneric adânc în Ziua Judecăţii.” (Muslim)

            De asemenea, Profetul lui Allah () a spus:

            „Temeți-vă de suplicaţia celor asupriţi, deoarece nu există paravan între aceasta şi Allah.” (Al-Bukhari)

            Profetul () a mai spus:

            „Temeți-vă de suplicaţia celui asuprit, chiar dacă acesta este un necredincios, deoarece nu există paravan pentru aceasta (între suplicaţie) şi Allah.” (Ahmad, clasificat sahih de către Albani)

            În plus, islamul nu numai că a interzis agresarea fizică a femeii, ci şi pe cea verbală. Allah Preaînaltul spune:

            „Cu adevărat, aceia care defăimează femei evlavioase, preacurate şi dreptcredincioase vor fi blestemaţi atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi şi vor avea parte de chin mare.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:23]

            De asemenea, mai găsim în Coranul cel Nobil:

            „Iar aceia care îi vor necăji pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase, fără ca ei să fi agonisit [ceva pentru care să merite aceasta], aceia vor avea parte de ponegrire şi de păcat învederat.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:58] 

            Profetul Mohammed () a spus, de asemenea:

            „Musulmanul este cel de a cărui limbă şi mână oamenii sunt în siguranţă, iar credinciosul este cel de care viaţa şi averea oamenilor sunt în siguranţă.” (An-Nasa’i)

            Trebuie observat că în hadith-ul menţionat anterior, Profetul () a spus că oamenii sunt în siguranţă de mâna şi limba musulmanului. El () nu a spus că musulmanii sunt în siguranţă.

            Prin urmare, cel care pretinde că islamul încurajează nedreptatea sau lovirea femeii inventează o minciună enormă și aduce o calomnie.

 ● Hotărârea unei Instanțe islamice cu privire la lovirea femeii

            Acum, să trecem mai departe la punerea în practică a acestui subiect în viaţa cotidiană de către Instanța islamică, pentru a vedea ce hotărăște aceasta în legătură cu lovirea femeii. Instanța islamică abordează acest subiect cu multă seriozitate, protejând drepturile femeilor şi judecând împotriva bărbaţilor care-şi lovesc soţiile. Avem mai jos este un exemplu în acest sens:

          Ziarul „Riyadh” a publicat pe pagina sa de internet, pe data de 12 decembrie 2012, următoarea ştire:

            „Instanța din oraşul Al-Katif din Arabia Saudită a condamnat un bărbat care şi-a bătut soţia la 30 de lovituri de bici în faţa oamenilor, pentru ca el să fie un exemplu pentru oricine va face același lucru în viitor. De asemenea, Instanța l-a condamnat pe bărbat să participe la un seminar de zece zile într-un institut specializat în arta tratării femeilor şi a problemelor familiale, iar la final să dea un examen scris care va fi ataşat la dosar.”

            În mod similar, toate instanţele din toate țările islamice condamnă orice bărbat care-şi loveşte soţia. Partea amuzantă este că unele femei profită de acest lucru şi-şi intimidează sau chiar îşi ameninţă soţii. Atunci când doresc să se răzbune pentru ceva, ele se rănesc uşor, apoi fac un denunţ fals împotriva soţilor lor, cu toate că bărbaţii sunt nevinovaţi!

            Concluzia celor de mai sus este că niciun musulman rațional şi care urmează învăţăturile islamului nu va accepta nici cea mai mică nedreptate față de soţia lui, și că islamul, religia noastră, nici nu ne-a învățat, nici nu ne-a poruncit să facem așa ceva. Din contră, islamul a interzis toate formele de nedreptate şi a poruncit iertarea, răbdarea, toleranţa şi înfruntarea răului cu bine. Trebuie să ştim că islamul nu a făcut din lovirea femeii un act permis, ci o excepţie pentru unele cazuri individuale, atunci când nu există altă soluție. Mai mult decât atât, pentru ca acest lucru să fie permis, trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii precise, astfel încât să se întâmple foarte rar şi doar pentru atingerea un scop bine determinat, cum ar fi protejarea căminului şi, în general, a moralităţii în societate.


 Capitolul 4

 Soluţia islamică cu privire  la cazul soţiei imorale

Cineva  poate întreba:

            „Nu este mai bine ca bărbatul să îşi mustre soţia, în loc să o lovească?” 

            Bineînţeles! Și, cu adevărat, aceasta este Hotărârea lui Allah Preaînţeleptul, Care a spus în Cartea Sa:

            „Pe acelea de a căror neascultare vă temeţi, povăţuiţi-le, părăsiţi-le în paturi şi loviţi-le (loviţi-le, dar nu violent, ci uşor, pentru a le readuce la ascultare)! Dar dacă ele (revin şi) ascultă de voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor. Allah este Al-‘Aliyy (Preaînaltul), Al-Kabīr (Preamăreţul).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:34]

            Mesagerul lui Allah () a spus în cadrul Pelerinajului de Adio:

            „Trataţi-le pe soţiile voastre în cel mai bun mod cu putință, ele sunt (slabe și au nevoie de gijă) ca niște prizonieri în mâinile voastre; voi nu aveți dreptul să le tratați altfel decât dacă se fac vinovate de indecenţă fățișă; și dacă fac aceasta, întoarceți-vă cu spatele la ele în pat şi loviți-le ușor, imperceptibil, dar dacă ele se întorc la ascultare, nu le faceți rău în niciun fel. Cu adevărat, voi aveţi drepturi asupra soţiilor voastre, iar ele au drepturi asupra voastră (...)(At-Tirmidhi, clasificat hasan de către Albani)

            Aşadar, după cum am putut observa, Allah Preaînţeleptul și Atoatecunoscătorul a poruncit  rezolvarea problemei unei soţii imorale în trei etape, după cum urmează:

           1. Prima etapă: mustrarea şi sfătuirea

            Dacă a văzut semnele imoralităţii în comportamentul soţiei sale,  este obligatoriu ca bărbatul să urmeze calea mustrării şi a sfătuirii pentru rezolvarea problemei înainte de a-i întoarce spatele în pat. Această etapă este obligatorie în conformitate cu opinia majorităţii savanţilor. Astfel, bărbatul trebuie să încerce să ajungă la inima soției sale prin cuvinte frumoase, făcând-o să simtă cât este de importantă pentru el și arătându-i că o mustră numai pentru că doreşte binele ei şi al întregii familii.

     Bărbatul trebuie să epuizeze toate căile în încercarea de a-şi îndruma soţia, în vederea corectării comportamentului ei. Trebuie să ţinem cont de faptul că mustrarea nu vine dintr-o inimă rece sau într-o manieră crudă, ci, cu adevărat, aceasta trebuie făcută cu bunătate în conversație și în comportament, în încercarea de a atinge inima persoanei sfătuite. De exemplu, atunci când soţul îi aduce un cadou soţiei sale, ea acceptă cuvintele sale cu inima încântată și mintea deschisă. De asemenea, este obligatoriu ca femeile inteligente, care, în general, au principii morale, să accepte sfatul soţului, pentru binele căminului lor şi al copiilor. Însă dacă femeia continuă să fie imorală şi încăpăţânată, iar încercarea soţului de îndrumare prin mustrare şi sfătuire nu este eficientă, atunci el poate recurge la a doua etapă, după cum Allah Preaînaltul ne-a poruncit.

           2. Etapa a doua: întoarcerea spatelui în pat

            După cum am explicat deja, dacă sfătuirea nu are niciun rezultat şi soţia nu acceptă mustrarea sau îndrumarea lui, atunci soţului îi este permis să-i întoarcă spatele în pat, refuzând să aibă relaţii intime cu ea pentru cel mult trei zile, deoarece, dacă el continuă mai mult de trei zile, aceasta înseamnă un abuz emoţional şi nu îndreptarea ei. Profetul Mohammed () a spus:

            „Nu îi este permis unui musulman să se îndepărteze (să nu îi vorbească) de fratele său mai mult de trei nopţi, întorcându-şi unul altuia spatele atunci când se întâlnesc, iar cel mai bun dintre cei doi este cel care îl salută primul pe celălalt.” (Al-Bukhari)

            Scopul întoarcerii spatelui soţiei este acela ca ea să simtă că soţul ei este cu adevărat trist din cauza comportamentului ei. Această soluţie funcţionează, de asemenea, ca o a doua şansă oferită soţiei, pentru ca ea să cugete asupra problemei sub toate aspectele. 

    Însă, dacă soţia a cugetat şi a hotărât să abandoneze comportamentul imoral, revenind la bunele maniere, atunci este obligatoriu pentru soţ să o ierte şi să se comporte cu ea frumos. Însă, dacă ea insistă în încăpăţânarea şi aroganţa ei, nepăsându-i de îndrumarea soţului, iar acesta nu găseşte altă soluţie, atunci lui i se permite să ia această măsură finală.   

           3. Etapa a treia: lovirea imperceptibilă cu siwak-ul

            Dacă soţul a încercat toate metodele de a corecta comportamentul imoral al soţiei prin îndrumare, cuvinte frumoase şi cadouri, însă niciuna dintre acestea nu a avut vreun efect, apoi a încercat întorcându-i spatele în pat, iar acest lucru, de asemenea, nu a avut efect asupra ei, atunci şi numai atunci, i se permite soţului să o lovească în mod imperceptibil, folosind siwak-ul.

            ‘Atā’ (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:

            „«L-am întrebat pe Ibn ‘Abbas cum este o lovire imperceptibilă.» El a răspuns: «Folosind siwak-ul sau orice asemănător lui.»

            Mai mult decât atât, Al-Hasan al-Basri (Allah să aibă milă de el!) a spus: „Să fie imperceptibilă.”

            Pe Allah, câtă durere poate provoca acest siwak, dragă cititorule? Poate considera cineva această lovire a soţiei cu siwak-ul drept violenţă domestică? Iată o poză a siwak-ului (care este de mărimea unui creion) pentru a înţelege sensul termenului de „lovire” în islam.

            Dacă tu, dragă cititorule, consideri că lovirea imperceptibilă a soţiei cu siwak-ul este violenţă domestică, îţi recomand să vezi filmele hollywoodiene care înfăţişează neînţelegerile dintre bărbaţi, sau dintre bărbaţi şi  femei, sau dintre angajatori şi angajaţi, prin punerea degetului arătător pe pieptul celuilalt, avertizându-l sau chiar lovindu-l cu un pix pe care îl ţine în mână. Şi în multe alte cazuri, aceştia chiar se lovesc între ei. Mai mult decât atât, în foarte multe filme, se ajunge ca, în timpul conversaţiei dintre cei doi soţi, ea să-l lovească dur cu o palmă peste faţă sau conversaţia să se termine cu o palmă primită de către soţie de la soţul ei, după care el să o părăsească. Occidentalii nu consideră niciunul dintre aceste cazuri drept violenţă domestică, ci cred că intensitatea emoţiilor a condus la lovirea soţiei de către soţ sau invers. De asemenea, ei consideră că cei doi, soţia şi soţul, sunt oameni civilizaţi.

            În acest moment, noi trebuie să ţinem cont de faptul că pălmuirea feţei cuiva este interzisă în islam. Însă unii atacă islamul, acuzându-l în mod fals că încurajează violenţa. De asemenea, trebuie să ţinem cont de faptul că etapele de mustrare şi sfătuire a soţiei, întoarcerea spatelui în pat de către soţ şi, în cele din urmă, lovirea ei în mod imperceptibil, nu sunt o soluţie pentru problemele maritale de zi cu zi, ci ele funcţionează ca soluţie doar în cazul comportamentului imoral şi arogant al soţiei.

Spre exemplu, dacă soţul îi cere soţiei să-i gătească orez şi peşte, iar ea uită şi găteşte orez cu pui, atunci putem noi să spunem că cele trei etape menţionate mai sus, sfătuirea, întoarcerea spatelui şi lovirea imperceptibilă pot fi aplicate în acest caz?!!!

            Bineînţeles că nu! Acestea sunt lucruri mărunte, peste care trebuie să se treacă în mod paşnic, fără mustrări. Însă, dacă soţia este imorală şi se încăpăţânează în acest lucru, iar soţul observă semnele imoralităţii, neascultării şi aroganţei ei, adică lucruri foarte serioase, atunci noi avem în faţă o femeie care chiar are nevoie de o corectare de comportament şi îndrumare din partea soţului pentru soluţionarea acestei probleme. Imaginează-ţi-o, dragă cititorule, pe această femeie care insistă cu încăpăţânare în aroganţa şi în comportamentul ei imoral, care, în cele din urmă, vor duce la destrămarea căminului şi la divorţ. Şi aceasta în timp ce soţul a făcut tot ceea ce era posibil pentru salvarea căsniciei şi a căminului pentru o lungă perioadă de timp, trecând prin toate etapele, de la mustrare şi îndrumare, la întoarcerea spatelui, dar fără niciun rezultat. Care este cea mai bună soluţie în acest caz, divorţul sau lovirea imperceptibilă?!  Dacă lovirea ar fi reprezentată ca orbirea unui singur ochi, iar divorţul ar însemna orbirea totală, atunci, desigur, un singur ochi este mai bun decât orbirea!!

            Însă, cu adevărat, dacă soţia continuă cu comportamentul imoral, divorţul este ultima soluţie, deoarece o soţie cu un astfel de comportament va duce cu siguranţă la distrugerea întregii familii şi, drept consecinţă, la distrugerea întregii societăţi. 


 Capitolul 5

 Semnificaţia termenului  de „lovire” în islam

Înainte ca organizaţiile mondiale de apărare a drepturilor omului să fi condamnat violenţa domestică, islamul a condamnat-o deja, promiţându-i celui care comite acest act pedeapsa atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi. Mai mult decât atât, interzicerea acestui act nu se limitează doar la violenţa fizică, ci şi la violenţa verbală. Profetul Mohammed () a spus:

            „Un adevărat musulman este acela de a cărui limbă şi mână musulmanii sunt în siguranţă şi un credincios este cel de care viaţa şi averea oamenilor sunt în siguranţă.”  (An-Nasa’i)

            Profetul () a spus de asemenea:

            „Adevăratul credincios nu este un linguşitor, nici unul care-i blesteamă pe alţii, nu este nici imoral şi nici unul care foloseşte cuvinte indecente.” (Al-Bukhari, clasificat sahih de către Albani)

            Cineva se poate întreba: „Cum poate islamul condamna violenţa dacă îi permite bărbatului, chiar şi ca soluţie finală, să-şi lovească soţia atunci când vede că are un comportament imoral?!”

            Pentru a răspunde la această întrebare, în primul rând trebuie să explicăm diferenţa dintre semnificaţia termenului de „lovire” în viaţa noastră de zi cu zi şi semnificaţia acestuia în islam. Spre exemplu,  astăzi, dacă cineva aude că un bărbat şi-a lovit soţia, în mintea lui imediat apare imaginea unui bărbat violent şi nedrept, care se năpustește asupra soţiei cu o ploaie de lovituri şi de pumni. În afară de această imagine, în mintea omului mai apare şi cea a soţiei slabe şi abuzate, al cărei corp este plin de răni, vânătăi şi fracturi. Acesta este sensul cuvântului „a lovi” în zilele noastre, dobândit prin experienţa de zi cu zi și prin numeroasele exemple de bărbaţi barbari care-şi lovesc soţiile. Însă, în acelaşi timp, dacă spun că „am bătut un ou” sau „am bătut toba” ai înţelege că am bătut oul sau toba cu pumnii şi cu picioarele?!

            Prin urmare, sensul cuvântului „a bate” se modifică total în funcţie de contextul lingvistic în care este folosit şi, de asemenea, în funcţie de scopul, caracterul şi morala vorbitorului. Din toate acestea, înţelegem la ce se referă atunci când rosteşte cuvântul „a bate”.  Acesta este motivul pentru care cuvântul „a bate” în islam are cu totul şi cu totul altă conotaţie decât cea pe care o percepem astăzi, pentru că „bătaia” aşa cum este percepută astăzi este strict interzisă în islam.

            Astfel, nu există absolut nicio şansă ca aceste două sensuri să coincidă, atât timp cât ele sunt în totală contradicţie. Dacă vrem să fim imparţiali, trebuie să spunem că în islam nu există lovirea femeii şi nimic asemenea care să fie permis. Din contră, islamul a interzis acest lucru, după cum i-a interzis bărbatului să-şi dezonoreze sau să-şi jignească soţia ori să îi vorbească într-un limbaj obscen.

            Cu adevărat, sensul cuvântului „a lovi” în islam înseamnă mai degrabă „a înghionti”, cu scopul de a-i atrage atenţia femeii și a o face să înţeleagă că greşeşte faţă de drepturile soțului ei şi că el are dreptul să îi corecteze comportamentul.

            Islamul a stabilit, de asemenea, anumite etape care o precedă pe cea din urmă a lovirii, pentru ca soțul să rezolve problema soției lui, atunci când observă un comportament imoral la ea, şi aceasta numai după ce toate etapele anterioare au eșuat. Islamul îi impune bărbatului multe prescripții pe care, dacă le încalcă, devine un păcătos care a depășit limitele impuse de Allah Preaînaltul, meritând pedeapsa atât în această lume, cât şi în Viaţa de Apoi. Acestea sunt:

            1. Încercarea de a rezolva problemele în mod gradual

            Bărbatul trebuie să se străduiască să rezolve problema în etapa mustrării și, dacă acest lucru a fost zadarnic, atunci trebuie să recurgă la a doua etapă a întoarcerii spatelui și, dacă nici această etapă nu dă rezultat, atunci el poate apela la ultima etapă şi anume lovirea imperceptibilă.

            2. Lovirea trebuie să fie cu siwak-ul şi imperceptibilă

            Siwak-ul, după cum se vede în fotografia de mai sus, este de mărimea unui creion.

            3. El nu trebuie să-i lovească niciodată faţa şi nicio altă parte sensibilă a corpului ei

            Dacă soţul nu găseşte nicio altă soluţie în afară de recurgerea la lovirea soţiei lui, atunci el trebuie să fie foarte atent să nu încalce limitele impuse de Allah, deoarece El a interzis lovirea cuiva peste faţă. Mai mult decât atât, a interzis să se lovească părţile sensibile ale corpului, iar oricine face aşa ceva este un păcătos. Dacă bărbatului i-a fost permis să-şi lovească soţia cu siwak-ul, aceasta înseamnă că bătaia nu are loc cu scopul de a provoca durere sau lezare, deci chiar şi cu siwak-ul este interzisă lovirea feţei sau a părţilor sensibile ale corpului.

         4. El nu trebuie să-şi jignească sau să-şi dezonoreze soţia

            Profetul () a spus:

            „Adevăratul credincios nu este un linguşitor, nici unul care-i blesteamă pe alţii, nu este nici imoral şi nici unul care foloseşte cuvinte indecente.” (Al-Bukhari, clasificat sahih de către Albani)

            După cum am menţionat în mai multe locuri, scopul celor trei etape este de a corecta comportamentul soţiei şi nu de a o ofensa, deoarece ofensarea niciodată nu are rol de corectare, ci, din contră, poate adânci problema în loc să o rezolve. 

            5. Lovirea nu trebuie să aibă loc în faţa copiilor sau a altor persoane

            Bărbatului nu îi este permis să-şi lovească soţia sau să o corecteze în faţa altora, în special în faţa copiilor, deoarece aceasta este o problemă care îi privește numai pe cei doi soți şi pe nimeni altcineva. Dacă aceasta ar avea loc în faţa copiilor, în primul rând ar fi jignitor pentru soție și, în al doilea rând, ar afecta educaţia copiilor. Ce fel de exemplu le poate oferi un bărbat copiilor săi, dacă o loveşte pe mamă în fața lor?

            6. Lovirea nu trebuie să lase urme pe corpul ei

            Se consideră că soţul a comis un păcat dacă încalcă limitele impuse de Allah şi îşi loveşte soţia lăsând urme pe corpul ei sau dacă îi provoacă o sângerare sau îi rupe un os. Oricine face aceste lucruri este un om violent sau chiar barbar, care, de fapt, nu vrea să corecteze comportamentul soţiei sale, ci doar să se răzbune lăsând urme pe corpul ei.  Un astfel de om trebuie să fie condamnat şi pedepsit legal pentru fapta lui.

 Capitolul 6

 Problema lovirii femeii  în celelalte religii

          Problema lovirii femeilor nu este caracteristică unui moment sau unui loc specific. Astfel, nu este legată de o anumită epocă sau societate, ci există în toate societăţile şi epocile, fără nicio excepţie. Oricine doreşte să afle mai multe despre statutul femeilor în societăţile antice poate găsi informaţii referitoare la acest subiect în această carte, putând afla care era statutul femeii în societatea greacă, romană, chineză, indiană etc.

            Cum au tratat iudaismul şi creştinismul fenomenul lovirii femeii, care a fost larg răspândit în societăţile antice, chiar şi pe vremea lui Isus Hristos (Pacea fie asupra sa!)? A vorbit vreodată el (Pacea fie asupra sa!) despre interdicţia lovirii femeii? Există texte în Biblie, în Vechiul sau în Noul Testament, care interzic lovirea femeii sau care măcar să facă referire la aceasta ca fiind un act nerecomandat? Din studiile de specialitate, se pare că nu există nicio referire la acest subiect.

Comite astfel bărbatul evreu sau creştin un păcat dacă-şi loveşte soţia, în conformitate cu religia sa? Şi care este pedeapsa lui în conformitate cu versetele din Biblie? Evident, el nu comite niciun păcat, deoarece nu există niciun verset din Vechiul sau Noul Testament care să sugereze ceva de genul acesta. Mai mult decât atât, soţul nu este nici măcar condamnat conform legilor statului şi nici pedepsit, exceptând cazul în care există semne de violenţă pe corpul soţiei sale, aşa cum sunt fracturile, vânătăile sau rănile. Dar dacă nu există semne evidente de violenţă pe corpul ei, cum poate dovedi că a fost victima unei agresiuni? Cu alte cuvinte, o bătaie imperceptibilă nu este condamnată de creştini sau evrei nici din punct de vedere religios, nici legal.

            Să aruncăm, de asemenea, o privire către budism şi alte religii din Orientul Îndepărtat. Există vreo referire în textele lor sacre care să condamne lovirea femeii?

            Desigur, nu există niciun text religios în nicio religie care să interzică lovirea femeii, cu excepţia islamului! Chiar şi după transferarea faptei din categoria actelor interzise în categoria celor nerecomandate, islamul este singura religie care descrie în mod clar lovirea femeii ca fiind un act nerecomandat! Însă, niciuna dintre celelalte religii nu face referire la acest subiect ca la ceva interzis şi nici măcar nerecomandat. Mai mult decât atât, nu există nicio religie în afară de islam care să stabilească limite pentru bărbat în ceea ce privește permisiunea lovirii soţiei. Cu alte cuvinte, dacă un evreu, creştin sau budist îşi pierde autocontrolul într-o clipă de mânie şi îşi loveşte soţia, care sunt limitele pe care acesta nu trebuie să le încalce? Impun aceste religii limite pentru soţul care şi-a pierdut temperamentul şi-şi loveşte soţia, cum ar fi să nu lase urme pe corpul ei, să nu-i lovească faţa, etc.? Desigur că nu.

            Cel care observă realitatea vieţii noastre zilnice îşi va da seama de procentajul mare de evrei, creştini sau budişti care-şi lovesc soţiile. Aruncă o privire, dragă cititorule, la procesele care au loc în secţiile de poliţie şi instanţele judecătoreşti din Europa şi America şi vei vedea numărul uriaş de bărbaţi care au comis violenţă domestică împotriva soţiilor şi a copiilor lor.

            Chiar şi în societatea arabă de dinainte de islam, bărbaţii obişnuiau să-şi lovească soţiile cu biciul, ca şi cum ar fi fost sclave, iar acest lucru era ceva obişnuit, nefiind interzis. Însă, atunci când Profetul Mohammed () a venit, el () a condamnat cu asprime acest act. Mesagerul lui Allah () a spus:

            „Unii dintre voi îşi biciuiesc soţiile ca pe nişte sclave, apoi îşi doresc să aibă relaţii intime cu ele la sfârşitul zilei” (Al-Bukhari)

            În acest hadith, Profetul Mohammed () îi mustră şi-i condamnă pe cei care-şi lovesc soţiile în timpul zilei și își doresc ca noaptea să aibă relaţii intime cu ele!! Cu alte cuvinte, cum poate cineva să fie violent şi dur cu soţia sa ziua şi apoi noaptea să se aştepte la compania şi tandreţea ei?!

 ● Citate din Biblie cu privire la statutul femeii

            Unii creştini susţin în mod constant că Isus Hristos (Pacea fie asupra sa!) a fost primul apărător al drepturilor femeilor, oferindu-le drepturi pe care nicio altă religie nu le-a dat şi că Biblia tratează femeile în mod imparţial şi le înalță statutul! Corespund însă aceste cuvinte realităţii?!

            Cu toţii ştim că Biblia le-a interzis femeilor, indiferent de vârstă, să intre în sanctuarul sfânt al Bisericii, unde se află altarul. Acest lucru nu este legat de vârstă, ci de gen. Nici în Vechiul şi nici în Noul Testament, Biblia nu include nicio menţiune a faptului că femeii îi este permis să intre în altar. De asemenea, hirotonisirea nu îi este permisă femeii. Mai mult decât atât, unei femei nu îi este permis să vorbească sau să învețe pe altcineva în interiorul Bisericii. Ea nu poate primi funcţii ecleziastice, ci doar de diacon, care este un funcţionar şi nu un preot!

            Biblia ne prezintă tot felul de funcţii ecleziastice care sunt doar pentru bărbaţi, așa cum sunt preoţia primilor Patriarhi, precum Noe, Iov, Avraam, Isaac şi Iacob (Pacea fie asupra lor!), preoţia aaronică, preoţia lui Melchisedec, sau preoţia apostolilor şi a succesorilor lor, episcopii. Toate acestea sunt rezervate pentru bărbaţi, iar dacă vreo femeie ar fi fost demnă să primească o funcţie ecleziastică, aceasta ar fi fost Fecioara Maria (Pacea fie asupra sa!!), însă, conform învăţăturilor creştine, o femeie este lipsită de toate acestea.

            Să vedem câteva versete din Biblie care se referă la statutul femeii:

            1. Femeia este pedepsită pentru păcatul soţului ei:

            „Şi pe proorocul, pe preotul sau pe acela din popor care va zice: «O ameninţare a Domnului» îl voi pedepsi, pe el şi casa lui (soţia şi copii)!” (Biblia, Ieremia, 23:34)

            2. Arderea femeii adulterine:

            „Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc.” (Biblia, Leviticul, 21:9)

            3. Tăierea mâinii femeii din motive iraţionale:

            „Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase, ~ Să-i tai mâna: să n-ai nicio milă de ea.” (Biblia, Deuteronomul, 25:11-12)

            4. Femeia divorţată, cea văduvă şi adulterină sunt egale:

            „Preotul care este mare preot între fraţii lui, (…) ~ Femeia pe care o va lua el de nevastă să fie fecioară. ~ Să nu ia nicio văduvă, nicio femeie despărţită de bărbat, nicio femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său să fie fecioară. ~ Să nu-şi necinstească sămânţa în poporul lui; căci Eu sunt Domnul, care-l sfinţesc.” (Biblia, Leviticul, 21:10;13-15)

            5. Supunerea totală a femeii în faţa soţului ei:

            „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; ~ Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. ~ Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.” (Biblia, Efeseni, 5:22-24)

            6. Femeia trebuie să fie tăcută în Biserică:

            „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. ~ Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.”  (Biblia, 1 Corinteni, 14:34-35)

            7. Femeia este cauza tentaţiilor:

            „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. ~ Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere. ~ Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. ~ Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.  ~ Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (Biblia, 1 Timotei, 2:11-15)

            8. Bărbaţii hotărăsc asupra femeilor:

            „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, ~ Când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. ~ Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ~ Ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. ~ Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ~ Ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea «domnul ei». ” (Biblia, 1 Petru, 3:1-6)

            „Femeii i-a zis: «Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.»”  (Biblia, Geneza, 3:16)

            9. Uciderea adulterinelor prin lapidare:

            „Dacă un om care şi-a luat o nevastă şi s-a împreunat cu ea, o urăşte ~ Apoi, o învinuieşte de lucruri nelegiuite şi-i scoate nume rău, zicând: «Am luat pe femeia aceasta, m-am apropiat de ea şi n-am găsit-o fecioară» ~ atunci tatăl şi mama fetei să ia semnele fecioriei ei şi să le aducă înaintea bătrânilor cetăţii, la poartă. ~ Tatăl fetei să spună bătrânilor: «Am dat pe fiica mea de nevastă omului acestuia, şi el a început s-o urască; ~ acum o învinuieşte de lucruri nelegiuite, zicând: „N-am găsit fecioară pe fiica ta.” Dar iată semnele fecioriei fetei mele.» Şi să desfacă haina ei înaintea bătrânilor cetăţii. ~ Bătrânii cetăţii să ia atunci pe omul acela şi să-l pedepsească; ~ Şi, pentru că a scos nume rău unei fecioare din Israel, să-l osândească la o gloabă de o sută sicli de argint, pe care să-i dea tatălui fetei. Ea să rămână nevasta lui, şi el nu va putea s-o gonească, toată viaţa lui.~ Dar dacă faptul este adevărat, dacă fata nu s-a găsit fecioară, ~ Să scoată pe fată la uşa casei tatălui ei; să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate şi să moară, pentru că a săvârşit o mişelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.” (Biblia, Deuteronomul, 22:13-21)

            „Dacă se va găsi un bărbat culcat cu o femeie măritată, să moară amândoi: şi bărbatul care s-a culcat cu femeia, şi femeia. Să cureţi astfel răul din mijlocul lui Israel.” (Biblia, Deuteronomul 22:22)

            „Dacă o fată fecioară este logodită şi o întâlneşte un om în cetate şi se culcă cu ea, ~ Să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii, să-i ucideţi cu pietre şi să moară amândoi: fata, pentru că n-a ţipat în cetate şi omul, pentru că a necinstit pe nevasta aproapelui său. Să cureţi astfel răul din mijlocul tău.” (Biblia, Deuteronomul, 22:23-24)

            10. Femeile sunt inferioare bărbaţilor:

            „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos. ~ Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit îşi necinsteşte capul său. ~ Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. ~ Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească. ~ Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. ~ În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; ~ Şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. ~ De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” (Biblia, 1 Corinteni, 11:3-10)

            11. Didascalia Apostolorum[2] despre femei:

            În capitolul III din Didascalia Apostolorum găsim, sub titlul „Femeile ar trebui să fie supuse soţilor lor”:

            „Şi o femeie ar trebui să fie supusă soţului ei, deoarece capul femeii este soţul ei… Teme-te, o, femeie, de soţul tău. Şi fii timidă în faţa lui. Şi mulţumeşte-i numai lui, după Dumnezeu. Şi aşa cum am spus, oferă-i lui mângâiere cu serviciile tale, astfel ca soţul tău să te cuprindă... Dacă vrei să fii credincioasă şi Dumnezeu să fie mulţumit de tine, nu te împodobi pentru ca să placi străinilor şi nu-ţi dori să porţi haine uşoare care se potrivesc adulterinelor, astfel ca pe tine să nu te urmeze cei care urmează astfel de femei. Dacă tu nu le porţi pentru a preacurvi, totuşi vei fi pedepsită numai pentru podoabele tale, deoarece astfel îi obligi pe cei care te văd să te urmeze şi să te dorească. De ce nu eşti reţinută, astfel încât să nu cadă în păcat şi să nu cadă în dubii (sau gelozie) spre binele tău?! Şi dacă păcătuieşti numai pentru aceasta, vei cădea şi tu, pentru că eşti motivul distrugerii sufletului acelui om. Dacă tu conduci pe cineva spre păcat, el va fi cauza păcatului şi, mai mult, după cum este scris în Sfânta Scriptură: «Când vine cel rău, vine si dispreţul; şi odată cu ruşinea, vine şi ocara.» (Biblia, Pildele sau Proverbele lui Solomon, 18:3) Oricine face asta va distrus prin păcat şi va urma sufletele celor ignoranţi cu nelegiuire. Lăsaţi-o să ştie ce spune Sfânta Scriptură despre oricine atribuie minciuni bărbaţilor: «Femeia rea este mai dezgustătoare decât moartea, cea care este o capcană pentru ignoranţi.», «La fel cum viermele mănâncă lemnul, la fel şi femeia rea îşi distruge bărbatul.» Nu fi, o, femeie creştină, ca şi acele femei, dacă vrei să fii credincioasă! Ai grijă de soţul tău pentru a-l mulţumi numai pe el. Iar atunci când mergi pe stradă, acoperă-ţi capul cu veşmântul tău, pentru că dacă eşti acoperită cu respect vei fi în siguranţă de ochii celor răutăcioşi. Nu-ţi înfrumuseţa faţa, pe care Dumnezeu a creat-o, pentru că nu are nevoie de înfrumuseţare, deoarece ceea ce Dumnezeu a creat este foarte frumos și nu are nevoie de înfrumuseţare. Şi ceea ce arăţi mai mult din frumuseţea ta schimbă Îndurarea Creatorului. Plecaţi-vă privirile în pământ şi fiţi acoperite în întregime. Staţi departe de îmbăierea cu bărbaţii, deoarece capcanele nelegiuirii sunt numeroase. O femeie credincioasă nu se îmbăiază alături de bărbați. Iar atunci când îşi acoperă faţa, las-o să o acopere de frica ochilor străini... Şi dacă tu eşti un credincios, stai departe de curiozitate şi de priviri insistente. «A trăi în deşert este mai bine decât a trăi cu o femeie cu limba lungă.»

 Capitolul 7

 Lovirea femeilor în societăţile  creştine occidentale

Mulţi fanatici au încercat să răspândească niște concepţii greşite despre islam, dintre care una este lovirea femeii, folosindu-se de obicei de foarfecele lor magice cu care „taie” din versetele Coranului cel Nobil şi din vorbele Profetului Mohammed (), toate cuvintele care preced cuvântul „a lovi” şi toate cuvintele care îl succed, lăsând doar cuvântul „a lovi”. Astfel, ei au tăiat cuvintele care contrazic concepţiile lor greşite, lăsându-le doar pe cele care le confirmă ideea, încercând prin trucuri murdare să răspândească unele concepţii false despre islam, distanţându-se total de adevăr şi obiectivitate. Ei nu prezintă subiectul sub forma sa completă, ci trunchiată, cu scopul de a provoca neînţelegere şi confuzie printre oameni. De asemenea, ei pretind ca sunt cei civilizaţi, care îşi tratează soţiile în cel mai bun mod cu putinţă, în timp ce, de fapt, ignoră următoarele:

            1. cei mai mulţi dintre cei care pretind că soţiile lor sunt tratate în cel mai bun mod cu putinţă, se dovedesc a fi mincinoşi şi prefăcuţi.

            2. islamul este singura religie care menţionează importanţa relaţiei afectuoase şi pline de îndurare dintre cei doi soţi şi, de asemenea, îl previne pe cel care îşi răneşte soţia, verbal sau fizic. Allah Preaînaltul spune: 

            „Şi printre Semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt cu adevărat semne pentru un neam (de oameni) care chibzuiesc.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:21]

            3. islamul este singura religie care, de mai bine de 1400 de ani, îl condamnă pe cel care-şi insultă şi-şi loveşte soţia sau o priveşte cu aroganţă, de parcă statutul ei ar fi inferior în comparaţie cu statutul lui.

            4. islamul încurajează cel mai bun comportament faţă de soţie, din moment ce toate versetele din Coran şi toate învăţăturile Profetului Mohammed () cu privire la relaţia dintre cei doi soţi încurajează la cel mai bun comportament între ei. Allah Preaînaltul spune:

            „[…] Ele (femeile) au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă [...][Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]

            5. islamul a stabilit o serie de recompense pentru comportamentul bun între oameni și, în special, între cei doi soţi. Profetul Mohammed () a spus:

            „(...)Vei primi o răsplată pentru orice cheltuiești de dragul lui Allah, chiar și pentru ce pui în gura soției (...)»”  (Al-Bukhari)

            6. islamul a făcut din lovirea femeii o excepţie şi nu o regulă, permisă doar în circumstanţe care îl împiedică pe soţ să recurgă la lovirea ei ca o soluţie, ci numai în cazuri  speciale şi ca soluţie finală, pentru a preveni şi mai multe nenorociri. Aceasta se întâmplă deoarece femeile nu au acelaşi tipar în toate epocile, societăţile şi familiile, iar ceea ce funcționează într-o societate, este posibil să nu funcționeze în alta. Din contră, aceasta ar putea să adâncească problema existentă, în loc să o corecteze.

            7. fenomenul violenţei domestice este larg răspândit în ţările cele mai civilizate ale secolului nostru. Câţi bărbaţi occidentali nu-şi atacă soţiile în faţa altor persoane, în aeroporturi, restaurante, baruri sau chiar pe stradă, printre trecători? Acesta nu este un secret, îl puteţi observa şi în mass-media. În plus, câte femei occidentale din America, Europa sau Australia, merg la poliţie pentru a-şi denunța soţii, deoarece ele sunt supuse violenţei? Aceste cauze nu sunt luate în considerare dacă nu există dovezi evidente, aşa cum am menţionat mai înainte, precum fracturi, vânătăi, sângerări etc. Oricine se uită pe statisticile oficiale ale poliţiei din America, Europa sau Australia se va convinge de acest lucru.

 ● Răspândirea fenomenului de lovire a femeilor în societăţile occidentale

            Vom prezenta următoarele observaţii pentru a clarifica răspândirea fenomenului de violenţă domestică în Occident:

            1. existenţa a numeroase organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale care, deşi au luptat împotriva fenomenului de violenţă domestică împotriva femeilor şi a copiilor, nu au reuşit să-l elimine.

            2. existenţa campaniilor mass-media recurente şi în curs de desfăşurare, care încurajează apelul direct al autorităţilor competente în cazul observării fenomenului de violenţă domestică de către un vecin.

            3. adresăm următoarele întrebări cetăţenilor occidentali:

             Nu vi s-a întâmplat să vă loviţi soţia, măcar o dată?

            Aţi văzut sau auzit vreodată că tatăl vostru vă loveşte mama?

            Aţi auzit vreodată despre o rudă că şi-ar fi lovit soţia?

            Aţi auzit vreodată că vreun vecin şi-ar fi lovit soţia?

            Scopul acestor întrebări este doar acela de a dovedi existenţa fenomenului de violenţă domestică în Europa, America, Australia, etc.

            În cele din urmă, este evident pentru orice persoană imparţială că islamul onorează femeia, îi înalță statutul prin faptul că o fereşte de orice i-ar putea afecta demnitatea şi avertizează cu stricteţe împotriva nedreptăţirii ei. Profetului Mohammed () a spus:

            „O, Allah, declar inviolabile drepturile a două persoane slabe: orfanul și femeia.” (An-Nasa’i)



[1] Aceste termen din limba arabă () înseamnă „Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!” și este folosit de fiecare dată când este menționat numele Profetului Mohammed ()

[2] Primele lucrări în care se vorbeşte explicit despre diaconese provin din regiunile Siriei orientale (posibil din Celesiria, spre Edessa şi Mesopotamia, locul păstrării marilor tratate iudeo-creştine în liturghie), prima fiind Didascalia Apostolilor, numită şi actul de naştere al diaconeselor