Oare nu este vremea pentru a deveni tu.... MUSULMAN?!

Dr. Abd Ar-Rahman bin Abd Al-Karim Ash-Sheha

Traducere:

EUROPEAN ISLAMIC RESEARCH CENTER (EIRC)

& Daniela Dinu

În numele lui Allah Ar-Rahman (Cel Milostiv), Ar-Rahiim (Cel Îndurător)

 Introducere

Toată lauda I se cuvine lui Allah Preaînaltul şi toate

binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed,

 asupra familiei sale, a companionilor săi şi asupra tuturor celor

care urmează Calea Sa cea Dreaptă; fie ca Allah

Cel Atotputernic să aibă milă de ei în

Ziua Judecăţii!

Multe cărţi au fost scrise cu privire la credinţa islamică, unele dintre acestea oferind informaţii detaliate, altele atingând doar anumite aspecte. În această carte, am încercat să cuprind câteva dintre calităţile islamului, trasate într-o formă succintă, pentru a se putea constitui ca o cheie şi o poartă deschisă spre informare pentru cei care caută adevărul cu privire la islam.

Consider că această carte este o cheie ce vă va conduce într-o călătorie fascinantă pentru a descoperi credinţa islamică. Cred cu tărie că, dacă vei citi punctele menţionate în această carte, vei ajunge să reconsideri ceea ce cunoşti despre islam.

Însă, înainte de a prezenta calităţile credinţei islamice, este extrem de important pentru un căutător al adevărului să aibă următoarele lucruri în minte:  

● A fi sincer în intenţie: intenţia cu care se începe căutarea adevărului trebuie să fie sinceră, având dorinţa de a căuta adevărul, cunoaşterea şi urmarea lui şi nu de a descoperi greşeli. Oricine caută adevărul, trebuie să îl găsească, iar cei care îl găsesc, vor fi mulţumiţi cu acesta. Allah Preaînaltul spune[1]:

            „De voieşte Allah să călăuzească pe cineva, atunci îi deschide pieptul pentru islam, iar dacă voieşte să ducă pe cineva la rătăcire, atunci îi face pieptul îngust şi închis, ca şi cum s-ar căzni să se urce în Cer. Astfel trimite Allah osânda asupra acelora care nu cred.” [Coran, 6:125]

 ● A Îl invoca pe Allah în mod sincer, pentru a vă călăuzi către adevăr: aceasta înseamnă persistenţa întru implorarea pentru favorizarea cunoaşterii adevărului şi a izbândirii prin acceptarea acestuia. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

„Oamenii au fost (la început) un singur neam. Şi i-a trimis Allah pe profeţi, vestitori şi prevenitori, şi a pogorât împreună cu ei Scriptură cu Adevărul, pentru a face judecată între oameni, acolo unde ei se aflau în vrajbă. Şi nu au avut a se gâlcevi asupra ei decât pe aceia care le-a fost adusă după ce le-au venit dovezile cele desluşite din pricina pizmuirii lor. Apoi Allah i-a călăuzit – prin Graţia Sa – pe cei care au crezut, către Adevărul asupra căruia ceilalţi s-au gâlcevit, căci Allah îi conduce pe cei care El voieşte pe Calea cea Dreaptă.” [Coran, 2:213]

 ● Renunţarea la prejudecăţi şi la toate noţiunile preconcepute: aceasta înseamnă a renunţa la toate acele idei fondate pe neştiinţă şi pe lipsa de călăuzire şi clarviziune şi a te baza pe citirea materialelor care fac cunoscut islamul cu discernământ şi obiectivism, precum şi renunţarea la perspectiva unor asentimente teologice sau orientări ideologice moştenite mecanic. Allah Preaînaltul spune:

            „Dacă li se spune: «Urmaţi ceea ce a trimis Allah!», ei zic: «Ba noi urmăm cele cu care i-am găsit pe părinţii noştri!» Chiar dacă părinţii lor au fost neştiutori şi nu s-au lăsat călăuziţi?!” [Coran, 2:170]

   Cel care caută adevărul dintre nemusulmani trebuie să ştie că islamul nu este credinţa arabilor, ci, mai degrabă, acesta este o religie universală, pe care orice persoană o poate adopta. Nu există niciun fel de prejudicii sau rasism în islam.  

Cel care a crezut în dogmele islamice şi le-a urmat este dintre musulmani, chiar şi dacă ar veni el de la capătul lumii, negru ori alb de ar fi; iar cel care nu crede şi nu urmează islamul nu este dintre musulmani, chiar dacă s-ar trage el dintre urmaşii Profetului islamului - Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

O radiografie a societăţii islamice timpurii aruncă o lumină favorabilă asupra acestui subiect, mulţi dintre companionii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) provenind din medii diferite. Însă, în ciuda acestui lucru, ei nu au fost trataţi rău sau lipsiţi de respectul cuvenit, ci, dimpotrivă, ei au fost puşi pe picior de egalitate cu nobilii societăţii lor. Printre aceşti companioni, se numără:

1.  Bilal, cel care chema la rugăciune (muezinul Profetului – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), era etiopian;

2. Suhaib, sclavul eliberat, provenea dintre romani;

3. Salman, era persan.

Tot astfel, islamul nu este o religie care se manifestă doar la Mecca şi Medina sau în Peninsula Arabică, ci, dimpotrivă, orice stat care adoptă islamul devine un stat islamic, chiar  dacă acesta se află în mijlocul Africii sau Asiei.

● Considerarea şi aprecierea islamului ca fiind un sistem complet şi unitar şi renunţarea la judecarea lui din prisma acţiunilor iresponsabile ale unor indivizi sau a unor state.

Există numeroase state şi grupări care sunt asociate islamului, în vreme ce islamul se delasă de ele, iar islamul nu poarta nicio vină în privinţa actelor acestora. Ele sunt cele care au o contribuţie enormă la deformarea imaginii corecte a islamului, îndepărtarea nemusulmanilor de islam şi oprirea lor de la el.

Aceasta se produce prin intermediul comportamentelor, dogmelor şi acţiunilor verbale sau fizice cărora ei le dau curs şi pe care le atribuie islamului, deşi ele sunt dintre cele negate de o minte sănătoasă şi contravin constituţiei naturale a omului, precum şi standardelor societăţilor civilizate.

Aşadar, este bine de ştiut că orice concepţie sau acţiune ce contravine naturii înnăscute a omului şi unei minţi sănătoase este lipsită de bunăcuviinţă şi nu este în asentimentul musulmanilor, în ansamblul lor, ea nu aparţine islamului şi nu are întru nimic de a face cu acesta.

Departe de acestea, islamul reprezintă mărturisirea Unicităţii lui Allah şi nedevierea de la aceasta prin a Îi face Lui asociaţi, adorarea sinceră, nedistorsionată de făţărnicie, un caracter înalt nealterat de nimicnicie, un sistem de viaţă căruia nu îi sunt comune discrepanţele, o claritate şi o transparenţă nepătate de ascunzişuri şi obscuritate. Însă, musulmanii se deosebesc unii de alţii prin menţinerea şi respectarea, mai mult sau mai puţin a acestora, aşa cum Allah ne-a arătat  în Coranul cel Nobil, unde ne spune:

„Apoi, Noi am dat spre moştenire Cartea acelora pe care i-am ales dintre robii Noştri. Printre ei sunt unii nedrepţi cu ei înşişi, printre ei sunt alţii care ţin măsura şi printre ei sunt alţii care îi întrec cu faptele lor bune (pe toţi ceilalţi), cu Voia lui Allah. Aceasta este Marea îndurare.” [Coran, 35:32]

●  Colectarea informaţiilor legate de islam printr-o cercetare şi investigare corectă, din surse sigure şi nu prin intermediul mass-mediei, care este lipsită de obiectivitate sau a persoanelor sau mediilor ostile islamului.

Pentru aceasta, celui care doreşte să se informeze corect i se impune cunoaşterea islamului din sursele sale corecte şi de la izvoarele sale originale, şi anume – Coranul cel Nobil şi Tradiţiile autentice ale Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi apoi consensul savanţilor musulmani. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„V-am lăsat vouă două lucruri: Coranul și Tradiția mea ‎‎(Sunnah); dacă vă veți ține de ele, nu veți rătăci ‎niciodată.‎” [Bayhaqi]

● Fiecare om caută ceea ce este mai bun şi mai complet în toate aspectele vieţii sale şi aceasta este natura înnăscută a fiinţei umane cu care Allah l-a creat pe om. Aceasta se realizează prin intermediul înţelegerii şi priceperii de către om a ceea ce este mai bun şi mai potrivit pentru el prin compararea alternativelor ce îi sunt oferite.

Tot astfel, se impune ca el să caute cea mai bună şi mai completă religie – cea în măsură să îi ofere fericirea sufletului, liniştea sinelui, sănătatea şi integritatea trupului, a minţii, a onoarei şi a proprietăţii sale. Aceasta însă nu se poate produce decât prin intermediul unei documentări paşnice şi a unei comparaţii transparente şi obiective, fără grabă întru emiterea judecaţilor şi a luării deciziilor.

Decizia se află în mâinile tale!

●  În final, alegerea vă aparţine, iar aceasta va avea un impact deosebit atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi. Această alegere vă poate conduce fie spre Paradisul a cărui întindere este cât Cerurile şi Pământul, pregătit pentru cei pioşi, fie către Iadul mistuitor ale cărui vreascuri sunt oamenii şi pietrele şi peste care sunt îngeri neînduplecaţi şi aspri, care nu se răzvrătesc împotriva lui Allah în ceea ce le porunceşte şi care fac ceea ce li se porunceşte, după cum spune Allah Preaînaltul în Coranul cel Glorios:

            „Astfel, (aşa după cum le-am revelat celor de dinaintea ta) ţi-am revelat Noi un Coran arab, pentru că tu să previi Mama cetăţilor şi pe cei din împrejurimile ei şi să previi pentru Ziua Adunării - despre care nu este îndoială. O parte vor fi în Rai şi o parte vor fi în Văpaie.” [Coran, 42:7]

Mă rog lui Allah ca oricine va citi această carte să fie binecuvântat cu

izbânda şi bună îndrumare a Islamului şi să-i fie lui deschis pieptul întru acceptarea Adevărului şi urmarea lui!

 Ce este Islamul?

Islamul provine de la rădăcina «sa-la-ma», care înseamnă, în limba arabă, supunere, iar aceasta se concretizează întru a fi aşa cum Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul vrea de la tine să fii întru adorarea Sa, fără a îi face Lui asociaţi şi împlinind cele pe care El le-a prescris şi oprindu-te de cele pe care El le-a interzis.

Islamul este ca un liant permanent între musulman şi Domnul său, Căruia I se destăinuie cu smerenie de cinci ori într-o zi şi o noapte, în rugăciunile sale obligatorii, afară de cele opţionale.

Tot astfel, el se află într-o legătură permanentă cu Domnul său prin intermediul rugilor şi pomenirilor pe care le rosteşte constant, prin împlinirea activităţilor şi actelor sale zilnice. Acestea, precum pomenirile de dinainte şi de după masă, la intrarea şi la ieşirea de la toaletă, la intrarea şi ieşirea din casă, la culcare şi la trezire, la începutul abluţiunii şi la terminarea ei, înaintea întreţinerii de relaţii intime cu soţia, la îmbarcarea într-un mijloc de transport sau încălecarea unui animal de călătorie etc., sporesc legătura dintre musulman şi Domnul său. Astfel, întreaga fiinţă a musulmanului este a lui Allah şi legată de Acesta.

Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

            „Spune (o, Mohammed): «Într-adevăr, rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea îi aparţin lui Allah, Stăpânul lumilor! »[Coran, 6:162]

 Trăsăturile credinţei islamice

Islamul este ultima religie divină pogorâtă, iar una dintre învăţăturile sale este aceea a monoteismului; un musulman neasociind nimic în adorarea lui Allah, Preaînaltul şi Preaslăvitul, după cum ne arată Allah în Coranul cel Nobil, unde ne spune:

            „Acela care doreşte o altă religie decât islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.” [Coran, 3:85]

Deoarece este mai mult decât o credinţă sau o religie, islamul este numit „diin”, care înseamnă un mod de viaţă. Acesta are soluţii pentru toate problemele oamenilor şi este potrivit tuturor timpurilor şi locurilor.  Datorită acestei apropieri holistice a islamului de viaţă, acesta deţine o serie de caracteristici care îl fac să fie diferit de toate celelalte religii. În paginile care urmează, vom menţiona câteva dintre acestea.

1. Islamul este în acord cu firea naturală a omului

Islamul este religia aflată în acord cu firea naturală a omului, cu care Allah i-a creat pe oameni, aceştia fiind plămădiţi întru a crede în Unicitatea lui Allah (Dumnezeu). Ei pot cunoaşte Divinitatea prin intermediul cugetării asupra indicilor aflaţi în cele create de Allah, a binecuvântărilor pogorâte de Acesta şi a orânduirii Universului. Allah Preaînaltul spune:

            „Ridică-ţi faţa ta spre religia cea adevărată! Această (religie) este firea (creată de) Allah, după care El i-a creat pe oameni. Nu există schimbare în creaţia lui Allah. Aceasta este religia cea dreaptă, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.” [Coran, 30:30]

Deşi este la baza întregii creaţii, această natură înnăscută a omului (fitrah) este afectată de factorii ambianţi (societatea, familia în care s-a născut), care o pot deforma şi devia de la drumul cel drept şi denatura până într-acolo încât omul poate ajunge să îi facă asociaţi lui Allah sau să adore pe altcineva, sau altceva în locul Său, sau să nege chiar Existenţa Sa, Preaînaltul.

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Fiecare copil este născut într-o stare de «fitrah», apoi părinții lui îl fac pe el evreu, creștin sau zoroastru. Aceasta este așa cum animalul are puiul său perfect. Vedeți o mutilare în el?” (Bukhari şi Muslim)

2. Islamul este religia monoteismului şi a sincerităţii

Islamul îi călăuzeşte pe oameni spre adorarea lui Allah, Cel fără parteneri, şi spre stabilirea unei relaţii între Allah şi robii Săi.  Pe aceasta a fost construită şi legătură directă dintre Allah şi robul Său, având ca bază credinţă absolută în Acesta, căutarea numai a Sa,  pentru oferirea ajutorului în privinţa tuturor nevoilor sale şi cererea iertării şi a sprijinului de la El, direct, fără intermediari. Islamul a negat tot ceea ce ar putea fi pus ca intermediar între Allah şi supuşii Săi şi a blamat luarea de către politeişti a diverşi intermediari între ei şi Allah. Acest lucru poate fi observat cu claritate în Cuvintele lui Allah din Coranul cel Sfânt, prin care El i-a pedepsit pe politeişti pentru că şi-au luat alţi dumnezei ca intermediari între ei şi Allah:

            „Lui Allah I se cuvine credinţă curată. Iar aceia care şi-au luat Ocrotitor în locul Lui (zicând): «Noi nu-i adorăm pe ei decât pentru ca ei să ne apropie de Allah.», Allah va judeca între ei în cele în care ei nu se înţeleg. Allah nu-l călăuzeşte pe cel care este mincinos şi nemulţumitor.”  [Coran, 39:3]

Islamul aderă la o formă strictă, monoteistă. Mărturisirea de credinţă[2] este cheia prin care cineva devine musulman. În virtutea acesteia, Allah a creat tot ceea ce există, precum Raiul şi Iadul şi ea este cea la care au chemat toţi profeţii şi trimişii (Pacea fie asupra lor!), începând cu Noe şi până la încheietorul acestora – Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah Preaînaltul spune:

            „Lui Allah I se cuvine credinţă curată. Iar aceia care şi-au luat Ocrotitor în locul Lui (zicând): «Noi nu-i adorăm pe ei decât pentru Ca ei să ne apropie de Allah», Allah va judeca între ei în cele în care ei nu se înţeleg. Allah nu-l călăuzeşte pe cel care este mincinos şi nemulţumitor.” [Coran, 21:25]

Mărturisirea de credinţă include:

·         Credinţa în Unicitatea lui Allah ca Adorat, adică negarea adorării oricui altcuiva afară de Allah şi recunoaşterea adorării ca aparţinându-I numai Lui, şi unicizarea Lui în adorare, fără a Îi fi făcut Lui vreun asociat în adorarea Sa. El nu are parteneri, soţii sau copii, după cum ne spune Allah, Preaînaltul şi Preaslăvitul:

            „Acesta este Allah, Domnul vostru! Nu există altă Divinitate în Afară de El, Cel care le-a făcut pe toate! Aşadar, adoraţi-L pe El! Şi El Este peste toate Ocrotitor!” [Coran, 6:102]

·         Credinţa în Unicitatea lui Allah ca Domn, aceasta presupune că El este Domnul a tot şi a toate şi Stăpânul lor, şi El este Creatorul a tot ceea ce există, şi Cel care le oferă lor cele necesare traiului, şi Cel care le dă viaţa şi le ia viaţa, şi Cel care îi va învia pe ei într-o zi asupra căreia nu există îndoială. Nu există nici creator, şi nici stăpânitor sau nici orânduitor în toată existenţa, în afară de Allah, şi nici pogorâtor al legilor actelor de adorare şi al reglementarii interrelaţiilor, nici la nivel personal şi nici global (social), şi nici hotărâtor a ceea ce este permis şi bun şi a ceea ce este interzis şi rău, decât numai El, Cel fără parteneri, care spune în Coranul cel Glorios:

            „El este Al-Hayy (Cel Veşnic Viu). Nu există altă Divinitate afară de El, deci chemaţi-L pe El cu credinţă curată numai în El! Mărire lui Allah, Stăpânul lumilor!” [Coran, 40:65]

·         Credinţa în Unicitatea lui Allah în privinţa Numelor şi a Atributelor Sale şi El, Preaslăvitul şi Preaînaltul, se unicizează prin toate Atributele de perfecţiune care presupun depărtarea Lui de orice stricăciune sau lipsa şi de orice asemănare sau identificare. Allah Preaînaltul spune:

            „(El este) Creatorul Cerurilor şi al Pământului. El a făcut pentru voi soaţe din voi înşivă şi (a făcut) dobitoacele perechi. Prin aceasta vă înmulţeşte. Nu este nimic asemenea cu El. El este As-Samiiʻ (Cel care aude totul), Al-Basiir (Cel care Vede Totul).” [Coran, 42:11]

            3. Adorarea

Allah nu i-a creat  pe oameni decât pentru ca ei să Îl adore, după cum ne spune în Coranul cel Glorios:

            „Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru că ei să Mă adore.” [Coran, 51:56]

Nevoia omului de a I se supune şi a Îl adora pe Allah este o nevoie înnăscută şi naturală a sa, după cum trupurile lor au nevoie de mâncare şi băutură pentru a continua să trăiască. Tot astfel şi sufletele lor au nevoie de hrană spirituală, pentru a găsi liniştea şi pacea. Acesta este un fapt evident în cazul tuturor oamenilor. Fără de excepţie, ei sunt într-o permanentă căutare a acelui „adorat” spre care să se îndrepte nevoile lor şi prin încrederea în care să găsească ei liniştea şi pacea sufletească.

Încă din timpul Profetului Adam şi până la Profetul Noe (Pacea fie asupra lor!), omenirea Îl adoră pe Allah, Cel fără parteneri, ca Unic Adorat. Politeismul a apărut în rândul neamului lui Noe (Pacea fie asupra sa!), când oamenii au început însă să Îi facă asociaţi lui Allah şi să adore idolii, iar aceasta a reprezentat începutul ivirii politeismului şi a diversificării acestuia, apărând cei care adorau pietrele, şi pomii, şi animalele, şi chiar unele fenomene naturale. Pentru ei au fost trimişi profeţii care să îi întoarcă la credinţa curată şi la mărturisirea sinceră a Unicităţii lui Allah.

O modalitate specifică de adorare este întâlnită până la urmă şi în cazul ateului care nu crede în existenţa lui Allah (şi căutam adăpost la Allah de aceasta) de vreme ce el adoră şi se supune propriilor sale pofte şi dorinţe şi Şeitanului său şi celor rele spre care îl înclină pe el sinele său şi poftele sale. Aceasta însă nu reprezintă decât cea mai înaltă formă de nedreptate, atât pentru sinele său, cât şi pentru ceilalţi: pentru sinele său întrucât trăieşte el în această viaţă lumească fără un scop precis, cu sinele gol şi teamă în suflet, şi neaşteptându-l în Viaţa de Apoi decât Focul ce arde cu flacără, unde nu va arde decât cel mişel, care tăgăduieşte şi întoarce spatele (călăuzirii).

În acelaşi timp, aceasta reprezintă o nedreptate şi pentru ceilalţi întrucât el va da frâu liber poftelor şi dorinţelor sale chiar şi dacă aceasta va fi în detrimentul celorlalţi, deoarece pentru el nu există principii pe care să le respecte şi nici credinţe care să îl oprească şi să îi ofere lui cadrul pentru a discerne între ceea ce este permis şi ceea ce este interzis şi între ceea ce se cuvine şi ceea ce nu se cuvine. Allah Preaînaltul spune:

            „Îl vezi tu pe acela care şi-a luat poftă să drept Dumnezeu al lui cu bună ştiinţă şi pe care Allah îl duce în rătăcire şi-i pecetluieşte auzul său şi inima sa şi întinde un văl peste vederea lui? Cine-l va călăuzi pe el după Allah? Oare voi nu luaţi aminte?” [Coran, 45:23]

În general, dacă vei privi tu împrejurul tău, îi vei afla printre oameni pe aceia care adoră împreună cu Allah şi alţi „dumnezei”, aşa cum îi vei găsi şi pe cei care adoră pe altcineva în afară de Allah. Îi vei găsi însă şi pe cei ce se deosebesc de aceştia şi anume musulmanii. Ei sunt cei care au o credinţă dreaptă şi care, adorându-L, şi-au supus sinele lor lui Allah, Cel fără parteneri, Care nu are pe nimeni asociat şi nici egal.

Îi vei găsi pe iudeii care au deviat şi au considerat că Uzeir este fiul lui Allah, şi tot astfel şi pe creştinii ce au denaturat credinţa şi au susţinut că Isus, Mesia (Pacea fie asupra sa!), este fiul lui Allah; fără a mai aminti însă şi de celelalte grupări care preaslăvesc „adoraţi” precum idoli, animale şi stele, pe care o minte dreaptă şi o fire naturală înnăscută a omului nu pot decât să îi renege pe toţi aceştia, negându-i şi, de asemenea, respingându-i cu inimile sincere şi curate. Allah Cel Preamăreţ spune:

            „Aceia pe care voi îi invocaţi în locul lui Allah sunt robi asemenea vouă. Invocaţi-i, aşadar şi să vă răspundă, dacă voi sunteţi cu Adevărul!” [Coran, 7:194]

            4. Islamul este o religie raţională, care predică respectul

   Islamul este religia logicii şi a gândirii şi majoritatea textelor coranice au venit ca o chemare la folosirea intelectului şi s-au adresat acestuia, îndemnând omul la cugetare prin utilizarea de expresii precum: „Oare nu cugetă ei?!”, „Oare nu pricep ei?”, „Oare nu gândesc ei?!”, „Oare nu ştiu ei?!”, „Oare nu observă ei?!”...  Toate versetele încurajează folosirea şi explorarea intelectului şi a raţiunii. Allah Preaînaltul spune:

            „În Ceruri şi pe Pământ sunt semne pentru cei care cred. ~ Şi în propria voastră făptură şi în vietăţile pe care El le-a risipit se află semne pentru un neam de oameni care cred cu tărie. ~ Şi în schimbarea nopţii şi zilei şi în hrana pe care Allah a pogorât-o din cer şi a înviat pământul cu ea, după ce el a fost mort, şi în schimbarea vânturilor se află semne pentru un neam de oameni care pricep.” [Coran, 45:3-5]

Însă, islamul a limitat domeniile în care a chemat la folosirea intelectului şi a raţiunii numai la acele aspecte la care omul poate avea acces prin puterea sa de înţelegere şi prin capacitatea sa de percepţie imediată, prin simţurile sale.

În ceea ce priveşte însă tainele „necunoscutului”[3] pe care simţurile nu le pot percepe şi nici pricepe, nu este loc pentru intervenţia intelectului şi a raţiunii; şi aceasta întrucât în cazul lor folosirea intelectului face parte dintre actele în care se produce un consum de energie şi efort în chestiuni de pe urma cărora nu se obţine niciun beneficiu. Oamenii nu pot cunoaşte aceste taine ale „necunoscutului” decât prin intermediul profeţilor pe care Allah i-a trimis special pentru a transmite mesajul cu privire la acestea. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

            „(Numai El este) Ştiutorul necunoscutului şi El nu descoperă taina Sa nimănui. ~ Afară de acela pe care îl alege ca trimis şi face să meargă înaintea lui şi în urma lui păzitori.” [Coran, 72:26]

Învăţăturile islamului în ansamblul lor, prin adevărul, relevanţa şi beneficiile lor pentru omenire, se adresează unei minţi drepte şi unei cugetări luminate şi imparţiale. Atât prescripţiile, cât şi restricţiile sunt corecte şi nu există în ele nicio nedreptate. Islamul nu îndeamnă la ceva decât dacă există în aceasta un beneficiu absolut sau aşteptat; şi nu opreşte de la ceva decât dacă în acesta se află un rău absolut ori stricăciunea sa este mai mare decât beneficiul adus. Acesta nu este însă un secret, ci este un fapt accesibil pentru oricine se apleacă în cugetare asupra textelor coranice şi a relatărilor autentice despre Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

5. Învăţăturile islamului sunt Divine

În ansamblul lor, învăţăturile islamice legate de credinţe, acte de adorare, trăsături caracteriale şi drepturi au fost stabilite Divin, fapt pentru care ele nu sunt supuse schimbării sau alterării. Allah Preaînaltul spune:

(Acesta este) o revelaţie de la Stăpânul lumilor.” [Coran, 56:80]

În islam, „Legea” nu este instituită de către oameni, care, prin natura lor, sunt supuşi schimbărilor şi greşelilor, fiind influenţaţi de o serie de factori culturali, genetici sau de mediu. Allah Preaînaltul spune:

            „Şi oare voiesc ei judecata din vremea păgâniei? Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?” [Coran, 5:50]

Astfel, islamul este singura religie care nu a suportat vreo deformare şi nici modificare de-a lungul timpului, iar textele (pe care ea se bazează) nu au suferit nici sustrageri şi nici adăugiri, şi aceasta datorită faptului că sursele pe care se bazează teologia islamică nu sunt altele decât cele amintite în paginile ce urmează.

 Sursele Legislaţiei islamice

a. Coranul Cel Nobil

Coranul este Cuvântul lui Allah revelat Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) prin intermediul îngerului Gavriil (Pacea fie asupra sa!). El a rămas întocmai aşa cum a fost pogorât Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) până în zilele noastre – având aceleaşi litere, versete şi Sure şi nu s-a produs în el nicio schimbare sau deformare şi nici nu i s-a adăugat lui nimic şi nici nu a fost lipsit el de nimic, şi a fost înscris, printr-un lanţ de transmiţători de încredere, în Cărţi şi în piepturile celor ce l-au memorat. Musulmanii au manifestat dintotdeauna o mare grijă pentru Cartea lui Allah şi ei se întrec întru învăţarea şi predarea lui, tinzând către binecuvântările pe care le-a binevestit Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) prin cuvintele sale:

„Cel mai bun dintre voi este cel care memorează Coranul şi apoi îi învaţă şi pe alţii.”  (Bukhari)

Întrucât Coranul reprezintă o formă de adorare prin memorarea şi recitarea lui, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Oricine recită o literă din Coran va primi zece răsplăţi. Şi nu spun că alif-lam-mim este o literă, ci alif este o literă, lam este o literă şi mim este o literă.”  (Tirmidhi)

 b. Sunnah (Tradiţia Profetului Mohammed – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

 Sunnah reprezintă cea de-a doua bază a Legislaţiei islamice şi totodată o explicitare a Coranului cel Nobil, precum şi interpretarea şi exemplificarea practică a numeroase prescripţii religioase.

   Sunnah a fost protejată de contaminarea, denaturarea şi adăugarea în ea a ceea ce nu îi aparţine, după protejarea ei de către Allah, de învăţaţi pioşi şi drepţi, care au pus propriul lor sine şi vieţile lor în slujba studiului relatărilor despre Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – ahadith – şi studierea lanţului de transmiţători şi a textului hadith-urilor şi a gradului de autenticitate a acestora, precum şi a caracteristicilor celor care le-au relatat şi a nivelului lor de modificare şi afectare. Ei au verificat astfel toate hadith-urile care au fost relatate despre Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi nu a fost acceptat dintre acestea decât acelea care s-au dovedit a fi cu adevărat dintre spusele autentice ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Astfel, a devenit posibil ca ele să ajungă la noi pure, limpezi şi lipsite de relatări nadevărate ori mincinoase.

6.  Islamul este o religie universală

Islamul este un mesaj universal, adresat tuturor oamenilor, fără diferenţieri în funcţie de culoarea pielii acestora, de originea lor,  de timpul în care ei trăiesc sau de limba folosită. Pe scurt, islamul este religia în care toţi oamenii sunt egali şi aceasta nu are ca bază culoarea, limba, teritoriul, originea, epoca sau locul cărora aparţin, ci, dimpotrivă, are la temelie un set de credinţe („aqidah”) clare şi fixe, care îi unesc pe aceştia.

Astfel, oricine crede în Allah ca Domn, în islam ca religie şi în Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ca Profet a intrat sub steagul islamului (şi a devenit musulman), indiferent de timpul şi de locul în care el vieţuieşte. Diferit de aceasta, dacă vom observa oricare alta dintre religiile precedente, chiar şi dacă ele s-au asemănat islamului din punct de vedere al credinţelor, ele s-au adresat doar unui popor anume şi unui timp anume, iar reglementările şi legile acestora au fost specifice doar timpului acelui popor şi epocii în care el trăia şi nu sunt aplicabile şi altora.

Aşa este şi exemplul profetului Moise (Pacea fie asupra sa!), care nu a fost trimis decât pentru neamul lui Israel, după cum ne spune Allah Preaînaltul în Coranul cel Glorios:

            „Şi Noi i-am dat lui Moise Cartea, pe care am făcut-o drept Călăuză pentru fiii lui Israel, (zicând): «Nu luaţi un alt ocrotitor afară de Mine!»[Coran, 17:2]

Odată cu scurgerea timpului peste neamul lui Israel, acesta a deviat de la Calea lui Allah pe care le-o vădise profetul Moise (Pacea fie asupra sa!) şi s-au rătăcit ei de la drumul cel drept. De aceea, Allah l-a trimis oamenilor pe Isus (Pacea fie asupra sa!) pentru a îi readuce pe ei la Calea cea Dreaptă şi a îi călăuzi către ea, după cum ne spune Allah Preaînaltul:

            „Şi l-am trimis Noi, după ei, pe Isus, fiul Mariei, întărind (Torah) care se afla dinaintea lui şi i-am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină, întărind Torah care se afla dinaintea lui, şi drept călăuzire şi îndemnare pentru cei cucernici.” [Coran, 5:46]

Apoi, după un timp de la trimiterea acestor profeţi, l-a trimis Allah pe Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ca Mesager pentru cele două lumi, a oamenilor şi djinnilor[4], şi a încheiat prin el mesajele trimise omenirii. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Nobil:

            „Ei au socotit Ceasul drept minciună, însă Noi am pregătit vâlvătăile pentru cei care tăgăduiesc Ceasul.” [Coran, 25:11]

            Cu toate că islamul este un mesaj universal, el nu obligă oamenii să accepte islamul după cum ne spune  Allah Preaînaltul în Coranul cel Sfânt:

            „Spune: «Adevărul vine de la Domnul vostru! Cine voieşte să creadă şi cine voieşte să nu creadă!» Noi am pregătit pentru nelegiuiţi un Foc ale cărui (flăcări) îi înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor, li se va veni lor în ajutor cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaş!”[Coran, 18:29]

          7. Islamul este o religie a moderaţiei

   Una dintre caracteristicile principale ale islamului, care a favorizat răspândirea acestuia, este aceea că este o credinţă a moderaţiei, care adoptă calea de mijloc, facilitând înţelegerea şi învăţarea, precum şi toleranţa în interrelaţionare. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

   „Cea mai plăcută credinţă (diin) pentru Allah este credinţa moderată, care este uşoară.” (Bukhari)

Islamul este religia care nu îi cere omului să facă nimic mai mult decât ceea ce este în putinţa sa, atât în privinţa vorbelor, cât şi a faptelor. Cum ar putea fi altfel de vreme ce ea este religia „naturii înnăscute” a omului (fitrah), pe care, departe de a i se opune, o favorizează şi o urmează, prescriind doar acele acte de adorare care se află în concordanţă cu capacităţile acesteia. Allah Preaînaltul spune:

            „Şi la câte cetăţi nu le-am dat Eu răgaz, în vreme ce ele erau nelegiuite! Însă apoi le-am luat Eu (cu pedeapsă)! Şi la Mine este Întoarcerea!” [Coran, 22: 78]

Toleranţa islamului se răsfrânge şi în facilitatea legilor sale, a uşurinţei actelor de adorare şi a vastităţii şi simplicităţii pe care o manifestă toate reglementările şi actele sale. Astfel, se doreşte evitarea dificultăţilor şi îndepărtarea greutăţilor în sensul oferirii fiecăruia după capacităţile pe care le are pentru a le împlini. Aceasta se poate observa în toate aspectele vieţii musulmanului. Spre exemplu, Allah nu pedepseşte persoana care este obligată să mănânce din lucrurile care îi sunt interzise, mai ales dacă ea face acest lucru pentru a nu îşi pune viaţa în pericol. Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

            „O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit şi mulţumiţi lui Allah dacă numai pe El voi Îl adoraţi!” [Coran, 2:172]

Prescripţiile islamice sunt aşadar construite pe acest sistem Divin pe care l-a indicat Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul în Coranul cel Sfânt:

            „Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit (faptele bune) şi împotriva lui ceea ce a dobândit (faptele rele)...” [Coran, 2:286]

   De asemenea, Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

   „Orice v-am interzis, evitaţi. Şi orice v-am poruncit să faceţi, faceţi cât de mult este posibil, cu adevărat cei dinaintea voastră au fost pierduţi din cauza întrebărilor lor persistente şi diferenţei dintre ei şi profeţii lor.” (Muslim)

   Însă, trebuie avut în vedere faptul că toleranţa şi facilitarea normelor şi reglementărilor islamului nu înseamnă îndepărtarea de bazele religioase autentice şi de religie, şi nici devierea de la acestea, şi nici considerarea ca fiind permis a ceea ce este interzis, şi nici interzicerea a ceea ce Allah a permis. Moderaţia nu înseamnă, de asemenea, neglijenţa şi delăsarea în privinţa aplicării reglementarilor şi a executării prescripţiilor, ori detaşarea de conceptele islamice şi manierele generale; iar toleranţa şi uşurinţă vin în sensul îndepărtării de dificultăţi, greutăţi, greşeli şi păcate.

   Aishah, soţia Profetului, (Allah să fie mulţumit de ea!), a spus:

„Ori de câte ori Profetului i s-a dat posibilitatea să aleagă între două chestiuni, el o alegea (întotdeauna) pe cea mai uşoară, atâta timp cât acest lucru nu a fost un păcat, însă dacă acesta a fost un păcat, el a fost cel mai strict în a-l evita...” (Muslim) 

8. Islamul este un sistem perfect şi complet

   Islamul este religia perfectă prin care Allah a completat şi perfecţionat sistemele religioase anterioare. Allah Preaînaltul spune:

            „... În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit Harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat islamul ca religie pentru voi!...”  [Coran, 5:3]

Prin perfecţiunea sa, islamul a anulat toate religiile de dinaintea sa,  iar Allah i-a cerut omului să nu Îl adore decât pe El, Cel care nu are pe nimeni egal.

Sistemele religioase anterioare islamului nu ofereau astfel un model unitar, care să răspundă soluţionării tuturor chestiunilor vieţii şi convieţuirii oamenilor, prin reglementari şi îndrumări specifice.  Spre deosebire de acestea, islamul a venit întru completarea şi reglementarea tuturor aspectelor vieţuirii şi a cuprins chestiuni legate atât de viaţa cotidiană a omului, cât şi de religia sa. Acest fapt a fost afirmat şi de Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a spus:

„Exemplul meu şi al profeţilor care au fost înaintea mea este asemeni unei persoane care a construit o casă frumoasă. Casa avea o formă perfectă şi era deosebit de frumoasă, cu excepţia unui singur colţ, de unde lipsea o cărămidă. Oamenii care treceau prin preajmă se opreau să o admire, însă nu se puteau opri să nu se întrebe ce s-a întâmplat, de ce proprietarul nu a terminat-o, completând cărămida lipsă... Eu sunt această cărămidă lipsă, sunt ultimul dintre profeţi, Pecetea Profeţilor, trimis pentru întreaga umanitate.” (Bukhari şi Muslim)

În virtutea acestei perfecţiuni, Allah a promis să protejeze islamul până în Ziua de Apoi, spre deosebire de religiile anterioare a căror apărare şi protejare nu Şi-a asumat-o Allah, întrucât ele nu au fost pogorâte decât pentru anumite timpuri  şi pentru anumite popoare. Allah Preaînaltul spune:

 „Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” [Coran, 15:9]

9. Islamul este religia transparenţei şi a clarităţii

Cu adevărat, islamul este religia clarităţii, în care nu există nici obscurităţi şi nici ascunzişuri. Aceasta este descrierea Coranului, care este sursa de bază a credinţei islamice. El este o „Carte Limpede” şi o sursă de călăuzire pentru întreaga omenire. Allah Preaînaltul spune:

            „O, oameni ai Scripturii! A venit la voi Trimisul Nostru ca să vă arate multe lucruri din cele pe care voi le-aţi ascuns din Scriptură, trecând peste multe altele. V-au venit vouă o lumină şi o Carte Limpede de la Allah.” [Coran, 5:15]

Fiecare om are dreptul să pună întrebări cu privire la acele chestiuni pe care nu le poate înţelege, deoarece islamul nu este dintre religiile care se întemeiază pe principiul „crede şi nu cerceta”. Cu toate acesta, însă, răspunsul la întrebările legate de religie nu au fost lăsate în mâna oricui, ci le-a fost dat dreptul de a răspunde la acestea numai savanţilor musulmani şi celor specializaţi în Shari’ah islami’a (Legislaţia islamică), cei care s-au dedicat cercetării şi studiului în acest domeniu; căci, după cum dacă eşti bolnav, cauţi opinia unui doctor calificat, iar dacă ai probleme legate de inginerie cauţi răspunsuri la ingineri, şi răspunsurile la întrebările religioase trebuie căutate la cei care şi-au dedicat viaţa studiului acesteia. Allah Preaînaltul spune:

            „Şi nu am trimis mai înainte de tine decât numai bărbaţi, cărora Noi le-am pogorât revelaţii. Întrebaţi-i pe oamenii pricepuţi în cărţi, dacă voi nu ştiţi.” [Coran, 16:43]

În islam, nu exista chestiuni „tabu”, în care să fim obligaţi să credem fără a putea întreba, decât cu privire la cele pe care mintea umană nu le poate cuprinde şi nu le poate înţelege, acestea fiind dintre „tainele necunoscutului”, pe care Domnul nostru, Preaslăvitul şi Preaînaltul, le-a lăsat necunoscute pentru noi datorită faptului că, prin natura sa, omul nu ar avea niciun folos din cunoaşterea lor.

Aceste versete evidenţiază beneficiul credinţei în cele necunoscute, ştiut fiind faptul că aceasta este şi criteriul prin care se diferenţiază un dreptcredincios şi un necredincios. Allah Preaînaltul spune:

            „Alif, Lam, Mim. ~ Aceasta este Cartea cea, fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriţi, ~ Care cred în cele nevăzute şi împlinesc rugăciunea (as-Salah) şi din ceea ce le-am dăruit fac milostenie. ~ Şi care cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie şi în ceea ce a fost ogorât înaintea ta şi în Viaţa de Apoi ei se încred. ~ Aceia sunt călăuziţi de Domnul lor şi aceia sunt izbânditori.” [Coran, 2:1-5]

          10. Islamul este religia pozitivismului

Shari’ah (Legislaţia islamică) este construită pe principiul pozitivismului şi nu este izolată de ceea ce o înconjoară. Dimpotrivă, ea este o lege deschisă, care prescrie răspândirea bunătăţii, speranţei, păcii şi a dragostei pentru binele celorlalţi, şi nu consideră că este suficient ca musulmanul să fie bun doar cu el însuşi, ci, fără doar şi poate, el trebuie să fie şi în raport cu ceilalţi, pozitiv în raport cu societatea în care trăieşte. El trebuie să fie un izvor de bunătate în interiorul acesteia prin învăţarea celui neştiutor şi îndreptarea celui rătăcit, prin îndemânarea la ceea ce este bun şi oprirea de la ceea ce este rău, precum şi prin chemarea la adorarea lui Allah şi credinţa în Unicitatea Acestuia. Allah Preaînaltul spune:

            „Să se facă din voi o comunitate care să cheme la tot ceea ce este bun, să poruncească ceea ce este drept (ma’ruf) şi să oprească de la ceea ce este nedrept (munkar)! Aceştia sunt cei care izbândesc.” [Coran, 3:104]

Mai mult decât atât, Shari’ah (Legislaţia islamică) arată dragoste pentru alţii şi îşi doreşte bunăstarea acestora, iar aceasta este dintr calităţile musulmanului, care completează adorarea lui Allah. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

            „Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios până când nu iubeşte pentru fratele său ceea ce iubeşte pentru sine.” (Bukhari)

De asemenea, Profetul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:

„Cel care cheamă la Calea cea Dreaptă va fi el răsplătit cu o răsplată asemenea celui care urmează aceasta (la care el a chemat).” (Muslim, Tirmidhi şi Abu Dawud)

11. Islamul este religia stabilităţii şi a dezvoltării

Islamul este o religie deschisă dezvoltării, acompaniatoare a a ceea ce este nou dintre schimbări şi cuprinzătoare a ceea ce există dintre progrese şi tocmai aceste calităţi sunt cele care o fac potrivită pentru toate vremurile şi locurile. Islamul a venit cu concepte, baze şi fundamente unitare şi cuprinzătoare, care nu se înlocuiesc şi nici nu se modifică odată cu schimbarea timpului sau a spaţiului; precum rugăciunea, numărul de raka’at (unităţi de rugăciune) şi intervalele de timp aferente acesteia, zakat-ul (dania anuală obligatorie), procentele acesteia şi ceea ce se impune în această privinţă, postul şi timpul lui, pelerinajul, caracteristicile acestuia, timpul lui şi regulile lui s.a.m.d.

Ceea ce este nou şi noile cerinţe sunt supuse aprecierii conform reglementărilor Coranului cel Nobil şi ale relatărilor autentice cu referire la învăţăturile Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Astfel, cele care sunt găsite în interiorul acestora sunt luate ca atare, iar cele care nu sunt prezente ca atare sunt supuse analizei (ijtihad) savanţilor musulmani în timpul şi locul specific lor, în sensul atingerii interesului general şi al concordanţei cu epoca şi starea societăţilor lor. Aceasta se face prin intermediul luării în considerare a situaţiilor posibile din Coran şi Sunnah şi expunerea a ceea ce este nou normelor Legislaţiei islamice generale, care îşi are baza în Coran şi Sunnah. Scopul suprem al acestui fapt este acela de a găsi ceea ce este benefic pentru om, dar fără a intra în conflict şi fără a se opune textului Legislaţiei islamice. Astfel, islamul poate fi un însoţitor pentru fiecare epocă şi poate ţine pasul cu cerinţele societăţii. Acestea au fost şi îndrumările Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a spus:

„Atunci când Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut intenţia de a-l trimite pe Mu’adh ibn Jabal (Allah să fie mulţumit de el!) în Yemen, l-a întrebat: «Cum vei judeca dacă apare un caz în care tu trebuie să decizi?» El a răspuns: «Voi judeca în funcţie de ceea ce este în Cartea lui Allah.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat: «Şi ce vei face dacă nu găseşti ghidare în Cartea lui Allah?» El a răspuns: «Atunci, după Sunnah Mesagerului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).» El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat: «Şi ce vei face dacă nu găseşti ghidare în Sunnah Mesagerului şi nici în Cartea lui Allah?» El (Mu’adh) a răspuns: «Voi face tot ce pot pentru a-mi forma o opinie şi nu voi precupeţi niciun efort.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a bătut pe piept şi a spus: «Toată slava I se cuvine lui Allah, care l-a ales pe mesagerul Mesagerului ca să fie pe placul Mesagerului.»”  (Abu Dawud)

12. Islamul este o religie a  integralităţii, unind nevoile spirituale cu cele fizice

   Islamul răspunde într-un echilibru uimitor necesităţilor spirituale şi materiale ale omului, respingând favorizarea unui aspect în defavoarea altuia. Allah Preaînaltul spune:

            „Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe Pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune.”  [Coran, 28:77]

În viziunea islamului, sufletul omului a fost creat de către Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, care l-a trimis pe Pământ pentru a Îl adora pe Allah şi a urma Legea Sa. El a creat astfel şi un trup care să vină în completarea sufletului şi care să i se potrivească, cu scopul ca, prin intermediul trupului, sufletul să poată împlini cele pe care Allah i le-a prescris dintre actele de adorare, drepturile şi stăpânirea Pământului. Allah Preaînaltul spune:

            „El este acela care v-a făcut pe voi urmaşi pe Pământ, care v-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă încerca întru ceea ce v-a dat. Cu adevărat, Domnul tău este repede la pedeapsă, însă El este Ghafūr (Atoateiertător),  Rahiim (Îndurător).” [Coran, 6:165]

În Islam, nu există ideea de ascetism şi nici de celibat şi izolare de lume, precum şi delăsarea de plăcerile cele drepte pe care Allah le-a creat şi le-a înfrumuseţat pentru robii Săi. Allah Preaînaltul spune:

            „Spune: «Cine a oprit podoabă orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?» Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred în viaţa lumească şi numai pentru ei în Ziua Învierii. Astfel facem Noi versetele Noastre limpezi pentru nişte oameni care ştiu».” [Coran, 7:32]

În acelaşi timp, însă, religia nu reprezintă o complacere în viaţa lumească şi o înecare fără de control în dorinţele şi plăcerile acesteia. Islamul este religia echilibrului şi a căii de mijloc, care a făcut posibil să existe o legătură între religie şi viaţa de zi cu zi a omului, nefavorizând niciunul dintre aceste aspecte în defavoarea celuilalt. Astfel, a fost prescris echilibrul între trup şi suflet şi i s-a prescris musulmanului ca, în cazul care acesta este acaparat de viaţa lumească, să îşi reamintească de nevoile sale sufleteşti prin împlinirea celor pe care Allah Preaînaltul le-a prescris pentru el, după cum ne spune în Coranul cel Glorios:

            „O, voi cei care credeţi! Când se cheamă la rugăciune (as-Salah), în Ziua de vineri, grăbiţi-vă la pomenirea lui Allah şi lăsaţi negoţul! Aceasta este mai bine pentru voi, dacă (voiţi să) ştiţi.” [Coran, 62:9]

De asemenea, în cazul adâncirii sale în actele de adorare, i s-a cerut lui reamintirea nevoilor sale materiale, precum cererea şi dobândirea îndestulării sale, după cum spune Allah Preaînaltul:

            „Apoi, după ce rugăciunea (as-Salah) a fost îndeplinită, răspândiţi-vă pe Pământ şi căutaţi Harul lui Allah şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru că voi să izbândiţi!” [Coran, 62:10]

Islamul încurajează omul să reunească aceste două caracteristici, după cum spune Allah:

        „(Ei fac astfel) pentru că Allah să le răsplătească faptele cele mai frumoase pe care le-au săvârşit şi să le adauge şi din Harul Său, căci Allah îi dăruieşte fără socoteală aceluia care voieşte El.” [Coran, 24:38]

   Astfel, islamul face posibilă uniunea drepturilor trupului şi a sufletului, iar aceasta vine în concordanţă cu Legea Divină în care nu există nici exagerări şi nici neglijenţe. Tot astfel, musulmanului i se cere să se controleze pe sine şi să-şi autoevalueze toate acţiunile cărora le da curs, conform Cuvântului lui Allah:

            „Cel care a făcut un bine cât un grăunte de colb, îl va vedea, ~ După cum, cel care a făcut un rău cât un grăunte de colb, îl va vedea.”  [Coran, 99:7-8]

De asemenea, musulmanului i se cere să aibă grijă de trupul său prin beneficierea de cele cu care l-a îndestulat Allah dintre bunătăţi cum sunt mâncarea, băutura, locuinţa şi căsătoria, precum şi conservarea acestor binecuvântări prin îndepărtarea de la risipirea lor mai mult decât ceea ce îi este necesar trupului pentru a rămâne  sănătos. Allah Preaînaltul spune:

            „O, fii ai lui Adam! Luaţi-vă gătelile voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-I iubeşte pe cei care întrec măsura!” [Coran, 7:31]

Islamul îi cere persoanei să trăiască într-un mod conservator, fapt care poate fi observat şi din următoarea relatare profetică:

            „Trei bărbaţi au venit la casele soţiilor Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a întreba despre modul în care acesta se implică în actele de adorare. Când au aflat cum este acesta, ei au considerat că actele lor de adorare sunt nesemnificative şi au spus: «Unde suntem noi în comparaţie cu Profetul când lui i-au fost iertate păcatele cele trecute şi păcatele viitoare!» Unul dintre ei a spus: «Vreau să îmi petrec toată viaţa în Rugăciune şi să nu mai dorm niciodată.» Un al doilea a spus: «Vreau să ţin Post tot timpul şi să nu îl mai întrerup deloc.» Cel de al treilea a spus: «Mă voi abţine de la orice relaţie cu vreo femeie şi nu mă voi căsători niciodată.» Auzind acestea, Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus:  «Pe Allah, eu mă tem de Allah mai mult ca voi şi, dintre voi, eu sunt cel mai supus Lui, însă totuşi ţin Post şi îl întrerup, fac Rugăciuni şi dorm noaptea şi mă căsătoresc. Aşa că cel ce se depărtează de la calea mea, nu este de-al meu.»”  (Bukhari şi Muslim)

           13.  Islamul este o religie protejată Divin de către Allah

   Având în vedere că legea islamică este ultima dintre legile cereşti şi încheietoarea acestora cuprinzând toate învăţămintele Divine, potrivite tuturor timpurilor şi locurilor, Allah a prescris pentru aceasta dăinuirea până ce Allah va sfârşi Pământul şi pe cei ce se află pe el. Allah a promis că El va fi cel care o va proteja, spre deosebire de celelalte legi anterioare, nelăsând ca ea să fie afectată de vreo modificare sau schimbare.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte Coranul, care stă la baza legii islamice, Allah a promis să îl protejeze pentru a nu fi adăugat nimic nou în interiorul său şi pentru ca nimic să nu fie scos din interiorul acestuia. Coranul este considerat a fi miracolul dăinuitor şi veşnic pogorât Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deosebindu-se astfel de miracolele profeţilor de dinaintea sa, care se încheiau odată cu sfârşirea timpului lor, fiind un indiciu al adevărului mesajului lor, adresându-se numai celor care le fuseseră martori. Coranul însă este un miracol care va dăinui până la sosirea Ceasului de Apoi, mărturisind adevărul Profeţiei lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah Preaînaltul spune:

            „ Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” [Coran, 15:9]

   Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

   „... un grup din comunitatea mea (Ummah) va continua să lupte pentru adevăr şi să fie învingător, iar cei care li se vor opune nu vor putea să le facă rău (şi ei vor face aceasta) până când Porunca lui Allah se va împlini.” (Ibn Majah)

  14. Islamul este un mod complet de viaţă

   Islamul este un mod complet de viaţă, care cuprinde totalitatea aspectelor vieţii umane. El a venit cu reglementări şi legi capabile să instaureze o societate superioară, ideală. Astfel, niciun aspect al vieţii umane nu a fost lăsat deoparte, aducând rezolvări pentru nivelul spiritual sau material, religios sau laic, individual sau general, cu o modalitate ideală de exercitare. Allah Preaînaltul spune:

            „ Şi (vesteşte oamenilor) Ziua în care vom ridica din fiecare comunitate un martor împotriva lor chiar dintre ei! Noi te vom aduce pe tine martor împotriva acestora. Şi Noi ţi-am trimis ţie Cartea ca tâlcuire pentru toate lucrurile, călăuză, îndurare şi bună vestire pentru musulmani.” [Coran, 16:89]

   Islamul organizează şi sistematizează relaţiei dreptcredinciosului musulman cu Domnul său şi cu societatea din care face parte, precum şi cu lumea care îl înconjoară. Dintre cele ce indică această generalitate a islamului şi interesul acestuia chiar şi pentru cele mai mici detalii comportamentale legate de viaţa omului sunt cuvintele Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a spus:

„Credinţa este împărţită în şaptezeci de ramuri, cea mai bună dintre ele este formula «Lā ilāha ill Allah! – Nu există altă Divinitate în afară de Allah!», iar cea mai mică dintre ele este îndepărtarea a ceva dăunător de pe un drum public.” (Bukhari şi Muslim)

   În virtutea acestei generalităţi, islamul a devenit deţinătorul unor caracteristici alese, precum:

   ● înnobilarea omului, de vreme ce Allah l-a înălţat deasupra tuturor celorlalte creaţii în acest Univers, punându-le pe ele în slujba lui. Allah Preaînaltul spune:

            „Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam şi i-am purtat pe ei pe uscat şi pe mare şi le-am dat lor ca hrană felurite bunătăţi şi i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe care i-am creat.” [Coran, 17:70]

            ●  sociabilitatea – Allah a încurajat astfel construirea şi întreţinerea bunelor relaţii ale persoanei cu societatea musulmană şi cu societăţile care o înconjoară, precum buna învecinare, buna purtare, interesul pentru binele celuilalt şi schimbul de beneficii. Allah Preaînaltul spune:

            „O, voi, oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este ʻAliim (Atoatecunoscător), Khabiir [Atoateştiutor].” [Coran, 49:13]

            ● instaurarea întrajutorării şi siguranţei sociale, de vreme ce musulmanul trebuie să aibă grijă de situaţia fraţilor săi, în toate aspectele privitoare la aceştia. Profetul (Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Credincioşii, în prietenia lor reciprocă, în compasiunea şi afecțiunea lor, sunt precum un trup: dacă o parte a lui suferă, întregul trup resimte durerea.” (Bukhari şi Muslim)

● Libertatea orânduita de prescripţiile religioase, care, diferenţiindu-se de libertatea animalică haotică, are pentru toţi oamenii următoarele consecinţe:

1. libertatea de gândire şi exprimare ordonată şi sistematizată. Allah Preaînaltul spune:

            „O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi spuneţi vorbe adevărate!” [Coran, 33:70]

            2. libertatea de proprietate şi de obţinere prin mijloace acceptate (premise = halal) a celor necesare traiului. Allah Preaînaltul spune:

            „Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit (cu Harul Său) unora dintre voi mai mult decât altora. Bărbaţii vor avea parte de ceea ce au agonisit şi femeile vor avea parte de ceea ce au agonisit. Deci rugaţi-vă lui Allah pentru Harul Său, căci Allah pe toate le ştie.” [Coran, 4:32]

            3. libertatea de cunoaştere şi instruire (educaţie). Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie supra sa!) a spus:

„Căutarea cunoaşterii este o datorie obligatorie pentru fiecare musulman.” (Baihaqi şi Ibn Majah)

4. libertatea de a te folosi de binecuvântările pe care le-a pogorât Allah în Univers. Allah Preaînaltul spune:

            „El este Cel care v-a făcut Pământul supus. Deci străbateţi întinderile sale. Şi mâncaţi din înzestrarea Lui. Şi la El este învierea.” [Coran, 67:15]

            Acest fapt presupune următoarele lucruri:

            ♦ Instaurarea unei siguranţe generale, aceasta fiind o altă caracteristică ce decurge din caracterul general al islamului, iar dintre nivelele acesteia amintim:

            ● siguranţă religioasă – prin a nu Îi face asociaţi lui Allah şi chemarea la adorarea Acestuia. Allah Preaînaltul spune :

            „Nu se vor învoi cu tine iudeii şi nici creştinii până ce nu le vei urma credinţa lor. Spune: «Călăuzirea lui Allah este singură călăuzire adevărată!» Dacă vei urma dorinţele lor, după Ştiinţa pe care ai primit-o, nu vei avea nici ocrotitor, nici ajutor!” [Coran, 2:120]

            ● siguranţă personală –  Allah Preaînaltul spune:

            „Cel care omoară un dreptcredincios precugetat, răsplata îi va fi Gheena, în care va rămâne veşnic, Allah se va mânia pe el, îl va blestema şi-i va pregăti lui chin mare.” [Coran, 4:93]

            ● siguranţă materială –  Allah Preaînaltul spune:

             „Nu vă luaţi unii altora averile pe nedrept şi nu-i ademeniţi cu ele pe judecători, ca să mâncaţi o parte din averile oamenilor pe nedrept şi cu bună ştiinţă.” [Coran, 2:188]

            ● siguranţă onoarei şi a castităţii – Allah Preaînaltul spune:

            „Şi nu vă apropiaţi de preacurvie, căci ea este o josnicie! Şi rău drum este ea!” [Coran, 17:32]

            ● siguranţa mintală – prin ţinerea departe de pofte şi alte rele. Allah Preaînaltul spune:

            „O, voi cei care credeţi! Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate (idolii) şi săgeţile (pentru prezicere) sunt numai murdării din lucrătura lui Şeitan. Deci feriţi-vă de ele ca să izbândiţi!” [Coran, 5:90]

            ♦ Protejarea drepturilor, islamul le-a prescris oamenilor drepturi specifice în raport cu statuturile lor sociale şi aceasta pentru a se putea clădi între ei convieţuirea şi bunăvoinţa în sensul facilitării obţinerii atât de beneficii religioase, cât şi de reglementări şi îmbunătăţiri ale aspectelor legate de viaţa lor cotidiană. Aceste drepturi se împart în două categorii:

            ● drepturi particulare, personale . Allah Preaînaltul spune:

            „Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-i iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!” [Coran, 4:36]

            ● drepturi generale. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„«Nu vă invidiaţi unii pe alţii, nu oferiţi unul mai mult decât altul (pentru a ridica preţurile), nu vă urâţi unul pe altul, nu vă întoarceţi spatele unul altuia, nu începeţi negocieri, când alţii le-au început mai înainte. O, robi ai lui Allah, fiţi fraţi! Un musulman este fratele unui musulman. El nu-l asupreşte, nu-l umileşte şi nu-l dispreţuieşte. Evlavia se află aici.» – şi spunând asta, a arătat spre pieptul (inima) său, de trei ori.  «Este destul de rău pentru un om să-l dispreţuiască pe fratele său musulman. Întreaga fiinţă a unui musulman este sacră pentru un alt musulman: sângele său, averea sa şi onoarea sa sunt inviolabile.»”  (Muslim)

♦ Mila arătată faţă de toate creaţiile şi dintre aceste tipuri de milă şi de îndurare enumerăm:

● mila şi îndurarea arătate faţă de oameni – Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cel Milostiv arată milă celor care sunt milostivi. Aşadar, arătaţi milă celor de pe Pământ, pentru ca să primiţi milă din partea Celui aflat deasupra cerurilor.”(Tirmidhi)

● mila şi îndurarea arătate faţă de animale  Aceasta merge până într-acolo încât Allah a făcut această milă un motiv de iertare a păcatelor şi de intrare în Paradis. Trimisul lui Allah Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

            „«În timp ce un om mergea pe drum, suferea de o sete cumplită. A găsit o fântână, a coborât în ea, şi-a potolit setea, apoi s-a întors sus. Când a ajuns la partea de sus a fântânei, a văzut un câine gâfâind şi lingând noroiul de sete. Omul şi-a spus: «Acest câine suferă de sete aşa cum am suferit şi eu.» Aşa că a coborât în fântână din nou, a umplut pantoful cu apă şi ţinând pantoful în dinţi a urcat iar şi i-a dat câinelui să bea apă. Allah l-a lăudat şi i-a acceptat fapta (făcută din milă) şi i-a iertat păcatele.» Oamenii au întrebat: «Mesager al lui Allah, suntem răsplătiţi pentru ceea ce facem pentru animale?» El ‎‎(Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)‎ a răspuns: «Da, într-adevăr. În fiecare suflet viu este răsplată.»(Bukhari)

            ♦ Consultarea şi deliberarea, de vreme ce Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah asupra sa!) le-a cerut urmaşilor săi să considere islamul ca un  sistem ce trebuie urmat în toate chestiunile laice (legate de viaţa lumească) sau religioase. Allah Preaînaltul spune:

            „Şi datorită îndurării lui Allah, tu (Mohammed) ai fost aşa de blând cu ei! Iar de ai fi fost fără blândeţe şi aspru la inimă, ei ar fi fugit din preajma ta. Deci iartă-le lor şi roagă-te (lui Allah) pentru iertarea lor! Sfătuieşte-te cu ei asupra treburilor, dar, odată ce ai luat o hotărâre, încrede-te în Allah! Allah îi iubeşte cu adevărat pe cei care se încred (în El).” [Coran, 3:159]

            ♦ Egalitatea între oameni în totalitatea lor, din punctul de vedere al originii creaţiei lor şi al dezvoltării, bărbat sau femeie fiind, alb sau negru, arab sau nearab, nu se face nicio diferenţă între ei decât din punct de vedere al evlaviei lor faţă de Allah. Allah Preaînaltul spune:

            „O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două (fiinţe) mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă conjuraţi (unii pe alţii) şi (fiţi cu frică de ruperea) legăturilor de rudenie, căci Allah este Raqiib (Veghetor peste voi)!” [Coran, 4:1]

            ♦ Dreptatea şi corectitudinea generală, în toate aspectele ei, faţă de propriul sine şi faţă de ceilalţi oameni. Allah Preaînaltul spune:

            „Allah porunceşte dreptatea, împlinirea faptei bune şi dărnicia faţă de rude şi El opreşte de la desfrâu, faptă urâtă şi nelegiuire. El vă îndeamnă pentru că voi să vă aduceţi aminte.” [Coran, 16:90]

            ♦ Pacea şi liniştea generală, atât la nivel intern, cât şi extern. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

            „Să vă spun care este adevăratul credincios? O persoană în care ceilalţi au o atât de mare încredere încât să îi încredinţeze averile şi vieţile lor. Un adevărat musulman este cel a cărui limbă şi mână îi apără pe ceilalţi, făcându-i să se simtă în siguranţă. Un adevărat luptător pe Calea lui Allah este cel care luptă împotriva propriilor aspiraţii interioare pentru a se supune lui Allah, iar adevăratul emigrant (cel care părăseşte pământul necredinţei şi se îndreaptă spre un pământ al credinţei) este cel care părăseşte păcatele şi faptele rele.” (Ibn Hibban)

            ♦ Încurajarea muncii şi a obţinerii bunurilor prin mijloace (halal) acceptate de islam, Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra să!) a spus:

            „Dacă unul dintre voi vinde lemne pentru foc, aceasta este mult mai bine pentru voi decât să cerşiţi.” (Bukhari)

            ♦ Curăţenia şi încurajarea învăţării acesteia prin intermediul a diverse comportamente, precum:

            ● spălarea mâinilor înainte şi după masă. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

   „Binecuvântarea (barakah) mâncării cuiva se afla în abluţiunea (wudhuu) făcută înainte şi după aceasta (masă).” (Tirmidhi])

● interesul arătat curăţirii gurii şi a dinţilor după masă şi aceasta prin încurajarea folosirii siwak-ului (beţişorul folosit pentru curăţarea dinţilor). Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra să!) a spus:

„Dacă (nu m–aş teme) că este o greutate prea mare pentru comunitatea mea, le-aş fi prescris lor utilizarea siwak-ului înaintea efectuării fiecărei Rugăciuni.” (Bukhari şi Nasa’i)

● îndepărtarea şi curăţarea a ceea ce poate fi un focar de microbi şi un prilej de murdărie. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Cinci practici fac parte din natura cu care Allah l-a creat pe om: circumcizia, înlăturarea părului pubian, înlăturarea părului de la subraţ, scurtarea mustăţii şi tăierea unghiilor.”  (Bukhari)

            ● curăţarea după eliminarea de urină şi fecale. Abd Ar-Rahman ibn Zaid a relatat că i-a fost spus lui Salman:

             „«Profetul vostru v-a învăţat totul, chiar şi cum să vă faceţi nevoile?» Salman a spus: «Desigur, ne-a interzis să fim în direcţia Qiblei în timp ce facem nevoile, să ne spălăm cu mâna dreaptă, să folosim mai puţin de trei pietre, sau să folosim oase sau bălegar (pentru curăţire).»” (Muslim)

            ● grija pentru îmbrăcămintea plăcută la înfăţişare, curată şi frumos mirositoare. Allah Preaînaltul spune:

            „O, fii ai lui Adam! Luaţi-vă gătelile voastre la toate locurile de rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-I iubeşte pe cei care întrec măsura!” [Coran, 7:31]

            ● purificarea (at-tahara) de care se leagă numeroase dintre actele de adorare. Acest act are pe de-o parte o conotaţie spirituală, iar pe de altă parte o conotaţie fizică, materială:

            a. Purificarea materială  presupune purificarea şi curăţarea trupului de murdărie şi impurităţi, iar aceasta este una dintre condiţiile acceptării şi corectitudinii rugăciunii pe care musulmanul o îndeplineşte de cinci ori într-o zi şi o noapte. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Nicio rugăciune nu este acceptată fără abluţiune şi nicio caritate oferită din câştiguri nepermise nu este acceptată.” (Bukhari şi Muslim)

Tot în acest sens a fost de asemenea instituită obligativitatea spălării integrale a corpului după întreţinerea de relaţii sexuale. Allah Preaînaltul spune:

            „Spune: «Să vă vestesc eu despre ceva şi mai rău decât aceasta, ca răsplată de la Allah? Aceia pe care i-a blestemat Allah şi pe care s-a mâniat şi i-a prefăcut pe unii dintre ei în maimuţe şi în porci, ca şi cei care l-au adorat pe Taghut, aceia au un loc şi mai rău şi sunt mai departe de calea cea dreaptă!»[Coran, 5:60]

            b. Purificarea spirituală – presupune purificarea sufletului şi curăţarea lui de:

            • politeism –  Allah Preaînaltul spune:

   „Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic!...” [Coran, 4:36]

   • de ipocrizie – Allah Preaînaltul spune:

            „Şi nu îndemna la hrănirea sărmanului. ~ Şi vai acelora care fac rugăciunea ~ Fiind fără de grijă faţă de rugăciunea lor.” [Coran, 107:3-5]

             • de aroganţă – Allah Preaînaltul spune:

            „Fii cumpătat în mersul tău şi scoboară glasul tău, căci cel mai urât dintre toate este glasul măgarului!” [Coran, 31:19]

            • de invidie – Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Invidia şi gelozia mistuie faptele bune, la fel cum focul mistuie lemnul” (Abu Dawud) 

• de mândrie – Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

«Cel care are în inima sa mândrie, cât greutatea unui bob de muştar, nu va intra în Paradis.» O persoana (dintre cei ce ascultau) a spus: «Omului îi place ca haina lui să fie bună şi pantofii să fie buni.» Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a remarcat: «Cu adevărat Allah este Frumos şi El iubeşte frumosul. Cel mândru dispreţuieşte adevărul (din îngâmfare) şi  îi dispreţuieşte pe oameni.»”  (Muslim)

15.  Islamul susţine un sistem pur al manierelor şi eticii

   Islamul este religia celor mai înalte şi mai bune maniere. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„M-a înzestrat pe mine Allah cu cele mai bune maniere şi a perfecţionat manierele mele.”  (Albani)

   Vădind orientarea generală de care este condus un musulman în relaţionările sale cu societatea în care trăieşte şi cu ceilalţi oameni, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Evită lucrurile interzise şi te vei afla printre cei care Îl ascultă pe Allah. Fii mulţumit cu cele pe care Allah te-a binecuvântat şi vei fi cel mai bogat dintre oameni! Fii bun cu vecinul tău şi vei fi tu dintre dreptcredincioşi! Iubeşte pentru ceilalţi oameni ceea ce iubeşti şi pentru tine însuţi şi vei fi tu musulman! Nu  îţi face un obicei din a râde mult  (fără de rost), căci râsul exagerat (fără de rost) ucide inima.” (Tirmidhi)

Totodată, pentru întărirea acestei îndrumări în sufletele dreptcredincioşilor, au fost evidenţiate şi consecinţele negative pe care le pot atrage asupra lor cei care se abat de la aceasta. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat:  «Ştiţi cine este sărac?»  Ei, companionii (Allah să fie mulţumit de ei!) au spus: «Omul sărac dintre noi este cel care nu are nici dirham şi nici altă bogăţie.» El, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Cel sărac din Umma mea va fi acela care în Ziua Judecăţii va veni cu Rugăciunile, Posturile şi Zakat-ul, dar (el se va considera sărac în acea Zi, epuizându-şi fondurile de virtuţi) din moment ce el a încălcat drepturile altora, a calomniat, a consumat ilegal averea altora, a vărsat sângele altora şi a lovit pe alţii, şi virtuţile sale vor fi înscrise în favoarea altcuiva (cel care a suferit de mâna lui). Şi dacă faptele sale bune vor fi prea puţine pentru a şterge faptele rele, atunci păcatele sale vor fi înscrise (în cartea sa) şi astfel, el va fi aruncat în focul Iadului.»”  (Muslim)

Islamul, prin intermediul acestei orientări şi a acestei îndrumări tinde spre o societate unitară şi empatică, construită pe iubirea şi interesul pentru binele celuilalt; căci islamul este religia caracterelor înalte şi a bunelor maniere în sens general, atât în raport cu Allah, cât şi cu Profetul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi cu oamenii în totalitatea lor. Allah Preaînaltul spune:

            „O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile (să nu râdă) de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi. ~ O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre voi să mănânce carnea fratelui său mort? (Nu!) Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de Allah, fiindcă Allah este Tawwāb (Primitor de căinţă), Rahiim (Îndurător).” [Coran, 49:11-12]

   Islamul este religia siguranţei şi a dreptăţii între musulman şi Domnul lor, precum şi între el şi ceilalţi oameni. Allah Preaînaltul spune:

            „Allah vă porunceşte să daţi înapoi stăpânilor lor lucrurile încredinţate, iar dacă judecaţi între oameni, să judecaţi cu dreptate! Cât de minunat este acest lucru la care vă povăţuieşte Allah! Allah este Samiiʻ (Care aude totul), Basiir (Care vede totul)! [Coran, 4:58]

   De asemenea, islamul este religia sincerităţii. Allah Preaînaltul spune:

            „O, voi cei care credeţi! Temeţi-vă de Allah şi fiţi cu cei iubitori de adevăr!” [Coran, 9:119]

   Mai mult decât atât, islamul este religia loialităţii. Allah Preaînaltul spune:

            „O, voi cei care credeţi! Ţineţi-vă cu statornicie învoielile! Vă este îngăduită vouă (să mâncaţi carne de) vita, în afară de ceea ce vi s-a prescris. Nu vă este îngăduit vânatul pe timpul Pelerinajului (cât timp sunteţi în starea de ihram)! Allah orânduieşte ceea ce El voieşte.” [Coran, 5:1]

   De asemenea, Islamul este religia bunătăţii şi a sensibilităţii. Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

„Bunătatea nu se găseşte în orice dar adăugat, înfrumuseţează, iar dacă este retrasă din orice, urâţeşte.”  (Muslim)

   Islamul este religia iubirii, a dragostei şi a afecţiunii. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Niciunul dintre voi nu este cu adevărat credincios până când nu iubeşte pentru fratele său ceea ce iubeşte pentru sine.” (Bukhari)

   Legislaţia islamică a lărgit sfera răspândirii acestor fapte alese, caractere şi maniere înalte prin diferite metode, iar dintre acestea amintim:

● prescrierea a ceea ce este bun şi drept şi oprirea de la ceea ce este rău. Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul spune:

            „Acelora care nu cred, nu le vor fi de folos nici averile lor şi nici copiii lor la Allah întru nimic. Aceştia vor fi vreascuri pentru Foc.” [Coran, 3:110]

            ● consfătuirea şi expunerea părerilor şi a sfătuirii sincere. Allah Preaînaltul spune:

            „Jur pe timp! ~ Că omul va fi în pierdere, ~ Afară de aceia care cred şi împlinesc fapte bune şi se îndeamnă unul pe altul către Adevăr şi se îndeamnă unul pe altul la răbdare.” [Coran, 103:1-3]

             Dragă cititorule,

   Acceptarea islamului este o binecuvântare şi un dar divin şi nu beneficiază de el decât acela pe care l-a ales Allah pentru aceasta. Aşadar, încearcă să te numeri şi tu printre aceşti câştigători prin valorificarea ocaziei de a urma aceasta religie corectă, singura modalitate prin care Allah acceptă să fie adorat.

   Nu te opri numai la aceasta, ci fii tu un sol şi un chemător la această religie, căci prin acceptarea islamului a devenit acum o obligaţie pentru tine facerea cunoscută şi împărtăşirea acestei religii şi celor care nu o cunosc încă, precum şi corectarea imaginii acesteia pentru cei care au despre ea o imagine eronată. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„Oricine va reaminti un aspect al Sunnei mele, uitat după moartea mea, va avea o recompensă egală cu a celor care îl urmează, fără ca răsplata lui să scadă în vreun fel.” (Tirmidhi)

După părerea mea, elementele caracteristice ale islamului care au fost prezentate în această carte sunt suficiente pentru a mişca firea ta umană naturală curată şi sănătoasă în sensul cunoaşterii acestei religii şi al încercării de a o descoperi pe ea sub acoperământul cu care au îmbrăcat-o mijloacele mass-media eronate de unde nu poţi afla altceva decât fie doar cele pe care ei le presupun despre islam precum înapoierea, lipsa de civilizaţie şi terorismul, fie comportamentele iresponsabile ale unor musulmani care nu au în comun cu islamul decât numele, toate acestea fiind  o sursă de respingere a islamului de către nemusulmani.

Ruga mea sinceră pentru tine este aceea de a îţi lumina Allah mintea şi a îţi arăta ceea ce este adevărat ca fiind adevărat, şi a te binecuvânta cu urmarea lui, şi a îţi arăta ceea ce este rău ca fiind rău şi a te feri de el.

Şi o bunăvestire...

Dragă cititorule, pintre binecuvântările religiei islamice se numără şi aceea că cel care a a îmbrăţişat-o dintre nemusulmani este el răsplătit de două ori – odată datorită credinţei în Profetul său şi a doua oară datorită credinţei în Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah Preaînaltul spune:

            „Aceia cărora Noi le-am dat Cartea mai înainte de el, aceia cred în el; ~ Şi când li se recită lor zic ei: «Noi credem în el. Acesta este Adevărul de la Domnul nostru. Şi noi am fost supuşi (lui Allah) înainte de (venirea) lui»; ~ Aceştia vor fi dăruiţi cu răsplată de două ori, pentru că ei sunt statornici şi pentru că ei resping fapta rea prin fapta bună şi fac milostenie din cele cu care i-am înzestrat.” [Coran, 28:52-54]

Şi iată încă o veste bună...

Şi anume aceea că Allah îi iartă persoanei convertite toate greşelile şi faptele sale rele de dinaintea acceptării islamului, conform vorbelor Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

„Islamul şterge toate păcatele comise înainte de a intra în această religie” (Muslim)

Şi iată şi a treia bunăvestire...

Allah va pune în locul faptelor sale rele altele bune şi aceasta este o binecuvântare de la Allah pe care El o oferă aceluia căruia El doreşte. Allah Preaînaltul spune:

            „Şi aceia care nu cheamă un alt dumnezeu împreună cu Allah şi nu ucid sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept, şi aceia care nu preacurvesc - căci acela care face aceasta va afla pedeapsa ~ Şi va fi îndoit chinul lui în Ziua Învierii şi în veci va rămâne în ea dispreţuit - ~ Afară de acela care se căieşte, crede şi săvârşeşte fapte bune; acestora le va schimba Allah faptele rele cu fapte bune, căci Allah este Ghafūr (Atoateiertător), Rahiim (Îndurător).” [Coran, 25:68-70]

Frumoase ocazii... Şi fericit este cel care le-a valorificat! Şi fereşte-te tu de amânare!

Cel iscusit este acela care şi-a subjugat sinele şi a trudit pentru Viaţa de după moarte, iar naiv este acela care s-a lăsat condus de poftele şi dorinţele propriului sine şi nu a fost relaţia sa cu Allah decât dorinţă deşartă.

الحمد لله رب العالمين

وصلى اللهم على نبينا محمد وعلى آله وصحبه وسلم

Toată lauda I se cuvine lui Allah, Stăpânul lumilor, şi toate binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed, asupra familiei sale, a companionilor săi şi asupra tuturor celor care urmează Calea Sa cea Dreaptă; fie ca Allah Atotputernicul să aibă milă de ei în Ziua Judecăţii!



[1] În această carte, atunci când spunem Allah spune…, utilizăm traducerea sensurilor cuvintelor din versetele respective şi nu o traducere literală, deoarece nimeni nu ştie traducerea lor completă, sub toate aspectele, cu excepţia lui Allah

[2] Aceasta înseamnă a spune: „Mărturisesc că nu există altă Divinitate demnă de adorare în afară de Allah şi că Mohammed este Robul şi Trimisul Său.”

[3] Tainele „necunoscutului” (al-ghaib) nu sunt stiute decât de către Allah, însă există şi taine ale „necunoscutului” pe care Allah le dezvăluie acelora cărora El doreşte dintre trimişii Săi pentru ca ei să le facă cunoscute oamenilor

[4] Djinnii sunt parte din Creaţia lui Allah Preaînaltul. Ei au unele caracteristi asemănătoare oamenilor, aşa cum sunt abilitatea de a gândi şi posibilitatea de a alege între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, având liber arbitru. Numele lor provine din limba arabă, de la termenul جين şi înseamnă «cel ascuns vederii oamenilor»