• PDF

    Această broşură prezintă câteva dintre drepturile pe care Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le are asupra comunităţii sale (Ummah). Toate aceste drepturi reflectă iubirea pe care musulmanii i-o acordă ultimului Mesager al lui Allah, Pecetea Peceţilor.

  • Sufismul Română

    PDF

    1. O scurtă privire asupra modului în care sufismul se diferenţiază şi contrazice învăţăturile islamului. Prima parte a articolului defineşte sufismul, menţionează originile sale şi arată cum acesta se diferenţiază de islam în ceea ce priveşte credinţa în Allah, credinţa în Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), precum şi credinţa în Paradis şi Iad. 2. Cea de a doua parte a articolului prezintă câteva principii ale sufismului, rolul „sheikh-ului”, Legământul, „dhikr” şi poziţia sufismului cu privire la interpretarea Coranului; toate acestea contrazicând cu putere învăţăturile Islamului.

  • PDF

    Articolul "Ce spune Isus despre Crăciun" îşi doreşte să prezinte tuturor, musulmani şi nemusulmani, informaţii cu privire la tradiţiile care stau la baza sărbătorii Crăciunului, la datele existente cu privire la naşterea lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), care sunt false, ele neavând nicio bază în textul biblic. De asemenea, prin acesta se prezintă câteva date importante despre Profetul Isus, care demonstrează că a fost om, Profet, şi nu Dumnezeu, ci doar un Trimis al Lui pe Pământ, pentru a transmite omenirii credinţa cea adevărată în Unicitatea lui Allah.

feedback