Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) în Coran

Descriere

Cartea "Profetul Isus în Coran" îşi propune să prezinte o imagine subiectivă asupra acestui Profet, iubit deopotrivă de creştini şi de musulmani, dorindu-şi să arate că el nu este nici Allah Însuşi, nici fiul Său şi nici parte a Sfintei Treimi, aşa cum spun creştinii. El a fost un Profet trimis neamului lui Israel, pentru a propovădui credinţa cea adevărată în Unicitatea lui Allah. De aceea, sperăm ca această carte să fie începutul unei căutări şi al punerii în mişcare a minţii acelora care doresc să cunoască Drumul cel Drept şi cu sinceritate le dorim tuturor posibilitatea dobândirii fericirii celei adevărate.

Download

Detailed Description

Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) în Coran

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător!

Cuvânt înainte

Toată lauda I se cuvine lui Allah Preaînaltul şi toate

binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed,

asupra familiei sale, companionilor săi şi asupra tuturor celor

care urmează Calea Sa cea Dreaptă; fie ca Allah

Cel Atotputernic să aibă milă de ei în

Ziua Judecăţii

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis cu privire la viaţa Profetului Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) din perspectiva Coranului, se impune prefaţarea acestui subiect cu o introducere în care să evidenţiem începuturile creaţiei şi originea omului, precum şi înţelepciunea creaţiei lor şi nevoia lor stringentă de hrană spirituală, care garantează integritatea lor sufletească, echilibrul şi liniştirea inimilor lor, ce se conturează sub forma unor credinţe care sistematizează, reglează orânduielile lor şi societăţile lor şi modul lor de a gândi şi tinde spre o orientare comuna prin intermediul unor reglementări ce garantează apărarea drepturilor, ca şi siguranţa personală, apărarea proprietăţilor şi a averilor, şi toate acestea nu se pot dobândi decât prin intermediul acelor oameni care transmit Mesajul trimis de Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul. Aceştia sunt Profeţii şi Mesagerii (Pacea lui Allah fie asupra lor!).

Întrucât Coranul cel Nobil este una dintre Cărţile Cereşti pe care Allah a pogorât-o Profetului încheietor al şirului de Profeţi - Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), pecetea tuturor Profeţilor, pentru a fi încheietorul şirului Cărţilor Cereşti, era absolut obligatoriu să fie general valabil şi util pentru întreaga lume şi pentru orice loc şi timp, care cuprinde toate cele necesare omului pentru atingerea fericirii lumeşti, cât şi a celei din Viaţa de Apoi. Ele sunt reînnoite pentru a putea însoţi evoluţia societăţilor, deşi sunt bazate pe principii fixe, care nu se schimbă, însă se adaptează prin intermediul legilor uşurării şi ale eliminării greutăţilor, a discontinuităţilor şi disturbărilor.

Coranul cel Nobil cuprinde, printre altele, şi înlănţuirea actului creaţiei, a creării Universului şi a evoluţiei lor, despre care a vorbit într-o manieră concretă şi clară, pe care să o poată accepta o minte dreaptă şi firea înnăscută şi pură a omului şi cu o logică sănătoasă, eliberată de subordonarea şi dependenţa oarbă.

Discursul Coranului cel Nobil este strâns legat de existenţa acestui Univers cu tot ceea ce conţine el, creat de Allah Unicul, Cel fără egal, care se află la originea tuturor elementelor acestuia, din înalt şi din adâncimi, văzute şi nevăzute, pentru ca mintea umană să poată pricepe înlănţuirea reală şi logică a actului întregii creaţii.

Profetul Islamului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – cel care a transmis Mesajul lui Allah, a arătat stadiile creaţiei în hadith-ul relatat de 'Imran ibn Al-Husain (Allah să fie mulţumit de el!), care a spus:

„Nişte bărbaţi din neamul Yemenului au venit la Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi au spus: «O, Trimis al lui Allah! Am venit la tine pentru a ne învăţa religia, aşadar informează-ne pe noi despre primul lucru care a fost creat.» Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Era Allah şi nu mai era nimic altceva în afară de El, şi era Tronul lui peste ape, şi a fost totul înscris de către El (în Cartea Destinului), apoi a creat El Cerurile şi Pământurile.»" (Bukhari)

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a afirmat mai mult decât ceea ce ei întrebaseră, şi anume, a confirmat Eternităţii lui Allah, Unicul, atunci când a spus: „Era Allah şi nu mai era nimic altceva în afară de El..", adică Allah era prezent în virtutea deţinerii de către El a Atributului Eternităţii Sale şi nu mai era nimeni altcineva prezent împreună cu El. Astfel, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a dat de înţeles acelor oameni că nimeni nu deţine eternitatea absolută cu excepţia lui Allah, Unicul. Cel care există fără a exista un moment al începutului Existenţei Sale este numai Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul şi acest fapt nu i se atribuie niciuneia dintre creaţiile Sale. De aceea, recunoaşterea lui Allah ca Domn şi Stăpânitor nu poate permite acceptarea ideii că şi altceva împreună cu Allah ar putea deţine atributul eternităţii absolute. Cu adevărat, Allah vorbeşte în Coranul cel Nobil despre eternitatea într-o formă completă şi cuprinzătoare, pe care o atribuie doar Sieşi Însuşi pentru a arăta creaţiilor Sale că întregul Univers este o creaţie venită din neant la existenţă:

„El este Întâiul şi Cel de pe urmă, Cel de deasupra tuturor şi Cel ascuns şi El este Atoateştiutor [Al‑Awwal, Al‑Aakher, Az‑Zaher, Al‑Baten]." [Coran, 57:3]

Allah este Cel Dintâi şi Cel fără de sfârşit şi Existenţa Sa nu presupune niciun început. El a fost Singur în Eternitatea Sa şi nu se afla împreună cu el nimic din nicio lume, iar Existenţa Sa nu este asemenea existenţei celor pe care El i-a făcut să existe şi El deţine toate Numele şi Atributele perfecţiunii şi frumuseţii în care nu I se aseamănă Lui şi nici nu este egala cu El în privinţa lor vreuna dintre creaţiile Sale, aşa cum a fost evidenţiat în Coranul cel Glorios:

„Făcătorul Cerurilor şi al Pământului. El a făcut pentru voi soaţe din voi înşivă şi [a făcut] dobitoacele perechi. Prin aceasta vă înmulţeşte. Nu este nimic asemenea cu El. El este As-Sami', Al-Basir [Cel care Aude Totul şi Cel care Vede Totul ]." [Coran, 42:11]

După cum a menţionat Allah şi datorită imposibilităţii descrierii Sale complete şi a priceperii şi cuprinderii Sale întru totul, i se evidenţiază robului Său Măreţia acestei Divinităţi pe care el O adoră, fapt care face să încolţească în inima sa teama care îl va face să se supună lui Allah şi să-L accepte pe El cu supunere, ca Unic Adorat şi Stăpânitor. Şi a spus Allah, evidenţiind acest adevăr:

„El ştie ceea ce se află în faţa lor şi ceea ce se află în urma lor, în vreme ce ei nu‑L cuprind cu ştiinţa. ~ Feţele se vor pleca umilite în faţa Celui Veşnic Viu [şi] Atotputernic [Al‑Hayy, Al‑Qayyum] şi nefericit va fi acela care va purta o nedreptate." [Coran, 20:110]

Tot ceea ce există în afară de Allah este o creaţie a Acestuia pe care El a creat-o prin Puterea Sa şi l-a scos pe el din neant la existenţă, aşa cum a evidenţiat Allah aceasta prin Cuvântul Sau:

„Acesta este Allah, Domnul vostru, Creatorul tuturor lucrurilor. Nu există altă divinitate afară de El. Cum se poate să vă întoarceţi?" [Coran, 40:62]

Credinţa dreptcredincioşilor ia în considerare şi convingerea asupra faptului că Allah creează ceea ce El doreşte, şi face ceea ce el doreşte, şi nu există ceva care să poată contraveni Hotărârilor Sale şi nici să se opună Prescripţiilor Sale; Voinţa Sa este îndeplinită şi ceea ce El a prescris va fi făcut să fie, aşa cum, de altfel, a evidenţiat Allah în Coranul cel Sfânt:

„Şi Domnul tău creează ceea ce voieşte şi alege, însă ei nu vor avea alegere. Mărire lui Allah! El este mai presus de ceea ce‑I asociază Lui!" [Coran, 28:68]

Allah nu creează nimic din joacă şi nici nu lasă ca ceva să fie în zadar, şi nu a creat nimic din tot acest Univers decât în virtutea unei înţelepciuni aflate mai presus de cea umană şi nu l-a creat pe om decât având un rol determinat şi pentru înfăptuirea unui scop. Este posibil ca această înţelepciune, în virtutea căreia fiecare dintre creaţiile lui Allah în parte a fost creată, să ne fie nouă cunoscută, ori, dimpotrivă să ne rămână ea ascunsă.

Ştiinţa modernă a descoperit în vremurile noastre nivelul conexiunii fiinţelor vii unele cu altele în ceea ce se numeşte lanţ trofic. De asemenea, conexiunea creaţiilor vii cu alte tipuri de existenţă, precum influenţa luminii, a întunericului, a Soarelui, a Lunii, a nopţii sau a zilei asupra lor – acestea dintre cele pe care noi am reuşit deja să le cunoaştem, face ca viitorul să fie promiţător în privinţa descoperirilor, Preamărit fie Allah Cel mai Bun dintre Creatori, care a spus:

„Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite." [Coran, 54:49]

Primele creaţii

Coranul, care este Cuvântul lui Allah, ne evidenţiază faptul că lumea a fost la începuturile ei creată din nimic, fără un suport material, prin Atotputernicia lui Allah Preaînaltul, şi prin Voinţa şi Ordinul Său, aşa cum arătat Allah prin Cuvântul Său din Coranul cel Glorios:

„Aceia care au crezut, s-au pribegit şi au trudit în lupta pe Calea lui Allah, aceia să nădăjduiască în Mila lui Allah, căci Allah este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Iertător, Îndurător]." [Coran, 2:118]

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a arătat că apa este prima dintre creaţiile lui Allah, pe care Acesta a făcut-o să existe şi că ea se află la originea tuturor celorlalte creaţii. Allah a creat-o, prin Atotputernicia Sa, din nimic, şi a pus-o la baza creaţiei întregii lumi:

„Totul a fost creat din apă." (Ibn Haban)

Crearea Cerurilor şi Pământurilor

Allah a arătat în Coran că El a creat şapte Ceruri şi şapte Pământuri în şase zile, fără osteneală, atunci când a spus:

„Am creat Noi Cerurile şi Pământul şi ceea ce se află între ele în şase zile şi nu Ne-a cuprins pe Noi nici cea mai mică osteneală!" [Coran, 42:38]

Se ştie că, prin Atotputernicia Sa, Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, ar fi putut să le creeze într-o clipită sau mai puţin de atât, după cum a spus:

„Ale lui Allah sunt cele neştiute din Ceruri şi de pe Pământ. Iar Porunca [privitoare la] Ceas este ca o clipire din ochi sau chiar şi mai scurtă. Allah, doară, este cu putere peste toate!" [Coran, 16:77]

Din această cauză, apare următoarea întrebare: „De ce nu le-a creat pe ele într-o clipită, dacă este El capabil să le spună lor «Fii!» pentru că ele să fie?"

Ibn Al-Jozy (Allah să aibă milă de el!) a spus câteva lucruri cu privire la aceasta:

1. Allah a dorit să se producă în fiecare zi ceva anume pe a cărui măreţie să o priceapă atât Îngerii, cât şi cei care sunt martori la aceasta.

2. Allah a dorit ca prin aceasta să pregătească viaţa pentru Adam şi pentru urmaşii săi, astfel încât aceştia să îl preamărească pe El cu şi mai multă forţă.

3. De asemenea, Allah a arătat prin aceasta că repeziciunea şi precipitarea presupun în mod preponderent existenţa puterii, a capacităţii, în vreme ce consolidarea, amânarea, presupun în mod preponderent existenţa înţelepciunii – şi a dorit ca prim aceasta 0să evidenţieze Înţelepciune Sa, aşa cum Cuvântul Său „Fii!" şi el est evidenţiază Puterea şi Atotcapacitatea Sa.

4. A mai dori să îi înveţe pe supuşii Săi răbdarea în toate lucrurile.

Qurtubi a relatat cu privire la aceasta în cartea sa „Al-Jami'a li-ahkaam al-Qur'an":

„Allah a creat Cerurile şi Pământul în şase zile pentru că totul are la El un timp (un soroc) bine stabilit şi a dorit să arate aceasta (şi) prin întârzierea pedepsei celui care păcătuieşte, întrucât totul are la El un timp bine stabilit."

Cu privire la crearea Cerurilor şi a Pământului, în Coranul cel Nobil găsim:

„Spune: «Oare voi nu credeţi în Acela care a creat Pământul în două zile şi Îi faceţi Lui semeni?» Acesta este Stăpânul lumilor! ~ Şi El a pus de deasupra lui [a Pământului] munţi neclintiţi şi l-a binecuvântat şi a orânduit pe el toate cele necesare pentru hrană, până la patru zile, ca răspuns pentru aceia care întreabă. ~ Apoi s-a întors către Cer – care era un fum – şi i-a zis lui şi Pământului: «Veniţi amândoi, de voie sau fără de voie!» Şi au răspuns ele: «Venim, supunându-ne de bunăvoie!» ~ Şi le-a hotărât El să fie şapte Ceruri, în două zile, şi a orânduit fiecărui Cer menirea sa. Şi am împodobit Noi Cerul cel mai de jos cu candele, şi strajă. Aceasta este orânduiala Celui Puternic [şi] Atoateştiutor [Al-'Aziz, Al-'Alim]." [Coran, 41:9-12]

Saiyyd Qutub (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea să „Adz-Dzilaal":

„Acestea sunt cele două zile în care Allah a creat Pământul şi cele două zile în care a creat munţii cei neclintiţi si în care a prescris şi a îndestulat cu cele necesare traiului şi a pogorât în ele prosperitatea si sporul şi au fost ele urmate de încă patru zile. Şi, cu siguranţă, că acestea sunt ele zile dintre zilele lui Allah a căror întindere numai El o ştie, şi nu sunt ele dintre zilele acestui Pământ (ale acestei lumi, aşa cum noi le socotim). Şi zilele în care a fost creat în primul rand Pământul, apoi munţii, apoi s-au format în timpul lor munţii, apoi au fost prescrise cele necesare traiului, sunt ele altfel de zile, măsurate cu o altfel de măsură pe care noi nu o ştim, însă cunoaştem faptul că sunt mult mai lungi, mai mari decât zilele Pământului, ale lumii pe care noi o cunoaştem. Şi cel mai aproape din ceea ce ne-am putea imagina cu privire la acesta sunt descoperirile ştiinţifice la care a ajuns ştiinţa omenirii, şi anume cum că aceste zile ar reprezenta de fapt epocile pe care le-a străbătut Pământul în formarea lui etapa după etapă, pana ce s-a format şi s-a întărit scoarţa lui şi a devenit potrivită, prielnica vieţii pe care noi o cunoaştem."

Înţelepciunea cu care a fost creat omul

O întrebare plauzibilă şi logică se naşte şi anume: care este motivul pentru care au fost creaţi oamenii pe care Allah i-a binecuvântat cu privilegiul de a pune în slujba lor toate cele aflate în acest Univers şi care este scopul creării şi existenţei lor?

Cu adevărat, Coranul cel Nobil a evidenţiat cu claritate înţelepciunea creării omului şi aceasta pentru a nu lăsa loc nici calomniilor, nici presupunerilor şi nici emiterii de supoziţii. Prin Coran, s-a evidenţiat faptul că oamenii au fost creaţi pentru o cauză nobilă şi măreaţă, în virtutea căreia, de asemenea, au fost create Cerurile şi Pământul, Raiul şi Iadul, şi aceasta nu reprezintă altceva decât o mărturie cu privire la adorarea lui Allah, Unicul, fără de asociaţi, aşa cum ni se cere prin Cuvântul Său din Coranul cel Sfânt:

„Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă Adore. ~ Eu nu voiesc de la ei întreţinere şi nici nu voiesc ca ei să Mă Hrănească pe Mine. ~ Ci Allah este Ar-Razzaq [Întreţinătorul], Stăpânul puterii, Al-Matin [Cel Statornic]." [Coran, 51: 56-58]

Viaţa nu este aşa cum consideră ateii şi necredincioşii: fără de întoarcere şi fără de înviere, fără de socoteală şi fără de pedeapsă, ci dimpotrivă, viaţa şi moartea sunt tocmai aşa cum ne-a înştiinţat Allah în Coranul cel Glorios:

«Şi vei vedea fiecare comunitate căzută în genunchi. Fiecare Comunitate va fi chemată la cartea sa.» Astăzi veţi primi voi răsplată pentru ceea ce aţi săvârşit!" [Coran, 45:28]

Omului nu ar trebui să îi fie greu să trăiască cu această gândire şi ce nefericit este cel care are această convingere, pentru că omul, după cum are nevoie să îşi împlinească nevoile fizice, tot astfel el trebuie să îşi satisfacă şi nevoile sufleteşti şi aceasta nu se poate realiza decât prin cunoaşterea lui Allah, şi nu se poate împlini decât pin urmarea a ceea ce au adus Profeţii (Pacea lui Allah fie asupra lor!).

Cu privire la chestiunea negării si a refuzului cu privire la adevărul rechemării în Viaţa de Apoi şi a readucerii la viaţă, trebuie ştiut faptul că aceasta nu este emisă în mod exclusiv de aceste timpuri, ci este o afirmaţie ce însoţeşte omul încă din timpurile de demult; iar cei care nu au crezut şi au negat în fiecare dintre generaţii, o transmit mai departe generaţiei ce le urmează, pentru a o prelua cei pe care i-a făcut Allah orbi şi care nu mai sunt capabili să vadă Adevărul. Aceştia vor avea parte de pedeapsă în Viaţa de Apoi din cauza necredinţei lor în raport cu Călăuzirea Divină. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

„Şi le-am trimis lor un Trimis dintre ei, [pentru ca el să le spună]: «Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă Divinitate afară de El! Oare voi Nu vă temeţi [de El] ~ Însă au zis căpeteniile neamului său care nu au crezut şi au tăgăduit întâlnirea din Lumea de Apoi şi pe care Noi le-am ţinut în belşug în această lume: «Acesta nu este decât un om ca şi voi, care mănâncă ceea ce mâncaţi voi şi bea ce beţi voi, ~ Iar de veţi da ascultare unui om asemenea vouă, atunci veţi fi pierduţi. ~ Vă făgăduieşte el că după ce veţi fi ţărână şi oseminte veţi fi voi scoşi!? ~ Departe, departe este ceea ce vi se făgăduieşte! ~ Nu este decât viaţa noastră lumească; noi murim şi trăim şi nu vom fi niciodată înviaţi! ~ El nu este decât un om care a născocit minciuna şi a pus-o pe seama lui Allah şi noi nu credem în el!»" [Coran, 23:32-38]

Cu adevărat, la începuturile creaţiei erau oamenii alcătuiţi dintr-o singură comunitate – unitară, omogena, nediferenţiată, şi aceasta datorită societăţii lor unitare şi limitate, precum şi a numărului lor scăzut. Însă, după ce urmaşii lui Adam s-au înmulţit şi au început sa resimtă strânsoarea societăţii lor, a devenit necesară migrarea în alte zone ale Globului şi răspândirea pe întinsul acestuia în căutarea celor necesare traiului. Coranul vorbeşte despre această realitate:

„Oamenii nu au fost decât o singură comunitate şi apoi s-au deosebit ei. Şi de n-ar fi fost un cuvânt rostit mai înainte de Domnul Tău, ar fi fost hotărât pentru ei [lucrul] asupra căruia ei au avut Păreri deosebite." [Coran, 10:19]

Consecinţa acestei divizări a fost apariţia diferenţierilor şi a diversităţii din punct de vedere al limbii, al obiceiurilor şi tradiţiilor, şi, de asemenea, depărtarea de sursa religiei primare, iniţiale.

În virtutea dreptăţii lui Allah, trebuie ştiut că El nu nedreptăţeşte pe nimeni şi nu pedepseşte pe nimeni înainte de a îl fi avertizat pe el prin intermediul trimiterii Mesagerilor Săi cu scopul arătării drumului corect, a Căii celei Drepte, care să îi conducă către El, preaînaltul şi Preaslăvitul. Astfel, Allah a pogorât Mila şi Îndurarea Sa asupra oamenilor, conducându-i spre drumul Călăuzirii şi avertizându-i în privinţa drumului rătăcirii, aşa cum am evidenţiat anterior, şi pentru aceasta nu au fost privaţi oamenii niciunei epoci de trimiterea Mesajului Său. Despre aceasta, Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt:

„Noi te-am trimis cu Adevărul, ca binevestitor şi prevenitor, şi nu este comunitate care să nu fi avut un prevenitor." [Coran, 35:24]

Epocă după epocă, Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul a trimis Mesageri şi Profeţi pentru a îi întoarce pe oameni la credinţa în Unicitatea Domnului lor şi la adorarea Sa. Cu toţii, aceşti Trimişi şi Profeţi (Pacea lui Allah fie asupra lor!), de la primul şi până la ultimul, s-au unit în chemarea la credinţa în Unicitatea lui Allah, ceea ce presupune adorarea numai a lui Allah în credinţă, vorbă şi fapte şi oprirea credinţei în orice altceva ar putea fi adorat în afară de Allah, conform Cuvântului lui Allah Preaînaltul:

„Noi am trimis la fiecare comunitate un trimis [ca să le zică]: «Adoraţi-L pe Allah şi ţineţi-vă departe de Taghut!» Pe unii dintre ei i-a călăuzit Allah , însă altora le-a fost hărăzită rătăcirea. Purcedeţi prin lume şi vedeţi care a fost sfârşitul celor care i-au Socotit mincinoşi [pe trimişii Noştri]!" [Coran, 16:36]

Toţi aceşti Mesageri au fost trimişi de Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul pentru ca oamenii să nu mai aibă vreun motiv să nu creadă, după cum ne-a înştiinţat Allah în Cuvântul Său:

[Şi a trimis] Trimişi – vestitori şi prevenitori – pentru ca oamenii să nu mai aibă niciun fel de scuză faţă de Allah, după Trimişi. Iar Allah este Al-'Aziz, Al-Hakim [Cel Atotputernic şi Înţelept]." [Coran, 4:165]

Se ştie că toţi Trimişii şi Profeţii au fost oameni şi nu au avut niciuna dintre calităţile Divinităţii şi nu se diferenţiază ei cu nimic de ceilalţi oameni decât prin aceea cu care i-a binecuvântat pe ei Allah în privinţa celor pe care le-au avut de transmis despre El şi prin minunile cu care i-a particularizat şi cu care au fost ei susţinuţi, întru a le fi semne pentru popoarele lor, pentru a crede şi pentru a cunoaşte adevărul Mesajului şi Profeţiei lor. Spune Allah Preaînaltul:

„Şi Noi nu am trimis mai înainte de tine decât Trimişi care au mâncat bucate şi au umblat prin pieţe. Şi Noi v-am făcut pe unii dintre voi încercare pentru alţii, [ca să vedem] dacă veţi fi voi statornici. Iar Domnul tău este Cel care Vede." [Coran, 25:20]

Allah a evidenţiat natura lor umană şi înclinaţia lor naturală (umană) înnăscută, şi au avut ei soţii şi urmaşi, astfel încât să nu se strecoare vreo îndoială cum că ar fi ei diferiţi de ceilalţi oameni şi spune Allah Preaînaltul:

„Am trimis Noi Profeţi şi mai înainte de tine. Şi le-am dat lor soaţe şi urmaşi. Însă niciun Trimis nu a putut să aducă vreun semn decât Cu voia lui Allah. Şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte." [Coran, 13:38]

Ei nu deţin nimic din cea ce ar aparţine Divinităţii sau Suveranităţii (Divine) şi nu au ei vreo putere asupra Universului şi nici nu deţin puterea atragerii vreunui bine sau a vreunui rău asupra lor sau asupra altcuiva si nu deţin ei vreo putere asupra vieţii şi nici a morţii şi nici a întoarcerii (în Ziua Judecăţii). Allah Preaînaltul ne spune, înştiinţându-ne cu privire la Trimisul Său, Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care este cel mai bun dintre oameni şi cel mai ales:

„Spune: «Eu nu stăpânesc niciun folos pentru mine şi nicio stricăciune, în afară de ceea ce voieşte Allah. Dacă eu aş fi ştiut necunoscutul, aş avea prisosinţă de bunuri şi nu m-ar atinge răul. Dar eu nu sunt decât un prevestitor şi un binevestitor pentru oamenii care cred.»" [Coran, 7:188]

Crearea Profetului Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

În virtutea Înţelepciunii lui Allah şi prin Voia Sa, El a pus pe Pământ un înlocuitor şi un stăpânitor care să îl locuiască şi din ai cărui urmaşi să se creeze acea înlănţuire care să garanteze înţelepciunea perpetuării vieţii şi locuirii Pământului, şi pentru a fi o casă a încercărilor şi a testelor pentru ei, si pentru a se putea diferenţia astfel cei care se supun dintre robii Săi de cei nesupuşi, şi cei întru dreapta credinţă de cei necredincioşi. Spune Allah Preaînaltul:

„Şi când Stăpânul tău le-a zis Îngerilor: «Voi să pun pe Pământ un înlocuitor [khalifa], i-au răspuns: «Să pui pe cineva care să facă stricăciune pe el şi să pricinuiască vărsare de sânge, când noi Ţie îţi aducem slavă şi pe Tine Te venerăm cu sfinţenie?» Şi a zis: «Eu ştiu ceea ce voi nu ştiţi.»" [Coran, 2:30]

Acest înlocuitor a fost Profetul Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) – „părintele omenirii" şi ultimul tip dintre creaţiile pe care Allah le-a creat. El a fost creat el în ziua de vineri, aşa cum ne-a făcut cunoscut nouă Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus:

„Cea mai bună zi în care a răsărit soarele este ziua de vineri: în această zi Allah l-a creat pe Adam, şi în această zi l-a pus pe el în Paradis , şi tot în această zi l-a scos din el." (Muslim şi Nasa'i)

Pentru aceasta, Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul a ales această zi pentru a fi sărbătoarea săptămânală a musulmanilor. Adam a avut o poziţie privilegiată, deoarece Allah le-a cerut Îngerilor să se plece în faţa acestuia în semn de înnobilare şi preamărire şi înălţare a sa în momentul creării sale şi a suflat în el din Duhul Său; şi s-au supus Îngerii în totalitatea lor indemnului lui Allah în afară de Iblis care a fost neascultător şi s-a împotrivit acestei plecăciuni, exprimându-şi astfel invidia şi semeţirea sinelui sau faţă de această creaţie pe care Allah o favorizase în detrimentul său si o ridicase deasupra sa, aşa cum ne-a înştiinţat Allah în Coranul cel Glorios:

«Până în Ziua timpului hotărât!» ~ A zis [Iblis]: «Pe puterea Ta [jur]! Eu îi voi duce în ispită pe toţi, ~ Afară de robii Tăi cei devotaţi dintre ei!» ~ A zis [Allah]: «Eu sunt Cel Drept [Al-Haqq]! Adevăr este ceea ce Spun: ~ Voi umple Gheena cu tine şi cu toţi cei care te-au urmat pe tine!»" [Coran, 38:81-85]

Crearea Cerurilor şi a Pământurilor a fost premergătoare creării lui Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!), iar prin Înţelepciunea Sa, a făcut Allah din el şi pe soţia lui, din care să descindă oamenii şi a evidenţiat Preaslăvitul cum că acest Univers cu tot ceea ce este pe el îi este supus şi pus la dispoziţie fiului lui Adam (omului) şi a fost creat pentru a îi fi folositor lui şi a pus Allah în el binecuvântări care să îi fie folositoare omului în descoperirea mijloacelor ce îl vor duce la atingerea unui trai nobil:

„Oare nu vedeţi voi că Allah v‑a supus vouă câte sunt în Ceruri şi câte sunt pe Pământ şi v‑a copleşit pe voi cu bi­nefacerile Sale – atât cele văzute cât şi cele ascunse? Şi sunt unii dintre oameni care discută despre Allah fără de ştiinţă, fără călăuzire şi fără carte care să‑i lumineze!" [Coran, 31:20]

Totodată, aceasta a fost o dovadă vastă oferită gândirii şi meditării umane cu privire la acest Măreţ Creator, care este îndreptăţit întru a fi adorat aşa cum a evidenţiat chiar El în Coranul cel Glorios:

„În crearea Cerurilor şi a Pământului şi în schimbarea nopţii şi a zilei sunt semne pentru cei dăruiţi cu minte, ~ Care îl pomenesc pe Allah, stând [în picioare], şezând [jos] sau pe o parte şi cugetă la facerea Cerurilor şi a Pământului, [zicând]: «Doamne, n-ai făcut acestea în deşert! Slavă Ţie! Apără-ne pe noi de Chinul Focului!»" [Coran, 3:190-191]

Scoaterea Profetului Adam, a soţiei sale şi a lui Iblis din Paradis

După ce Iblis s-a împotrivit poruncii Domnului Său de a se prosterna în faţa lui Adam, Allah i-a prescris nefericirea şi scoaterea din Paradis. Atunci, Iblis a jurat ca va încerca rătăcirea oamenilor şi devierea lor de la drumul cel drept, ca urmare a invidiei sale faţă de om, aşa cum l-a invidiat el şi pe părintele lor, Adam, mai înainte de aceasta, după cum bine ne-a înştiinţat Allah în Coranul cel Nobil:

„Şi [adu‑ţi aminte] când a zis Domnul tău Îngerilor: «Eu am să fac un om din lut tare, provenit dintr‑un nămol moale, ~ Iar când îl voi face şi voi sufla în el din duhul Meu, voi să cădeţi dinaintea lui, prosternându‑vă!» ~ Şi s‑au prosternat toţi Îngerii laolaltă, ~ Afară de Iblis, care s‑a împotrivit să fie împreună cu cei ce s‑au prosternat. ~ Atunci a zis: «O, Iblis! De ce nu eşti tu împreună cu cei care se prosternează?» ~ I‑a răspuns: «Eu nu mă voi prosterna dinaintea unui om pe care l‑ai făcut din lut tare, provenind dintr‑un nămol moale!» ~ A zis (Allah): «Ieşi din el şi vei fi tu izgonit! ~ Şi blestemul [să fie] asupra ta până în Ziua Judecăţii.» ~ Dar el a zis: «Doam­ne, dă‑mi mie păsuire până în ziua în care ei vor fi înviaţi!» ~ I‑a zis: «Vei fi tu dintre cei păsuiţi, ~ Până în ziua timpu­lui hotărât.» ~ A zis: «Doamne, pentru că m‑ai dus în ră­tăcire, le voi împodobi lor [lucrurile de] pe Pământ şi‑i voi duce pe ei toţi în rătăcire, ~ Afară de robii Tăi curaţi şi aleşi dintre ei!»" [Coran, 15:28-40]

Cu adevărat, acesta a fost începutul urii lui Iblis faţă de fiul lui Adam încă de la începuturile creării lui în Paradis şi a început el să îl amăgească şi să îl rătăcească şi să îl îndemne la a mânca din pomul din care Allah îi interzise lui să mănânce, şi aceasta pentru a îi scoate pe el şi pe soţia lui din Paradis şi din binecuvântările în care ei se aflau. Astfel, l-a amăgit Iblis pe Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi a mâncat el din acel pom. Însă, Adam a regretat nesupunerea sa şi şi-a recunoscut el greşeala şi s-a căit el şi i-a cerut iertare lui Allah şi l-a iertat pe el Allah. Consecinţa acestei nesupuneri a fost scoaterea lui şi a soţiei sale din Paradis şi coborârea lor pe Pământ, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Glorios:

„Şi când Noi le-am zis Îngerilor: «Prosternaţi-vă dinaintea lui Adam!», s-au prosternat ei, afară de Iblis, care s-a împotrivit. ~ Atunci am zis Noi: «O, Adam, acesta vă este vrăjmaş ţie şi soaţei Tale. [Fiţi cu grijă] să nu vă scoată pe voi din Rai şi să fii tu nefericit! ~ El este pentru tine; pentru ca să nu-ţi fie foame în el şi să Nu fii gol, ~ Pentru ca să nu-ţi fie ţie sete în el şi să nu te lovească dogoarea Soarelui.» ~ Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: «O, Adam, vrei tu să-ţi arăt Pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?» ~ Şi au mâncat ei doi din el şi li s-a arătat goliciunea lor şi au început să coasă, pentru a se acoperi, frunze din Rai. Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său şi a ajuns în rătăcire. ~ Apoi l-a ales pe el Domnul său, l-a iertat pe el şi l-a călăuzit. ~ El a zis: «Coborâţi amândoi din el [din Paradis]! Vă veţi fi toţi duşmani unul altuia! Apoi, dacă va mai veni la voi o călăuzire din partea Mea, acela care va urma Calea Mea cea Dreaptă nu va rătăci şi nu va fi nefericit. ~ Însă acela care se va îndepărta de la Pomenirea Mea va avea parte de o viaţă grea şi în Ziua Învierii îl vom aduce pe el orb la Adunare.»" [Coran, 20:116-124]

După zece secole din momentul în care Allah l-a coborât pe Iblis din Paradis pe Pământ din cauza nesupunerii sale faţă de porunca Sa de a se prosterna în faţa lui Adam, şi l-a coborât pe Adam din Paradis, de asemenea, din cauza nesupunerii sale la porunca de a nu mânca din pomul care fusese oprit, au apărut devierile şi politeismul şi depărtarea de la orientarea religioasă care îi fusese prescrisă lui Adam şi urmaşilor săi şi aceasta tocmai din cauza lui Iblis, care a promis că îl va amăgi şi îl va rătăci pe om şi a avut amăgirea sa putere asupra multora şi i-a rătăcit si i-a deviat el pe ei de la Drumul lui Allah. De aceea, Allah i-a trimis pe Mesagerii Săi ca o binecuvântarea pentru oameni, pentru a îi întoarce pe ei la orientarea religioasă cea corectă şi la Drumul cel Drept, care le garantează lor fericirea în cele două lumi, si primul Trimis după Adam a fost Noe (Pacea lui Allah fie asupra lor amândoi!) în practicile poporului căruia începuse să se ivească politeismul şi le-a fost trimis lor pentru a îi întoarce la religia lui Allah. Şi ne spune nouă Allah povestea lui Noe în chemarea poporului său la Allah:

„A zis el: «O, neam al meu! Eu sunt pentru voi un prevenitor limpede, ~ Adoraţi-L pe Allah, fiţi cu frică de El şi daţi-mi ascultare! ~ El vă va ierta o parte din păcatele voastre şi vă va da vouă răgaz până la un termen hotărât. Însă când va veni termenul hotărât de Allah, el nu va mai putea fi amânat, dacă voiţi să ştiţi!»" [Coran, 71:2-4]

Nevoia oamenilor de Profeţi şi Mesageri

Oamenii au nevoie de Mesageri şi de învăţăturile lor, aşa cum ei au nevoie de mâncare şi de băutură. Această nevoie apare pentru ca ei să Îl poată cunoaşte prin intermediul lor pe Creatorul lor şi pentru ca învăţăturile lor să fie o şcoală pentru îmbunătăţirea şi corectarea modului lor de a trăi, pentru luminarea inimilor şi călăuzirea minţilor lor, şi totodată pentru a cunoaşte prin intermediul lor drumul în viaţă şi modalitatea de a se raporta la această viaţă şi ceea ce ea presupune pentru a nu devia şi pentru a nu cădea în nedreptăţi şi păcate şi pentru a şti ceea ce li se impune lor, precum si drepturile lor, în raport cu Creatorul lor, cu ei înşişi şi cu ceilalţi oameni de dimprejurul lor. Ibn Al-Qayyem (Allah să aibă milă de el!) spune, clarificând această chestiune:

„Astfel se face cunoscută ca fiind mai presus de orice nevoia supuşilor de cunoaştere a Mesagerilor şi ale celor cu care ei au venit, şi credinţa în cele pe care le-au vestit, şi respectarea celor pe care le-au impus, căci nu există vreo cale către fericire şi izbândă, nici în Viaţa Lumească, şi nici în Viaţa de Apoi, decât prin intermediul Mesagerilor, şi nu este vreo cale către cunoaşterea în detaliu a ceea ce este bun şi a ceea ce este rău decât prin ei, şi nu poate fi dobândită Mulţumirea lui Allah asupra omului decât prin ei. Tot ceea ce este bun dintre vorbe şi fapte şi caracter nu se înfăptuiesc decât prin şi întru călăuzirea lor şi a celor pe care ei le-au adus, şi ei sunt cântarul, etalonul, prin care faptele şi cuvintele şi caracterele supuşilor sunt apreciate, şi prin urmarea (sau nu) a Trimişilor lui Allah se face diferenţa dintre neamul celor călăuziţi si neamul celor rătăciţi. Astfel şi nevoia de ei apare ca fiind mai mare decât nevoia trupului de sufletul său şi nevoia ochiului de vederea sa, şi nevoia sufletului de viaţa sa; şi orice alt fel de nevoie şi necesitate s-ar impune, nevoia supusului în raport cu Mesagerii (lui Allah) este cu mult superioară acesteia. Ce părere poţi avea în privinţa aceluia care, dacă ai omis tu din călăuzirea sa şi cele cu care el a venit cât şi de puţin, s-a stricat inima ta şi a devenit ea asemenea peştelui scos din apa sa şi pus în tigaie; şi situaţia supusului a cărui inimă a fost privată de cele aduse de Mesageri este asemenea acestuia, şi chiar mai grea, însă nu este capabilă de a simţi aceasta decât o inimă vie?!"

Înţelepciunea lui Allah în alegerea Mesagerilor şi a Profeţilor

Cu adevărat, Mesajul şi Profeţia sunt un dar divin şi o alegere dumnezeiască, cu care îl binecuvântează Allah pe acela pe care El doreşte dintre supuşii Săi, şi ea nu este legată de relaţiile de rudenie, şi nici de poziţia socială, nici de rangul cuiva, căci Allah este Atoateştiutor şi Înţelept în privinţa aceluia asupra căruia trimite Mesajul Său, şi spune Allah Preaînaltul:

„Allah alege Trimişi dintre Îngeri şi dintre oameni. Allah este As-Sami', Al-Basir [Cel Care Aude Totul şi Cel care Vede Totul]!" [Coran, 22: 75]

Astfel, nu ar trebui ca Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să fie invidiat pentru primirea Mesajului aşa cum a fost invidiat Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) mai înainte de către neamul lui Israel pentru că Mesajul, aşa cum am arătat deja, este un dar de la Allah, şi El îl dăruieşte cu acesta pe cel pe care El doreşte. Spune Allah Preaînaltul:

„Îi pizmuiesc ei pe oameni pentru ceea ce El le-a dat cu harul Său? Or Noi i-am dat neamului lui Avraam Cartea şi Înţelepciunea şi Le-am dat lor o mare împărăţie!" [Coran, 4:54]

Mesagerii lui Allah (Pacea lui Allah fie asupra lor!) au poziţii şi privilegii diferenţiate, căci aceasta este binecuvântarea lui Allah, îi privilegiază cu ea pe cei pe care El doreşte dintre supuşii Săi şi spune Allah Preaînaltul:

„Printre aceşti Trimişi, Noi i-am pus pe unii înaintea altora: unora dintre ei le-a vorbit Allah, pe alţii i-a ridicat mai sus cu câteva trepte. I-am dat lui Isus, fiul Mariei, semne limpezi şi l-am întărit pre el prin duhul sfânt. Şi de-ar fi voit Allah, nu s-ar fi războit cei de după ei, în urma semnelor limpezi pe care le-au avut. Dar ei s-au dezbinat; unii dintre ei au crezut, iar alţii dintre ei au tăgăduit. Şi de-ar fi voit Allah, ei nu s-ar fi războit, dar Allah face ceea ce voieşte El." [Coran, 2:253]

Cei mai de seamă Trimişi, care s-au ridicat deasupra tuturor celorlalţi prin eforturile lor imense de a transmite Mesajul lui Allah sunt cinci: Noe, Avraam, Moise, Isus şi Mohammed (Pacea lui Allah fie asupra lor!). Despre aceştia, vom discuta mai pe larg în paginile care urmează.

Profetul Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

El este primul Profet pe care l-a trimis Allah după ce oamenii poporului său deveniseră politeişti şi se stricaseră ei, şi uitaseră originea Legii lui Allah pe care o pogorâse Mesagerilor şi Profeţilor Săi precedenţi şi ajunseseră ei să adore idolii, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Glorios:

„Noi l-am trimis pe Noe la neamul său, [zicându-i]: «Îndeamnă neamul tău, înainte de a se abate asupra lui o osândă dureroasă!»" [Coran, 71:1]

Aceasta se întâmpla în vremea în care îşi luaseră oamenii cinci idoli pe care îi sfinţeau şi îi adorau fără de Allah şi aceştia erau: Wadd, Suwa', Yaguth, Ya'uq şi Nasr, aşa cum a evidenţiat Allah în Coran:

„Şi au zis: «Nu-i părăsiţi niciodată pe zeii voştri! Nu-i părăsiţi niciodată Pe Wadd şi pe Suwa' şi pe Yaguth şi pe Ya'uq şi pe Nasr!»" [Coran, 71:23]

Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) era un om pios şi drept şi chema neamul său la stăruinţă şi răbdare. Pentru chemarea lor la Islam, a folosit el numeroase modalităţi, însă ei s-au depărtat de el şi l-au considerat pe el mincinos, aşa cum ne-a făcut cunoscut Allah în Coranul cel Sfânt:

„El a zis: «Doamne, eu am chemat neamul meu, noaptea şi ziua, ~ Însă chemarea mea nu a făcut decât să le sporească fuga. ~ Şi de câte ori i-am chemat ca să le ierţi lor, ei şi-au vârât degetele in urechi, s-au înfăşurat în veşmintele lor şi au stăruit şi s-au arătat cu mare trufie; ~ Apoi i-am chemat cu glas tare; ~ Apoi le-am vorbit lor deschis şi le-am vorbit lor în taină ~ Şi le-am zis lor: „Rugaţi-vă de iertare Domnului vostru, căci El Este Al-Ghaffar [Iertător]."» [Coran, 71:5-10]

Cu toate acestea, el (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a persistat în chemarea pe care le-o adresa lor, aceea de a intra în Islam şi cu cât sporea în chemarea şi reamintirea lor asupra Căii Drepte, cu atât sporeau opoziţia lor şi se înverşunau ei să rămână în sfera necredinţei. El a răbdat totul şi a continuat să îi cheme la Islam, însă l-au urmat pe el un număr foarte mic de oameni, iar necredincioşii au persistat în necredinţa lor. Atunci când i-a privat Allah pe ei de ploaie, i-a îndemnat Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) să creadă, astfel încât Allah să ridice pedeapsa pogorâtă asupra lor şi au crezut ei; însă s-au întors mai apoi la necredinţă şi nu a încetat el să îi cheme pe ei la Calea cea Dreaptă timp de sute de ani, după care s-a plâns Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) Domnului său, spunând că poporul său i s-a împotrivit lui şi nu s-a supus celor cu care el venea şi i-au urmat ei pe cei ale căror averi şi copii nu fac decât să le sporească lor pierderea şi s-a rugat Noe Domnului său spunând:

„Doamne, nu lăsa pe Pământ niciun sălăşluitor într‑o casă, dintre necredincioşi, ~ Căci, dacă‑i vei lăsa [în viaţă], ei îi vor duce în rătăcire pe robii Tăi şi nu vor zămisli decât păcătoşi necredincioşi!" [Coran, 71:26-27]

Allah i-a răspuns rugii sale şi i-a cerut lui să construiască o arcă – cu adevărat era el priceput în ale tâmplăritului – şi aceasta pentru a se salva pe el şi pe cei care crezuseră împreună cu el de potopul cu care Allah avea sa spele Pământul de necredinţă. De asemenea, i-a cerut lui să ia cu el câte o pereche din fiecare specie de vieţuitoare, apoi a venit potopul. Atunci, Allah le-a cerut Cerurilor să pogoare ploaia şi Pământului să facă să-şi iasă din matca lor izvoarele sale şi i-a făcut pe ei, cei necredincioşi, înecaţi, aşa cum evidenţiază Allah în Coranul cel Glorios:

„Înainte de ei, au ţinut de minciună neamul lui Noe şi ei l-au socotit mincinos pe robul Nostru şi au zis: «[El este] un nebun!» Şi el a fost ocărât [de necredincioşi]. ~ Şi L-a chemat pe Stăpânul său, [zicând]: «Eu sunt învins! Fă să fie biruitoare [cauza Ta] ~ Şi am deschis Noi porţile Cerului pentru o apă ce a curs potop ~ Şi am făcut să ţâşnească izvoare din Pământ şi astfel s-a întâlnit apa, după o poruncă ce a fost hotărâtă. ~ Şi Noi l-am dus [pe Noe pe corabia] cea durată din scânduri şi cuie, ~ Care plutea sub ochii Noştri , [drept] răsplată pentru cel ce a fost tăgăduit. ~ Şi am lăsat-o Noi ca un semn [de prevenire]. Dar oare se află cine să ia aminte?" [Coran, 54:9-15]

Astfel, Profetul Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a supravieţuit şi a avut el trei fii drept urmaşi, din care s-au perpetuat oamenii şi anume: Saam – părintele arabilor, al perşilor şi al romanilor, Haam – părintele locuitorilor Sudanului şi al tipului European si al Indiei, şi Yaafith – părintele turcilor, şi al locuitorilor zonei asiatice si al neamului lui Yagog şi Magog.

Profetul Avraam (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Acesta este cunoscut drept cel apropiat de Allah (Khalil ar-Rahman, cel „intim", întovărăşit cu Allah; cel pe care Allah l-a ales pentru a fi iubit de către El) şi părintele Profeţilor. La bătrâneţe, a avut el doi fii: Ismail şi Ishaq (Isaac – Pacea lui Allah fie asupra lor!), cei din a căror descendenţă s-au ivit majoritatea Profeţilor, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Sfânt:

„Laudă lui Allah, care mi i-a dat mie, în ciuda bătrâneţelor mele, pe Ismail şi pe Isaac! Domnul meu este cel care aude Rugăciunile." [Coran, 14:39]

Allah l-a ales pe el pentru purtarea Profeţiei şi l-a privilegiat pe el în raport cu multe dintre creaţiile Sale.

Profetul Ibrahim (Avraam – Pacea lui Allah fie asupra sa!) locuia în mijlocul unor oameni care îi făceau asociaţi lui Allah şi adorau stelele, aşa cum ne-a înştiinţat Allah în Coranul cel Glorios:

[Adu-ţi aminte când] Avraam i-a zis lui 'Azar, tatăl său: «Tu iei Idolii drept zei? Eu te văd împreună cu neamul tău într-o rătăcire limpede!» ~ Şi aşa i-am arătat Noi lui Avraam împărăţia Cerurilor şi a Pământului, pentru ca el să fie dintre aceia care cred cu convingere. ~ Când noaptea l-a acoperit, a văzut el o planetă şi a zis: «Acesta este Domnul meu!» Şi când ea a asfinţit, a zis el: «Eu nu-i iubesc pe cei care apun!» ~ Şi când a văzut el Luna răsărind, a zis: «Acesta este Domnul Meu!» Dar când a apus, a zis el: «Dacă Domnul meu nu mă călăuzeşte, voi fi din neamul celor rătăciţi!» ~ Şi când a zărit el Soarele răsărind, a zis: «Acesta este Domnul Meu! Acesta este mai mare!» Apoi, când a asfinţit, a zis el: «O, neam al meu! Eu sunt nevinovat pentru tot ceea ce voi îi asociaţi [lui Allah]! ~ Ci eu îmi îndrept faţa cu credinţă doar către Cel care a creat Cerurile şi Pământul; şi niciodată nu voi mai fi dintre cei care-I fac Lui asociaţi!»" [Coran, 6:74-79]

Pe el, acest tip de adorare nu l-a putut mulţumi şi a simţit el în sinea sa, prin constiuţia sa naturală înnăscută (fitrah) că trebuie să existe o Divinitate mai măreaţă decât toţi aceşti idoli, care nu pot fi de vreun folos şi nici nu te pot afecta cumva, până ce Allah l-a călăuzit pe el spre cunoaşterea Lui si l-a ales pentru a îi încredinţa lui Mesajul Său.

El (Pacea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să îi confrunte pe oamenii săi cel mai frecvent prin folosirea argumentelor logice care nu lăsau niciun loc pentru îndoieli în privinţa erorii credinţelor lor şi a nepotrivirii celor pe care îi adorau în afară de Allah, aşa cum a evidenţiat Allah:

„Recită-le lor istoria lui Avraam: ~ Când el le-a zis tatălui său şi neamului său: «Pe cine adoraţi voi?» ~ I-au răspuns ei: «Noi îi adorăm pe idoli şi rămânem slujindu-i pe Ei.» ~ Şi le-a zis: «Oare vă aud ei când îi chemaţi ~ Sau vă sunt ei de folos sau vă fac vouă vreun rău?» ~ Au răspuns ei: «[Nu!] Dar i-am aflat pe părinţii noştri făcând aşa!» ~ A zis: «Şi aţi văzut voi aceea ce adoraţi ~ Voi şi părinţii voştri cei de demult? ~ Ei îmi sunt duşmani mie, afară de Stăpânul lumilor, ~ Care m-a creat şi El este Cel care mă călăuzeşte, ~ Care mă hrăneşte şi-mi dă de băut, ~ Iar când sunt bolnav, el mă tămăduieşte, ~ Care mă lasă să mor şi-apoi la viaţă mă trezeşte, ~ Care nădăjduiesc că-mi va ierta păcatele în Ziua Judecăţii. ~ Doamne, dă-mi mie înţelepciune şi ajută-mă pe mine să mă alătur celor drepţi!»" [Coran, 26: 69-83]

El (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a persistat în chemarea poporului său la credinţa în Unicitatea lui Allah şi la adorarea Lui şi în străduinţa de a stârpi orice din ceea ce ei adorau în afară de Allah. L-au considerat însă oamenii săi mincinos pe el şi au negat Mesajul său şi au încercat să îl ardă pe el în foc. Allah însă l-a salvat pe el din mâinile lor, aşa după cum ne-a arătat nouă Allah în povestea lui Avraam şi a poporului său:

„Şi a zis el: «Dar oare voi vă închinaţi, în loc de Allah, la ceva care nu vă este de niciun folos şi nici nu vă poate face nimic rău? ~ Uff! Pentru voi şi pentru ceea ce adoraţi în loc de Allah! Oare voi nu pricepeţi?» ~ Au zis: «Ardeţi-l şi ajutaţi-i pe zeii voştri, dacă voi vreţi să faceţi [ceva pentru ei] ~ Dar Noi am zis: «O, foc! Fii răcoare şi mântuire peste Avraam!» ~ Ei au vrut un vicleşug împotriva lui, însă Noi am făcut ca ei să fie cei mai în pierdere." [Coran, 21:66-70]

După ce poporul său a refuzat să creadă în el, i-a pogorât lui Allah ordinul de a emigra împreună cu soţia sa, Hagar, şi fiul său, Ismail, la Mecca, unde i-a făcut cunoscut Allah lui Ibrahim locul Casei (Kab'ah) şi a construit-o el fiind ajutat la aceasta şi de fiul său, Ismail – printre urmaşii căruia se numără şi khaatem al-'anbiyaa (încheietorul Profeţilor) – Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – cel care a fost trimis tuturor oamenilor, până în Ziua de Apoi – pentru a fi aceasta Casa Qiblah (direcţia de îndreptare în Rugăciune) pentru toţi musulmanii, de la răsărit şi până la apus, de pe tot întregul Pământului, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Glorios:

„Şi [luaţi aminte] când a zis Avraam: «Doamne, fă-l un oraş al păcii şi hrăneşte poporul lui cu roade, pe aceia dintre ei care cred în Allah şi în Ziua de Apoi.» Şi a răspuns [Allah]: «Iar cel care nu crede, va avea parte de bucurie şi de hrană puţin timp, apoi îl voi supune la chinurile iadului. Vai, ce soartă cumplită!» ~ Şi când Avraam şi Ismail au ridicat temeliile Casei, [au zis ei]: «Doamne, primeşte-o de la noi! Tu eşti As-Sami', Al-'Alim [Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor]! ~ Doamne, fă-ne pe noi supuşi [musulmani] Ţie şi fă dintre urmaşii noştri o comunitate musulmană [supusă Ţie]! Şi arată-ne nouă rânduielile noastre şi ne iartă pre noi, căci Tu eşti At-Tawwab, Ar-Rahim [Iertător şi Îndurător]! ~ Doamne, trimite-le lor un Trimis dintre ei, care să le recite versetele Tale şi să îi înveţe Cartea şi Înţelepciunea şi să îi curăţească pre ei. Doară Tu eşti Al-'Aziz, Al-Hakim [Atotputernic şi Înţelept]" [Coran, 2:126-129]

Profetul Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Acesta este Kalim Allah, cel căruia Allah i-a vorbit fără de intermediar, aşa cum ne-a înştiinţat Allah în Coranul cel Sfânt:

„Şi când a venit Moise la timpul hotărât de Noi şi a vorbit cu el Domnul său, a zis el: «Doamne, arată-Te mie ca să Te văd!» I-a răspuns lui: «Tu nu Mă vei putea vedea, dar priveşte la Munte şi de va rămâne el neclintit, atunci Mă vei vedea!» Şi când s-a arătat Domnul său Muntelui, l-a prefăcut în pulbere, iar Moise s-a prăbuşit leşinat. Iar când şi-a venit în fire, a zis: «Mărire Ţie! Mă întorc la Tine căindu-mă şi sunt cel dintâi dintre credincioşi!»" [Coran, 7:143]

În Coranul cel Glorios, el este cel mai des menţionat dintre toţi Profeţii trimişi neamului lui Israel, având în vedere că a fost amintit în 129 de locuri, ca un indiciu al poziţiei sale privilegiate şi al statutului sau măreţ. Allah l-a ajutate pe el cu numeroase miracole, precum toiagul care a devenit şarpe, şi mâna sa petrecută în sân pe care apoi o scotea albă, fără a avea ea nicio vătămare, şi toate acestea pentru a dovedi adevărul Mesajului său trimis pentru Faraon şi poporul acestuia, şi pentru a fi un motiv pentru ei pentru recunoaşterea Adevărului acestei Profeţii şi a crede în Allah, aşa cum a evidenţiat Allah prin Cuvintele Sale din Coranul cel Nobil:

„Şi a zis Moise: «O, Faraon! Eu sunt un trimis al Stăpânului lumilor, ~ Se cuvine, aşadar, să nu spun nimic altceva pe seama lui Allah decât numai adevărul. Am venit la voi cu dovadă limpede de la Domnul vostru, deci trimite cu mine pe fiii lui Israel!» ~ A zis [Faraon]: «Dacă ai venit cu un semn, atunci adu‑l dacă eşti dintre cei care spun adevărul!» ~ Atunci a aruncat toiagul său şi, iată, că el era un şarpe vădit. ~ Şi a scos mâna sa şi, iată, ea era albă pentru cei care priveau." [Coran, 7:104-108]

Allah l-a trimis pe el la Faraon şi la poporul său pentru a îi chema pe ei la adorarea lui Allah şi delăsarea de adorarea a orice altceva în afara Acestuia, după ce mai înainte deviaseră ei de la religia cea dreaptă şi se încrezuseră şi se măreţiseră şi fuseseră ei nedrepţi, de vreme ce Faraon îi cerea poporului său să îl adore pe el şi îi cerea lui să înfăptuiască acte de adorare care nu se cuvine a fi îndreptate decât către Allah, aşa cum ne-a spus Allah:

„A zis Faraon: «O, dregători ai mei! Eu nu ştiu altă Divinitate pentru voi, afară de mine! O, Haman! Arde pentru mine lut şi înalţă‑mi mie un turn! Poate astfel voi ajunge eu la Domnul lui Moise, pe care eu îl socotesc dintre mincinoşi!»" [Coran, 28:38]

Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) i-a chemat pe ei cu înţelepciune şi vorbă dulce la credinţa în Unicitatea lui Allah şi adorarea Lui, Unicul; şi deşi s-a răzbunat pe el Faraon şi i-a adunat pe mai marii vrăjitorilor pentru a îl înşela, i-a învins el (Pacea lui Allah fie asupra sa!) pe ei, prin voia lui Allah Preaînaltul, după ce a aruncat el toiagul lui care s-a năvălit asupra toiegelor şi sforilor vrăjitorilor şi care li s-a părut lor că se unduieşte asemenea unui şarpe, ca urmare a vrăjitoriei lor:

„Au zis atunci dregătorii din neamul lui Faraon: «Acesta este un vrăjitor iscusit! ~ El voieşte să vă scoată pe voi din pământul vostru!» «Deci ce porunciţi?» [a întrebat Faraon]. ~ Au zis ei: «Amână‑l pe el şi pe fratele lui şi trimite în oraşe strângători, ~ Care să‑i aducă la tine pe toţi vrăjitorii iscusiţi!» ~ Şi au venit vrăjitorii la Faraon şi au zis: «Vom avea noi parte de răsplată, dacă noi vom fi cei biruitori?» ~ Le‑a răspuns: «Da! Şi veţi fi voi, fără îndoială, dintre cei apropiaţi mie!» ~ [Atunci] au zis ei: «O, Moise! Vrei să arunci tu [primul] ori suntem noi cei care aruncă [primii] ~ Le‑a răspuns [Moise]: «Aruncaţi voi!» Şi când au aruncat ei, au fermecat ochii oamenilor şi i‑au înfricoşat şi au adus vrajă mare! ~ Şi i‑am revelat Noi lui Moise: «Aruncă toiagul tău!» Şi iată că el a înşfăcat ceea ce ei izvodiseră. ~ Şi astfel adevărul a ieşit la iveală , iar ceea ce făceau ei a pierit. ~ Şi ei [Faraon şi dregătorii săi] au fost biruiţi acolo şi s‑au întors ruşinaţi. ~ Şi s‑au aruncat vrăjitorii, prosternându‑se." [Coran, 7:109-120]

Şi l-au considerat mincinos Faraonul şi poporul său pe Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi a trimis Allah asupra lor pedepse din cauza necredinţei lor şi răspândirii stricăciunii pe Pământ şi a trimis Allah asupra lor potpuri, lăcuste, păduchi si broaşte şi sânge ca semne clare, însă s-au măreţit ei şi nu au crezut. Apoi, Allah le-a ridicat lor aceste pedepse datorită rugilor lui Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) după ce îi ceruseră ei lui să se roage Domnului său pentru aceasta, şi poate că ei vor fi dintre cei drepţi şi vor crede. Aceasta însă nu a făcut decât sa sporească nesupunerea, necredinţa şi măreţia lor, după cum ne-a spus Allah în Coranul cel Sfânt:

„Şi au zis ei: «Orice semne ne vei aduce, ca să ne farmeci cu ele, noi nu-ţi vom fi ţie credincioşi!» ~ Şi am trimis Noi asupra lor potopul, lăcustele, păduchii, broaştele şi sângele, ca semne desluşite, dar ei s‑au îngâmfat şi au fost un neam de păcătoşi. ~ Şi când venea asupra lor pedeapsa, ziceau ei: «O, Moise! Roagă‑te pentru noi Stăpânului tău, după legământul pe care l‑a făcut cu tine! Şi de ne vei izbăvi de pedeapsă, vom crede în tine şi‑i vom lăsa să plece împreună cu tine pe fiii lui Israel!» ~ Iar când i‑am izbăvit Noi de pedeapsă până la un termen stabilit, pe care ei trebuia să‑l atingă, iată că ei au călcat făgăduinţa." [Coran, 7:132-135]

Ca urmare a acestei încăpăţânări, nesupuneri şi necredinţe din partea Faraonului şi a poporului său, Allah i-a cerut Profetului Său, Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) să purceadă în întunericul nopţii împreună cu supuşii Săi, si a părăsit el Egiptul împreună cu cei care au crezut din neamul lui Israel pentru căutarea posibilităţii de a îşi practica religia.

Faraon şi oştile sale i-au urmat pe ei cu atacuri şi nedreptate. Atunci când s-au întâlnit cele doua grupări, deoarece în faţa lui Moise si a oamenilor săi se afla marea, iar în spatele lor oştile Faraonului, au spus însoţitorii lui Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!): „Cu adevărat, suntem noi prinşi!" Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) le-a răspuns lor cu cuvinte ce exprimau încredere în Domnul său şi în împlinirea izbânzii ce îi fusese promisă împotriva duşmanului său. Allah i-a cerut lui să lovească cu toiagul său marea, iar aceasta s-a despicat şi a devenit ca un munte măreţ împărţit în doua pentru a le fi salvare de la Allah lui Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi celor care erau împreună cu el, şi pentru a îi îneca pe Faraon şi oştile sale. În Coranul cel Glorios găsim despre aceasta:

„Şi când cele două cete s‑au văzut una pe alta, au zis însoţitorii lui Moise: «Suntem ajunşi!» ~ Dar el a zis: «În niciun caz! Domnul meu este cu mine şi El mă va călăuzi!» ~ Atunci i‑am revelat noi lui Moise: «Loveşte cu toiagul tău marea!» Şi ea s‑a despicat şi fiecare parte era ca un munte mare. ~ Apoi i‑am adus aproape de locul acela pe ceilalţi ~ Şi i‑am izbăvit Noi pe Moise şi pe toţi cei care erau cu el ~ Şi apoi i‑am înecat pe ceilalţi." [Coran, 26:61-66]

Allah l-a întărit pe Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) prin acest miracol pe care nu îl luaseră în considerare ca fiind posibil nici Faraon şi nici oştirile sale; însă porunca lui Allah se împlineşte, şi vrerea Sa a fost ca Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi cei care erau împreună cu el dintre dreptcredincioşi să fie salvaţi şi să fie aceasta o distrugere pentru Faraon şi oamenii lui, ca semn şi pildă pentru oameni, menţionate ca atare de către Allah în Coranul cel Sfânt:

„Noi i‑am trecut pe fiii lui Israel prin mare. Şi i‑au urmărit pe ei Faraon şi oştenii săi ca să‑i prigonească şi să‑i nimicească. Iar când l‑a ajuns pe el înecul a zis: «Eu cred că nu există altă Divinitate în afară de cel în care cred fiii lui Israel şi eu sunt [acum] printre cei supuşi [musulmani] ~ [A zis Allah]: «Acum?! După ce mai înainte tu te‑ai răzvrătit şi ai fost dintre stricători?! ~ Astăzi te mântuim Noi, cu trupul tău, pentru ca să fii un semn pentru cei [care vor veni] în urma ta!» Însă mulţi dintre oameni sunt nepăsători faţă de semnele noastre!" [Coran, 10: 90-92]

Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

El este Isus, fiul Mariei, Cuvântul lui Allah pogorât asupra lui Mariei şi un Duh de la El, ultimul Profet al neamului lui Israel pe care Allah l-a trimis după Moise (Pacea lui Allah fie asupra lui!) neamului lui Israel din cauza rătăcirii şi devierii acestora de la Calea cea Dreaptă, aşa cum a evidenţiat Allah în Cartea Sa:

„Şi l‑am trimis Noi, după ei, pe Isus, fiul Mariei, întărind [Tora] care se afla dinaintea lui şi i‑am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină, întărind Tora care se afla dinaintea lui, şi drept călăuzire şi îndemnare pentru cei cucernici." [Coran, 5:46]

S-a născut fără de tată, în virtutea unei înţelepciuni pe care numai Allah o ştie, iar crearea lui este asemenea creării lui Adam pe care l-a creat Allah din ţărâna, apoi i-a spus lui «Fii!» şi a fost, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Glorios:

„Înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam, pe care El l‑a făcut din lut şi apoi i‑a zis lui «Fii!» şi el a fost." [Coran, 3:59]

El a fost trimis la neamul lui Israel, însă nu au crezut ei în el şi l-au alungat şi l-au vătămat din cauza rătăcirii lor, iar el a răbdat şi a persistat în transmiterea Mesajului său, şi anume, cum că el nu este ultimul Profet trimis de Allah omenirii şi a vestit venirea după el a unui Profet numit Ahmed (Pacea şi binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!).

Allah l-a învăţat pe el Cartea şi Înţelepciunea şi l-a întărit prin Duhul Sfânt şi este el dintre cei distinşi, atât în viaţa lumească, cât şi în Viaţa de Apoi, şi era dintre „cei apropiaţi" (prin supunerea totală în faţa lui de Allah).

Allah i-a dăruit lui miracole prin care i-a uimit pe oamenii timpului său – şi a vorbit el oamenilor din leagăn şi la maturitate, şi obişnuia să facă din pământ păsări peste care sufla şi le dădea, cu voia lui Allah, viaţă, şi vindeca orbii şi leproşii, şi învia morţii, toate acestea prin Voia lui Allah, şi îi înştiinţa pe oameni în privinţa celor pe care le mâncau şi a celor pe care le agoniseau în casele lor. În Coranul cel Sfânt, ni se spune:

„Şi trimis la fiii lui Israel [le va zice]: «Eu vin la voi cu semn de la Domnul vostru! Eu plămădesc pentru voi din lut ca un chip de pasăre şi suflu asupra sa şi se va face o pasăre vie, cu voia lui Allah. Şi‑i voi tămădui pe orb şi pe lepros, şi‑i voi învia pe morţi,cu voia lui Allah. Eu vă voi vesti ceea ce mâncaţi şi ceea ce păstraţi în casele voastre. În aceasta este un semn pentru voi, dacă voi sunteţi credincioşi!»" [Coran, 3:49]

Chemarea lui a fost asemănătoare Profeţilor de dinaintea sa şi şi-a chemat el poporul la adorarea lui Allah Unicul, însă a întâmpinat din partea lor ceea necredinţă, şi semeţire, şi opoziţie, si nu au crezut în el decât o mică parte dintre oamenii poporului său, care au fost acoperiţi de rătăcirea şi nedreptăţile evreilor şi a încercărilor lor de a le veni de hac. Şi l-a scăpat Allah de ei si l-a salvat prin ridicarea lui la Cer (Pacea lui Allah fie asupra lui!) si l-au ucis evreii pe bărbatul pe care Allah îl făcuse asemănător lui Isus şi au crezut astfel evreii şi cei care fuseseră prezenţi dintre creştini că fusese omorât.

El se va întoarce la sfârşitul lumii şi va judeca după Legea lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), apoi Allah îl va face pe el să moară, conform Cuvântul Său:

„Toţi cei care sunt pe Pământ vor pieri, ~ Va rămâne veşnică [numai] faţa Domnului tău, Cel plin de Slavă şi de Cinste." [Coran, 55:26-27]

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

El este Trimisul lui Allah, Mohammed, Profetul cel neînvăţat de origine arabă, care face parte dintre descendenţii lui Ismail, fiul lui Avraam – pecetea tuturor Profeţilor, ultimul dintre Profeţi şi încheietorul lor şi cel mai bun dintre aceştia. A fost trimis pentru întreaga omenire. S-a născut în Mecca la câteva luni după moartea tatălui său, apoi la scurt timp, murind şi mama sa, a fost luat în grijă de către bunicul său, Abdul Muttalib, iar mai apoi de unchiul său – Abu Talib.

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost păstor pentru o vreme pentru oamenii din Mecca. A fost cunoscut printre ca fiind „cel demn de încredere" şi oamenii obişnuiau să îşi lase bunurile în grijă sa dacă plecau în vreo călătorie, şi era de asemenea cunoscut printre ei ca fiind „cel sincer", datorită sincerităţii vorbelor şi faptelor lui.

A fost trimis de către Allah pentru întreaga omenire şi nu doar pentru poporul arab, cu scopul atingerii fericirii umane şi pentru a le arăta lor drumul Adevărului şi al bunăstării şi pentru a îi avertiza pe ei cu privire la drumul rătăcirii şi la ceea ce este rău.

Allah a pogorât asupra Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) Revelaţia Divină atunci când a ajuns la vârsta de 40 de ani, după care a rămas în Mecca timp de 13 ani, chemând oamenii la credinţa în Unicitatea lui Allah şi delăsarea de adorarea idolilor, apoi a emigrat la Medina Al-Munawarah, chemând oamenii la Islam. Atunci când ei au acceptat Islamul, a pogorât Allah Legea Sa şi a deschis Mecca (pentru dreptcredincioşi) după 8 ani de la emigrare (Hijrah).

Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit la vârsta de 63 de ani după ce Allah i-a pogorât Coranul în totalitate şi a completat Legile Sale în şi au intrat în Islam şi alte persoane, nu doar cele care făceau parte dintre arabi. Succesorii săi au continuat răspândirea Islamului în toate colţurile lumii şi chiar si până în zilele noastre oamenii intră în Islam şi acceptă această Religie măreaţă, după cunoaşterea ei din surse sigure şi adevărate, cu convingerea că ea este Religia cea dreapta si adevărată.

Familia 'Al-'Imran – un neam binecuvântat

Allah a continuat să le trimită oamenilor Profeţi şi Trimişi, începând cu Profetul Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) vreme după vreme şi până la Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), prin care s-a încheiat şirul Profeţilor trimişi neamului lui Israel, pentru ca mai apoi Profeţia şi Mesajul să fie încredinţate Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a fi el încheietorul tuturor Profeţilor, după cum ne-a înştiinţat Allah în Coranul cel Glorios:

„Mohammed nu este tată niciunuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul Profeţilor şi Allah este Atoateştiutor." [Coran, 30:40]

Cu adevărat, Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) are un loc special în inimile musulmanilor datorită apropierii lui de timpul lor şi a faptului că se numără printre aceia care au vestit venirea Profetului lor – Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Cu siguranţă, mirarea creştinilor va fi mare dacă vor cunoaşte că numele Profetului Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a fost menţionat în Coran de 25 de ori, în vreme ce numele lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care este Profetul Islamului şi cel căruia i-a fost revelat Coranul, nu a fost menţionat decât de 5 ori. Acesta este si un indiciu evident al faptului că Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu este decât un Mesager care transmite un Mesaj şi că ceea ce este pogorât este revelaţie, acesta nefiind cuvântul său propriu şi personal.

Datorită poziţiei sale privilegiate, numeroase versete ale Coranului cel Nobil vorbesc despre Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), precum şi despre familia, neamul său cel drept şi binecuvântat. Tot astfel, şi Fecioara Maria, mama lui Isus, Profetul lui Allah (Pacea lui Allah fie asupra lor!) şi familia sa au un loc special în inimile musulmanilor şi cu adevărat a elogiat-o pe ea Coranul cel Sfânt şi a caracterizat-o şi pe mama ei ca fiind supusă, adoratoare şi pură, cu o rădăcină binecuvântată, o educaţie dreaptă şi o familie bună, şi chiar numele unei întregi Sure din Coran (Surat 'Al-'Imran) este legat de numele familiei sale, o familie nobilă cu urmaşi binecuvântaţi, reprezentând lanţul de Trimişi şi Profeţi căruia îi aparţine Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!). Toate acestea sunt un semn de înnobilare şi recunoaştere a ei, pentru ca acest neam să fie prezent în minţile musulmanilor, deoarece este o familie nobilă şi sfântă pentru ei, după cum a spus Allah Preaînaltul:

„Allah i‑a ales pe Adam, pe Noe, familia lui Avraam şi familia lui Imran[1] peste toate lumile [din vremea lor], ~ Ca scoborâtori unii din alţii. Allah este As-Sami, Al-'Alim [Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor]." [Coran, 3:33-34]

Maria (Maryam – Pacea lui Allah fie asupra sa!), mama lui Isus

În numeroase pasaje din Coranul cel Nobil, Maria, fiica lui Imran, mama lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), a fost elogiată, spunându-se despre ea că era cea sinceră, cea devotată, fecioară, cea imaculată, cea care a fost crescută într-o casă nobilă şi pură şi a fost caracterizată prin credinţă dreaptă, puritate şi pietate. A spus Allah Preaînaltul:

„Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în Cuvintele Domnului ei şi în Scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie." [Coran, 66:12]

Coranul cel Nobil arată că Maryam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) s-a născut ca urmare a unei rugi binecuvântate a unei mame binecuvântate. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Sfânt:

„Soţia lui Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte‑l de la mine! Tu eşti As-Sami', Al-'Alim [Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor]!" [Coran, 3:35]

Această rugă binecuvântată a fost şi motivul protejării ei şi a fiului său – Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) de stăpânirea Satanei, atunci când a acceptat-o pe ea Domnul ei şi a înzestrat-o cu binecuvântări ce arată constituţia ei dreaptă şi poziţia sa privilegiată, de vreme ce ei îi veneau cele necesare traiului fără ca măcar să fie nevoie a se mişca din locul ei, şi i se dădeau ei dintre îndestulări dintre acelea pentru care nici măcar nu era timpul lor de recoltă în acea perioadă, ea primind fructe felurite şi altele asemenea lor, şi a pus-o Domnul ei în grija lui Zaharia (Pacea lui Allah fie asupra sa!) – un bărbat dreptcredincios, pentru a fi el responsabil pentru ea şi a avea grijă de ea, aşa cum a evidenţiat Allah aceasta în Coran:

„Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i‑am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!» ~ Domnul ei a acceptat‑o cu bună primire şi a lăsat‑o să crească cu bună creştere şi a încredinţat‑o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat‑o el: «O, Maria, de unde ai aceasta?» Iar ea îi răspundea: «Ea este de la Allah!» Allah îl hrăneşte pe cel pe care El voieşte, fără socoteală!" [Coran, 3:36-37]

În acele timpuri, ea (Pacea lui Allah fie asupra sa!) era dintre roabele lui Allah cele fără de egal şi fără de asemănare între adorarea Domnului lor şi a binecuvântat-o pe ea Allah şi a ales-o peste femeile întregii lumi şi au înştiinţat-o pe ea despre această Îngerii, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Nobil:

„Îngerii au zis: «O, Maria! Allah te‑a ales şi te‑a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor! ~ O, Maria! Fii cu ascultare faţă de Stăpânul tău, prosternează-te şi pleacă-te, rugându-te împreună cu cei ce se pleacă!»" [Coran, 3:42-43]

Înnobilarea şi măreţia sa au fost sporite şi prin aceea că a fost pogorâta chiar o întreagă Sură purtând numele acesteia – Surat Maryam – şi ea este cea de-a nouăsprezecea sură din Coranul cel Nobil. Aceasta este şi singura Sură din Coranul cel Nobil numită cu numele unei femei, şi în ea sunt întâlnite numeroase modalităţi de elogiere şi înnobilare a Fecioarei Maria, care, de altfel, nu sunt găsite nici măcar în cărţile creştinilor şi nici în Evangheliile lor. Cu toate acestea, nu există în Coranul cel Nobil nicio Sură care să poarte numele vreuneia dintre soţiile Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) precum Khadija sau Aishah, şi nici care să fie numită cu numele vreuneia dintre fiicele sale, precum Faatimah, sau a vreunuia dintre apropiaţii săi dreptcredincioşi (Fie ca Allah să fie mulţumit de ei toţi!).

De asemenea, nu există nicio Sură care să poarte numele familiei Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) ci, dimpotrivă, există o Sură care cuprinde un blestem pentru unul dintre cei mai apropiaţi membrii ai familiei sale – unchiul său, Abu Lahab - despre care Coranul a decretat că va aparţine neamului Focului; iar aceasta, fără îndoială, nu face altceva decât să indice adevărul Mesajului lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) si dreptatea Profeţiei sale şi că nu este el decât un Mesaj revelat, şi nu vorbe venite de la Profet însuşi, aşa cum consideră unii contestatari ai Profeţiei pentru ca dacă ar fi fost emis de el însuşi, aşa cum susţin necredincioşii, probabil că s-ar fi găsi în cuprinsul său numeroase elogieri adresate Profetului însuşi şi familiei sale (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Cu adevărat, Profetul lui Allah – Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a elogiat-o pe Fecioara Maria (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi a considerat-o ca fiind dintre cele mai măreţe femei ale tuturor timpurilor, spunând:

„Cele mai virtuoase dintre femeile care sălăşluiesc în Paradis sunt patru: Khadija - fiica lui Khuwaylid, Fatima - fiica lui Mohammed, Maria - fiica lui Imran şi Asiya - fiica lui Muzahim şi soţia lui Faraon." (Tabrani şi Hakim)

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a amintit-o pe Maria, mama lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra ei!) ca fiind dintre acelea care au atins perfecţiunea umană printre femei şi a spus:

„Mulţi dintre bărbaţi au atins perfecţiunea, însă nicio femeie nu a atins perfecţiunea, cu excepţia Asiyei, soţia Faraonului şi a Mariei, fiica lui Imran. Şi fără îndoială, superioritatea Aishei asupra celorlalte femei este ca superioritatea tharid-ului (un fel de mâncare) asupra celorlalte mâncăruri." (Bukhari)

Profetul Islamului, Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a menţionat că Maryam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) este dintre cele mai alese femei ale Paradisului şi a spus:

„Cele mai virtuoase dintre femeile care sălăşluiesc în Paradis sunt patru: Khadija - fiica lui Khuwaylid, Fatima - fiica lui Mohammed, Maria - fiica lui Imran şi Asiya - fiica lui Muzahim şi soţia lui Faraon." (Tabrani şi Hakim)

Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Coranul l-a elogiat pe Isus, fiul Mariei (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi l-a caracterizat pe el prin calităţi care indică statutul privilegiat al acestuia în faţa lui Allah, Preaslăvitul şi Preaînaltul, de vreme ce l-a făcut pe el să fie o bunăvestire pentru mama sa, Maria (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi a dăruit-o pe ea cu un copil conceput altfel decât sunt concepuţi oamenii în mod obişnuit şi pe care l-a creat Allah prin Puterea şi Voinţa Sa printr-un singur cuvânt – «Fii!» – şi el a fost. El va fi înnobilat atât în viaţa lumească, cât şi în Viaţa de Apoi, şi va fi dintre cei apropiaţi (de Allah) şi un Profet nobil, pur şi binecuvântat, susţinut de Allah cu numeroase miracole, şi un Trimis pentru neamul lui Israel, aşa cum a spus Allah Preaînaltul:

„Îngerii au zis: «O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al‑Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi [de Allah]. ~ El le va vorbi oamenilor din pruncie, la fel şi când va fi bărbat între două vârste şi va fi dintre cei evlavioşi.» ~ Ea a zis: «Doamne, cum să am un copil fără să mă fi atins un bărbat?» I‑a răspuns El: «Întocmai aşa!» Allah creează ceea ce voieşte El. Când El hotărăşte un lucru, El spune doar «Fii!» şi el este de îndată! ~ Şi El îl va învăţa scrierea şi înţelepciunea, Tora şi Evanghelia." [Coran, 3:45-48]

Naşterea lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Allah ne-a arătat în Coranul cel Nobil adevărul în privinţa lui Isus, fiul Mariei (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi miracolele cu care l-a particularizat pe el Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul. De asemenea, a făcut cunoscută modalitatea în care el s-a născut printr-o manieră clară şi coerentă, pe care să o poată pricepe un creier sănătos şi o raţiune dreaptă. Toate acestea i-au fost dăruite lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) de către Allah în virtutea rangului la care el l-a ridicat şi l-a făcut pe el Profet, şi l-a făcut pe el o fiinţă umană, supus al lui Allah, aflat departe de orice necredinţă sau păcat şi curat în raport cu toate (murdăriile) aruncate asupra lui de necredinţa evreilor – cum că ar fi el „un fiu ilegitim" – ori ale afirmaţiilor pe care alţii le emit – cum că ar fi el „fiul lui Allah", şi este el deasupra tuturor celor pe care ei le pretind.

Coranul nu evidenţiază faptul că naşterea lui Isus fără de tata ar constitui un motiv pentru adorarea acestuia sau că aceasta l-ar putea face pe el fiul lui Allah. Dimpotrivă, în aceasta nu este decât un indiciu evident pentru Puterea lui Allah de a crea în diferite moduri, căci Allah Preaînaltul l-a creat pe Profetul Adam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) fără existenţa iniţiala a vreunui bărbat şi nici a vreunei femeie, şi a creat-o pe Eva din bărbat, fără de femeie, şi l-a creat pe Isus din femeie, fără de bărbat, şi a creat restul creaţiilor Sale din bărbat şi femeie. Allah Preaînaltul spune în Coranul cel Glorios:

„Înaintea lui Allah, Isus este asemenea lui Adam, pe care El l-a făcut din lut şi apoi i-a zis lui «Fii!» şi el a fost. ~ Adevărul vine de la Domnul tău şi nu va fi dintre aceia care se îndoiesc! ~ Acelora care se contrazic cu tine [o, Mohammed], în privinţa lui [Isus], după ştiinţa care ai primit‑o, spune‑le: «Veniţi, să-i chemăm pe fraţii noştri şi pe fiii voştri, pe soţiile noastre şi pe soţiile voastre, pe noi înşine şi pe voi înşivă, apoi să ne rugăm şi să chemăm blestemul lui Allah asupra celor ce mint!» ~ Aceasta este povestea cea adevărată şi nu există Divinitate în afară de Allah, iar Allah este Al-'Aziz, Al-Hakim [Atotputernic şi Înţelept]. ~ Iar dacă ei întorc spatele, Allah îi ştie pe cei care seamănă stricare!" [Coran, 3:59-63]

Aşadar, conceperea lui Isus s-a produs într-o modalitate specific umană – l-a creat pe el Allah în pântecele mamei lui aşa cum le creează şi pe celelalte dintre creaţiile Sale, vădind prin aceasta Puterea Creatorului, Preaslăvitul şi Preaînaltul, care l-a creat pe el fără de tată şi a arătat Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul adevărul despre Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) cu privire la ceea ce a precedat şi la ceea ce a urmat creării sale în Coranul cel Nobil:

„Pomeneşte în Carte [Coranul] şi de Maria, când ea s‑a retras de la neamul ei într‑un loc spre răsărit ~ Şi a pus între ea şi între ei un văl! Şi atunci am trimis la ea Duhul Nostru, care i s‑a arătat cu înfăţişarea unui om adevărat. ~ A zis ea: «Caut apărare la Cel Milostiv faţă de tine! Dacă tu eşti cuvios, [nu te apropia de mine] ~ I-a răspuns el: «Eu sunt numai un Trimis al Domnului tău ca să‑ţi vestesc un prunc curat!» ~ Însă ea a zis: «Cum să am eu un prunc, dacă nu m‑a atins nici un bărbat şi nici târfă nu sunt?» ~ I‑a răspuns el: «Aşa este! Dar Domnul tău a zis: „Acesta pentru Mine-i [un lucru] uşor! Şi‑l vom face Noi un semn pentru oameni şi o îndurare din partea Noastră! Acesta-i un lucru [de mult] hotărât!"» ~ Şi ea l‑a zămislit şi s‑a retras cu el într‑un loc depărtat. 23. Şi‑au apucat‑o durerile lângă trunchiul unui curmal şi a zis ea: «O, de aş fi murit înainte de aceasta şi cu totul de-aş fi fost uitată!» ~ Dar [un glas] a strigat‑o de sub ea, [zicându‑i]: «Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de tine un pârâiaş! ~ Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă lângă tine curmale proaspete coapte! ~ Aşadar, mănâncă, bea şi fii fericită [de copilul tău]! Iar de vei vedea tu vreun om, spune‑i lui : „Eu i‑am juruit Celui Milostiv un post şi de aceea nu voi sta astăzi de vorbă cu nici un om!"» ~ Apoi a venit cu el la neamul ei, purtându‑l [în braţe]. Şi i‑au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! ~ O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!» ~ Ea [Maria] a făcut semn spre el, dar ei au zis: «Cum să vorbim cu acela care este un prunc de leagăn?» ~ Dar el [pruncul] a zis: «Eu sunt robul lui Allah! El mi‑a dăruit Scriptura şi m‑a făcut profet! ~ Şi El m‑a binecuvântat, oriunde aş fi, şi mi‑a poruncit Rugăciunea [As‑Salah] şi Dania [Az‑Zakah], cât voi trăi, ~ Şi bunăcuviinţă faţă de născătoarea mea! Şi nu m-a făcut pe mine trufaş, nici ticălos! ~ Şi pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut şi în ziua în care voi muri şi în ziua în care voi fi adus la viaţă [din nou] ~ [Spune, Mohammed]: «Acesta este Isus, fiul Mariei!» Aceasta este povestea adevărată de care ei se îndoiesc! ~ Nu se cuvine că Allah să-Şi atribuie un fiu! Mărire Lui! Dacă El hotărăşte un lucru, atunci El zice «Fii!», iar el este!" [Coran, 19:16-35]

Prin Coranul cel Nobil, ni s-a arătat că sarcina Fecioarei Maria cu Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) s-a produs ca urmare a suflării asupra ei a Îngerului Jibril (Pacea lui Allah fie asupra sa!) în vreme ce i s-a înfăţişat ei în chipul unui om şi i-a ordonat Allah lui să sufle peste ea şi a pogorât suflarea lui până spre părţile ei intime şi a rămas imediat după aceasta însărcinată aşa cum ar rămâne însărcinată o femeie în momentul împreunării cu soţul ei, şi a fost urmarea acesteia sarcina ei cu Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!). Sunt depărtate de aceasta cele susţinute de evrei, cum că ar fi ea o adulteră, iar fiul ei ar fi un fiu ilegitim, ci, dimpotrivă, atât el, cât şi mama lui sunt puri şi lipsiţi de orice murdărie, şi este lipsită de orice păcat şi a absolvit-o pe ea Coranul de toate aceste acuzaţii, aşa cum ne-a informat pe noi Allah despre aceasta:

„Şi [adu-ţi aminte] de aceea care şi‑a păstrat castitatea ei. Şi am suflat Noi asupra ei prin duhul Nostru şi am făcut din ea şi din fiul ei semn pentru [toate] lumile." [Coran, 21:91]

Natura umană a lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Coranul cel Nobil a arătat adevărul în privinţa lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi a menţionat că acesta este un supus binecuvântat al lui Allah şi ales de către El pentru a transmite Mesajul Său neamului lui Israel după Moise, şi a evidenţiat că mama lui era sinceră şi pură, fiindu-i atât ei, cât şi fiului ei specific ceea ce le este specific şi altora dintre oameni – şi mâncau ei, şi beau, şi se trezeau, şi dormeau, şi simţeau durerea, şi chiar plângeau. Oare ar putea acela care are aceste calităţi să fie considerat ca fiind Divinitatea Însăşi, de vreme ce Divinităţii îi sunt străine toate aceste atribute în ansamblul lor?! În Coranul cel Glorios ni se spune:

„Mesia, fiul Mariei, nu este decât un Trimis, asemenea Trimişilor de dinainte de el, iar mama lui este o femeie cu evlavie adevărată. Amândoi mâncau bucate [de rând]. Priveşte ce semne învederate le trimitem Noi şi apoi priveşte cum sunt ei îndepărtaţi [de la ele]!" [Coran, 5:75]

Divinitatea nu are nevoie de o soţie, şi nici de un fiu, pentru că el este Domnul şi Stăpânul întregii creaţii şi nu există altă Divinitate îndreptăţită întru a fi adorată în afară de El, şi nici nu există vreun stăpân asemenea Lui; iar a Îi asocia lui Allah un copil este dintre cele mai mari calomnieri aduse Acestuia, întrucât totul în afară de Allah sunt creaţii supuse Lui şi devotate Lui, şi umile faţă de El, fie prin vorba lor, fie prin natura lor, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Sfânt:

„Şi ei zic: «Cel Milostiv şi‑a luat un fiu!» ~ Voi spuneţi un lucru cumplit! ~ Aproape că Cerurile se crapă de aceste [vorbe], Pământul se despică şi munţii se prăbuşesc în fărâme, ~ Pentru că ei Îi atribuie Celui Milostiv un fiu, ~ În vreme ce nu se cuvine ca Cel Milostiv să‑şi ia un fiu! ~ Toţi cei care se află în Ceruri şi pe Pământ vor veni la Cel Milostiv ca robi." [Coran, 19:88-93]

Cum ar putea avea El un fiu, de vreme ce un fiu nu înseamnă altceva decât apariţia a două lucruri care se potrivesc între ele, identice sau asemănătoare – iar Allah Preaînaltul nu are El pe nimeni asemenea lui şi nici egal, aşa cum a evidenţiat Allah:

„Spune: «El este Allah, Cel Unic! ~ Allah‑us‑Samad[2]! ~ El nu zămisleşte şi nu este născut ~ Şi El nu are pe nimeni egal!»" [Coran, 114:1-4]

Asocierea lui Allah cu un fiu nu este o chestiune nouă, ci, dimpotrivă este ea veche şi de demult, atât cât şi omul şi a apărut odată cu existenţa primei forme de politeism căreia oamenii i-au dat curs, precum politeiştii arabi care susţineau că Allah este ginerele djinnilor şi din El se nasc Îngerii despre care susţineau că sunt fiicele lui Allah, şi Preamăreţ este Allah faţă de ceea ce ei spun. Allah Preaînaltul a spus în Coranul cel Glorios:

„Întreabă‑i pe ei: «Oare are Domnul tău [numai] fiice şi ei au fii?» ~ Sau i‑am făcut Noi pe Îngeri femei şi ei au fost martori? ~ Iată că ei din pricina nelegiuirii lor spun: ~ «Allah a zămislit!» Ba ei sunt mincinoşi! ~ A ales El fiicele înaintea fiilor? ~ Ce‑i cu voi? Cum judecaţi? ~ Oare voi nu chibzuiţi? ~ Sau aveţi voi o dovadă limpede? ~ Aduceţi cartea voastră, dacă spuneţi voi adevăr? ~ Au plăsmuit ei că între El şi între djnni ar fi înrudire, însă djinnii ştiu că ei vor fi aduşi. ~ Laudă lui Allah! El este mai presus de ceea ce ei vorbesc! ~ Afară de robii lui Allah cei aleşi." [Coran, 37:149-160]

Rătăcirea şi necredinţa evreilor şi creştinilor au chemat la nedreptate şi deformare şi la a spune despre Allah vorbe fără de adevăr, cum că Allah ar avea un fiu, urmând astfel tradiţia predecesorilor lor prin această afirmaţie pe care o minte sănătoasă nu o poate accepta după cum ne-a înştiinţat Allah despre aceasta în Coran:

„Iudeii zic: «Uzayr este fiul lui Dumnezeu!», iar creştinii zic: «Mesia este fiul lui Dumnezeu!» Acestea sunt cuvintele lor, [rostite] cu gurile lor. Ei spun vorbe asemănătoare cu ale acelora care nu au crezut de dinaintea lor – Allah să‑i nimicească! Cum [se înşeală ei], îndepărtându-se [de Adevăr]! ~ Ei îi iau pe rabinii lor şi pe călugării lor, precum şi pe Mesia, fiul Mariei, că Domni în locul lui Allah, în vreme ce li s-a poruncit să nu adore decât un singur Dumnezeu, în afara căruia nu este [alt] Dumnezeu. Mărire Lui! El este deasupra celor pe care‑i asociază Lui!" [Coran, 9:30-31]

Coranul ne spune în privinţa necredinţei celui care consideră că Isus, fiul Mariei (Pacea lui Allah fie asupra sa!), ar fi el însuşi Allah, sau fiul lui Allah, sau parte din aşa-zisa „Sfântă Treime" şi a evidenţiat că Mesajul la care a chemat Al-Mesiyh (Mesia) a fost credinţa în Unicitatea lui Allah şi delăsarea de a Îi face asociaţi lui Allah, asemănându-se întru totul celor ce l-au precedat dintre Profeţi şi Trimişi, după cum ne-a înştiinţat Allah:

„Necredincioşi sunt aceia care spun: «Dumnezeu e Mesia, fiul Mariei!» Doar a zis Mesia: «O, fii ai lui Israel, adoraţi‑L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!» Pe cel care aşează lângă Allah pe altcineva, Allah îl va opri de la Rai, iar adăpostul lui va fi Focul şi cei nelegiuiţi nu vor afla ajutor. ~ Necredincioşi sunt şi aceia care spun: «Dumnezeu este treimea din trei.», căci nu există altă Divinitate în afară de [Allah] cel Unic şi de nu vor înceta să vorbească astfel, îi va atinge şi pe cei necredincioşi dintre ei chin dureros. ~ Şi, oare, nu vin ei să se căiască la Allah şi să‑i ceară Lui iertare? Allah doară este Al-Ghafur, Ar-Rahim [Iertător, Îndurător]." [Coran, 5:72-74]

Evidenţele logice pe care le aduce în discuţie Coranul cel Nobil indică faptul că Allah este Creatorul, Cel cu Putere, Orânduitorul, Domnul tuturor şi Stăpânitorul lor, Cel care creează ceea ce vrea şi face ceea ce doreşte, şi niciunul dintre miracolele produse de Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) nu se puteau produce decât prin Ordinul şi Vrerea lui Allah, şi nicidecum drintr-un ordin decurs de la Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) însuşi.

Coranul a evidenţiat, de asemenea, că Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi născătoarea sa nu deţin vreun rău şi nici vreun bine, nici pentru ei, şi nici pentru vreunul dintre ceilalţi oameni, şi nu deţin ei nici viaţa, şi nici învierea lor. Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul nu are vreo nevoie de ei sau de vreuna dintre creaţiile Sale, ci, dimpotrivă, creaţiile, în totalitatea lor, sunt nevoiaşe şi sărace în raport cu Îndurarea Sa, atunci când a spus Allah Preaînaltul:

„Necredincioşi sunt aceia care zic: «Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei.» Spune: «Cine L‑ar putea împiedica pe Allah, dacă ar voi să‑l facă să piară pe Mesia, fiul Mariei, ca şi pe mama lui şi pe toţi care se află pe Pământ? Ale lui Allah sunt împărăţia Cerurilor şi a Pământului, precum şi ceea ce se află între ele. El creează ce El voieşte. Şi Allah este Al-Qadir [Cu putere peste toate]" [Coran, 5:17]

Cu adevărat, Allah a revelat în Coran versete care avertizează cu privire la rătăcire şi necredinţa neamului lui Israel şi îi opreşte pe ei de la deformare în privinţa religiei lor şi de la a vorbi despre Allah fără a avea cunoştinţă şi a evidenţiat El faptul că Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), despre care creştinii susţin că ar fi Dumnezeu sau fiul lui Dumnezeu sau parte din „Sfânta Treime", nu este de fapt decât un om ca toţi ceilalţi – care se roagă lui Allah şi Îl adoră pe El, şi nu se semeţeşte de la a fi un supus umil al lui Allah şi al Poruncilor Sale şi cum că cel care se îngâmfează şi se semeţeşte în raport cu adorarea lui Allah, cu adevărat destinaţia lui nu va fi alta decât pedeapsa şi veşnica sălăşluire în Iad, aşa cum ni s-a arătat în Coranul cel Nobil:

„O, voi oameni ai Scripturii! Nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah decât adevărul! Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, Cuvântul Său pe care El l‑a transmis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în Trimişii Săi. Şi nu spuneţi «Trei!» Opriţi‑vă de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Allah nu este decât un Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil? Ale Lui [Allah] sunt cele din Ceruri şi de pe Pământ şi Allah este Al-Wakil [Cel mai bun Ocrotitor]. ~ Mesia nu se va dezice niciodată de la a-i fi rob lui Allah şi nici Îngerii apropiaţi, iar acela care se dezice de la slujirea Lui şi se arată trufaş îi va aduna la El laolaltă. ~ Cât despre aceia care cred şi împlinesc fapte bune, acestora le va acorda răsplată din belşug, pe care o va mai şi spori cu Harul Său. Cât despre cei care sunt semeţi şi trufaşi, acestora le va rândui chin dureros şi nu vor afla pentru ei, în afară de Allah, Ocrotitor [şi] Ajutor [Waleyy, Nasir]." [Coran, 4:171-173]

La polul opus celor care susţin că Isus ar fi Allah sau fiul lui Allah sau parte din „Sfânta Treime", se află cu adevărat necredinţa şi rătăcirea evreilor care îl acuzau pe Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) că ar fi un spirit diavolesc josnic şi răutăcios, însă Allah a arătat în Coran neadevărul vorbelor lor şi a consemnat că Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) este un suflet drept şi nobil:

„O, voi oameni ai Scripturii! Nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Allah decât adevărul! Mesia Isus, fiul Mariei, este Trimisul lui Allah, Cuvântul Său pe care l-a trimis Mariei şi un Duh de la El. Credeţi, aşadar, în Allah şi în Trimişii Săi. Şi nu spuneţi «Trei!» Opriţi‑vă de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Allah nu este decât un Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil? Ale Lui [Allah] sunt cele din Ceruri şi de pe Pământ şi Allah este Al-Wakil [Cel mai bun Ocrotitor]." [Coran, 4:171]

Însă acest suflet, asemenea tuturor celorlalte suflete create este legat de Allah în sensul înnobilării şi înălţării sale, iar cuvântul „spirit" nu a fost folosit doar cu privire lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), ci şi la Adam, care este legat el de Allah şi de Duhul Său în sensul înnobilării şi măririi sale, aşa cum găsim în Coranul cel Glorios:

„Când Domnul tău le-a zis Îngerilor: «Eu voi crea un om din lut! ~ Când Eu îl voi fi plăsmuit şi voi fi suflat în el din Duhul Meu, voi să cădeţi dinaintea lui, prosternându-vă!»" [Coran, 38:71-72]

După cum am văzut deja în privinţa naşterii lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), şi pe Îngerul Jibril (Gavriil) l-a numit Allah „un duh" de la El şi aceasta atunci când a fost trimis pentru a îi vesti Fecioarei Maria un prunc pur şi neprihănit:

„Pomeneşte în Carte [Coranul] şi de Maria, când ea s-a retras de la neamul ei într-un loc spre răsărit ~ Şi a pus între ea şi între ei un văl! Şi atunci am trimis la ea Duhul Nostru , care i s-a arătat cu înfăţişarea unui om adevărat." [Coran, 19:16-17]

De asemenea, Coranul a fost numit de către Allah „ar-ruh" (sufletul/spiritul) de vreme ce prin el sunt înviate inimile prin aceea că le oferă lor pace sufletească şi stabilitate şi tot astfel învie prin el societăţile, prin acelea pe care le pune în practică întru atingerea optimului chestiunilor legate de sălăşluirea oamenilor împreună în această viaţă lumească, prin oferirea fiecăruia a dreptului său şi protejarea indivizilor şi a proprietăţilor şi averilor acestora, aşa cum ne-a arătat Allah în Coranul cel Sfânt:

„Astfel, ţi‑am revelat Noi un Duh, la porunca Noastră. Tu nu ai ştiut [mai înainte] ce este Cartea şi ce este credinţa, însă Noi am făcut‑o lumină cu care călăuzim pe cine voim dintre robii Noştri. Şi tu călăuzeşti pe un drum drept." [Coran, 42:52]

Profeţia oferită lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Coranul cel Nobil ne-a arătat că toţi Profeţii (Pacea lui Allah fie asupra lor!), mai noi sau mai de demult, se trag din urmaşii lui Noe şi ai lui Avraam (Pacea lui Allah fie asupra lor!) şi tot astfel, Cărţile Sfinte au fost pogorâte urmaşilor acestor doi nobili Profeţi, printre care şi Profetului nostru, Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care se trage din urmaşii lui Ismail, fiul lui Avraam (Pacea lui Allah fie asupra sa!), aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Glorios:

„Noi i‑am trimis pe Noe şi pe Avraam şi le-am dăruit urmaşilor lor Profeţia şi Scriptura si printre ei au fost unii bine călăuziţi, însă mulţi dintre ei au fost ieşiţi din drum." [Coran, 57:26]

Printre bazele credinţei musulmanilor, se află şi credinţa în Trimişii lui Allah Preaînaltul în totalitatea lor. Cu adevărat, a fost menţionată în Coran porunca de a îi preamări pe ei şi de a îi iubi pe ei şi de a manifesta un înalt respect faţă de ei, şi protejarea lor, şi încercarea de a răspândi iubirea lor printre oameni şi credinţa în ceea ce le-a fost pogorât lor de către Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, şi dintre aceşti Trimişi este şi Isus, fiul Mariei (Pacea lui Allah fie asupra sa!), care a fost privilegiat cu un statut măreţ şi o poziţie nobilă printre ei, după cum ni se spune în Coranul cel Nobil:

„Spuneţi: «Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le‑a fost dat [tuturor] Profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei! Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani] ~ Dacă ei vor crede în ceea ce voi credeţi, vor fi pe calea cea bună! Dar dacă ei se vor abate, înseamnă că ei se găsesc într-o schismă şi Allah te va feri de [răul] lor, căci El este As-Sami', Al-'Alim [Cel care Aude Totul şi este Atoateştiutor]." [Coran, 2:136-137]

Cu adevărat, înaintea trimiterii la ei a Profetului Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) erau oamenii neamului lui Israel înjosiţi şi nedreptăţiţi şi subjugaţi pe Pământ, după cum ne-a informat Allah:

[Aduceţi‑vă voi aminte că] Noi v-am izbăvit de neamul lui Faraon care v-a supus la cel mai rău chin, i-a măcelărit pe fiii voştri şi le‑a lăsat în viaţă pe soţiile voastre. Aceasta a fost grea încercare de la Domnul vostru!" [Coran, 7:141]

Allah i-a binecuvântat pe ei prin trimiterea Profetului Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi prin această nobilă trimitere şi a fost schimbată situaţia lor de la inferioritate la nobleţe şi de la sărăcie în bogăţie:

„Şi i-am făcut Noi pe fiii lui Israel să treacă Marea. Şi au venit ei la un neam care se închina unor idoli. Atunci i‑au zis ei: «O, Moise! Fă‑ne nouă un zeu, aşa cum au şi ei zei!» Dar el le‑a răspuns: «Voi sunteţi un neam de neştiutori!»" [Coran, 7:138]

Apoi, a trecut timpul peste legământul neamului lui Israel şi cei mai mulţi dintre ei au deviat de la orientarea religioasa cu care venise Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi au nedreptăţit şi au făcut ei stricăciune pe Pământ şi au minţit şi i-au ucis pe Profeţi si pe cei dreptcredincioşi dintre ei şi unii dintre ei au negat chiar Mesajul trimis şi Judecata şi Pedeapsa şi s-au scufundat în pofte şi dorinţe, şi au mâncat averile oamenilor pe nedrept. Şi atunci li l-a trimis lor Allah pe Isus, fiul Maiei, ca Trimis (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi l-a învăţat pe el Tora şi Evanghelia, pentru a îi întoarce pe ei la orientarea religioasă şi la izvorul, originea cea pură şi dreaptă, care să îi salveze de rătăcirea în care se aflau:

„Şi l‑am trimis Noi, după ei, pe Isus, fiul Mariei, întărind [Tora] care se afla dinaintea lui şi i‑am dat lui Evanghelia, în care este călăuzire şi lumină, întărind Tora care se afla dinaintea lui, şi drept călăuzire şi îndemnare pentru cei cucernici." [Coran, 5:46]

Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) l-a chemat pe neamul lui Israel la adorarea lui Allah, Unicul, şi în Mesajului Său, precum şi la punerea în practică a prescripţiilor Evangheliei; şi a făcut aceasta în cel mai bun mod cu putinţă, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Glorios:

„Şi în el veţi avea multe roduri din care veţi mânca. ~ Iar nelegiuiţii vor petrece în veci în chinurile Gheenei." [Coran, 43:73-74]

Atunci când Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a văzut înverşunarea lor întru necredinţă, a căutat el sprijin la poporul său spunând: Cine mă face pe mine învingător şi mă sprijină pe mine şi este alături de mine şi rabdă cu mine pe drumul răspândirii religiei lui Allah şi a chemării la aceasta printre oamenii poporului lor? Şi au crezut în el „Al-Hauariyyun" (Apostolii) şi aceştia au fost în număr de 12 bărbaţi, care au făcut legământ cu el pentru răspândirea religiei lui Allah şi chemarea la ea în rândul poporului lor şi întru a răbda celor pe care le vor întâmpina pe acest drum:

„Apoi, când Isus a simţit necredinţa lor, le‑a zis: «Cine sunt sprijinitorii mei [în chemarea] la Allah?» Apostolii au răspuns: «Noi suntem sprijinitorii [religiei] lui Allah! Noi credem în Allah şi fă mărturie că noi [lui Allah] Îi suntem supuşi [musulmani]! ~ Doamne! Noi credem în ceea ce Tu ai pogorât şi‑l urmăm pe Trimis, deci scrie‑ne pe noi printre cei care fac mărturie.!»" [Coran, 3:52-53]

Descrierea lui Isus – atributele şi privilegiile sale

Coranul îl caracterizează pe Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) cu calităţi ce indică poziţia privilegiată pentru Allah a acestui nobil Trimis, precum şi deţinerea de către el a calităţilor perfecţiunii umane care îl îndreptăţesc să deţină acest statut măreţ şi această poziţie înaltă şi nobilă, aşa cum a evidenţiat Allah în Coranul cel Glorios:

„El le va vorbi oamenilor din pruncie, la fel şi când va fi bărbat între două vârste şi va fi dintre cei evlavioşi." [Coran, 5:46]

În Coranul cel Nobil s-a menţionat că acest Trimis este susţinut de către Allah şi se află sub pavăza Sa, fiind binecuvântat cu o credinţă adevărată şi o convingere dreaptă absolute şi a spus Allah Preaînaltul:

„I‑am dăruit lui Moise Cartea şi am făcut să‑i urmeze alţi Trimişi. I‑am dat lui Isus ['Isa], fiul Mariei [Maryam], semnele desluşite şi l‑am întărit pre el cu duhul sfânt. Însă de fiecare dată când a adus la voi un Trimis, ceea ce nu plăcea sufletelor voastre, v‑aţi semeţit şi pe o parte dintre Trimişi i‑aţi învinuit de minciună, iar pe o altă parte i‑aţi răpus." [Coran, 2:87]

Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a fost descris ca fiind un model de dreaptă credinţă şi un minunat exemplu de credinţă, adorare, devoţiune şi sinceritate întru Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, iar pogorârea sa la Sfârşitul Lumii este unul dintre semnele majore ale apropierii Zilei de Apoi:

„Şi când a fost dat fiul Mariei ca pildă, atunci neamul tău s‑a veselit, ~ Zicând ei: «Oare zeii noştri sunt mai buni sau el?» Şi nu ţi l‑au dat ţie ca pildă, decât pentru ceartă. Ba ei sunt un neam [de oameni] gâlcevitori. ~ El nu este decât un rob, asupra căruia Noi ne‑am revărsat harul Nos­tru şi din care am făcut o pildă pentru fiii lui Israel. ~ Şi de am fi voit Noi, am fi făcut în locul vostru Îngeri care să vă urmeze pe Pământ. ~ Şi el va fi un semn pentru Ceas; deci nu vă îndoiţi în privinţa lui şi urmaţi‑mă pe mine, căci aceasta este o Cale Dreaptă!" [Coran, 43:57-61]

De asemenea, l-a caracterizat pe el Trimisul lui Allah, Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) prin dreapta credinţă şi pietate atunci când le-a spus companionilor săi:

«Veţi voi aduşi în Ziua Judecăţii desculţi şi goi, fără de veşmânt.», apoi a recitat:

„Aşa cum am făcut Noi prima făptură, o vom face din nou. Aceasta este o promisiune pe care Noi am făcut‑o şi pe care o îndeplinim." [Coran, 21:104]

«Prima creaţie care va fi îmbrăcată va fi Avraam (Pacea lui Allah fie asupra lui!), apoi oamenii dintre cei de din dreapta şi dintre cei de din stânga şi voi spune eu: „Companionii mei, companionii mei!" şi se va spune: „Cu adevărat, nu au încetat ei de la a se întoarce de la religie după ce i-ai părăsit tu pe ei. Apoi voi spune eu aşa cum a spus supusul cel dreptcredincios Isus, fiul Mariei:

„Eu nu le‑am spus decât ceea ce mi‑ai po­runcit: «Adoraţi‑L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!» Şi am fost martor asupra lor atâta vreme cât m‑am aflat printre ei. Şi după ce m‑ai luat la Tine, ai fost doar Tu Priveghetor peste ei, căci Tu eşti Martor tuturor lucrurilor! ~ De‑i osân­deşti, ei sunt doară robii Tăi, iar de‑i ierţi pe ei, Tu eşti Al-'Aziz, Al-Hakim [Atotpu­ternic şi Înţelept]!" [Coran, 5:117-118]»" (Bukhari, Muslim şi nasa'i)

Însă, în ceea ce priveşte calităţile sale fizice, l-a caracterizat pe el Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a spus:

„Nu există (alt) Profet între mine şi Isus, fiul Mariei, şi cu adevărat va coborî el. Aşadar, dacă îl veţi vedea, recunoaşteţi-l – este el un bărbat potrivit de statură, nici prea înalt, şi nici prea scund, nici prea gras şi nici prea slab, (tenul lui este) mai mult spre roşiatic şi alb, pare că din (parul) său ar picura apa fără a fi însă ud..." (Abu Dawud)

De asemenea, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mai spus:

„Profeţii sunt fraţi cu mame diferite şi religia lor este una. Cu adevărat, cel mai presus dintre oameni este Isus, fiul Mariei, pentru că nu există între mine şi el vreun alt Profet, şi cu adevărat va coborî el, aşadar, dacă îl veţi vedea, recunoaşteţi-l! Cu adevărat, este el un bărbat potrivit de statură, cu tenul între roşeaţă şi albeaţă, iar din (părul) său se pare că ar picura (apă), fără a fi el ud. Va distruge el crucea şi va ucide porcul şi va institui „jiziyah" (impozitul pentru necredincioşi) şi va distruge sectele religioase, până ce va fi distrus tot ceea va exista în acele vremuri în afară de Islam. Şi îl distruge Allah în vremea sa pe Al-Masiyh Ad-Dajjal cel mincinos şi se va institui pacea şi siguranţa pe Pământ, până într-acolo încât va domni pe Pământ o bogăţie luxuriantă şi puiul de cămila va sta împreună cu leul, şi tigrii cu vacile, şi lupii cu oile, şi se vor juca copiii şi flăcăii cu şerpii, fără a îşi face vreun rău unul altuia, şi va dăinui ceea ce va voi Allah să dăinuiască, după care va muri el, iar musulmanii vor împlini Rugăciunea (de înmormântare) pentru el, apoi îl vor îngroapă." (Ahmad)

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus într-o altă relatare:

„I-am văzut pe Isus, pe Moise şi pe Avraam (în noaptea Ascensiunii în Ceruri); şi în ceea ce îl priveşte pe Isus – faţa lui era roşiatică, părul ondulat şi pieptul larg..." (Bukhari)

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a arătat că credinţa în cele cu care a venit Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) este dintre cele ce completează credinţa unui dreptcredincios şi dintre motivele intrării în Paradis, atunci când a spus:

„Cine a mărturisit că nu există altă Divinitate în afară de Allah Unicul, care nu are pe nimeni egal, şi că Mohammed este Robul şi Trimisul Său, şi că Isus este Robul lui Allah şi Trimisul Său şi un Cuvânt de la El pe care l-a pogorât Mariei, şi un Duh de la El, şi cum că Raiul este adevărat, şi Iadul este adevărat, îl va face Allah pe el să intre în Paradis, indiferent de faptele lui." (Bukhari)

Credinţa în Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) este dintre acelea care sporesc faptele bune şi ridică în trepte (de evlavie şi supunere faţă de Allah) de vreme ce a spus Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

„Dacă un bărbat a educat-o pe o roabă de-a sa şi a făcut aceasta în cel mai bun mod cu putinţă, şi a învăţat-o pe ea şi a făcut aceasta în cel mai bun mod cu putinţă, apoi a eliberat-o pe ea şi s-a căsătorit cu ea, va avea el doua răsplăţi (consemnate); şi dacă a crezut el în Isus, fiul Mariei, şi apoi a crezut în mine, va avea el două răsplăţi (consemnate); şi dacă robul a fost cu teama de Domnul său şi i s-a supus Stăpânului Său va avea el două răsplăţi (consemnate)." (Bukhari)

Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi Ad-Dajjal (Anticristul)

Coranul ne spune că pogorârea lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) la Sfârşitul Lumii este unul dintre semnele majore ale apropierii Ceasului (de pe urmă) şi un indiciu al apropierii Zilei Judecăţii, aşa cum ne-a informat Allah:

„Zicând ei: «Oare zeii noştri sunt mai buni sau el?» Şi nu ţi l‑au dat ţie ca pildă, decât pentru ceartă. Ba ei sunt un neam [de oameni] gâlcevitori. ~ El nu este decât un rob, asupra căruia Noi ne‑am revărsat harul Nostru şi din care am făcut o pildă pentru fiii lui Israel. ~ Şi de am fi voit Noi, am fi făcut în locul vostru Îngeri care să vă urmeze pe Pământ. ~ Şi el va fi un semn pentru Ceas; deci nu vă îndoiţi în privinţa lui şi urmaţi‑mă pe mine, căci aceasta este o Cale Dreaptă!" [Coran, 43:58-61]

Datorită statutului său privilegiat, l-a ales pe el Allah pentru a îl ucide pe Al-Masiah Ad-Dajjal şi pentru a răspândi Islamul şi chemarea la acesta în vremuri în care păcatele şi confuzia şi devierea vor fi sporit şi se va fi denaturat constituţia naturală a oamenilor şi va fi devenit ceea ce este bun rău şi ceea ce este rău bun, şi pentru a institui dreptatea şi a răspândi pacea spre Sfârşitul Lumii, aşa cum a evidenţiat aceasta Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) prin vorbele sale:

„O, voi oameni! Cu adevărat nu a fost vreo ispită pe faţa Pământului încă de la crearea de către Allah a primului urmaş al lui Adam mai mare decât Ad-Dajjal; şi cu adevărat nu a trimis Allah vreun Trimis decât avertizând el comunitatea sa cu privire la Ad-Dajjal. Şi eu sunt ultimul dintre Profeţi şi voi sunteţi ultima naţiune, iar el (Ad-Dajjal) îşi va face apariţia printre voi, fără îndoială, şi dacă se va ivi el în vreme ce eu sunt printre voi, cu adevărat voi fi eu un apărător pentru fiecare musulman, iar dacă îşi va face el apariţia după mine, atunci fiecare îşi va fi apărător lui însuşi. Şi jur pe Allah că voi fie eu urmat de fiecare musulman. Şi cu adevărat îşi va face el apariţia dintr-o zonă undeva între Shaam (Siria) şi Irak şi va face el stricăciune în dreapta şi în stânga. O, voi, supuşi ai lui Allah, o, voi, oameni! Aşadar luaţi aminte, căci cu adevărat o să vi-l descriu eu pe el vouă într-o modalitate în care nu v-a mai fost vouă descrisă de niciun Profet mai înainte de mine. Va spune el: Eu sunt Domnul vostru! – Însă nu îl veţi vedea voi pe Domnul vostru până ce nu veţi muri voi; şi cu adevărat are el numai un ochi, iar Domnul vostru cu adevărat nu este el astfel; şi cu adevărat sta scris intre ochii lui „Kaafir" (necredincios) şi poate citi această fiecare dreptcredincios, de cunoaşte el scrierea sau nu o cunoaşte; şi dintre ispitele lui este şi aceea că va avea cu el un rai şi un iad, însă raiul lui este Iadul şi iadul lui este Raiul. Aşadar, cel care va fi încercat (în greutate) cu focul său să caute adăpost la Allah şi să citească versetele de început ale Surei Al-Kahf. Şi dintre ispitele sale este şi aceea că va spune unui beduin: «Ce părere ai dacă ţi-i voi aduce ţie (la viaţă) pe mama ta şi pe tatăl tău, oare vei mărturisi tu că sunt eu Domnul tău?» Şi va spune el: «Da.» Şi va face el doi diavoli să semene cu mama şi cu tatăl lui şi vor spune ei: «O, fiule, urmează-l pe el, căci cu adevărat este el Domnul tău.» Şi dintre ispitele sale este şi aceea că va lovi un suflet si îl va ucide, apoi îl va tăia pe el în două jumătăţi şi va spune: «Priviţi la acest rob al meu! Cu adevărat îl voi învia eu pe el şi va mărturisi că nu are alt Domn în afară de mine!» Şi îl readuce pe el la viaţă Allah şi îi va spune lui: «Cine este Domnul tău?» Şi va răspunde: «Domnul meu este Allah, iar tu eşti duşmanul lui Allah, tu eşti Ad-Dajjal şi jur pe Allah că nu am avut eu o viziune mai clară asupra ta decât o am astăzi.» Şi cu adevărat dintre ispitele sale este şi aceea că îi va porunci cerului să plouă şi va ploua, şi îi va porunci Pământului să rodească şi va rodi. Şi dintre ispitele sale este şi aceea că va trece pe lângă creaturi care îl vor recunoaşte pe el ca mincinos, şi nu rămâne vreuna dintre ele nedistruse. Şi dintre ispitele sale este şi aceea de a trece pe lângă alte creaturi şi ele vor crede în el, şi va cere el cerului să plouă şi va ploua, şi va cere el pământului să rodească şi va rodi, până ce cunosc ei nemaipomenite feţe ale prosperităţii. Si nu rămâne nimic pe Pământ fără să îl fi văzut pe el şi fără să i se fi înfăţişat el lui, în afară de Mecca şi Medina. Şi nu se apropie el de ele prin vreuna dintre părţile acestora decât întâmpinându-l pe el Îngerii cu săbiile scoase.

În vreme ce el va aştepta afară, va fi zguduita Medina şi neamul ei de trei ori, şi nu va rămâne în ea vreun ipocrit sau vreo ipocrită decât făcându-i-se vizibil lor, iar cel mojic va fugi de ea pentru a îl întâlni pe el.

S-a spus: «Şi unde sunt arabii în acea zi?» A spus: «Ei sunt în acea zi puţini, iar conducătorul lor este un om drept.» Şi în vreme ce înaintează pentru a îi conduce pe ei în Rugăciunea de dimineaţă, va pogorî printre ei Isus, fiul Mariei, şi se va retrage acest imam mergând înapoi, lăsându-i loc pentru a înainta (şi a îi conduce în Rugăciune) lui Isus. Însă Isus va pune mâna pe spatele lui şi va spune: «Pentru tine a fost făcută această Rugăciune.», şi îi conduce pe ei în Rugăciune imamul lor. Iar după ce a terminat el Rugăciunea, va spune Isus: «Deschideţi uşa!» Şi o deschid ei şi în spatele ei se afla Ad-Dajjal şi împreună cu el şaptezeci de mii de evrei, fiecare dintre ei purtând săbii. Şi de cum l-a privit pe el Ad-Dajjal s-a topit precum se topeşte sarea în apă şi se va îndepărta el fugind. Îl prinde însă pe el la poarta dinspre Răsărit şi îl ucide (Isus) pe el şi îi înfrânge Allah pe evrei. Şi nu rămâne nimic din cele pe care le-a creat Allah şi după aceea nu va fi vreun evreu ascuns fără a îl face Allah pe acesta să vorbească – si nicio piatră şi niciun pom şi niciun zid şi niciun animal fără a îl face Allah pe el să spună: «O, supus al lui Allah, o, musulmanule! În spatele meu se afla un evreu, vino şi ucide-l pe el!»; în afară de Al-Ghardaqah, care este dintre copacii lor şi nu va vorbi. Şi va fi Isus, fiul Mariei, un conducător corect al naţiunii mele şi un lider religios (imam) drept – va sparge crucea, şi va omorî porcul, şi va institui al-jiyzah (impozitul pentru necredincioşi) şi nu va lua el milostenia şi nu vor ajunge la el vreo oaie şi nici vreo cămilă (date ca milostenie). Şi va face el să dispară duşmănia şi ura pana într-acolo că un copilandru îşi va vârî mâna în gura unui şarpe şi o va scoate el fără nicio vătămare şi va lovi un prunc pe un leu şi acesta nu îi va face lui niciun rău; şi va fi lupul printre oi asemenea câinelui (care le păzeşte pe ele). Şi pacea va umple Pământul, aşa cum un vas este umplut de apă, şi se va vorbi o singură limbă, şi nu va fi adorat decât Allah, iar războirea şi vrajba se vor fi sfârşit.

Şi se vor pierde averile celor din neamul Quraish şi va fi Pământul asemeni unei pulbere de argint şi plantele vor ieşi şi vor rodi până într-acolo că se va aduna un întreg grup de oameni pentru a mânca împreună un ciorchine de strugure şi se vor satura ei şi se va strânge un grup de oameni pentru a mânca o rodie şi se vor sătura ei toţi din ea.

Şi va valora un taur atâţia, şi atâţia, şi atâţia, iar un cal va valora dirhami; şi aceasta în pofida faptului că cu trei ani înainte de ivirea lui Ad-Dajjal erau pe Pământ (mari) greutăţi şi oamenii erau încercaţi cu o foamete cumplită, pentru ca în primul an va porunci Allah Cerurilor să ţină în ele o treime dintre ploile sale, şi îi va cere Pământului să reţină în el o treime dintre plantele sale; apoi în cel de-al doilea an porunceşte Cerului să reţină el două treimi din ploile sale şi porunceşte Pământului să reţină două treimi din plantele sale; apoi în cel de-al treilea an va porunci Cerului să reţină ploaia sa în întregime şi nu va pica nicio picătură, şi va porunci Pământului să reţină plantele sale şi nu va încolţi nicio verzitură; si nu rămâne vreo vietate decât fiind distrusă, în afară de ceea ce va voi Allah." (Ibn Majjah)

S-a spus: Şi ce îi va face (ce ii va ajuta) pe oameni să trăiască în acele vremuri? Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:

„At-Tahlil (La ilaha illa Allah = Nu există altă Divinitate în afară de Allah), At-Takbir (Allahu Akbar = Allah este Cel mai Mare) şi At-Tahmid (Alhamdulillah = Laudă lui Allah), iar acestea vor lua pentru ei locul hranei." (Bukhari, Sahih Al-Jami'a)

Miracolele Divine oferite Profeţilor

Allah i-a trimis pe Mesagerii Săi şi i-a înzestrat pe ei cu miracole palpabile pentru a fi ele semne doveditoare ale adevărului Mesajului lor. De regulă, întrucât aceste miracole erau palpabile, se încheiau şi dispăreau, iar odată cu dispariţia timpurilor lor nu au mai crezut în ele decât cei care care fuseseră prezenţi în acele timpuri.

Mesajul Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost unul general valabil şi încheietor al celor precedente lui şi astfel, fără doar şi poate, că apărea necesitatea unui miracol permanent şi nepieritor care să dăinuie de-a lungul vremurilor si până în Ceasul de Apoi şi care să fie o probă pertinentă pentru întreaga creaţie şi o mărturie pentru generaţiile următoare cu privire la adevărul Mesajului Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Miracolele Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu au fost palpabile şi concrete, senzoriale, asemenea miracolelor Profeţilor de dinaintea sa, tocmai datorită faptului că tipul de miracol senzorial nu poate împlini acest rol şi nu este potrivit pentru acest scop, întrucât el dispare odată cu dispariţia acţiunii sale şi nu crede în el decât acela care a fost martor şi pentru aceasta miracolul lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost un Mesaj revelat, ce va dăinui până la sfârşitul lumii şi aceasta pentru că a venit el într-o vorbire care combate ceea ce este uzual si obişnuit, atât din punctul de vedere al stilului şi al metaforelor, cât şi al informaţiilor furnizate despre ceea ce este necunoscut. Atât oameni, cât şi djinnii, împreună şi separat, s-au găsit în imposibilitatea de a veni cu o sură asemenea lui, într-o vreme în care neamul său (arabii) erau recunoscuţi pentru elocvenţa lor în vorbire. Tot astfel, nici cei care le-au urmat în toate vremurile ce au purces, în pofida încercărilor şi opoziţilor şi străduinţelor lor pentru a dovedi inexistenţa miracolului Coranului, nu au reuşit să facă aceasta şi nici măcar nu au putut aduce un verset asemenea lui, deşi se aflau ei într-unul dintre cele mai de vârf secole din punctul de vedere al înfloririi limbii arabe. Astfel, Coranul cel Nobil a fost miracolul nepieritor al Profetului Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care spunea evidenţiind acest adevăr:

„Nu i-a fost data vreunui Profet Profeţia decât dându-i-se lui semne în care oamenii au crezut, în vreme ce mie mi-a fost dăruită Revelaţia ce mi-a fost trimisă şi eu nădăjduiesc să fiu în Ziua de Apoi cu mai mulţi supuşi, decât oricare dintre ei." (Bukhari şi Muslim)

Miracolele Profetului Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

După cum am spus deja, unii oameni se opun şi nu cred în Profeţi, luându-i în considerare doar pe idolii lor palpabili şi pentru aceasta i-a susţinut Allah pe Profeţii Săi cu miracole care să probeze adevărul Mesajului cu care El i-a trimis şi toate acestea nu se produc decât şi numai prin Porunca lui Allah, prin Voia şi susţinerea Lui, după cum ni se spune în Coranul cel Glorios:

„Am trimis Noi Profeţi şi mai înainte de tine. Şi le-am dat lor soaţe şi urmaşi. Însă niciun Trimis nu a putut să aducă vreun semn decât cu Voia lui Allah. Şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte." [Coran, 13:38]

Miracolele pe care le-a făcut posibile Allah Profeţilor Săi erau în conformitate cu cele despre care erau vestiţi oamenii popoarelor lor. Astfel, pentru că poporul lui Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) era recunoscut pentru vrăjitorie, miracolul său a fost cel al toiagului care înfuleca făcăturile vrăjitorilor, care făceau toiegele şi sforile lor să se şerpuiască ca şi şerpii până într-acolo încât teama a fost resimţită în sinea sa chiar şi de Moise. Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul ne spune povestea lui Moise cu vrăjitorii care vrăjiseră ochii oamenilor şi îi îngrozeau pe ei cu vrăjitoriile lor, însă a făcut Allah să se strice vrăjitoria lor şi a întors împotriva lor propriile lor înşelăciuni şi a făcut să izbândească adevărul şi dreptatea şi a fost învins ceea ce era rău:

„Şi au venit vrăjitorii la Faraon şi au zis: «Vom avea noi parte de răsplată, dacă noi vom fi cei biruitori?» ~ Le‑a răspuns: «Da! Şi veţi fi voi, fără îndoială, dintre cei apropiaţi mie!» ~ [Atunci] au zis ei: «O, Moise! Vrei să arunci tu [primul] ori suntem noi cei care aruncă [primii] ~ Le‑a răspuns [Moise]: «Aruncaţi voi!» Şi când au aruncat ei, au fermecat ochii oamenilor şi i-au înfricoşat şi au adus vrajă mare! ~ Şi i-am revelat Noi lui Moise: «Aruncă toiagul tău!» Şi iată că el a înşfăcat ceea ce ei izvodiseră. ~ Şi astfel adevărul a ieşit la iveală, iar ceea ce făceau ei a pierit. ~ Şi ei [Faraon şi dregătorii săi] au fost biruiţi acolo şi s-au întors ruşinaţi. ~ Şi s‑au aruncat vrăjitorii, prosternându‑se. ~ [Şi] au zis ei: «Credem în Domnul lumilor, ~ În Domnul lui Moise şi Aaron!» ~ A zis Faraon [atunci]: «Aţi crezut în el mai înainte ca eu să vă fi îngăduit? Acesta este un vicleşug pe care l‑aţi urzit faţă de cetate, pentru ca să scoateţi din ea poporul lui. Dar veţi afla voi în curând!»" [Coran, 7:113-122]

Tot astfel şi Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a fost trimis unui popor care era vestit între ale medicinei şi în ştiinţă şi erau astfel miracolele sale în concordanţă cu civilizaţia poporului său şi acestea făceau să sporească credinţa lor în el şi le-a vorbit el oamenilor pe când era încă un prunc, şi făcea el din pământ forma unei păsări, apoi sufla în ea şi ea devenea o pasăre, cu voia lui Allah, şi tămăduia orbii şi leproşii şi învia morţii, cu voia lui Allah, şi vestea oamenilor despre ceea ce mâncau şi despre ce agoniseau în casele lor, aşa cum ne-a arătat Allah în Coranul cel Sfânt:

„Şi când Allah va zice: «Isus, fiu al Mariei, adu‑ţi aminte de Harul Meu asupra ta şi asupra mamei tale, când Eu te‑am întărit cu Duhul Sfânt, să vorbeşti oamenilor din leagăn şi când vei fi bărbat în toată firea! Eu te‑am învăţat scrierea, înţelepciunea, Tora şi Evanghelia. Iar când tu ai plăsmuit din lut chipul unei păsări, cu voia Mea, şi ai suflat asupra lui, s‑a făcut pasăre, cu voia Mea. Şi i‑ai tămăduit, cu îngăduinţa Mea, pe cel orb şi pe cel lepros! Şi ai făcut morţii să vină la viaţă, cu îngăduinţa Mea. Şi i‑am respins pe fiii lui Israel de la tine, când tu le‑ai adus semnele învederate. Iar aceia dintre ei care nu au crezut au zis: Aceasta nu este decât vrăjitorie limpede!»" [Coran, 5:110]

Dintre miracolele şi binecuvântările cu care l-a înzestrat pe el Allah, este şi acela că a răspuns El rugii sale atunci când i-au cerut lui cei care îl urmau să se pogoare pentru ei o masă din cer pentru a se linişti inimile lor şi pentru a recunoaşte adevărul Mesajului său. Şi s-a rugat el Domnului său, iar Allah i-a răspuns lui:

[Aminteşte‑ţi tu] când apostolii au zis: «O, Isus, fiu al Mariei, poate, oare, Domnul tău să ne coboare o masă servită din cer?» El le‑a zis: «Fiţi cu frică de Allah, dacă sunteţi credincioşi!» ~ Ei au zis: «Voim să mâncăm din ea, ca să se liniştească inimile noastre şi ca să ştim că tu ne‑ai spus nouă numai adevărul şi să fim întru aceasta printre martori.»" [Coran, 5:112-113]

Profeţii şi chemarea la credinţa în Unicitatea lui Allah

Cu adevărat, originea religiei tuturor Profeţilor este una singură, întrucât toate Mesajele acestora vin de la Allah, aşa cum El Însuşi, Preaînaltul, ne-a înştiinţat despre aceasta în Coranul cel Glorios:

„Sau iau ei în locul Lui alţi dumnezei? Spune: «Aduceţi dovada voastră!» Acesta este Mesajul celor care sunt cu Mine şi Mesajul celor de dinainte de Mine!» Însă cei mai mulţi dintre ei nu cunosc Adevărul şi se întorc. ~ Şi Noi nu am trimis înaintea ta niciun Profet fără să nu‑i revelăm lui: «Nu există altă Divinitate în afară de Mine, deci adoraţi‑Mă pe Mine!»" [Coran, 21:24-25]

Aşadar, problematica Unicităţii lui Allah este cea în jurul căreia se rotesc toate învăţămintele prescripţiilor religioase Islamice, aşa cum de altfel se regăseşte ea şi în toate celelalte Mesaje cereşti anterioare care chemau la credinţa în Unicitate lui Allah şi la sinceritatea şi devoţiunea întru adorarea Lui. Acesta este de altfel şi scopul creării de către Allah a omului, în virtutea căruia au fost făcute să existe Raiul şi Iadul, iar normele religioase cu care Profeţii au venit sunt o chemare la atingerea celor mai înalte trăsături de caracter şi respingerea şi delăsarea de ceea ce este josnic şi mojic, aşa cum a evidenţiat Allah:

„El v-a orânduit vouă religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care Ţi-am revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Isus: «Întemeiaţi religia şi nu vă despărţiţi întru ea!» Li se pare prea Mare politeiştilor aceea la care tu îi chemi. Allah îi alege [pentru Aceasta] pe aceia pe care El voieşte şi îi călăuzeşte către El pe aceia Care se căiesc." [Coran, 42:13]

Acesta este testamentul tuturor Profeţilor pentru popoarele lor, în general, şi pentru urmaşii lor, în mod special, şi în miezul acestuia se afla tocmai chemarea la credinţa în Unicitatea lui Allah şi devoţiunea întru adorarea Acestuia, Unicul, aşa cum ne-a arătat Allah aceasta în privinţa lui Iacob (Pacea lui Allah fie asupra sa!):

„Sau aţi fost voi martori când a venit moartea la Iacob, atunci când el i-a întrebat pe fiii lui: «Pe cine veţi adora voi după moartea Mea?» Şi i-au răspuns ei: «Voim să-l adorăm pe Domnul tău şi pe Domnul părinţilor tăi Avraam, Ismail şi Isaac, pe Domnul cel Unic. Noi numai Lui îi vom fi supuşi [musulmani]" [Coran, 2:133]

O raţiune dreaptă şi o minte sănătoasă refuză a I se face asociaţi lui Allah si aceasta pentru că politeismul exprima o lipsă, un deficit a ceea ce este adorat, şi aceasta reprezintă o murdărie şi o nedreptate în raport cu Allah, Creatorul şi Făcătorul Universului. Dacă asocierea (shirk-ul) este ea dintre cele refuzate chiar şi de către oameni, dacă ar trebui să împartă puterea între ei, ce să mai spunem atunci despre Stăpânul acestor creaţii, iar această asociere (shirk) este o nulitate şi un joc care nu poate fi acceptată în ceea ce Îl priveşte pe Allah:

„Noi nu am creat Cerul şi Pământul şi ceea ce se află între ele, jucându-Ne! ~ Dacă am fi voit să facem o joacă, am fi făcut-o [din lucrurile apropiate] de Noi, dacă am fi făcut-o. ~ Dimpotrivă, Noi lovim cu adevărul deşertăciunea şi o facem să dispară şi iată că ea este ca şi moartă. Şi va fi vai de voi pentru ceea ce ii puneţi Lui în seamă! ~ Ai Lui sunt cei din Ceruri şi de pe Pământ, iar aceia care sunt lângă El nu se socotesc prea mari pentru a-L adora şi nici nu ostenesc ei. ~ Ei Îi aduc laudă noaptea şi ziua fără să se domolească." [Coran, 21:16-20]

Aşa cum Allah este Preaînalt în raport cu presupunerea de a acţiona în joacă şi sub formă de amuzament, tot astfel este el Preaînalt şi în raport cu a i se atribui lui un fiu, pentru că dintre chestiunile presupuse logic de acest enunţ este şi acela că impune existenţa unei soţii, iar acesta este un fapt imposibil de susţinut în privinţa lui Allah şi Preaînalt este El în raport cu aceasta:

„Făcătorul desăvârşit [Badi'] al Cerurilor şi al Pământului! Cum să aibă El un fiu, de vreme ce El nu a avut o soaţă? El le-a creat pe toate şi El pe toate le ştie. ~ Acesta este Allah, Domnul vostru! Nu există altă Divinitate în afară de El, Cel care le-a făcut pe toate! Aşadar, adoraţi-L pe El! Şi El este peste toate ocrotitor! ~ Privirile nu-L ajung, însă El prinde toate privirile. El este Al-Latif, Al-Khabir [Cel Blând şi Bineştiutor]!" [Coran, 6:101-103]

Este binecunoscut faptul că facerea de asociaţi exprimă în sinea sa o lipsă, un deficit al celor asociaţi, de vreme ce fiecare asociat caută să se completeze prin celălalt, iar Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul nu are nevoie de vreuna dintre creaţiile Sale pentru a îşi completa prin ea vreun deficit sau pentru a Îl ajuta întru cârmuirea Universului şi orânduirea chestiunilor cu privire la creaţiile Sale. Dimpotrivă, creaţiile Sale au nevoie de El, fiind ei doritori ale celor pe care El le deţine, în vreme ce El, Preaslăvitul, este Cel care nu are nevoie de nimeni şi de nimic, fiindu-şi Atotsuficient Sieşi Însuşi:

„Spune: «Laudă lui Allah, care nu Şi-a luat niciodată un fiu, Care nu are părtaş la stăpânire şi nici nu are nevoie de ocrotitor împotriva umilinţei!» Şi slăveşte-L pe El, aducându-I preamărirea cuvenită!" [Coran, 17:111]

Coranul a evidenţiat imposibilitatea facerii de asociaţi lui Allah, Creatorul acestui Univers şi a enumerat motive logice şi mentale pe care le accepta o logică dreaptă şi prin care poate fi convinsă o minte sănătoasă, după cum urmează:

● Creşterea numărului celor adoraţi impune lipsirea fiecăruia dintre aceştia de o putere absolută şi aceasta datorită faptului că puterea absolută cuprinde atribute divine, iar politeismul presupune ca fiecare dintre cei asociaţi să poată dori altceva decât doreşte celălalt şi se produce astfel un conflict a cărui consecinţă nu poate fi decât distrugerea Universului. Allah este Preamăreţ pentru a avea asociaţi în privinţa Stăpânirii Sale, întrucât politeismul este stricăciune si Preamăreţ este Allah pentru a I se putea atribui Lui aceasta:

„Dar iată cum îşi iau ei zei pe Pământ care să poată să‑i învie [pe morţi]! ~ Dacă s‑ar afla în ele alţi dumnezei afară de Allah, amândouă ar fi stricate. Mărire lui Allah, Stăpânul Tronului, care este mai presus decât ceea ce spun ei. ~ El nu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi." [Coran, 21:21-23]

● Presupunerea existenţei şi a altor idoli (divinităţi) împreună cu Allah presupune ca fiecare dintre aceştia să deţină puterea care le-ar da posibilitatea de a se război şi de a se înfrunta unii pe alţii pentru a deţine stăpânirea şi conducerea, dirijarea Universului şi aceasta este şi ceea ce a menţionat Coranul cel Nobil:

„Spune: «Dacă ar fi alături de El şi alţi zei – aşa după cum pretind – ar fi căutat ei o cale către Stăpânul Tronului!» ~ Mărire Lui! El este mai presus decât ceea ce pretind ei cu prisosinţă." [Coran, 17:42-43]

● Presupunerea existenţei şi a altor idoli (divinităţi) împreună cu Allah ar însemna împărţirea Universului între aceştia pentru a fi particularizat, specializat, fiecare dintre ei în privinţa celor pe care le-a creat, iar susţinerea acesteia reprezintă o absurditate la adresa lui Allah. Spune Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul în Coranul cel Sfânt:

„Allah nu Şi‑a luat niciun copil şi nu este nicio divinitate alături de El. [Dacă ar fi fost mai multe divinităţi], fiecare divinitate s‑ar fi dus împreună cu ceea ce a creat şi unii dintre ei ar fi încercat să fie deasupra celorlalţi. Mărire lui Allah care este mai presus de tot ceea ce vorbesc ei." [Coran, 23:91]

Din această cauză, politeismul (idolatria – ash-shirk) este dintre cele mai mari păcate şi Allah nu îi iartă celui care a murit întru aceasta şi a fost privat el de Paradis, iar răsplata lui va fi Iadul, şi ce rea destinaţie este ea.

Nenumărate versete din Coranul cel Nobil au venit să avertizeze tocmai asupra acestui păcat, care presupune, aşa cum am spus, pretinderea unui deficit în ceea ce Îl priveşte pe Allah:

„Allah nu iartă să I se facă vreun părtaş. Afară de aceasta, El iartă cui voieşte. Iar acela care pune în rând cu Allah un părtaş, născoceşte un mare păcat!" [Coran, 4:48]

Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi respingerea politeismului

Coranul cel Nobil a arătat că Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) este un Profet ca toţi ceilalţi Profeţi, creat şi trimis de către Allah, şi dintre cei care chemau la credinţa în Unicitatea lui Allah şi nu îi susţinea pe oamenii poporului său în actele lor de idolatrie şi îi chema întotdeauna pe ei la credinţa în Allah, Unicul, şi delăsarea de orice adorare afară de Acesta şi le-a vădit lor numeroase dintre legile şi prescripţiile religioase prin care se diferenţiase neamul lui Israel:

„Şi când a venit Isus cu semnele limpezi, a zis el: «Am venit la voi cu înţelepciunea, pentru a vă limpezi vouă unele [din lucrurile] în care voi sunteţi deosebiţi. Fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!»" [Coran, 43:63]

Allah l-a dezvinovăţit pe el de la a fi chemat la politeism si adorare a sa şi de a fi îndemnat el la aceasta şi a evidenţiat că se va înfăţişa el în Ziua Judecăţii în faţa lui Allah şi în văzul tuturor oamenilor pentru îl absolvi pe el de toate acuzaţiile care i-au fost aduse de neamul lui Israel cum că i-ar fi chemat pe ei să îl adore pe el şi pe mama sa, după cum ne-a spus Allah în Coranul cel Glorios:

„Şi când va zice Allah: «O, Isus, fiu al Mariei! Le‑ai spus tu oamenilor: „Luaţi‑mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei în locul lui Allah?", el îi va răspunde: „Mărire Ţie! Eu nu aş fi putut să spun ceea ce nu aveam dreptul să spun! Dacă aş fi spus, ai şti, căci Tu doară ştii ce este în sufletul meu, pe când eu nu ştiu ce este în sufletul Tău! Doară Tu eşti Marele Ştiutor al celor neştiute!" ~ Eu nu le‑am spus decât ceea ce mi‑ai poruncit: „Adoraţi‑L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!" Şi am fost martor asupra lor atâta vreme cât m‑am aflat printre ei. Şi după ce m‑ai luat la Tine, ai fost doar Tu Priveghetor peste ei, căci Tu eşti Martor tuturor lucrurilor!"» ~ De‑i osândeşti, ei sunt doară robii Tăi, iar de‑i ierţi pe ei, Tu eşti Al-'Aziz, Al-Hakim [Atotputernic şi Înţelept]!" [Coran, 5:116-118]

Vestirea de către Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a venirii lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)

Coranul cel Nobil ne-a arătat cum Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul a făcut legământ cu toţi Profeţii Săi pentru a întări unii altora adevărul Mesajului lor şi de a crede cu toţii în Profeţia ultimului dintre Profeţi – Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a spus:

„Dacă ar crede în Allah, în Profet şi în ceea ce i s‑a trimis lui, nu şi i‑ar face aliaţi. Însă mulţi dintre ei sunt nelegiuiţi! ~ Vei găsi că iudeii şi cei care [Îi] fac asociaţi [lui Allah] sunt cei mai îndârjiţi în duşmănia lor faţă de cei care cred, după cum vei găsi că cei mai prietenoşi faţă de cei ce cred sunt aceia care spun: «Noi suntem creştini.» Şi aceasta pentru că printre ei se află preoţi şi călugări şi pentru că ei nu se fălesc." [Coran, 3:81-82]

Coranul cel Nobil a venit cu versete care îi cheamă pe nemusulmani şi, mai exact pe oamenii Cărţii (creştinii şi evreii) la a crede în Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi urmarea Mesajului transmis de el, aşa cum a evidenţiat Allah aceasta în Coran:

„O, voi fii ai lui Israel, aduceţi‑vă aminte de binele ce v‑am făcut şi ţineţi‑vă legământul făcut Mie şi‑Mi voi ţine legământul făcut vouă şi de Mine temeţi‑vă; ~ Credeţi în ceea ce v‑am pogorât, întărind ceea ce voi aveţi şi nu fiţi primii care nu cred în el şi nu vindeţi semnele mele pentru un preţ mic şi faţă de Mine fiţi cu frică! ~ Şi nu îmbrăcaţi adevărul cu minciuna şi nu ascundeţi adevărul, când voi îl ştiţi!" [Coran, 2:40-42]

Cu adevărat, Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a împlinit îndemnul lui Allah şi aceasta prin bunavestire a Profetului ce va veni după el şi a evidenţiat pentru poporul său cum că el (Isus) este trimis numai pentru neamul lui Israel, şi a fost menţionat aceasta chiar în Evanghelie:

„... Cu adevărat nu am fost eu trimis decât pentru oile rătăcite ale neamului lui Israel." (Matei, 15:24)

Prin intermediul spuselor sale (Pacea lui Allah fie asupra sa!), se clarifică două adevăruri şi două aspecte esenţiale:

Primul aspect: Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) nu a fost trimis pentru întreaga omenire, ci a fost trimis numai unui anumit popor, dintr-un anumit timp şi aceasta este ceea ce au transmis Evangheliile creştinilor prin menţionarea cuvintelor sale: „...Cu adevărat nu am fost eu trimis decât pentru oile rătăcite ale neamului lui Israel."

Dacă acestea sunt cele pe care le susţin Evangheliile lor, atunci de ce nu se concentrează chemarea lor la creştinism doar la neamul lui Israel (evreii), împlinind astfel îndemnul lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi încalcă ei vorbele acestuia şi tind către creştinarea şi a altora decât neamul lui Israel?!

Cu adevărat, acest verset din Evanghelie este un indiciu evident al faptului că religia creştină nu este o religie universală şi că popularizarea ei şi chemarea la ea a tuturor oamenilor nu sunt dintre stâlpii şi bazele religiei creştine.

Al doilea aspect este acela care spune că dacă a fost el trimis doar la oile rătăcite ale neamului lui Israel, atunci cu siguranţă va trebui să vină după el un Profet al cărui Mesaj să fie adresat întregii omeniri şi care va fi încheietorul Profeţilor; iar aceasta este tocmai acela despre care a binevestit Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) având în vedere faptul ca unul dintre rolurile lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a fost şi acela de a binevesti venirea lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a evidenţiat Coranul acest adevăr:

„Şi [adu‑ţi aminte] când Isus, fiul Mariei, a zis: «O, fii ai lui Israel! Eu sunt trimisul lui Allah la voi, întărind Tora de dinainte de mine şi vestind un Trimis ce va veni după mine şi al cărui nume este Ahmad!» Şi când el le‑a adus semnele limpezi, ei au zis: «Aceasta este vrăjitorie învederată!»" [Coran, 61:6]

Un om sincer, civilizat şi evoluat, care şi-a eliberat mintea de urmarea oarbă a altora şi supunerea absolută religiei părinţilor şi bunicilor lor ar putea să se întrebe pe sine însuşi dacă ar putea exista oare vreun impediment pentru ca Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să fie un Mesager trimis de către Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul, Cel care a trimis şi mai înainte de acesta numeroşi Mesageri şi Profeţi. Şi dacă răspunsul este că nu ar exista nicio piedică, atât din punct de vedere logic, cât şi din punctul de vedere al prescripţiilor religioase, atunci de ce sunt negate Profeţia şi Mesajul lui Mohammed (Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!) destinate întregii omeniri, în vreme ce Mesajele Profeţilor anteriori sunt confirmate si acceptate?!

Poziţia rabinilor şi a preoţilor cei drepţi cu privire la Mesajul lui Mohammed (Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!)

Când izvorul era încă pur, iar Tora şi Evanghelia erau încă intacte şi nealterate, şi nici nu fuseseră încă schimbate şi nici nu se eliminase din ele nimic, rabinii şi preoţii apropiaţi de timpul Profeţiei lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) au recunoscut că cele cu care a venit Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) reprezintă adevărul, întrucât Evangheliile lor binevesteau ivirea unui Profet după Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi au evidenţiat unele caracteristici ale sale care li l-au făcut cunoscut pe Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Astfel, au crezut în el (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) numeroşi dintre evrei şi creştini, şi mai ales dintre rabinii şi preoţii lor, care erau documentaţi în privinţa cărţilor lor religioase. A spus Allah Preaînaltul:

„Spune «O, oameni! Eu sunt pentru voi toţi trimisul lui Allah, căruia îi aparţine împărăţia Cerurilor şi a Pământului. Nu există altă Divinitate în afară de El! El dă viaţă şi El dă moarte. Deci credeţi în Allah şi în Trimisul Său, Profetul cel neînvăţat, care crede în Allah şi în Cuvintele Sale! Şi urmaţi‑l! Poate că veţi fi călăuziţi!»" [Coran, 7:158]

Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a arătat companionilor săi că este el bunăvestirea vestită de fratele său (întru credinţă) Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) atunci când l-au întrebat spunându-i: „Înştiinţează-ne (spune-ne) despre tine!", iar el a spus:

„Sunt ruga strămoşului meu Avraam, şi bunăvestirea lui Isus, şi a văzut mama mea atunci când a rămas însărcinată cu mine ca şi cum ar fi ieşit din ea o lumină cu care au fost luminate palatele din Basrah si Ard ash-Shaam (ţările din zona Libanului, Siriei, Iordaniei si Palestinei)." (Bukhari şi Muslim)

Atunci când a fost trimis Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au crezut în el cei care au crezut şi l-au respins pe el cei care nu au crezut dintre oamenii Cărţii.Safiyah bint Hayy Ibn Akhtab (Allah să fie mulţumit de ea!) – soţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care fusese evreică înaintea acceptării Islamului, a spus:

„Tatăl meu şi unchiul meu dinspre tată – Abu Yaser – au mers la Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la începutul zilei şi s-au întors ei la sfârşitul zilei obosiţi şi extenuaţi. (Când au venit), i-am primit eu pe ei cu bucurie şi eram eu doar o fetiţă încă şi cea mai iubită dintre copiii lor, însă nu m-au luat ei în seamă (în acea zi). Şi l-am auzit pe unchiul meu spunându-i tatălui meu: «Oare el este el?» Şi a spus tatăl: «Da! Şi jur pe Domnul lui Moise că este el Profet prin atributele deţinute de el.» A spus unchiul meu: «Şi cum îl găseşti tu pe el?» A spus tatăl meu: «Împotriva lui atât cât voi fi eu.»"

Numeroşi dintre rabini şi preoţi, fie ei mai noi sau mai vechi, au acceptat Adevărul cu care a venit Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a fost dintre cei care s-au grăbit întru acceptarea Islamului regele Habaş An-Najashy în vremea Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!) şi era el dintre creştini şi dintre cei care cunoşteau Cărţile Sfinte şi cunoştea veştile care vorbeau despre un Profet care va fi trimis după Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi era el un bărbat care deţinea o credinţă luminată şi îmbrăţişase creştinismul pur şi clarvăzător, departe de deformări şi fanatism.

Umm Salamah (Allah sa fie mulţumit de ea!) – soţia Profetului (Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!), a spus:

„Când am ajuns noi la pământul Habaşah ne-am învecinat noi cu cel mai bun vecin – An-Najashy – proteguitor pentru religia noastră şi supus lui Allah. Nu am fost noi chinuiţi de către el şi nici n-am auzit ceva care să nu ne fi plăcut. Şi când au aflat despre aceasta oamenii din neamul Quraish au căzut de acord să trimită un dar pentru An-Najashy dintre cele mai încântătoare şi luxuriante bogăţii ale Meccăi. Şi au adunat ei multe dintre acestea, şi nu au lăsat pe vreunul dintre cei care ar fi avut posibilitatea de a face aceasta decât contribuind el cu un dar. Apoi au trimis ei toate acestea împreună cu Abdullah ibn Abu Rabi'a Al-Makhzumy şi 'Amruu ibn 'Aas şi i-au instruit pe aceştia spunându-le: «Fiecăruia dintre clericii religioşi ai săi dăruiţi-i voi un dar înainte de a ajunge să staţi de vorbă cu An-Najashy, după care daţi-i lui An-Najashy darurile lui. Apoi cereţi-i lui să vi-i predea vouă (pe musulmanii emigranţi din Mecca) înainte de a vorbi el cu ei.»"

A spus ea mai departe:

„Şi am ieşit noi şi s-au înfăţişat ei lui An-Najashy şi eram noi la el în cea mai bună casă, şi în cea mai bună învecinare, însă nu a rămas niciunul dintre clericii religioşi ai acestuia căruia delegaţia Quraishilor să nu îi fi făcut vreun cadou, înainte de a ajunge să vorbească ei cu An-Najashy .

Apoi au spus ei tuturor clericilor religioşi: «Cu adevărat, au venit în ţara regelui de la noi doi flăcăi proşti, s-au delăsat ei de religia poporului lor, şi nici nu au acceptat ei religia voastră, şi au urmat ei religia unui inovator (răzvrătit), pe care nici noi şi nici voi nu îl cunoaştem, şi ţi i-am trimis noi ţie după ei pe cei mai nobili oameni ai poporului lor, dintre taţii şi unchii şi familiile lor, pentru a li-i înapoia pe ei lor. Aşadar, dacă vom vorbi noi cu regele vostru în privinţa lor, sfătuiţi-l pe el să ni-i predea pe ei nouă şi să nu stea de vorba cu ei, căci oamenii poporului lor sunt ei mai îndreptăţiţi asupra lor si mai binecunoscători ai celor de care s-au delăsat.» Şi au spus ei: «Da.»

Apoi au oferit ei cadourile lor lui An-Najashy , care le-a promit, apoi i-au vorbit ei şi au spus: «O, rege, cu adevărat au venit în ţara ta dintre noi doi flăcăi proşti, s-au delăsat ei de religia poporului lor, şi nici nu au acceptat ei religia ta, ci urmează ei unui inovator (răzvrătit) pe care nici noi şi nici tu nu îl cunoaştem. Şi v-am trimis noi vouă pe cei mai nobili dintre oamenii poporului lor, dintre părinţii şi bunicii şi unchii acestora şi familiile lor, pentru a li-i înapoia tu pe ei lor, întrucât ei sunt mai îndreptăţiţi în privinţa lor şi mai cunoscători al celor de care ei s-au delăsat.»"

A spus ea mai departe:

„Şi nu era ceva mai neplăcut pentru Abdullah ibn Abu Ar-Rabi'a şi Amruu ibn Al-'Aas decât să asculte An-Najashy vorbele lor. Şi au spus clericii sai religioşi: «Adevăr au rostit, o, tu, rege! Oamenii poporului lor sunt ei mai îndreptăţiţi asupra lor şi mai cunoscători asupra celor cu care ei au fost blamaţi, aşadar predă-i pe ei pentru a fi înapoiaţi în ţara lor.»

Şi s-a înfuriat An-Najashy (spunând) : «Nu! Jur pe Allah! Nu îi voi preda pe ei lor şi nici nu voi nedreptăţi eu un popor care mi s-a învecinat mie. Au venit ei în ţara mea şi m-au ales pe mine dintre toţi ceilalţi şi împărăţia mea şi voiesc eu să îi întreb pe aceştia doi ce spun ei înşişi în legătură cu situaţia lor? Şi dacă sunt ei aşa cum se spune, îi voi preda pe ei neamului lor şi îi voi întoarce la poporul lor, însă dacă vor fi ei altfel decât cele (pe care ei le spun) îi vom apăra pe ei de voi şi mă voi însoţi eu cu ei într-o bună întovărăşire, atât cât îmi vor fi în preajmă.»

Apoi a trimis după companionii Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi i-a chemat la el. Şi când a venit la ei solul lui, s-au adunat ei şi şi-au spus unii altora: «Ce o să îi spuneţi voi (acestui) bărbat dacă îl veţi întâlni?» – «Jurăm pe Allah, ca o să ii spunem lui cele pe care ne-a învăţat pe noi şi ni le-a prescris noua Profetul nostru, indiferent ce ar fi să se întâmple.»

Şi când au ajuns ei, chemase An-Najashy pe mai marii preoţilor săi şi îşi răspândiseră ei Scripturile lor împrejurul său, apoi i-a întrebat pe musulmani, spunând: «Ce este această religie prin care v-aţi despărţit voi de poporul vostru şi nu aţi acceptat nici religia mea şi nici vreo alta dintre religii?»

Şi era cel care i se adresa lui Jafar ibn Abu Talib şi i-a spus: «O, tu, rege! Eram în Jahiliyyah (în perioada ignoranţei) un popor de oameni care adora idolii şi mânca mortăciunile şi păcătuiam, şi rupeam legăturile cu rudele de sânge şi nu eram noi buni cu vecinii noştri, iar cel puternic dintre noi îl mânca pe cel slab. Şi am continuat noi să fim astfel până ce Allah ne-a trimis nouă un Trimis dintre ai noştri, căruia îi cunoaştem noi descendenţa şi dreptatea şi sinceritatea, şi încrederea de care este demn, şi nobleţea sa.

Ne-a chemat el la credinţa în Unicitatea lui Allah şi adorarea Lui şi la a ne delăsa de cele pe care le adoram noi şi străbunii noştri în afară de El, dintre pietre şi idoli. Şi ne-a prescris nouă sinceritatea în vorbă, şi întoarcerea celor puse în grija noastră la proprietarii lor, şi menţinerea legăturilor cu rudele de sânge, şi bună întovărăşire cu vecinii, şi oprirea de la ceea ce este interzis şi vărsarea de sânge, şi ne-a oprit pe noi de la a păcătui, şi a spune neadevăruri, şi de la a mânca averea orfanilor, şi de la defăimarea femeilor virtuoase, si ne-a prescris noua să Îl adorăm pe Allah şi să nu îi asociem Lui nimic, şi ne-a prescris noua să facem Rugăciunea (As-Salah), şi să dăm Dania (Az-Zakah), şi să postim (As-Siyam)

Şi i-a enumerat lui ceea ce presupune Islamul(apoi a continuat):

«Şi l-am crezut noi pe el, şi am crezut în el şi l-am urmat pe el întru cele cu care a venit, şi L-am adorat noi pe Allah Unicul, şi nu Îi facem noi Lui niciun asociat şi am interzis cele pe care El ni le-a interzis nouă, şi am permis cele pe care El ni le-a permis nouă. Şi ni s-a împotrivit nouă poporul nostru şi ne-au chinuit pe noi şi ne-au ispitit în privinţa religiei noastre pentru a ne întoarce de la adorarea lui Allah la adorarea idolilor şi pentru a considera noi din nou ca permis cele pe care obişnuiam sa le considerăm noi ca fiind premise dintre păcate. Şi când ne-au subjugat ei pe noi şi ne-au nedreptăţit, şi ne-au îngreunat nouă, şi au încercat ei să separe între noi şi religia noastră, am venit noi în ţara ta şi te-am ales pe tine dintre toţi ceilalţi, şi am dorit noi să ne învecinăm ţie, sperând că nu vom fi noi nedreptăţiţi de către tine, o, rege!»

A spus An-Najashy : «Oare deţii tu ceva dintre cele pe care le-a adus (acesta) despre Allah?»

I-a spus lui Jafar: «Da.»

Şi i-a răspuns An-Najashy: «Aşadar spune-mi-le tu mie!» Şi i-a spus lui (versete) din Coran: «Kaf, ha, ya, 'ain, sad. (Surat Maryam)

Şi jur pe Allah că a plâns An-Najashy (auzind acestea) până ce barba lui s-a umplut de lacrimi şi au plâns preoţii lui până ce au udat Scripturile lor ascultând cele care le erau recitate lor.

Apoi a spus An-Najashy: «Jur pe Allah că acestea sunt cele cu care a venit (şi) Moise şi izvorăsc ele dintr-una şi aceiaşi firidă. Plecaţi voi! Jur pe Allah că nu vi-i voi preda pe ei vouă şi nici nu îi voi nedreptăţi eu pe ei.»

Şi când am plecat noi de la el a spus Amr ibn Al-'Aas: «Jur pe Allah că voi veni mâine să îi arăt lui stricăciunile lor.»

Şi a spus Abdullah ibn Rabi'a şi era el cel mai apropiat de noi dintre cei doi: «Să nu faci această căci ei , cu adevărat, au familii (la noi) chiar şi dacă ei s-au răzvrătit.»

A spus: «Jur pe Allah că îi vom spune lui ca ei îl defaimează pe Isus, fiul Mariei, susţinând că ar fi el un rob.»

Apoi au mers ei la el de cu zori. Şi au spus ei: «O, tu, rege! Cu adevărat spun ei în privinţa lui Isus, fiul Mariei, cuvinte grele, aşadar, trimite tu după ei şi întreabă-i asupra celor pe care le spun despre el.»

Şi a trimis după ei şi i-a întrebat despre aceasta.

Si s-au strâns oamenii (noştri) şi şi-au spus unii altora: «Ce spuneţi despre Isus dacă vă va întreba despre el?» Au spus: «Juram pe Allah, că vom spune despre el cele pe care le-a spus Allah şi cele cu care a venit Profetul nostru, fie ce-o fi!»

Şi când au ajuns la el le-a spus lor: «Ce spuneţi voi despre Isus, fiul Mariei?»

A spus Jafar ibn Abu Talib: «Spunem despre el cele cu care a venit Profetul nostru – el este Trimisul lui Allah, şi supusul Său, şi Cuvântul Sau pogorât asupra Fecioarei Maria, cea neprihănită, şi un Duh de la El.»

Şi a lovit An-Najashy pământul cu mâna sa şi a luat de jos un vreasc şi a spus: «Şi noi credem la fel.» Şi au început să murmure clericii religioşi de dimprejurul său şi a replicat el: «Jur pe Allah, puteţi pleca voi şi veţi fi în siguranţă pe pământul meu! Iar cel care care vă va insulta va fi pierdut. Nu-mi este plăcut mie a avea munţi de aur şi să rănesc vreun om dintre voi. Daţi-le lor înapoi cadourile lor căci nu am eu vreo nevoie de ele. Şi jur pe Allah, că Allah nu a luat de la mine vreun beneficiu când mi-a dat mei împărăţia mea, pentru a lua eu un beneficiu de la cineva în schimbul acesteia.»

Şi au plecat ei (delegaţia Quraish) de la el încruntaţi, înapoindu-li-se lor cele pe care le oferiseră."

Aceia care sunt drepţi dintre oamenii Cărţii (evrei şi creştini) care recunosc ei după ce citesc cele scrise în Coranul cel Nobil despre Isus şi mama lui (Pacea lui Allah fie asupra lor!), cum că acesta este adevărul aflat în concordanţă cu cele existente în Evanghelia originală, cea corectă şi nedeformată, întrucât aceste Cărţi sunt doua izvoare izvorâte din aceeaşi firidă şi, cu adevărat, erau creştinii dintre aceia care acceptau Islamul mai mult decât oricare alţii şi acceptau ei apropierea între ei şi musulmani.

Povestea lui Heraclius, mai marele romanilor, cu Abu Sufiyan înainte de acceptarea de către acesta a Islamului este renumită şi stă scrisă în cărţile istoriei, exprimând multitudinea cunoştinţelor creştinilor cu privire la adevărul Mesajului lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), şi aceasta prin intermediul Cărţilor lor care nu se deformaseră şi nu se schimbaseră (încă).

Abdullah ibn Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că:

„Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îi trimisese lui Heraclius o scrisoare împreuna cu unul dintre companioni, numit Dihya Al-Kalbi (Allah sa fie mulţumit de el!) prin care îl invita la Islam.

În acea vreme, o caravană a lui Abu Sufiyan şi a necredincioşilor din Mecca se afla pentru comerţ în Shaam. Ei au fost invitaţi la o întrunire în care se aflau mai marii romanilor si l-a chemat Heraclius pe translatorul lor şi a spus: «Care dintre voi este cea mai apropiată rudă a acestui bărbat care pretinde a fi Profet?»

Şi a spus Abu Sufiyan: «Eu sunt cea mai apropiată rudă a sa dintre noi.»

Şi a spus Heraclius: «Lăsaţi-l pe el să se apropie de mine!» şi l-au lăsat pe el să se apropie şi i-au apropiat pe însoţitorii săi în spatele său. Şi i-a spus Heraclius translatorului său: «Spune-le însoţitorilor săi că eu voi întreba câte ceva despre acest bărbat, iar dacă el va minţi el, atunci va trebui ca ei să îl corecteze imediat.»

Şi a spus Abu Sufiyan: «Jur pe Allah, că dacă nu mi-ar fi fost mie ruşine să fiu luat drept mincinos, aş fi minţit eu în privinţa lui.» Şi apoi, primul lucru care l-a întrebat despre el a fost: «Cum este neamul sau? Abu Sufiyan a spus: «Este el dintr-un neam ales.»

Heraclius a întrebat: «Şi oare cele pe care el le spune au fost spuse de altcineva înaintea lui?» I s-a răspuns: «Nu.»

Heraclius a spus: «Şi oare era vreunul dintre strămoşii săi vreun rege?» I s-a spus: «Nu.»

A spus: «Şi oare îl urmează pe ei nobilii poporului său sau cei slabi?» A spus: «Ci dimpotrivă, cei slabi.

A spus: «Oare sporesc ei sau se micşorează numărul lor?» A spus: «Dimpotrivă, sporesc ei.»

A spus: «Şi e vreunul dintre ei care se delasă cu indignare de religia sa după ce o acceptă el?» A spus: «Nu.»

A spus: «Şi oare practica el înşelăciunea?» A spus: «Nu, şi de când e el printre noi nu ştim noi să fi făcut el aceasta.»

A spus: «Şi îşi încalcă el promisiunile?» A spus: «Nu, dar nu avem noi o înţelegere cu el şi pentru aceasta ne temem ca nu cumva să ne înşele el pe noi.» A spus (Abu Sufiyan): «În afară de aceasta nu aş fi avut eu ce să spun despre el ceva de rău.»

A spus: «Şi oare v-aţi războit voi cu el?» A spus: «Da.»

A spus: «Şi cu a fost războirea voastră cu el?» A spus: «Victoria alternează între noi şi el – odată suntem noi învingători, odată el.»

A spus: «Şi la ce vă îndeamnă el?» A spus: «Spune el: Adoraţi-L pe Allah, Unicul, şi nu-I asociaţi lui nimic, şi lăsaţi deoparte cele le care vă îndeamnă strămoşii voştri. Şi ne prescrie el noua Rugăciunea şi sinceritatea şi castitatea şi păstrarea legăturilor cu rudele de sânge.»

Şi i-a spus translatorului său: «Spune-i lui: te-am întrebat eu pe tine despre neamul său şi ai menţionat tu că este el dintr-o familie bună, şi tot astfel Profeţii sunt ei trimişi din cel mai bun neam al poporului său. Şi te-am întrebat eu pe tine: oare a spus vreunul dintre voi aceste vorbe mai înainte? şi ai spus tu că nu, şi mi-am spus: Dacă ar fi fost vreunul care să fi spus acestea mai înainte aş fi spus: Un bărbat care imită nişte cuvinte spuse mai înaintea sa. Şi te-am întrebat pe tine: Oare a fost vreunul dintre strămoşii săi vreun rege? şi ai spus că nu, şi dacă ar fi fost dintre strămoşii sai vreun rege aş fi spus: E un bărbat care revendică împărăţia strămoşilor săi. Şi te-am întrebat eu pe tine: Oare îl ştiaţi voi ca minţind mai înainte de a spune acestea? şi ai menţionat tu că nu. Şi mi-am spus: Şi să ştii că nu ar putea el să nu mintă în privinţa oamenilor şi să mintă în privinţa lui Allah. Si te-am întrebat eu pe tine: Oare nobilimea dintre oameni sau cei slabi îi urmează pe el? şi ai amintit tu că cei slabi dintre ei îl urmează, şi ei sunt cei care i-au urmat pe Profeţi. Şi te-am întrebat eu: “Oare sporesc ei sau scade numărul lor? şi ai spus tu cum că sporesc ei, şi aceasta este si situaţia credinţei pana ce este ea pe deplin împlinită. Şi te-am întrebat eu: Oare doreşte vreunul dintre ei să părăsească cu indignare religia sa, după ce a acceptat-o? şi ai spus tu că nu. Şi aşa este credinţa când întâlneşte şi cuprinde ea inimile nimeni nu o mai poate smulge din ele.

Şi te-am întrebat pe tine: Oare înşeală el (oamenii)? Şi mi-ai spus că nu, şi tot astfel şi Profeţii nu înşeală (oamenii). Şi te-am întrebat pe tine: La ce va îndeamnă el? şi ai spus tu că vă îndeamnă el la a Îl adora pe Allah şi la a nu Îi face lui nimic asociat, şi vă opreşte de la adorarea idolilor şi va prescrie el Rugăciunea, şi sinceritatea, şi castitatea; şi dacă ceea ce tu spui este adevărat, atunci, foarte curând va stăpâni el pământul aflat sub picioarele mele. Cu adevărat, acestea sunt calităţile Profetului pe care îl ştiam eu [din Scripturile precedente] că îşi va face apariţia, însă nu am ştiut că el va fi dintre voi. Şi dacă aş fi ştiut că l-am găsit pe el, în sfârşit, m-aş fi dus imediat să îl întâlnesc pe el, şi dacă l-aş întâlni pe el cu siguranţă că i-aş spăla lui picioarele.»

Apoi a cerut el înscrisul Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cu care îl trimisese pe Dahiyah la mai marele din Basrah. Şi i l-a înmânat el lui Heraclius şi pe ea stătea scris:

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător,

«În numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Îndurător, de la Mohammed, Trimisul lui Allah, către Heraclius împăratul bizantin, pacea fie asupra celor care urmează călăuzirea. După aceasta, te invit la Islam. Acceptă Islamul şi vei fi în siguranţă; acceptă Islamul şi Allah îţi va acorda recompensă dublă. Dar dacă vei respinge această invitaţie, vei fi responsabil petru abaterea poporului tău. Allah Preaînaltul spune:

„Spune: «O, voi oameni ai Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu-L adorăm decât pe Allah, să nu-L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi-[le]: mărturisiţi [cel puţin] că noi suntem musulmani (supuşi lui Allah)!»." [Coran, 3:64]

A spus Abu Sufiyan:

«Şi când a spus el cele pe care le-a spus şi a terminat de citit înscrisul s-a înteţit un murmur şi s-au ridicat voci, însă nu am înţeles eu ce spuneau şi ni s-a cerut nouă să părăsim Curtea. Şi când am rămas din nou singuri le-am spus însoţitorilor mei: „Cu adevărat, treburile lui Ibn Abu Kabşah (adică ale Profetului) au început să prindă putere, chiar şi regele romanilor se teme de el." Şi nu am încetat eu să fiu convins că va fi victorioasă religia sa până ce m-a făcut pe mine Allah să intru în Islamul.»"

Tot astfel s-a întâmplat când au venit la Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o delegaţie formată din învăţaţi creştini din Najar, după ce mai înainte acesta îi invitase pe ei la Islam. Cei mai nobili şi mai distinşi dintre ei erau trei: Al-'Aaqib, As-Saiyd şi Haarith ibn 'Ulqmah şi au început ei să dezbată în privinţa lui Mesia şi a pogorât Allah versete din Surat 'Al-'Imraan cu referire la aceasta; şi a evidenţiat chestiunile legate de Mesia, şi modul în care el a fost creat, şi crearea mamei sale mai înaintea lui, şi i-a prescris Trimisului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îi avertizeze pe ei dacă nu vor răspunde ei chemării lui şi nu îl vor urma. Şi când au văzut ei aceasta, ochii şi urechile lor s-au acoperit şi s-au întors ei la reconciliere.

Şi a spus cel care vorbea în numele lor, Al-'Aaqeb Abdu-l-Masiyh:

„O, voi, creştinilor, cu adevărat aţi ştiut voi ca Mohammed este un Profet trimis şi cu adevărat v-a venit el vouă aşa cum v-a înştiinţat pe voi companionul vostru (Profetul Isus) si cu adevărat ştiţi voi cum că nu a înjurat el poporul nostru, şi a respectat poziţia celor mai mari dintre ei şi nu i-a atacat pe cei mai slabi dintre ei, şi, cu adevărat, aceasta ar fi o eradicare din partea voastră daca aţi face-o, şi dacă stăruiţi voi alături de companionul intim, apropiat, al religiei voastre şi întru a face ceea ce spuneţi despre Profetul vostru, atunci lăsaţi-l în pace pe acest bărbat şi întoarceţi-vă în ţările voastre."

Calităţile celor care l-au urmat pe Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Allah i-a caracterizat în Coranul cel Nobil pe cei care l-au urmat pe Profetul Isus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ca fiind cei adevăraţi şi sinceri întru compasiunea, mila şi iubirea pentru religia lor şi legarea strânsă de aceasta:

„Apoi, Noi i‑am făcut să meargă pe urmele lor pe Trimişii Noştri şi l‑am făcut să urmeze pe Isus fiul Mariei, şi i‑am dăruit lui Evanghelia, iar în inimile celor care l‑au urmat am pus milă şi îndurare. Însă monahismul l‑au născocit ei singuri – nu l‑am prescris Noi pentru ei – căutând mulţumirea lui Dumnezeu! Dar ei nu au păzit aceasta aşa cum s‑ar fi cuvenit să o păzească. Noi le‑am dăruit acelora dintre ei care au crezut răsplata lor, însă mulţi dintre ei au fost nelegiuiţi." [Coran, 57:27]

Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul i-a caracterizat pe ei în Coran ca fiind dintre aceia care s-au întrecut întru acceptarea adevărului şi facerea victorios a lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) pentru răspândirea Mesajului Său. Şi le-a prescris Allah musulmanilor să fie asemenea susţinătorilor lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi să se întreacă întru susţinerea şi facerea victorios a lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi să îl susţină pe el întru răspândirea Mesajului său şi le-a cerut lor să ia exemplu de la aceştia în privinţa acestor atribute deosebite şi a spus Allah Preaînaltul:

„O, voi cei care credeţi! Fiţi ajutoare pe Calea lui Allah, aşa cum a fost când a zis Isus, fiul Mariei, către apostoli: «Cine sunt ajutoarele mele în chemarea la Allah?» Şi i‑au răspuns apostolii: «Noi suntem ajutoarele lui Allah!» Atunci o parte dintre fiii lui Israel au crezut, în vreme ce o altă parte nu a crezut. Şi Noi le‑am dat ajutor acelora care au crezut, împotriva duşmanului lor, şi au devenit ei biruitori." [Coran, 61:14]

Apoi, i-a descris pe ei Allah ca fiind cei mai apropiaţi sufleteşte, cei mai afectuoşi cu musulmanii dintre toţi oameni şi aceasta pentru că Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit la scurt timp după Profetul lor, şi perioada dintre ei si epoca musulmanilor nu este atât de lungă precum perioada de timp aflată între Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!), şi care face ca evreii să fie si dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai musulmanilor.

Şi dacă evreii îi duşmănesc ei si pe creştinii care sunt apropiaţi de vremea Profetului lor Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!), şi care erau dintre urmaşii neamului lui Israel, ce să mai spunem dacă această perioadă de timp s-a lungit precum în cazul musulmanilor, iar Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deşi este el dintre urmaşii lui Avraam, este dintre cei veniţi pe ramura fiului acestuia, Ismail (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor tuturor!) Şi a înştiinţat Allah Preaînaltul despre aceasta în Coranul cel Glorios:

„Vei găsi că iudeii şi cei care [Îi] fac asociaţi [lui Allah] sunt cei mai îndârjiţi în duşmănia lor faţă de cei care cred, după cum vei găsi că cei mai prietenoşi faţă de cei ce cred sunt aceia care spun: «Noi suntem creştini.» Şi asta pentru că printre ei se află preoţi şi călugări şi pentru că ei nu se fălesc. ~ De vor auzi ce i s‑a dezvăluit Trimisului, vei vedea ochii lor cum se umplu de lacrimi la aflarea Adevărului şi vor zice ei: «Doamne, noi credem! Scrie‑ne pe noi împreună cu cei care depun mărturie [în legătură cu adevărul Coranului]! ~ Şi de ce să nu credem în Allah şi în Adevărul care ne‑a venit? Şi de ce să nu dorim să ne facă Domnul nostru să intrăm [în Rai] împreună cu cei cucernici?» ~ Iar Allah i‑a răsplătit pentru ceea ce au spus cu Grădini pe sub care curg râuri şi în care vor sălăşlui veşnic, căci aceasta este răsplata celor care fac bine." [Coran, 5:82-85]

Înălţarea Profetului Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi absenţa crucificării sale

Cu adevărat, o dovadă a rătăcirii şi a necredinţei evreilor era considerarea drept mincinoşi a Profeţilor şi uciderea lor, aşa cum a înştiinţat Allah despre aceasta, caracterizând natura lor violentă:

„I‑am dăruit lui Moise Cartea şi am făcut să‑i urmeze alţi Trimişi. I‑am dat lui Isus ['Isa], fiul Mariei [Maryam], semnele desluşite şi l‑am întărit pre el cu duhul sfânt. Însă de fiecare dată când a adus la voi un Trimis, ceea ce nu plăcea sufletelor voastre, v‑aţi semeţit şi pe o parte dintre Trimişi i‑aţi învinuit de minciună, iar pe o altă parte i‑aţi răpus." [Coran, 2:87]

Astfel, nu le este străină lor nici încercarea lor fulgerătoare de a îl ucide pe Isus (Pacea lui Allah fie asupra lui!), pe care însă Allah l-a protejat de ei.

Cu adevărat, crezul musulmanilor în privinţa Profetului lui Allah – Isus, fiul Mariei (Pacea lui Allah fie asupra lor amândoi!) este acela că el nu a murit, şi nici nu a fost ucis, şi nici nu a fost răstignit, ci a fost ridicat la cer – trup şi suflet – de către Allah şi că va pogorî înaintea Zilei de Apoi şi vor crede în el toţi oamenii Cărţii (evreii şi creştinii), aşa cum a înştiinţat Allah în Coranul cel Sfânt:

[Noi i‑am blestemat] din pricina încălcării legământului lor şi necredinţei lor în revelaţiile lui Allah şi uciderii de către ei a Profeţilor pe nedrept şi rostirii cuvintelor: «Inimile noastre sunt învelite.» În fapt, Allah le‑a pecetluit, pentru necredinţa lor, fiindcă ei nu cred decât foarte puţin. ~ Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei, ~ Şi din pricina vorbelor lor: «Noi l‑am omorât pe Mesia Isus, fiul Mariei, Trimisul lui Allah!», în vreme ce ei nu l‑au omorât, nici nu l‑au răstignit pe cruce, ci a fost făcut [cineva] să semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privinţa lui [Isus], au fost în îndoială [în legătură cu moartea lui]; ei nu au avut cunoştinţă sigură despre ea [moartea lui], ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l‑au omorât, ~ Ci Allah l‑a înălţat la El. Iar Allah este Al-'Aziz, Al-Hakim [Atotputernic şi Înţelept]. ~ Nu va fi niciunul dintre oamenii Cărţii care să nu creadă în el, înaintea morţii sale. Iar în Ziua de Apoi, el va fi martor împotriva lor." [Coran, 4: 155-159]

Acestea sunt cele care sunt confirmate de către musulmani, de vreme ce Ibn Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:

„Când a voit Allah să îl ridice pe Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) la Cer, a venit el la companionii săi şi în casă erau 12 bărbaţi dintre Apostoli; şi Isus li s-a arătat lor, iar din părul lui (părea că) picură apă şi a spus: «Cu adevărat, sunt printre voi unii care vor mărturisi necredinţă în ceea ce mă priveşte (şi se vor lepăda de mine) de 12 ori, după ce mai înainte au crezut ei.» Apoi a spus: «Care dintre voi accepta sa ia înfăţişarea mea pentru a fi el apoi împreună cu mine (în Rai) şi la acelaşi rang cu mine?» Şi s-a ridicat unul dintre cei mai tineri dintre ei, insa i-a spus lui: «Aşează-te!» şi s-a aşezat el. Apoi a repetat pentru ei aceasta şi s-a ridicat acelaşi tânăr si i-a spus lui “Aşează-te!". Apoi a repetat el încă odată pentru ei şi s-a ridicat tânărul şi a spus: «Eu!» A spus: «Tu eşti acela!» Apoi a fost făcut el să semene lui Isus şi a fost înălţat Isus din casă la cer. Şi a venit o chemare de la evrei şi l-au luat pe cel care devenise asemenea lui Isus şi l-au ucis, apoi l-au răstignit. Şi şi-au manifestat necredinţa faţă de el unii dintre ei, cei 12 Apostoli ai sai, după ce mai înainte crezuseră în el, şi s-au împărţit ei în trei grupuri.

Şi a spus unul dintre grupuri: «Allah a fost printre noi atât cât El a dorit, apoi s-a înălţat la Cer.» şi aceştia sunt Al-Iaqubiyah. Şi a spus altă grupare: «A fost printre noi fiul lui Allah atâta timp cât el a dorit, apoi l-a ridicat pe el Allah la Cer." Şi aceştia sunt An-Nasturiyah. Iar altă grupare a spus: «A fost printre noi supusul lui Allah şi Profetul Lui, apoi l-a ridicat pe el Allah la Cer.» Şi aceştia sunt ei musulmanii – şi au acoperit cele două grupări necredincioase pe cea musulmană şi i-a ucis pe oamenii ei şi nu a mai încetat Islamul de la a fi stopat întru a se face cunoscut, până ce l-a trimis Allah pe Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)."

Allah spune pentru clarificarea subiectului uciderii şi al ridicării la El a lui Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!):

„Şi ei au viclenit, dar Allah a făcut că planurile lor să nu izbutească, fiindcă Allah este cel mai bun dintre plănuitori! ~ Când Allah a spus: «O, Isus! Eu îţi voi da o răsplată îmbelşugată, te voi înălţa la Mine, te voi mântui de cei care nu cred şi îi voi pune pe cei care te‑au urmat peste cei care nu cred până în ziua Învierii. Apoi la Mine va fi întoarcerea voastră şi Eu voi judeca asupra celor în care voi nu vă înţelegeţi. ~ Cât despre cei care au tăgăduit, pe ei îi voi supune la chinuri grele atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi şi ei nu vor avea pe nimeni să‑i ajute.» ~ Cât despre cei care cred şi săvârşesc fapte bune, El le va da răsplata cuvenită lor. Allah nu‑i iubeşte pe cei nelegiuiţi." [Coran, 3:54-57]

Cu adevărat, crezul uciderii, al răstignirii şi al jertfirii în cazul creştinilor este consecinţa devierilor introduse de către evrei, creştini şi cruciaţi şi cei care le-au urmat în religia lui Mesia, fiul Mariei, şi aceasta prin pretinderile lor cum că Allah li l-ar fi oferit lor pe fiul Său pentru a fi ucis ca o jertfă şi o ispăşire pentru omenire. Aşadar, consideră ei, că nu este nicio restricţie întru a face fiecare dintre ei orice ce doreşte, întrucât Isus este cel care va suporta toate aceste păcate. Şi nu există îndoială că această (concepţie), în loc să îndrepte, mai curând face stricăciune între oameni – şi cum să se îndrepte viaţa oamenilor de vreme ce nu dispun ei de o orientare şi un îndrumător după care să meargă şi nici de graniţe la care ei să se oprească.

Unde se situează aceste pretinderi în raport cu orientarea divină pe care a adus-o Islamul şi care evidenţiază faptul că fiecare suflet va găsi cele pe care şi le-a agonisit, aşa cum a înştiinţat Allah în Coranul cel Glorios:

„Fiecare suflet este zălog pentru ceea ce şi‑a agonisit." [Coran, 74:38]

Fiecare om va fi judecat pentru propriile sale fapte şi nu pentru faptele altora, şi dacă a făcut bine, va găsi el bine, iar dacă a făcut rău, va găsi el rău:

„Cel care urmează Calea cea Dreaptă o urmează numai pentru sine însuşi, iar cel care rătăceşte, rătăceşte tot pentru sine însuşi. Şi nu va purta [un suflet] încărcat povara altuia şi Noi nu am chinuit [niciodată un neam] înainte de a‑i trimite un Profet." [Coran, 17:15]

Însă, crezul uciderii, al răstignirii şi al jertfirii în religia creştinilor nu reprezintă decât afirmaţii fără de ştiinţă în privinţa lui Allah:

„Dar vai acelora care plăsmuiesc Scriptura cu mâinile lor şi spun: «Aceasta este de la Allah.», pentru a dobândi prin aceasta o mică simbrie! Vai pentru ceea ce mâinile lor au scris şi vai lor pentru ceea ce agonisesc!" [Coran, 2:79]

Cu adevărat a făcut Allah cu neamul lui Israel un legământ pentru credinţa acestora în cele cu care a venit Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi întru a crede în acestea şi a le urma în faptă şi întru a crede în bunăvestirea sa cu privire la trimiterea după el a unui Mesager; însă au schimbat ei şi au deformat şi s-au diferenţiat, apoi au arătat ei opoziţie – şi i-a pedepsit pe ei Allah pentru necredinţa lor prin punerea urii şi a vrajbei între ei în Viaţa Lumească, şi vor avea ei o aspra răsplata în Viaţa de Apoi, aşa cum a spus Allah Preaînaltul:

„Şi am încheiat Noi legământ cu aceia care au zis: «Noi suntem creştini.», dar au uitat ei o parte din ceea ce li s‑a reaminti. Deci, am stârnit Noi ură şi vrajbă între ei până la Ziua Învierii. Atunci le va vesti Allah ceea ce au făcut ei." [Coran, 5:14]

Pogorârea Profetului Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!)

Printre credinţele clare si pure ale musulmanilor se numără şi aceea ca Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) vă coborî către sfârşitul Lumii pe Pământ, atunci când ştiinţa va fi puţină, iar neştiinţă şi ignoranţa numeroase, şi oamenii vor fi depărtaţi de credinţă, iar Pământul se va umple de nedreptate şi tiranie, pentru ca Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) să fie cel care va salva oamenii din despotismul în care ei se vor afla, şi pentru a face ca Pământul să renască şi să fie reumplut de dreptate şi lumină, şi pentru a răspândi pacea, liniştea şi siguranţa pe tot întinsul Pământului. Legea Islamului va fi clară şi Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) va conduce peste toţi locuitorii Pământului, şi va distruge el crucea, evidenţiind rătăcirea creştinilor prin credinţa lor în răstignire sa, şi va ucide porcul, evidenţiind de asemenea rătăcirea legilor creştinilor în privinţa consumului cărnii de porc, şi va institui al-jiziyah (impozitul aplicat necredincioşilor) pentru neamurile celor două Cărţi – evreii şi creştinii, ca un indiciu al acceptării de către el a Legislaţiei Islamice în raportarea la aceştia. Şi vor spori toate cele bune în vremea sa şi averile şi banii vor fi abundente, şi se vor umple inimile oamenilor cu credinţă şi pietate până într-acolo încât oamenii nu vor mai găsi pe cineva să ia de la ei din milosteniile pe care doresc să le dea, aşa cum a evidenţiat aceasta Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!) când a spus:

„Jur pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu că va coborî printre voi fiul Mariei într-o orânduire dreaptă şi va sparge el crucea şi va ucide porcul şi va reinstaura al-jiziyah (impozitul pentru necredincioşi)." (Bukhari si Muslim)

Toate acestea vor fi o prefaţare a venirii Ceasului de Apoi, după care oamenii se vor îndrepta din stadiul vieţii lumeşti – stadiul faptelor, la stadiul Vieţii de Apoi – stadiul obţinerii răsplăţii pentru faptele lor, şi al vieţii veşnice şi fără de sfârşit în Rai sau al veşniciei în Iad, în vreme ce fiecare suflet va fi murit cu cele pe care le-a agonisit, şi fericit va fi cel care s-a pregătit pentru această Zi şi a muncit pentru aceasta prin strângerea faptelor bune şi depărtarea de faptele rele şi urmarea Trimişilor:

„În Ziua în care vom chema fiecare grup de oameni împreună cu cârmuitorul lor, aceia cărora li s‑a dat cartea în mâna dreaptă, aceia vor citi cartea lor şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un firicel. ~ Iar acela care în această [lume] este orb, va fi orb şi în Lumea de Apoi şi va fi şi mai rătăcit de la drum." [Coran, 17:71-72]

Concluzii

Cu adevărat, Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) este singurul Profet în privinţa căruia oamenii s-au împărţit printr-o diferenţiere enormă – pe de-o parte evreii care l-au insultat şi l-au blasfemiat în cea mai mare şi în cea mai urâtă modalitate cu putinţă, şi l-au caracterizat pe el în cel mai dezgustător mod posibil şi l-au împroşcat pe el cu murdăriile lor, iar pe de altă parte creştinii, care l-au ridicat mult prea sus pe Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi l-au considerat pe el o divinitate demnă de adorat, în vreme ce i-a binecuvântat Allah pe musulmani – şi aceasta este binecuvântarea lui Allah pe care El o acordă celor cărora El voieşte – si i-a călăuzit Allah pe ei către Adevăr în ceea ce îl priveşte pe Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi au fost afirmaţiile musulmanilor echilibrate, undeva între cele două orientări contrare şi total opuse.

Musulmanii au ales calea moderaţie şi l-au absolvit pe Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) de răul din presupunerile evreilor, dar, în acelaşi timp, nu l-au preamărit şi nici nu l-au elogiat în modalitatea deviantă în care o fac creştinii, ci, dimpotrivă, susţin că el este supusul lui Allah şi Profetul Său, aşa cum i-a pogorât acesta Allah Trimisului Sau (Mohammed – Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în Coranul cel Nobil.

Acesta este adevărul despre Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!), cel pe care îl iubim ca musulmani, şi prin a cărui iubire curată şi sinceră ne apropiem (prin supunere şi adorare) de Allah. Acesta este Isus, cel curat, cel lipsit de orice stricăciune sau păcat, urmaş al lanţului de Profeţi şi Trimişi nobili, şi credem cu convingere că lipsa iubirii sale şi a credinţei în el şi în Mesajul cu care el a venit ar situa pe cineva în afara religiei Islamice şi ar fi o formă de necredinţă în raport cu Coranul şi cu Profeţia celui mai bun dintre Trimişi – Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi ar putea fi motivul veşniciei în Iad.

Acesta este adevărul în privinţa Fecioarei Maria (Pacea lui Allah fie asupra sa!), aşa cum a evidenţiat Coranul cel Nobil, şi cum l-a arătat Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cea pe care musulmanii o consideră pură şi neprihănită, nobilă, lipsită de orice răutate sau păcat, provenită dintr-o familie nobilă şi binecuvântată.

Avem astfel convingerea că orice om sincer, care citeşte cele cu care a venit Coranul cel Nobil în privinţa acestui nobil Profet (Pacea lui Allah fie asupra sa!) va cădea de acord că acesta este Adevărul care se impune a fi urmat.

Tot astfel, nu există vreo Carte sau vreo religie care să acorde mai multă măreţie şi nobleţe acestei familii şi acestui Profet decât Islamul de vreme ce i-a acordat lui statutul de rob al lui Allah, statut cu care l-a înnobilat pe el Allah, aşa cum i-a înnobilat şi pe ceilalţi dintre Profeţi. Cu adevărat, Profeţii, în totalitatea lor, au înfruntat numeroase suferinţe întru înfăptuirea supunerii lor faţă de Allah şi a adorării Sale, ca urmare a rătăcirii şi necredinţei popoarelor lor şi a considerării lor ca fiind mincinoşi; şi unii dintre ei au fost ucişi, iar alţii schingiuiţi ori aruncaţi în temniţă; şi aceasta doar pentru simplul fapt că au venit cu ceea ce se opunea actelor de adorare şi credinţelor greşite şi rătăcite ale popoarelor lor şi sistemelor sociale nedrepte în care ei trăiau, precum şi datorita îndârjirii acestora de a nu refuza numeroasele lor pofte deviante.

Profetul Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a suportat timp de 950 de ani suferinţele din partea poporului său şi a răbdat el şi s-a sacrificat şi l-a salvat pe el Allah şi i-a distrus pe necredincioşii poporului său printr-un potop.

Şi pe Profetul Avraam (Pacea lui Allah fie asupra sa!) l-a considerat mincinos poporul său şi l-a aruncat pe el în focul pe care Allah l-a făcut răcoare şi pace pentru el şi a făcut Allah să fie distrus duşmanul său şi l-a făcut pe el învingător asupra acestuia.

Şi pe Profetul Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) îl considera mincinos Faraonul şi îl nedreptăţea pe el şi încerca să îl ucidă, însă Allah l-a salvat pe el Allah şi l-a făcut pe el învingător şi a distrus şi i-a înecat pe duşmanii săi, şi i-a nimicit pe el şi pe oştile sale.

Şi Profetul Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) este tot dintre acei Profeţi care au fost negaţi şi consideraţi mincinoşi de neamul lui Israel şi au susţinut ei despre el numeroase ofense în privinţa cărora este el nevinovat – precum şi aceea că ar fi el un copil nelegitim şi mama sa ar fi o femeie uşoară – şi aceasta în încercarea de a îi depărta pe oameni de el, aşa cum au şi încercat ei sa îl ucidă pe el. Însă l-a salvat pe el Allah şi l-a înălţat la El, iar în locul său a fost ucis acela care fusese făcut să îi semene lui şi i-a făcut Allah învingători pe cei care i-au urmat şi a făcut să izbândească Religia Sa.

Şi Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a confruntat din partea poporului său cu mulţi dintre politeişti, precum şi cu evreii şi creştinii care îl considerau mincinos, şi i se opuneau cu sarcasm şi răutate, şi complotau pentru a îl ucide. Însă a fost întărit el şi l-a făcut pe el izbânditor Allah şi i-a subjugate pe duşmanii săi, iar Religia Sa va rămâne, prin Voia lui Allah, întotdeauna deasupra tuturor celorlalte religii, chiar şi dacă necredincioşii ar urî aceasta.

Cu adevărat, adevărul despre Isus (Pacea lui Allah fie asupra sa!) nu este acela despre care creştinii neamului lui Israel susţin că ar fi Allah sau fiul lui Allah sau unul din „Sfânta Treime", căci Preaînalt este Allah şi Preamăreţ este El în raport cu toate aceste presupuneri. Şi dacă ar fi fost el aşa cum ei spun, adică o divinitate, atunci ar fi avut el puterea de a pogorî credinţa în inimile tuturor oamenilor şi cu toţii ar fi crezut. Oare de ce nu a făcut el aceasta dacă era ceea ce el îşi dorea? Tot astfel, dacă ar fie el Allah, ce fel de divinitate este aceasta care nu este în stare să se apere nici pe sine însuşi, în vreme ce are ea puterea de a îi crea pe cei care au ucis-o?! Şi dacă ar fi el fiul lui Allah, oare cum ar putea accepta acest Preamăreţ Domn ca fiul ei să fie ucis?!

Însă, adevărul (dureros) este acela că creştinii din neamul lui Israel au susţinut aceasta în încercarea lor de a denigra această personalitate binecuvântată, pură şi pioasă, datorită urii şi invidiei lor şi pentru a opri oamenii de a veni la el, şi nu a găsit pace la vreunul dintre Profeţi, şi tot astfel şi Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah a evidenţiat logica care-i este specifică acestui popor şi care este bazată pe ură şi invidie, şi a spus:

„Şi au zis ei: «De ce nu a fost trimis acest Coran unui om de vază din cele două cetăţi?» ~ Oare ei împart îndurarea Domnului tău? Noi le‑am împărţit lor cele spre trebuinţă în viaţa din această lume şi i‑am ridicat pe ei unii deasupra altora, în trepte, pentru că unii dintre ei să‑i pună pe alţii să lucreze. Iar îndurarea Domnului tău este mai bună decât ceea ce adună ei." [Coran, 43:31-32]

Cu adevărat, Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul ne-a înzestrat şi ne-a binecuvântat pe noi cu un intelect evoluat şi a făcut ca aceasta să fie ceea ce ne diferenţiază pe noi de celelalte creaţii. Aşadar, să punem în funcţiune această minte şi să gândim pentru a putea distinge noi adevărul de minciună, şi ceea ce este corect de ceea ce este greşit. Nu există în religiile niciunuia dintre Profeţi nimic care să contravină constituţiei naturale sănătoase a omului şi unei minţi sănătoase, iar ceea ce pare a se opune acestora nu sunt decât adăugiri la religia lui Allah şi dintre cele pe care Satana le împodobeşte oamenilor pentru a îi rătăci de la Calea cea Dreaptă şi a îi târî pe ei spre drumul devierii.

Aşadar, fii, dragă cititorule, dintre aceia care dacă au citit au şi gândit, şi dacă au gândit au şi comparat, şi dacă au comparat au şi urmat ei adevărul, pentru a putea fi dintre aceia pe care i-a elogiat Allah în Coranul cel Glorios:

„Aceia care s‑au ferit să‑l adore pe Thagut şi s‑au întors, căindu‑se, la Allah, aceia vor avea veste buna! Deci binevesteşte robilor Mei, ~ Care ascultă Cuvântul şi urmează ceea ce este cel mai bun în el! Aceştia sunt cei pe care îi călăuzeşte Allah şi aceştia sunt cei cu pricepere." [Coran, 39:17-18]

Aceasta este o invitaţie şi un îndemn adresat nemusulmanilor, în general, şi oamenilor Cărţii, în special, şi o chemare sinceră cu care i-a chemat şi Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pe cei care s-au diferenţiat de el mai înainte, şi ea a devenit asemenea unui slogan pentru cei ce i-au urmat şi se regăseşte ea în Cuvântul lui Allah Preaînaltul, care a spus:

„Spune: «O, voi oameni ai Scripturii, veniţi la un cuvânt comun între noi şi voi: să nu‑L adorăm decât pe Allah, să nu‑L asociem cu nimic, să nu ne luăm unii pe alţii drept dumnezei, în afară de Allah. Apoi dacă ei vor întoarce spatele, spuneţi‑[le]: „Mărturisiţi [cel puţin] că noi suntem supuşi!"»" [Coran, 3:64]

Purificaţi-vă inimile de răutatea şi invidia şi ură care orbeşte clarviziunea şi opreşte de la a vedea adevărul, căci cu adevărat aşa au fost oprite şi inimile celor de mai înaintea voastră şi au fost orbite şi privirile lor întru urmarea adevărului, iar consecinţa nu poate fi, fără îndoială, decât pierderea, aşa cum a evidenţiat Allah:

„Voit‑au mulţi din neamul Scripturii să vă facă din nou, după credinţa voastră, necredincioşi, din pricina pizmei din sufletele lor, după ce li s‑a arătat adevărul. Iertaţi şi nu luaţi în seamă, până ce va veni Allah cu porunca Sa, căci Allah este cu putere peste toate." [Coran, 2:109]

Cu adevărat, erau evreii şi creştinii binevestiţi prin intermediul Cărţilor lor întru venirea unui ultim Profet (încheietor al Profeţilor), însă credeau ei că acesta va fi din neamul lui Israel, deşi cunoşteau faptul ca el va veni din direcţia Medinei, care era numita Yatrib, şi pentru aceasta se strânseseră ei in Medina şi împrejurimile acesteia. Însă, când le-a venit lor ceea ce se deosebea de părerile şi presupunerile lor în privinţa trimiterii lui Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au fost ei necredincioşi, şi s-au răzvrătit şi s-au depărtat de Allah, şi Allah este Mai Bineştiutor întru aceasta:

„Şi când le‑a venit Cartea de la Allah, întărind‑o pe cea pe care o aveau ei – după ce mai înainte se rugaseră pentru ajutor împotriva celor care nu credeau –, când le‑a venit ceea ce ştiuseră, l‑au tăgăduit pe el [Mohammed]. Blestemul lui Allah asupra celor care nu cred." [Coran, 2:89]

Cu adevărat, chemarea pe care musulmanii o poartă cu ei şi încearcă să o transmită şi celorlalţi oameni este izvorâtă din iubirea lor faţă de aceştia şi a doririi pentru aceştia a binelui vieţii lumeşti. Este şi în interesul musulmanului însuşi ca societăţile ce îl înconjoară să fie stabile şi echilibrate pentru a putea, prin intermediul acestei stabilităţi, să propage Mesajul Domnului său şi să faciliteze învăţarea şi transmiterea lui şi altora, ceea ce va face posibilă ivirea unei societăţi privilegiate si prospere. De asemenea, această chemare a musulmanilor către ceilalţi poartă în ea şi dorinţa pentru binele acestora în Viaţa de Apoi, întrucât acceptarea adevărului Islamului va fi un motiv pentru intrarea lor în Paradis şi salvarea lor de chinurile Focului. Această chemare şi acest nepieritor Mesaj sunt puse în mişcare tocmai de îndrumările Divine pe care le impune lor aceasta, şi a spus Allah Preaînaltul:

„Să se facă din voi o comunitate care să cheme la tot ceea ce este bun, să poruncească ceea ce este drept [ma'ruf] şi să oprească de la ceea ce este nedrept [munkar]! Aceştia sunt cei care izbândesc." [Coran, 3:104]

Într-un final, sperăm ca această carte să fie începutul unei căutări şi al punerii în mişcare a minţii acelora care doresc să cunoască Drumul cel Drept şi cu sinceritate le doresc tuturor posibilitatea dobândirii fericirii celei adevărate, a cărei esenţă nu este alta decât credinţa în Allah şi în cele ce au venit de la El, aşa cum ne-a binevestit Allah nouă aceasta în Coranul cel Glorios:

„Pe cei ce cred şi ale căror inimi sunt liniştite întru pomenirea lui Allah, căci prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile." [Coran, 13:28]

Musulman fiind, consider că omul nu poate fi binecuvântat cu aceasta decât în umbra unei religii măreţe, care dă fiecăruia dreptul său, deopotrivă în ceea este legat de aspectele umane, trupeşti sau spirituale, şi toate acestea eu le găsesc ca fiind oferite de Islam.

Decăderea şi deznădejdea existente în societăţile neislamice, în pofida cuceririlor ştiinţifice şi a dezvoltărilor lor de ultimă oră, nu sunt decât consecinţa depărtării lor de credinţa în Allah şi credinţa cea dreaptă bazată pe Unicitatea lui Allah şi în „cele nevăzute" care reprezintă adevăratul criteriu de apreciere a rangurilor oamenilor şi a treptelor pe care ei se situează la Allah. Tot astfel, absenţa credinţei în toate acestea stă la baza nefericirii şi a deznădejdii, şi adevăr a rostit Allah atunci când a spus:

„Însă acela care se va îndepărta de la Pomenirea Mea va avea parte de o viaţă grea şi în Ziua Învierii îl vom aduce pe el orb la adunare." [Coran, 20:124]

Cu adevărat, textele coranice au venit cu semne doveditoare şi evidente cum că religia lui Allah este numai una şi că Allah i-a trimis pe Profeţi (Pacea lui Allah fie asupra lor!) pentru a se completa unii pe alţii, începând cu Profetul Noe (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi terminând cu Profetul Mohammed (Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!), aşa cum a evidenţiata aceasta şi Trimisul lui Allah(Pacea şi binecuvântare alui Allah fie asupra sa!), când a spus:

„Exemplul meu şi al Profeţilor care au fost înaintea mea este asemeni unei persoane care a construit o casă frumoasă. Casa avea o formă perfectă şi era deosebit de frumoasă, cu excepţia unui singur colţ, de unde lipsea o cărămidă. Oamenii care treceau prin preajmă se opreau să o admire, însă nu se puteau opri să nu se întrebe ce s-a întâmplat, de ce proprietarul nu a terminat-o, completând cărămida lipsă... Eu sunt această cărămidă lipsă, sunt ultimul dintre Profeţi, Pecetea Profeţilor, trimis pentru întreaga umanitate." (Bukhari şi Muslim)

Laudă lui Allah, Domnul tuturor lumilor, şi pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului nostru, Mohammed, şi asupra tuturor Trimişilor Săi, amin!



[1] Imran este tatăl Mariei, mama lui Isus

[2] Allah este Stăpânul, Cel care-Şi ajunge Sieşi, Cel de care toate creaţiile au nevoie, dar El nu are neveoie de nimic. Cuvântul arab samad poartă în sine ideea superiorităţii absolute

feedback