Atenţionări cu privire la reglementările specifice femeilor dreptcredincioase

Descriere

Cartea „Atenționări cu privire la reglementările specifice femeilor dreptcredincioase” aduce în prim-plan statutul privilegiat pe care islamul i l-a oferit femeii şi importanţa deosebită pe care acesta i-a acordat-o, mergând până într-acolo încât Profetul (ﷺ) obişnuia să le aloce femeilor un anumit timp pentru a le da îndrumări specifice şi i-a sfătuit pe oameni cu privire la comportamentul faţă de femei în timpul predicii din cadrul Pelerinajului de Adio, pe muntele ʻArafāt. Aceasta confirmă obligativitatea protejării femeii în orice perioadă, fapt necesar cu precădere în aceste vremuri în care femeia musulmană este prezentată doar într-o anumită lumină, ceea ce a ştirbit o parte din nobleţea ei şi i-a diminuat statutul. Sperăm ca, prin conţinutul său, această carte, care aduce în discuţie anumite reglementări specifice femeii, să fie o călăuză pe acest drum.

Download
Send a comment to Webmaster

Detailed Description

Atenţionări cu privire la reglementările specifice femeilor dreptcredincioase

În Numele lui Allah Ar-Rahman (Preamilostivul),

Ar-Rahīm (Prea Îndurătorul)

Introducere

Toată Slava I se cuvine lui Allah, Stăpânul lumilor, şi binecuvântările lui Allah fie asupra Profetului Său, Mohammed, asupra familiei sale, a companionilor săi şi asupra tuturor celor care urmează Calea Sa cea Dreaptă; fie ca Allah Cel Atotputernic să aibă milă de ei în Ziua Judecăţii!

Slavă lui Allah, care a predestinat, a călăuzit şi a creat cele două jumătăţi, bărbatul şi femeia, dintr-o picătură, în conformitate cu Voia Sa. Mărturisesc că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Care nu are niciun partener, a Lui este Slava atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi. De asemenea, mărturisesc că Mohammed ()[1] este Robul şi Trimisul Său, pe care l-a ridicat la Ceruri (în timpul ascensiunii nocturne, Al-Miʻrāj), timp în care el () a văzut câteva dintre Semnele Măreţe ale Domnului său. Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, asupra familiei sale şi a companionilor săi cei bine înzestraţi şi plini de dăruire!

Haideți să observăm poziţia privilegiată pe care islamul i-a oferit-o femeii şi importanţa deosebită pe care acesta i-a acordat-o, mergând până într-acolo încât Profetul () obişnuia să le aloce femeilor un anumit timp pentru a le da îndrumări specifice şi i-a sfătuit pe oameni cu privire la comportamentul faţă de femei în timpul predicii din cadrul Pelerinajului de Adio, pe muntele ʻArafāt. Aceasta confirmă obligativitatea protejării femeii în orice perioadă, fapt necesar cu precădere în aceste vremuri în care femeia musulmană este prezentată doar într-o anumită lumină, ceea ce a ştirbit o parte din nobleţea ei şi i-a diminuat statutul.

Sperăm ca, prin conţinutul său, această carte, care aduce în discuţie anumite reglementări specifice femeii, să fie o călăuză pe acest drum. Ea este doar o contribuţie modestă, însă făcută cu o străduinţă foarte mare. Mă rog ca Allah Preaînaltul să o facă folositoare tuturor pe cât de mult este posibil!

Această carte este doar un prim pas pe această cale şi sperăm să îi urmeze alte etape mult mai cuprinzătoare, prin care cele conținute de volumul de față să fie completate.

Cartea de față cuprinde următoarele capitole:

1. Reglementări generale            

2. Evidențieri reglementărilor cu privire la înfrumuseţarea fizică a femeii

3. Reglementări cu privire la menstruaţie, scurgerile vaginale şi lăuzie

4. Reglementări cu privire la îmbrăcămintea femeii şi la vălul islamic

5. Reglementări cu privire la rugăciunea femeii

6. Reglementări specifice femeilor cu privire la ceremonialele de înmormântare

7. Reglementări specifice femeilor cu privire la post

8. Reglementări specifice femeilor cu privire la Hajj şi ʻUmrah[2]

9. Reglementări cu privire la căsătorie şi la desfacerea acesteia (divorţ)

10. Reglementări menite să protejeze onoarea femeii şi să îi păstreze castitatea


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul întâi ~

 Reglementări generale

 Statutul femeii înainte de islam

Prin expresia „înainte de islam” se face referire la perioada ignoranţei în care trăiau vechii arabi, în mod particular, şi întreaga omenire, în general. Atunci, omenirea se afla în perioada Mesagerilor, precum şi a învăţăturilor şi a căilor spre călăuzire.

Allah Preaînaltul a privit atunci către oameni, aşa cum ne spune un hadith, precum şi la ura care exista atât printre arabi, cât şi printre nearabi, excepţie de la aceasta făcând doar câţiva dintre oamenii Cărţii. Statutul femeii a cunoscut în acele momente o perioadă de răscruce şi aceasta mai ales în societăţile arabe, din moment ce acestea detestau până şi naşterea ei. Mai mult decât atât, unii dintre arabi obişnuiau să îşi îngroape fetiţele de vii, iar alţii le lăsau în viaţă, însă ele cădeau apoi pradă unei vieţi umile şi înjositoare, după cum ne spune Allah Preaînaltul:

„Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte (naşterea) unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie ~  Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:58-59]       

„Şi când fetiţa (copila) care a fost îngropată de vie (aşa cum obişnuiau să  facă arabii păgâni înainte de venirea islamului) va fi întrebată ~ Pentru ce păcat a fost ea omorâtă (întrebarea aceasta este o învinuire, mustrare şi condamnare a celor care au îngropat-o).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 81:8-9]

Termenul de „al-mau’ūdah” (din limba arabă) face referire la fetiţa care era îngropată de vie pentru a fi omorâtă. În cazul în care scăpa cu viaţă din aceasta, ea era condamnată la o viaţă plină de umilinţe, fără a avea drept de moştenire, indiferent cât de mare ar fi fost averea celor moșteniți sau cât de tare ar fi suferit ea din cauza sărăciei şi a nevoilor, întrucât moştenirea le era destinată doar bărbaţilor. Mai mult decât atât, ea era considerată a fi o parte a moştenirii lăsate în urma decesului soţului ei, alături de bunurile şi de averea acestuia. De asemenea, era un fapt obişnuit ca un grup de femei să trăiască sub autoritatea unui singur soţ, din moment ce nu exista prescripţia unui număr limitat de soţii, indiferent de suferinţa, stânjeneala şi nedreptatea pe care această situaţie o provoca.

 2. Statutul femeii în islam

Odată cu venirea islamului, această nedreptate asupra femeii a fost înlăturată, ei fiindu-i redat locul cuvenit în societatea umană. Allah Preaînaltul spune:           

„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 49:13]

De asemenea, El, Preaînaltul, a menţionat că ea este egală cu bărbatul ca fiinţă umană, aşa cum, de asemenea, ea este egală cu bărbatul în ceea ce priveşte recompensa şi pedeapsa pentru faptele sale:

„Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – şi este credincios (statornic în credinţa lui) îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după (faptele) cele mai bune pe care le-au săvârşit.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:97]

În plus, Allah Preaînaltul spune:       

 „(Este astfel) pentru că Allah să-i osândească pe făţarnici şi pe făţarnice, pe politeişti şi pe politeiste. Însă Allah primeşte căinţa dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor. Allah este Ghafūr (Prea Iertător), Rahīm  (Prea Îndurător).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:73]

El, Preaînaltul, a interzis ca femeia să fie considerată o parte a bunurilor lăsate ca moştenire de către soţul ei:       

 „O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]

Mai mult decât atât, Allah Cel Atotputernic i-a garantat femeii o personalitate distinctă, oferindu-i statutul de moştenitoare şi nu pe acela de moştenită şi dreptul la moştenirea unei părţi din bunurile familiei sale. El, Preaînaltul, spune:

„Bărbaţilor le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, de va fi puţin ori mult; o parte anumită (li se cuvine).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:7]

De asemenea, Allah Preaînaltul spune:

„Allah vă porunceşte în privinţa (moştenirii) copiilor voştri: un fiu are (o parte) cu partea a două fiice. Dacă sunt fete, mai mult decât două, primesc ele două treimi din ceea ce a lăsat (defunctul). Dacă este una singură, capătă ea jumătate (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:11]

Multe alte prescripţii au fost date cu privire la moştenirea femeii ca mamă, fiică, soră sau soţie.

În ceea ce priveşte căsătoria, Allah Preaînaltul a limitat numărul soţiilor cu care se poate căsători un bărbat la maximum patru, cu condiţia ca el să fie pe cât este posibil de drept cu soţiile sale. De asemenea, lui i-a fost impusă o bună convieţuire cu acestea, după cum ne spune El, Preaslăvitul:

(...) ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]

Mai mult decât atât, Allah Preaînaltul a transformat „zestrea” oferită de soţ la nuntă într-un drept al soţiei şi a prescris oferirea integrală a acesteia, în afară de cea la care ea renunţă de bunăvoie:

„Şi oferiţi femeilor zestrea (prin zestre se traduce cuvântul arab mahr, care este, de fapt, darul pe care mirele îl face miresei) de bună-voie, iar dacă ele se lipsesc – nesilite – de ceva, atunci voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere!”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:4]

Allah a făcut-o pe femeie ocrotitoare şi responsabilă peste casa soţului ei – cea care are puterea de a impune şi de a interzice în casa soţului ei, o regină peste copiii săi. Profetul Mohammed () a spus:

(...) soția este păzitoarea casei soțului ei şi este responsabilă pentru aceasta (...)(Al-Bukhari şi Muslim)

De asemenea, Allah Preaînaltul i-a cerut soţului să acopere cheltuielile necesare acesteia şi să o îmbrace în mod corespunzător.

3. Scopurile inamicilor islamului şi ale grupărilor acestora în ceea ce priveşte defăimarea femeii şi a răpirii drepturilor acesteia în zilele noastre

Cu adevărat, în zilele noastre, nu doar inamicii islamului, ci, mai degrabă, inamicii întregii omeniri, dintre necredincioşi şi ipocriţi şi dintre aceia ale căror inimi sunt bolnave, sunt deranjaţi de nobleţea, valoarea şi protecţia pe care femeia a dobândit-o în islam. Aceasta se petrece deoarece duşmanii islamului dintre necredincioşi şi ipocriţi îşi vor să transforme femeia într-un instrument de distrugere şi într-o capcană prin intermediul căreia să îi vâneze pe cei a căror credinţă este slabă şi ale căror instincte sunt deviate, dorind ca, prin intermediul ei, să îşi satisfacă propriile pofte, după cum ne spune Allah Preaînaltul:

„Şi Allah voieşte să vă ierte pe voi, în vreme ce aceia care urmează poftele lor râvnesc ca voi să vă abateţi cât mai mult (de la El).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:27]

Chiar şi musulmanii în ale căror inimi este o boală îşi doresc ca femeia să fie o marfă ieftină expusă pe piaţa celor care deţin dorinţe şi pofte satanice, o marfă dezgolită în faţa ochilor lor; sau tind ca, prin intermediul ei, să obțină ceea ce este chiar şi mai mojic decât aceasta.

Din această cauză, ei au insistat ca femeile să iasă din propriile case pentru a lucra alături de bărbaţi, stând unul lângă altul, sau pentru a îi îngriji pe bărbaţii bolnavi din spitale, sau pentru a îi servi pe ei ca stewardese în avioane, sau ca studente sau profesoare în sălile de curs mixte, sau ca actriţe în teatre, sau drept cântăreţe sau prezentatoare în mass-media, unde stau neacoperite şi dezgolite, fiind o ispită prin glasul şi prin înfăţişarea lor. De asemenea, publicaţiile defăimătoare au transformat fetele extravagante şi dezbrăcate într-un instrument al sporirii atractivităţii publicaţiilor lor şi al creşterii vânzărilor acestora.

Mai mult decât atât, unii comercianţi şi unele fabrici au folosit aceste poze ca instumente pentru sporirea atractivităţii produselor lor, din moment ce acestea sunt expuse în reclamele şi pe produsele lor. Ca urmare a acestor acte şi întreprinderi deviante şi eronate, femeia a fost lipsită de rolul ei real din propria casă, fapt care a condus la constrângerea soţilor acestora pentru a le oferi servitoare din ţări străine, care să îi educe pe copiii lor şi care să le organizeze treburile propriilor case, aceasta constituindu-se într-o sursă de ispită şi de atragere a nenumărate rele.

 4. Nu este niciun rău în faptul că femeia munceşte în afara casei sale, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

ü are nevoie de această profesie sau societatea are nevoie de ea şi nu există altcineva dintre bărbaţi care să poată efectua munca respectivă;

ü să lucreze după ce a îndeplinit lucrul din interiorul casei sale, care reprezintă ocupaţia ei principală;

ü această ocupaţie să fie realizată într-un mediu înconjurat de femei, ca, spre exemplu, predatul, studiul sau medicina, care să se desfăşoare în locuri în care este separată de bărbaţi;

ü de asemenea, nu este nicio interdicţie în această privinţă, ci, dimpotrivă, este o obligaţie a femeii să înveţe ceea ce este legat de religia sa dintre chestiunile de care ea are nevoie, atât timp cât aceasta se face într-un mediu populat de femei şi nu este nicio problemă în a participa la lecţii de religie în moschei şi în alte locuri asemănătoare, atât timp cât ea este îmbrăcată în mod corespunzător şi este separată de bărbaţi. În lumina statutului acordat femeilor în islam, ele studiază şi predau şi, de asemenea, sunt prezente în moschei.


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al doilea ~

 Evidenţierea reglementărilor cu privire la înfrumuseţarea fizică a femeii

 1. Femeii i se cere să manifeste ceea ce o caracterizează şi este potrivit pentru ea, în conformitate cu natura sa înnăscută

Dintre acestea, (menţionăm) tăierea unghiilor şi îngrijirea lor, întrucât această acțiune este  Sunnah (urmarea Tradiţiilor nobilului nostru Profet ) și este în conformitate cu opinia majorităţii învăţaţilor. De asemenea, aceasta este una dintre caracteristicile sale înnăscute, menţionate într-un hadith, ştiut fiind faptul că, prin îndepărtarea lor, sunt încurajate curăţenia şi frumosul. În opoziţie, lăsarea unghiilor neîngijite conduce la permiterea ca acestea să ia forma unor monştri (să fie asemănătoare ghearelor unui leu), deoarece sub ele se acumulează murdăria, fapt care face imposibilă ajungerea apei în acea zonă.

Unele femei își lasă unghiile lungi, imitându-le pe femeile necredincioase şi dând dovadă de necunoaştere a Tradiţiilor Profetului (), pe care le ignoră în acest mod.

De asemenea, este Sunnah ca femeile să îşi îndepărteze părul axial şi pubian, conform unui  hadith în care a fost menţionat acest lucru şi datorită faptului că aceasta este o modalitate de înfrumuseţare. Este preferabil ca acest act să se realizeze săptămânal sau, în orice caz, îndepărtarea părului să nu fie amânată pentru mai mult de 40 de zile.

 2. Ceea ce îi este cerut femeii şi ceea ce îi este interzis cu privire la părul de pe cap şi la cel al sprâncenelor, precum şi reglementările cu privire la vopsirea părului:

a. Femeii musulmane i se cere să-şi lase părul să crească şi să nu îl radă total decât în situaţiile în care acest lucru este absolut necesar.

Sheikh Mohammed ibn Ibrahim Al Ash-Sheikh, muftiul Arabiei Saudite (Allah să aibă milă de el!), a spus:

„Femeii nu îi este permisă raderea părului de pe cap, conform hadith-ului consemnat de către An-Nasa’i în culegerea sa de ahadith, relatat de către ‘Ali (Allah sa fie mulţumit de el!), şi de către Al-Bazar în culegerea sa de ahadith, relatat de ʻUthmān (Allah sa fie mulţumit de el!, pe care Ibn Al-Jarir l-a consemnat de la ‘Akrama:

 «Mesagerul lui Allah () i-a interzis femeii să îşi radă părul de pe cap.»  (An-Nasa’i şi At-Tirmidhi)

Dacă un lucru a fost interzis de către Profet (), atunci acesta este considerat ca fiind haram (interzis) dacă nu au fost menţionate alte norme care să contravină acestuia (sau care să îl anuleze).

Mala ʻAli Qari a spus în lucrarea sa - «Al-Muraqah sharh al-mushakah» că, în ceea ce priveşte raderea părului de pe cap al femeii, s-a afirmat că pletele pentru femei sunt asemenea bărbii pentru bărbaţi din punct de vedere al înfăţişării şi al aspectului plăcut, al frumuseţii.”[3]

Însă, în ceea ce priveşte scurtarea părului, nu este nicio problemă dacă aceasta este făcută din cauza unei nevoi şi nu ca un mod de a se înfrumuseţa – ca, spre exemplu, imposibilitatea de a îl îngriji sau dacă acesta creşte foarte repede, fapt ce reprezintă o greutate pentru ea. Aşadar, nu este nicio problemă în ceea ce priveşte tăierea părului, atât timp cât situaţia o impune, aşa cum obişnuiau să facă şi unele dintre soţiile Profetului (Allah să fie mulţumit de ele!) după moartea acestuia, ca o formă de renunţare la a se mai înfrumuseţa şi de neglijare a obiceiului lăsării părului să crească.

Dacă motivul pentru care femeia îşi scurtează părul este acela de a se asemăna cu necredincioasele sau cu înfăţişarea bărbaţilor, atunci această acţiune este interzisă fără îndoială din cauza faptului că femeile credincioase nu trebuie să se asemene cu cele necredincioase sau  cu bărbaţii în general; această acţiune rămânând interzisă chiar şi dacă scopul este acela de a se înfrumuseţa.

Sheikh-ul Mohammed Al-Amin Ash-Shanqiti (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea sa – „‘Adwu’a al-baian”:

„Cu adevărat, obiceiul care s-a împământenit în jurul nostru în numeroase ţări cu privire la tăierea părului de către femei până chiar aproape de rădăcină este un obicei străin, care contravine modului de a se comporta al femeile musulmanilor şi chiar celui al arabilor de dinainte de islam. Aceasta este doar una dintre numeroasele devieri care au generat stricăciuni şi conflicte în ceea ce priveşte religia, caracterul şi alte caracteristici în afară de acestea.”

  Apoi, el a menţionat hadith-ul conform căruia „Soţiile Profetului () îşi tăiau din părul de pe cap astfel încât acesta să rămână (după aceea) din abundenţă.” (Muslim)

„Cu adevărat, soţiile Profetului (Allah să fie mulţumit de ele!) şi-au tăiat din păr după moartea Profetului () şi aceasta întrucât ele obişnuiau să se înfrumuseţeze în timpul vieţii sale, iar dintre cele mai frumoase podoabe ale lor era părul; însă, după moartea Profetului (), ele s-au bucurat de o situaţie specială, care nu se aseamănă cu cea a niciunei alte femei dintre femeile de pe acest Pământ şi anume anularea definitivă a speranţei de a se mai căsători şi deznădejdea lor în această privinţă, o deznădejde în care nu ar putea exista vreo urmă de dorinţă. Ele erau ca şi când s-ar fi aflat într-o custodie permanentă datorită lui (),  până la moarte. Allah Preaînaltul spune:

«(...) Şi nu se cade ca voi să-i pricinuiţi vreo neplăcere Trimisului lui Allah, nici să vă căsătoriţi vreodată cu soţiile sale, după el. Acesta ar fi pentru Allah un mare (păcat)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:53]

În ceea ce priveşte lipsa interesului pentru bărbaţi, aceasta poate fi motivul permiterii substituirii unor chestiuni legate de înfrumuseţare, care nu sunt anulate decât din cauza acestui motiv.”

Aşadar, femeia trebuie să îşi lase părul să crească, să îl îngrijească şi să îl aranjeze în cozi împletite, iar ei nu îi este permis să îl strângă (asemeni unei cocoaşe) deasupra capului său.

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’ al-fatawa” (22/145):

„Aceasta este la fel cum obişnuiesc unele femei uşoare[4] să îşi împletească părul într-o singură coada ridicată între umeri.”

Sheikh-ul Mohammed ibn Ibrahim, muftiul Arabiei Saudite (Allah să aibă milă de el!), a spus:

„Însă, în ceea ce priveşte anumite chestiuni cărora le dau curs unele femei musulmane în aceste timpuri, prin strângerea părului lateral sau strângerea lui în întregime (umflat în spate sau deasupra capului) aşa cum fac femeile străine, acestea nu sunt permise.

Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că, într-un hadith, Trimisul lui Allah () a spus:

 „Sunt două tipuri de oameni care vor fi pedepsiți în Iad pe care nu le-am văzut (în vremea mea): oameni care au niște bice asemeni unor cozi de vaci cu care lovesc oamenii și femei care vor fi îmbrăcate, dar vor părea dezbrăcate, care înclină (către rău) și îi fac pe soții lor să încline către rău. Capetele lor vor fi asemeni cocoașelor de cămilă, înclinate pe o parte. Nu vor intra în Paradis și nici (măcar) nu îi vor simți mirosul, deși mirosul său se simte de la o distanță de așa și așa (de departe).” (Muslim)

Unii învăţaţi au interpretat cuvintele sale (): „vor fi asemeni cocoașelor de cămilă, înclinate pe o parte”, ca făcând referire la coafurile femeilor care îşi aranjează părul într-o pieptănătură asemănătoare celei a femeilor uşoare, pe care o practică şi alte femei, şi o pieptănătura specifică străinelor (necredincioaselor) şi femeilor musulmane care le imită pe acestea.”[5]

La fel cum femeii musulmane îi este interzis să îşi radă părul de pe cap şi să îl taie fără a avea vreun motiv întemeiat, tot astfel îi este interzis să îşi alungească părul în mod artificial (să îşi pună extensii); conform celor existente în culegerile de ahadith:

„Mesagerul  lui Allah  () a blestemat-o pe «al-wasilah» şi pe «al-mutauasilah», pe femeia care face tatuaje şi pe cea care are un tatuaj.”  (Al-Bukhari şi Muslim)

Termenul de „al-wasilah” face referire la femeia care pune păr fals altei femei, iar „al-mutauasilah” la cea care cere să i se pună păr fals, din cauza înşelăciunii aflate în aceasta. Din această cauză, este interzisă şi purtarea perucilor cunoscute în zilele noastre.

Al-Bukhari, Muslim şi alţii au consemnat că Mu’auiyyah (Allah să fie mulţumit de el!) a ţinut o cuvântare (o predică) în momentul în care a mers la Medina şi a scos un ghemotoc de păr (sau o şuviţă de păr) şi a spus:

„Ce este în mintea femeilor voastre de îşi pun ceva ca acestea pe capetele lor?! Cu adevărat eu l-am auzit pe Trimisul lui Allah () spunând:

«Nicio femeie nu a purtat pe capul ei părul altei femei fără ca în aceasta să nu fie (un păcat şi) o înşelăciune.» (Al-Bukhari, An-Nasa’i şi Ahmad)

Peruca, la rândul ei, este considerată a fi păr artificial, care se aseamănă cu părul natural, însă purtarea ei este tot o înşelăciune.

b. Femeii musulmane îi este interzis să îndepărteze în totalitate părul sprâncenelor sau o parte a acestora, indiferent dacă aceasta se face prin radere, tăiere sau prin folosirea unei substanţe care îl îndepărtează în întregime sau doar parţial, deoarece acest fapt este considerat a fi „an-namisah”, iar Profetul () le-a blestemat pe cele care fac aceasta:

„Profetul () le-a blestemat pe «an-namisah» şi pe «al-mutanamisah».” (An-Nasa’i)

Prin termenul de „an-namisah” se face referire la femeia care îndepărtează în totalitate părul sprâncenelor sau doar o parte a acestuia cu scopul înfrumuseţării, iar prin „al-mutanamisah” se face referire la femeia căreia i se face acest lucru. Această acţiune este una dintre faptele prin care femeia încearcă să schimbe ceea ce Allah Preaînaltul a creat, fapt la care o îndeamnă Şeitan (Satana), cel care a jurat să îl îndemne pe fiul lui Adam să facă astfel. Cu privire la aceasta, Allah Preaînaltul spune:

(...) şi le voi porunci (oamenilor) să schimbe creaţia lui Allah.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:119]

Într-un hadith sahih de la Ibn Mas’ud (Allah să fie mulţumit de el!), s-a consemnat că Profetul () a spus:

«Allah le-a blestemat pe femeile care îşi fac tatuaje şi pe cele care fac tatuaje, pe cele care smulg sprâncenele altora şi pe cele cărora le sunt smulse sprâncenele, precum şi pe cele care îşi fac un spaţiu artificial între dinţi pentru a se înfrumuseţa, și cele care schimbă creaţia lui Allah.» O femeie a început să dezbată cu el, întrebând: «Ce este aceasta?» El (Ibn Mas’ud) a răspuns: «Oare să nu blestem eu ceea ce au blestemat Allah şi Mesagerul Său () şi care se află în Cartea lui Allah, în care Allah Preaînaltul spune:

(...) Ceea ce Mesagerul vă dăruieşte (hotărăşte, porunceşte) primiţi (faceţi) şi toate cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă (şi nu faceţi) şi fiţi cu frică de Allah, căci, cu adevărat, Allah este Aspru la pedeapsă!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 59:7]»” (Al-Bukhari şi Muslim)

Acest fapt este menţionat de către Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) în „Tafsir-ul” său (359/2), publicat de Dar Al-‘Andalus.

Cu adevărat, această molimă periculoasă, care este unul dintre cele mai mari păcate, le-a cuprins pe multe dintre femeile din zilele noastre, până într-acolo încât smulgerea sprâncenelor a devenit o necesitate zilnică. În această privinţă, femeii nu îi este permis să urmeze îndemnul soţului ei de a face aceasta, deoarece această acţiune este un păcat.[6]

c. Femeii musulmane îi este interzis să îşi modifice aspectul dinţilor pentru a îi înfrumuseţa, prin pilirea lor, astfel încât să se obţină între ei o mică despicătură.

Însă, în cazul în care există o anomalie şi se impune o intervenţie pentru îndepărtarea acesteia sau există carii care se impun a fi tratate, nu este nicio interdicţie în pilirea dinţilor, pentru că aceasta se face cu scopul tratării şi al îndepărtării anomaliei existente, fapt realizat de către un medic specializat.

d. Femeii musulmane îi este interzis să îşi facă tatuaje pe corp şi aceasta pentru că Profetul () le-a blestemat pe al-washimah şi al-mutawashimah. Al-washimah este femeia care înţeapă mâna sau faţa cu acul (pentru tatuaj), apoi colorează acest loc cu tuş sau cerneală, în vreme ce al-mutawashimah este cea căreia i se face acest lucru. Această faptă este interzisă şi reprezintă unul dintre cele mai mari păcate. Ea este considerată astfel şi pentru faptul că Profetul () l-a blestemat atât pe cel care dă curs acestei acţiuni, cât şi pe cel asupra căruia se răsfrânge aceasta, iar blestemul nu este, de regulă, folosit decât pentru unul dintre cele mai mari păcate.

e. Reglementări cu privire la colorarea anumitor părţi ale corpului cu hena, vopsirea părului şi purtarea podoabelor din aur

1. Colorarea anumitor părţi ale corpului femeii cu hena – imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’” (324/1):

„Colorarea mâinilor şi a picioarelor cu hena este mustahab[7] pentru femeile căsătorite, conform unor ahadith cunoscute.”

Aici, se face referire la hadith-ul relatat de Abu Dawud:

„O femeie a întrebat-o pe ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) cu privire la colorarea părului cu hena, iar ea a răspuns:  «Nu este nicio restricţie în această privinţă, însă eu urăsc aceasta. Iubitul meu, Profetul lui Allah (), ura mirosul ei.” (Abu Dawud)

De asemenea, An-Nasa’i a relatat tot de la ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!):

„O femeie aflată în spatele unui paravan şi în mâna căreia se afla o scriere i-a făcut un semn Trimisului lui Allah (), iar Profetul () şi-a retras mâna şi a spus: «De unde să ştiu dacă este mâna unei femei sau a unui bărbat?!»  Ea a spus: «O mână de femeie.» El () i-a spus: «Dacă erai femeie, tu ai fi avut unghiile schimbate (vopsite cu hena).»” (An-Nasa’i)

Însă, femeii îi este interzis să îşi vopsească unghiile cu substanţe care se întăresc[8] pe unghie şi împiedică purificarea[9].

2. Vopsirea părului – dacă părul este încărunţit, atunci femeii îi este permis să îl vopsească, dar fără a folosi pentru aceasta culoarea neagră. Profetul () a interzis, în general, vopsirea părului în negru.

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Riādh As-Sālihīn”, capitolul „Interzicerea vopsirii părului în negru pentru femei şi bărbaţi”, precum şi în „Majmu’” (324/1):

„Nu este nicio diferenţă între femeie şi bărbat în ceea ce priveşte interzicerea de a îşi vopsi părul în negru. Acesta este opinia noastră.”

În ceea ce priveşte, însă, ca femeia să îşi vopsească părul care este negru natural într-o altă culoare, consider că aceasta nu este permis, întrucât nu este o necesitate, iar culoarea neagră a părului este un semn al frumuseţii şi nu o anomalie care necesită schimbarea, pentru că în aceasta (schimbarea culorii părului) se află o asemănare cu femeile necredincioase.

3. Purtarea podoabelor din aur și argint – învăţaţii în islam şi-au exprimat acordul unanim asupra faptului că este preferabil şi indicat ca femeia să se împodobească cu podoabe din aur şi argint, aşa cum obişnuieşte ea să o facă de obicei; însă nu îi este permis să îşi expună podoabele în faţa bărbaţilor străini de ea (non-mahram).

Mai mult decât atât, femeii musulmane i se impune acoperirea podoabelor atunci când iese afară din casă şi este expusă privirilor bărbaţilor, pentru că în aceasta se află ispită. Astfel, dacă este interzis ca în faţa bărbaţilor să se audă chiar şi numai sunetul brăţărilor aflate pe gleznele ei, sub haine,[10] ce să mai spunem despre expunerea podoabelor?!


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al treilea ~

 Reglementări cu privire la menstruaţie, scurgerile vaginale şi lăuzie

I. Menstruaţia

1. Definiţia menstruaţiei

Din punct de vedere lingvistic, menstruaţia – al-haid – înseamnă scurgere, iar din punct de vedere al Legii islamice, ea face referire la sângele eliminat din uterul femeii, în perioade determinate de timp, fără a fi cauzat de vreo boală sau de rănire. Aceasta este în natura fiicelor lui Adam (a femeilor), astfel fiind ele create de către Allah Preaînaltul, care a făcut ca aceasta să participe la hrănirea embrionului în timpul sarcinii, transformându-se apoi în lapte, după naşterea lui. Însă, dacă femeia nu a rămas însărcinată şi nici nu alăptează, acest sânge nu găseşte altă cale de a se elimina decât în perioade specifice de timp, cunoscute sub numele de menstruaţie.

2. Vârsta menstruaţiei

Perioada în care femeia are de regulă  menstruaţie este cuprinsă, de obicei, între 9 şi 50 de ani. Allah Preaînaltul spune:

„Şi acelea dintre soţiile voastre care au trecut de vârsta perioadei lunare (ele nu mai au menstruaţie), pentru ele ‘iddah (perioada prescrisă) – dacă aveţi îndoieli (cu privire la perioada lor) – este de trei luni şi (acelaşi lucru se aplică) pentru cele care nu au încă ciclu (nu sunt încă adulte. Pentru ele, ‘iddah este de trei luni, de asemenea) (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

Prin cuvintele „allai ia’iasn” [11] se au în vedere femeile care au ajuns vârsta de 50 de ani, iar prin „allai lam iahidn”[12] se face referire la femeile care nu au împlinit încă vârsta de 9 ani.

3. Reglementări cu privire la menstruaţie

a. Ceea ce este interzis în timpul menstruaţiei

1. În timpul menstruaţiei, este interzis contactul sexual, conform Cuvântului lui Allah:

„Te întreabă despre (împreunarea) cu femeile în timpul menstruaţiei. Spune (o, Mohammed): «Acesta este un rău. Aşadar, staţi departe de femei în timpul menstruaţiei şi nu vă apropiaţi de ele până când nu se vor curăţi (este vorba de interzicerea relaţiilor intime în această perioadă)! Iar dacă sunt curate (este vorba de sfârşitul perioadei menstruale, urmată de baia rituală, ghusl), puteţi veni la ele, aşa cum v-a poruncit Allah, căci Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc.»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:222]

Această interzicere este menţinută până la terminarea perioadei menstruale, până în momentul în care femeia se îmbăiază, conform Spuselor lui Allah Preaînaltul:

(...) Iar dacă sunt curate (este vorba de sfârşitul perioadei menstruale, urmată de baia rituală, ghusl), puteţi veni la ele, aşa cum v-a poruncit Allah, căci Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:222]

Soţului îi este permis să găsească plăcerea alături de soţia sa aflată la menstruaţie fără a avea însă un contact sexual, conform cuvintelor Trimisului lui Allah (): 

(...) (În perioada menstruală) Faceţi orice doriţi (cu soţiile voastre) în afară de a avea un contact sexual efectiv.”  (Muslim)

2. În timpul menstruaţiei, femeii îi este interzis să ţină post şi să se roage, deoarece aceste acţiuni sunt considerate a fi invalide pentru ea în această perioadă, conform cuvintelor Profetului lui Allah ():

„Femeia aflată la menstruaţie nici nu se roagă şi nici nu ţine post.” (Al-Bukhari şi Muslim)

Însă, după terminarea perioadei menstruale, femeia are obligaţia să recupereze postul neţinut, însă nu şi rugăciunea, conform celor spuse de ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!):

„În vremea Profetului (), noi eram îndemnate să recuperăm postul pe care nu îl ținusem în perioada menstruaţiei, dar nu eram îndemnate să recuperăm şi rugăciunea (neefectuată).” (Al-Bukhari şi Muslim)

Diferenţa dintre acestea este, şi Allah ştie cel mai bine, că rugăciunea este repetabilă în mod continuu şi nu se impune recuperarea acesteia din cauza greutăţii pe care ar putea-o reprezenta aceasta, în vreme ce postul nu este o astfel de acţiune continuă.

3. În timpul menstruaţiei, femeii musulmane îi este interzis să atingă Coranul, fără a exista între ea şi acesta un acoperământ, conform Cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

„Pe care numai cei purificaţi (curăţiţi) o ating[13].”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 56:79], precum şi conform celor pe care le-a menţionat Trimisul lui Allah (), în înscrisul înmânat lui ‘Amru ibn Huzam (Allah să fie mulţumit de el!):

„Să nu atingă Coranul decât acela care s-a purificat (curăţat).” (An-Nasa’i)

Cu privire la acest subiect, sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus:

„Poziţia celor patru imami este aceea că nu are voie să atingă Coranul decât cel care este purificat.”

În ceea ce priveşte însă citirea Coranului de către femeia aflată la menstruaţie, fără a îl atinge, există diferenţe de opinie între învăţaţii în islam, cea mai aprobată fiind aceea că femeia aflată la menstruaţie nu citeşte din Coran decât dacă este absolut necesar, cum ar fi, spre exemplu, teama de a uita ceea ce a memorat, şi Allah ştie cel mai bine.

4. În timpul menstruaţiei, femeii musulmane îi este interzis să înconjoare Kaʻbah (ca ritual de adorare)

Aceasta este în conformitate cu cuvintele Profetului (), care i-a spus ‘Aishei (Allah să fie mulţumit de ea!) atunci când i-a venit menstruaţia (în timpul Pelerinajului – Hajj):(

„Fă tot ceea ce face un pelerin, în afară de înconjurarea Casei (Al-Kaʻbah), până ce nu te curăţeşti (şi se termină menstruaţia ta, adică eşti pură).” (Al-Bukhari şi Muslim)

5. În timpul menstruaţiei, femeii musulmane îi este interzis să stea în moschee

Femeii aflate la menstruaţie îi este interzis[14] să stea în moschee, conform spuselor Profetului ():

„Cu adevărat, femeii aflate la menstruaţie sau persoanei aflate în stare de junub (în stare de impuritate după un contact sexual) nu îi este permis să stea în moschee.” (Abu Dawud)

De asemenea, el () a spus:

„Femeii aflate la menstruaţie şi persoanei care se află în starea de junub (în stare de impuritate după un contact sexual) nu le este permis să stea în moschee.” (Abu Dawud şi Ibn Majah)

Femeii aflate în perioada menstruală îi este însă permis să treacă prin moschee fără a sta acolo, conform hadith-ului de la ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!), care a spus:

„Profetul () lui Allah a spus: «Dă-mi mie rogojina care se găseşte în moschee.» Ea a răspuns: «Sunt  la menstruaţie.» Profetul () i-a spus: «Cu adevărat, menstruaţia nu se află în mâna ta.»(Muslim, At-Tirmidhi şi An-Nasa’i)

Nu există însă nicio interdicţie pentru femeia aflată la menstruaţie în ceea ce priveşte  pomenirea lui Allah prin tahlīl[15],  tasbīḥ[16] şi takbīr[17] şi a face rugi, sau a îndeplini pomenirile de dimineaţă şi de seară, şi cele dinainte de culcare şi de trezire, la fel cum nu există nicio interdicţie în ceea ce priveşte citirea unor cărţi de religie, precum interpretarea sensurilor Coranului și cărţile de ahadith sau jurisprudenţă islamică.

b. Beneficiile reglementărilor referitoare la as-safrah şi al-kadrah

As-safrah este o scurgere asemănătoare puroiului, preponderent gălbuie, iar al-kadrah este o scurgere care are o culoare asemănătoare apei murdare, impure. Dacă scurgeri asemenea as-safrah şi al-kadrah au fost eliminate de către femeie în perioada de timp destinată menstruaţiei, atunci acestea sunt considerate a fi menstruaţie, aplicându-li-se aceleaşi reglementări specifice acesteia. Însă, dacă acestea au fost eliminate în afara perioadei de timp destinată menstruaţiei, atunci ele nu sunt luate în considerare ca atare, iar femeia se poate considera în stare de puritate şi aceasta este în conformitate cu spusele lui Umm ‘Atiyah (Allah să fie mulţumit de ea!):

„Nu obişnuiam să luăm în considerare as-safrah şi al-kadrah după terminarea menstruaţiei.” (Abu Dawud)

Sau:

„Nu obişnuiam să luăm în considerare as-safrah şi al-kadrah.” (Al-Bukhari)

Învăţaţii în ahadith consideră o asemenea relatare ca fiind un fapt decretat direct de către Profetul lui Allah (), iar sensul lui este acela că as-safrah şi al-kadrah, înainte de terminarea menstruaţiei, sunt considerate a fi menstruaţie şi li se aplică reglementările specifice acesteia.

c. Un alt beneficiu:

 Întrebare: Cum ştie femeia când s-a terminat menstruaţia ei?

 Răspuns: Ea recunoaşte aceasta datorită opririi scurgerii de sânge, prin intermediul a două indicii:

1. eliminarea al-qassah al-beidah – un lichid albicios care urmează scurgerii de sânge menstrual, care se aseamănă cu apa de var. Există posibilitatea de a avea o altă coloratură decât cea albicioasă, în funcţie de natura fiecărei femei.

2. al-geafuf şi anume introducerea unei bucăţi de tifon sau bumbac în cavitatea vaginală şi extragerea acesteia albe, fără sânge şi fără urme de safrah sau de kadrah.

4. Ce i se impune femeii odată cu terminarea menstruaţiei?

O atenţionare importantă:

Dacă femeia aflată la menstruaţie sau în perioada de lăuzie s-a purificat înainte de apusul soarelui

Odată cu terminarea menstruaţiei, femeii i se impune să se îmbăieze, prin spălarea corpului în întregime (ghusl), cu intenţia de curăţare şi purificare, conform cuvintelor Profetului lui Allah ():

„Dacă menstruaţia ta a început, atunci opreşte-te din a te mai ruga, iar dacă menstruaţia ta s-a terminat, îmbăiază-te şi efectuează rugăciunea.” (Al-Bukhari şi Muslim)

Modalitatea în care se efectuează îmbăierea de după terminarea menstruaţiei este următoarea:

• femeia trebuie să aibă intenţia de a îndepărta starea de impuritate, de a se purifica pentru rugăciune;

• femeia trebuie să spună „Bismi-llah” – „În Numele lui Allah”

• femeia trebuie să lase apa să ajungă pe întregul corpul, udând rădăcinile părului, nefiind obligatoriu pentru ea să îl desfacă dacă acesta este împletit, ci trebuie doar să îl ude cu apă, iar dacă a folosit planta de sidr şi produse pentru igienă împreună cu apa, cu atât mai bine;

• este de preferat ca femeia să şteargă zona intimă cu o bucată de bumbac îmbibată cu mosc sau cu orice alt parfum, după îmbăiere, datorită sfatului oferit ‘Asmei (Allah să fie mulţumit de ea!) de către Profet (). [Muslim]

[!!!] Femeia a cărei menstruaţie s-a terminat înainte de apusul soarelui este obligată să facă rugăciunile de Dhuhr şi de ‘Asr din ziua respectivă.

[!!!] Femeia a cărei menstruaţie s-a terminat înainte de Fajr este obligată să se roage rugăciunile de Maghrib şi de ‘Isha din noaptea respectivă.

Toate acestea trebuie îndeplinite deoarece timpul celei de-a doua rugăciuni este considerat ca fiind şi timpul îndeplinirii rugăciunii precedente ei, în condiţii specifice.[18]

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus[19]:

„Pentru acest motiv, majoritatea învăţaţilor în islam, precum Malik,  Shafāʻi şi Ahmad, au considerat că, dacă menstruaţia femeii s-a încheiat spre sfârşitul zilei, ea trebuie să se roage rugăciunile de Dhuhr şi de ‘Asr împreună; iar dacă menstruaţia ei s-a terminat spre sfârşitul nopţii, atunci ea trebuie să se roage rugăciunile de Maghrib şi de ‘Isha împreună.  Astfel a fost transmis de la ʻAbd Ar-Rahman ibn ‘Auf, Abu Hurairah şi Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de ei!) şi aceasta deoarece acest interval de timp este comun celor două rugăciuni, în împrejurări  specifice [20]. Astfel, dacă menstruaţia s-a terminat spre sfârşitul zilei (înainte de apusul soarelui), aceasta înseamnă că încă mai persistă timpul rugăciunii de Dhuhr, fapt pentru care ea trebuie să o efectueze înaintea rugăciunii de ‘Asr. Dacă menstruaţia s-a terminat spre sfârşitul nopţii (înainte de rugăciunea de Fajr), atunci timpul rugăciunii de Maghrib încă mai persistă în condiţii specifice, fapt pentru care ea trebuie să o efectueze înainte de rugăciunea de ‘Isha.”

Dacă însă a intrat timpul unei anumite rugăciuni şi după aceea femeia a intrat în perioada de menstruaţie sau de lăuzie, opinia majoritară este aceea că nu i se impune repetarea rugăciunii la începutul timpului căreia era în stare de puritate, chiar dacă ea a devenit impură înainte de a efectua rugăciunea respectivă.

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’ al-fatawa” [23/335] referitor la această chestiune:

„Ceea ce este cel mai evident în Şcolile Abu Hanifah şi Malik este faptul că femeii nu i se impune nimic (în această situaţie), pentru că recuperarea rugăciunii nu este impusă decât din cauza unei condiţii specifice; şi nu există aici nicio prescripţie care să îi impună ei recuperarea rugăciunii pentru că ea a întârziat rugăciunea în limitele permise. Astfel, ea nu este (considerată) asemeni cazului în care ea ar fi fost fără băgare de seamă sau delăsătoare.

În ceea ce îl priveşte însă pe cel adormit sau pe cel care a uitat, chiar şi dacă, de asemenea, el nu este fără băgare de seamă sau delăsător, cele cărora el le dă curs nu este considerat a fi recuperare, ci timpul destinat rugăciunii în ceea ce îl priveşte, atunci când se trezeşte sau îşi aminteşte.”

II. Al-Istihadah

1. Reglementări cu privire la al-istihadah

Al-istihadah reprezintă o scurgere de sânge produsă în afara perioadei de menstruaţie, sub formă de hemoragie, dintr-o venă denumită „vena critică” („al-adzl” în limba arabă), iar aprecierea situaţiei femeii aflate în această stare este dificilă din cauza asemănării sângelui scurs la menstruaţie cu cel scurs în cazul al-istihadah.

Aşadar, dacă scurgerea de sânge se produce într-o modalitate continuă, ce anume din acest sânge este considerat a fi menstruaţie şi ce este considerat a fi al-istihadah, caz în care postul şi rugăciunile nu se întrerup din cauza lui şi aceasta din cauza faptului că femeii aflate la al-istihadah i se aplică aceleaşi reglementări ca şi celei aflate în stare de puritate (în afara perioadei menstruale)?

Având în vedere aceasta, femeia aflată la istihadah se poate afla în trei situaţii specifice, după cum urmează:

Prima situaţie: este aceea de a fi avut o perioadă determinată de timp specifică menstruaţiei pe care o cunoştea, înainte de a apărea al-istihadah. Spre exemplu, înainte de al-istihadah, ea trebuie să fi avut deja menstruaţie timp de 5 sau 8 zile la începutul lunii sau la mijlocul acesteia, ştiind astfel numărul ei de zile de menstruaţie şi timpul acesteia. Astfel, ea va aştepta atât cât este timpul acesteia şi va renunţa la rugăciune şi la post. În această perioadă, ei i se aplică reglementările specifice femeii aflate la menstruaţie. Atunci când această perioadă de timp se termină, ea trebuie să se îmbăieze pentru purificarea de după menstruaţie şi să efectueze rugăciunea, iar sângele care urmează şi continuă să curgă este considerat istihadah. Aceasta este conform cuvintelor Profetului () către Umm Habibah (Allah să fie mulţumit de ea!):

„Stai departe (de rugăciune) atât timp cât perioada ta normală (de menstruaţie) te împiedică (de la rugăciune), apoi, îmbăiază-te (efectuează ghusl) şi roagă-te.”  (Muslim)

De asemenea, aceasta este conform spuselor Profetului () către Fatimah bint Abu Hubaish:

„Cu adevărat, aceasta este (o scurgere dintr-o) venă (adică istihadah) şi nu menstruaţie. Aşadar, dacă a venit (perioada) menstruaţiei tale, opreşte-te din a mai efectua rugăciunea, iar când s-a terminat, spală sângele şi roagă-te.” (Al-Bukhari şi Muslim)

A doua situaţie: este cea în care nu se ştie perioada exactă a menstruaţiei, însă sângele care se scurge este diferit, o parte din el prezentând caracteristicile specifice sângelui menstrual, fiind închis la culoare sau gros şi vâscos, sau are un miros specific, iar restul nu prezintă aceste caracteristici specifice sângelui menstrual, ci este roşu, fără un miros specific, lipsit de vâscozitate. În această situaţie, se consideră că o scurgere de sânge care poartă caracteristicile menstruaţiei este menstruaţie, iar femeia se opreşte de la a mai efectua rugăciunea sau de la post, iar ceea ce este în afara acestuia este considerat a fi istihadah. Astfel, femeia trebuie să se îmbăieze pentru purificare odată ce se termină scurgerea de sânge care are caracteristicile specifice menstruaţiei, iar apoi poate efectua rugăciunea şi poate posti, considerându-se că ea este în stare de puritate, conform spuselor Profetului () adresate Fatimei bint Abu Hubaish:

„Dacă este menstruaţie, (sângele care se scurge) este închis la culoare şi este recunoscut. În acest caz, opreşte-te de la a efectua rugăciunea. Dacă (scurgerea de sânge) este altfel decât aceasta, atunci fă abluţiunea pentru rugăciune şi efectuează rugăciunea. ” (An-Nasa’i şi Abu Dawud)

Astfel, femeia aflată la istihadah trebuie să aprecieze caracteristicile sângelui care se scurge pentru a putea face o diferenţă între menstruaţie şi scurgerile de sânge de o altă natură.

A treia situaţie: este aceea în care, dacă ea nu are o perioadă de timp determinată, specifică menstruaţiei şi nici sângele scurs (pe o anumită perioadă de timp) nu are anumite caracteristici specifice mentruaţiei, spre deosebire de restul, atunci ea va considera şase sau şapte zile din fiecare lună ca fiind menstruaţie, pentru că aceasta este perioada medie specifică femeilor în general, conform cuvintelor Profetului Mohammed () către Hamnah bint Jahsh:

„Cu adevărat, acesta este un impuls de la  Șeitan, de aceea (te vei considera) tu ca fiind la menstruaţie şase sau şapte zile, apoi, îmbăiază-te tu (pentru purificare) până când te-ai curăţit, apoi efectuează tu rugăciunea pentru douăzeci şi trei sau douăzeci şi patru de zile, şi posteşte, şi roagă-te, căci, cu adevărat, aceasta este permis pentru tine, şi fă aşa cum fac şi femeile care au menstruaţie.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

Ceea ce se poate concluziona din cele menţionate anterior este faptul că femeia care are o perioadă determinată a menstruaţiei o ia în considerare pe aceasta, cea a cărei scurgere se particularizează în anumite zile prin prezenţa caracteristicilor sângelui menstrual va ţine cont de aceasta, iar cea care nu dispune de niciunul dintre aceste repere va considera şase sau şapte zile din fiecare lună ca fiind menstruaţie. Acestea sunt cele trei reglementări menţionate în Sunnah Profetului Mohammed () cu privire la femeia aflată în situaţia de istihadah.

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus:

„Cele şase indicii (semne) care au fost menţionate (pentru a se diferenţia între menstruaţie şi altfel de scurgeri de sânge) sunt: perioada obişnuită, determinată, cunoscută ca aparţinând menstruaţiei – şi ea este cel mai puternic indiciu, întrucât ea aparţinea anterior menstruaţiei fără a exista şi alte scurgeri; sau diferenţierea – întrucât sângele închis la culoare şi gros, având un miros specific, poate fi mai curând considerat a fi sânge menstrual decât scurgere de sânge roşiatică. De obicei, se ia în considerare perioada de menstruaţie specifică femeilor, întrucât regula este ca ceea ce este singular, fiind o excepţie, să fie luat în considerare împreună cu ceea ce este general. Acestea sunt cele trei indicii pe care le evidenţiază consemnările Sunnah şi care sunt luate în considerare.”

Apoi, el a amintit şi celelalte indicii care au fost menţionate şi a spus la sfârşit:

„Cea mai corectă apreciere este cea care ia în considerare indiciile care au fost menţionate în Sunnah şi eliminarea, ignorarea şi anularea a tot ceea ce este în afara acesteia.”

2. Ce i se impune femeii aflate la istihadah în condiţiile în care este apreciată ca fiind în stare de puritate (în afara perioadei în care scurgerea pe care o are este considerată ca fiind sânge menstrual)

a. Trebuie să se îmbăieze (pentru purificare) la sfârşitul perioadei menstruale, pe care o va aprecia după cum a fost menţionat anterior.

b. Trebuie să spele partea intimă pentru îndepărtarea oricăror scurgeri înainte de fiecare rugăciune, după care trebuie să aplice în zona intimă un tampon fix care să oprească ieşirea scurgerii de sânge, iar apoi va face abluţiunea (wuḍū’) odată cu intrarea timpului specific fiecărei rugăciuni.

Aceasta este în conformitate cu spusele Profetului lui Allah () cu privire la femeia aflată la menstruaţie:

„Ea trebuie să lase rugăciunea în zilele de menstruaţie, apoi să se îmbăieze (efectuând baia rituală de purificare de după menstruaţie (ghusl), iar (după aceasta trebuie) să facă abluţiunea înainte de fiecare rugăciune.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud şi Ibn Majah)

De asemenea, Profetul () a spus:

„Fă-ţi o bucată de material pe care să o introduci în interior.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

Termenul folosit în limba arabă este „al-karsaf”, care înseamnă „bumbac”, însă se pot folosi şi tampoanele igienice existente în zilele noastre.

III. Lăuzia (an-nifas)

1. Definirea şi durata acesteia

An-nifas este sângele care se scurge din uter în timpul naşterii şi în perioada imediat următoare acesteia, reprezentând resturile de sânge depozitate în uter în timpul sarcinii, iar dacă femeia a născut, acest sânge este eliminat puţin câte puţin. De asemenea, ceea ce se observă a se scurge înaintea naşterii, în timpul travaliului, este considerat nifas.

Învăţaţii în islam au apreciat posibilitatea apariţiei acestuia cu două sau trei zile înainte de naştere, dar, de obicei, acesta apare odată cu naşterea.

Naşterea este apreciată ca producându-se prin împingerea afară a ceea ce se află în uter, după formarea constituţiei omului (a embrionului), iar cea mai scurtă perioadă pentru formarea acestuia este de 81 de zile de sarcină însemnând, de obicei, trei luni.

Însă, dacă femeia a pierdut sarcina înainte de această perioadă şi a avut după aceea o anumită sângerare, ea nu trebuie să o ia in considerare şi nu trebuie să renunţe astfel la rugăciune şi post din cauza ei; pentru că acesta va fi considerat a fi un sânge rău, bolnav, şi o hemoragie, căreia i se aplică aceleaşi reglementări ca şi femeii aflate la istihadah.

Cea mai îndelungată perioadă de timp aferentă lăuziei este considerată, de obicei, ca fiind de 40 de zile, începând cu momentul naşterii sau cu 2-3 zile înaintea acesteia, aşa cum a fost amintit de către Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ea!) într-un hadith:  

„Lăuza din timpul Profetului () obişnuia să aştepte timp de 40 de zile.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

Învăţaţii în islam au convenit asupra acestui fapt, după cum au menţionat At-Tirmidhi şi alţii, şi imediat cum s-a purificat, chiar şi înainte de terminarea celor 40 de zile, deci, atunci când scurgerea de sânge s-a oprit, ea se îmbăiază şi face rugăciunea. Nu există însă un număr minim de zile, pentru că nu a fost menţionat nimic care să îl limiteze. Dacă s-au împlinit cele 40 de zile şi nu s-a oprit încă scurgerea de sânge, dacă ceea ce urmează acestora coincide cu perioada obişnuită a menstruaţiei sale, atunci această scurgere este considerată a fi menstruaţie. Dacă însă scurgerea de sânge care continuă nu coincide cu perioada obişnuită a menstruaţiei sale şi continuă să se scurgă şi nu se opreşte, atunci ea este considerată a fi istihadah. Din cauza acesteia,  femeia musulmană nu trebuie să renunţe la actele de adorare după trecerea celor 40 de zile. Dacă sângele continuă să se scurgă şi după 40 de zile, după care se opreşte, iar aceasta nu coincide cu perioada menstruaţiei sale, atunci acest aspect este discutabil.

• Reglementări cu privire la perioada de lăuzie

Reglementările cu privire la lăuzie sunt asemenea reglementărilor cu privire la menstruaţie în următoarele privinţe:

1. este interzis contactul sexual direct cu femeia lăuză, aşa cum este interzis şi în cazul celei aflate la menstruaţie, însă este permisă desfătarea cu ea;

2. femeii lăuze îi este interzis să postească, să efectueze rugăciunea sau să facă înconjurul Kaʻbah în semn de adorare, asemeni femeii aflate la menstruaţie;

3. femeii lăuze îi este interzis să atingă Coranul sau să îl citească, în afara situaţiei în care se teme că ar uita ceea ce a memorat din el, asemeni femeii aflate la menstruaţie;

4. femeii lăuze i se impune recuperarea postului pe care l-a pierdut în perioada lăuziei, asemeni femeii aflate la menstruaţie;

5. femeii lăuze i se impune să se îmbăieze după terminarea perioadei de lăuzie, asemeni femeii aflate la menstruaţie.

Dovezile în acest sens sunt următoarele:

a. de la Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a relatat că:

„În timpul Mesagerului lui Allah () se obişnuia ca lăuza să aştepte 40 de zile.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

 Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Muntaqa” (184/1):

„Am spus: sensul acestui hadith este acela că femeii i se prescria să aştepte până la 40 de zile, pentru a nu fi un semn mincinos.”

b. tot de la Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a relatat că:

„Soţiile Profetului aşteptau în perioada de lăuzie timp de 40 de nopţi până când se rugau, iar Profetul () nu le impunea să recupereze rugăciunea din perioada lăuziei.” (Abu Dawud)

2. Dacă scurgerea de sânge a femeii aflate în perioada de lăuzie s-a oprit înainte de 40 de zile

Regulă:  dacă scurgerea de sânge a femeii aflate la lăuzie s-a oprit înainte de 40 de zile, iar ea s-a îmbăiat, a efectuat rugăciunea şi a postit, apoi scurgerea de sânge a revenit înainte de trecerea celor 40 de zile, corect este ca ea să considere aceasta a fi un sânge specific lăuziei şi să se oprească  (în perioada lui) de la îndeplinirea anumitor acte de adorare. De asemenea, zilele pe care ea le-a postit în perioada de purificare intercalată (în lipsa scurgerii de sânge) sunt considerate a fi valabile şi nu se impune recuperarea lor.

[A se vedea în acest sens:  „Majmu Al-Fatawa” – sheikh Mohammed ibn Ibrahim (2/102)[21] si „Al-Fatawa” – sheikh ʻAbd Al-ʻAzīz ibn Baz, - în „Majalat ad-da’wah” (1/44) si Hashiah ibn Qasem în „Sharh az-zad” (1/405), precum şi „Risalah fi ad-dama’ at-tabi’iah li-nnisa’” (pag. 55-56) şi „Fatawa as-sa’adiah” (pag. 137)]

3. Scurgerea de sânge în cazul lăuziei este cauzată de naştere, scurgerea de sânge în cazul istihadah este contextuală, iar sângele menstrual se referă la scurgerea de sânge de bază sau original

Sheikh ʻAbd Ar-Rahman ibn Abu Sa’adi (Allah să aibă milă de el!) a spus:

 „Din cele spuse mai sus, s-a evidenţiat faptul că scurgerea de sânge în cazul lăuziei este cauzată de naştere, scurgerea de sânge în cazul istihadah este contextuală, iar sângele menstrual reprezintă scurgerea de sânge de bază sau original, şi Allah ştie cel mai bine.” ([22]

Folosirea pilulelor. Femeilor le este permis să ia (dintre medicamente) ceea ce face ca menstruaţia lor să nu apară, dacă aceasta nu are influenţe negative asupra ei. De aceea, dacă le-a luat, iar pilulele au oprit venirea menstruaţiei, ea poate să se roage, să postească şi să facă înconjurul Kaʻbah ca act de adorare, asemeni femeilor aflate în stare de puritate.

Reglementări cu privire la avort. O, tu, femeie musulmană! Eşti obligată din punct de vedere islamic să anunţi sarcina aflată în pântecele tale şi să nu o ascunzi. Allah Preaînaltul spune:

(...) şi nu le este îngăduit lor (femeilor divorţate) să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]

Nu încerca să cauţi modalităţi prin care să îl elimini sau prin care să scapi de el, căci Allah Cel Atotputernic ţi-a permis ţie ca, în timpul sarcinii, să întrerupi (chiar şi) postul din luna Ramadan dacă postul este o greutate pentru tine sau dacă aceasta ţi-ar putea afecta sarcina. Răspândirea practicii avortului din zilele noastre nu înseamnă că acest act nu este unul strict interzis.

Dacă sarcina a ajuns la stadiul în care inima a început să bată, iar fătului i-a fost insuflat sufletul (rūh), după care el a murit din cauza unui avort la cerere, atunci aceasta este considerată a fi uciderea unei fiinţe vii, iar Allah Preaînaltul a interzis cu desăvârșire acest lucru.

Cu privire la aceasta, au fost reglementate dispoziţii de răspundere penală din cauza obligativităţii răscumpărării plătite în cel mai bun mod cu putinţă şi, în vederea impunerii ispăşirii (kafarah), au fost stabilite anumite detalii cu privire la mărimea acesteia şi toate în conformitate cu anumiţi imami[23]: eliberarea unui sclav dreptcredincios, iar pentru cel care nu este în măsură să facă aceasta, postul timp de două luni consecutiv, fără oprire.

În acest sens, unii învăţaţi au fost numiţi pentru a judeca cu privire la această faptă - al-mau’udatu as-sughrah[24].

Sheikh Mohammed ibn Ibrahim (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Majmu’ al-fatawa” (11/151):

„Este interzis să recurgi la avort (ca sarcina să fie pierdută), atât timp cât nu există siguranţa morţii embrionului. Însă, dacă acest fapt a fost stabilit, atunci (avortul) este permis.

Comisia marilor învăţaţi în islam a hotărât în raportul nr. 140 din 20/6/1407 hijri următoarele:

1. nu este permisă întreruperea voluntară, intenţionată, a sarcinii în oricare dintre diferitele sale etape, decât în asentimentul unui motiv acceptat de Legea islamică şi în limite foarte exacte;

2. dacă sarcina se află în prima fază – adică în primele 40 de zile – iar motivul pentru care se decide întreruperea ei este teama de greutate în educarea copiilor sau teama de imposibilitate a oferirii suportului material creşterii, învăţării şi școlarizării acestora, sau teama cu privire la viitorul lor sau al considerării ca fiind suficient numărul de copiii pe care îl au cei doi soţi, atunci întreruperea voluntară nu este permisă;

3. nu este permisă întreruperea sarcinii în faza sa iniţială, atunci când ea este încă asemeni unui cheag de sânge (ʻalaqah) sau ca o bucată de carne (mudghah), până când o comisie medicală competentă nu decide că menţinerea sarcinii ar reprezenta un pericol pentru mamă, putând cauza moartea acesteia. În acest caz, este permisă întreruperea sarcinii, numai după ce au fost epuizate toate mijloacele posibile pentru îndepărtarea pericolelor respective;

4. după cea de a treia fază a sarcinii şi împlinirea a patru luni de sarcină, nu este permisă întreruperea acesteia decât după ce o comisie specializată şi competentă de medici decide că rămânerea embrionului în pântecul mamei ar putea cauza moartea acesteia, fapt care se poate efectua abia după ce au fost epuizate toate mijloacele posibile pentru salvarea vieţii acestuia. Permisiunea eliminării lui este cea căreia i se dă întâietate, urmând aceste condiţii, în încercarea de a evita cel mai mai mare dintre cele două rele şi atragerea celei mai mari dintre cele două lucruri bune.  De asemenea, comisia care va decide aceasta este sfătuită să aibă teamă de Allah şi să ia o hotărâre validă (bazată pe fapte reale) în această privinţă, iar Allah este Cel la Care se află izbânda şi pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului nostru, asupra familiei şi a companionilor săi.”

În „Risalah fi ad-dima’ at-tabi’iah li-nnisa’a” (p. 6) a renumitului sheikh Mohammed ibn Uthayimin s-a menţionat că:

„Dacă intenţia întreruperii sarcinii este (doar) distrugerea, atunci aceasta este, fără îndoială, interzisă după ce fătului i-a fost insuflat sufletul, deoarece aceasta este considerată ca fiind uciderea unui suflet fără a avea dreptul de a face aceasta, iar aceasta este considerată a fi un păcat, conform Coranului, a (reglementărilor din) Sunnah şi a consensului învăţaţilor musulmani.”

Imam Ibn Al-Jawziy (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea sa, „Ahkam an-nisa’a” (pp. 108-109):

„Întrucât actul căsătoriei are ca scop procreerea şi nu fiecare ejaculare are drept consecinţă un copil, atunci când acesta a apărut, scopul prescris a fost atins. De aceea, întreruperea cu intenţie a sarcinii contravine înţelepciunii în virtutea căreia aceasta a apărut. Chiar dacă s-a produs aceasta (întreruperea sarcinii) la începutul sarcinii, înainte de a i se fi insuflat sufletul, acesta este un mare păcat, întrucât această sarcină (acest copil) este în progres şi aproape de a fi complet şi tinde spre a se întregi. Este totuşi un păcat mai mic ca intensitate decât acela de a întrerupe o sarcină după ce sufletul a fost insuflat; căci dacă întreruperea sarcinii căreia sufletul i-a fost insuflat a fost intenţionată, atunci aceasta este asemenea actului de a ucide un dreptcredincios, cu privire la care Allah Preaînaltul spune:

«Şi când fetiţa (copila) care a fost îngropată de vie (aşa cum obişnuiau să facă arabii păgâni înainte de venirea islamului) va fi întrebată ~ Pentru ce păcat a fost ea omorâtă (întrebarea aceasta este o învinuire, mustrare şi condamnare a celor care au îngropat-o)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 81:8-9]

Aşadar, ai teamă de Allah, o, tu, femeie musulmană, şi nu da curs acestei crime, indiferent de motivele (pe care le-ai avea) şi nu te lăsa înşelată de reclamele deviate şi de obiceiurile denaturate, care nu sunt susţinute nici de raţiune şi nici de religie.


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al patrulea ~

 Reglementări cu privire la îmbrăcămintea femeii

 şi vălul islamic (hijab)

 I. Caracteristicile îmbrăcăminţii femeii musulmane, conform reglementărilor islamice

1. Îmbrăcămintea femeii musulmane trebuie să fie amplă și să acopere în întregime corpul acesteia în faţa bărbaţilor care nu îi sunt mahram[25]. Chiar şi în faţa celor care îi sunt mahram, ea nu trebuie să dezvăluie mai mult decât ceea ce este obişnuit a fi descoperit în fața acestora în ceea ce priveşte faţa, mâinile şi picioarele sale.

2. Îmbrăcămintea femeii musulmane nu trebuie fie transparentă, lăsând ca, prin ea, să  poată fi văzută culoarea pielii sale.

3. Îmbrăcămintea femeii musulmane nu trebuie fie strâmtă, astfel încât să lase la vedere formele corpului ei. Cu privire la aceasta, în culegerea de ahadith a lui Muslim s-a consemnat că Profetul Mohammed () a spus:

 „Sunt două tipuri de oameni care vor fi pedepsiți în Iad pe care nu le-am văzut (în vremea mea): oameni care au niște bice asemeni unor cozi de vaci cu care lovesc oamenii și femei care vor fi îmbrăcate, dar vor părea dezbrăcate, care înclină (către rău) și îi fac pe soții lor să încline către rău. Capetele lor vor fi asemeni cocoașelor de cămilă, înclinate pe o parte. Nu vor intra în Paradis și nici (măcar) nu îi vor simți mirosul, deși mirosul său se simte de la o distanță de așa și așa (de departe).” (Muslim)

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Majmu’a al-fatawa” (22/146):

„Cuvintele Profetului () «vor fi îmbrăcate, dar vor părea dezbrăcate» nu se referă la faptul că ele (femeile) se îmbracă cu ceva care nu le acoperă. Acestea se referă la faptul că ea este îmbrăcată asemenea celei care poartă o haină foarte subţire, transparentă, care lasă să i se vadă pielea, sau o haină strâmtă, care descrie formele, constituţia ei, precum posteriorul şi pieptul ei, şi altele asemenea. Îmbrăcămintea adecvată a femeii este aceea care o acoperă pe ea şi care nu îi descrie corpul şi nici mărimea formelor sale, întrucât ea este suficient de groasă şi de largă.”

4. Îmbrăcămintea femeii musulmane nu trebuie să fie asemenea îmbrăcăminţii specifice exclusiv bărbaţilor, căci Trimisul lui Allah () le-a blestemat pe acelea dintre femei care se aseamănă cu bărbaţii; iar asemănarea ei cu bărbaţii în ceea ce priveşte îmbrăcămintea diferă în funcţie de comunitatea şi societatea în care aceasta trăieşte.

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (22/148,149, 155):

„Diferenţa dintre îmbrăcămintea specifică a femeii sau a bărbatului se referă la ceea ce este potrivit bărbaţilor şi la ceea ce este potrivit femeilor, precum şi la ceea ce li se impune bărbaţilor  şi femeilor să poarte şi aceasta întrucât femeilor le este prescris să poarte hijab-ul şi să se acopere fără a îşi etala frumuseţea şi fără a se expune. De asemenea, ei nu îi este permis să ridice vocea făcând chemarea la rugăciune (adhān-ul) şi nici atunci când rosteşte „talbiyyah”[26], nici să se urce pe Safā şi Marwah, şi nici dezgolirea atunci când se află în starea de ihrām; aşa cum se dezgoleşte bărbatul, acestuia impunându-i-se doar să îşi descopere capul, şi să nu poarte îmbrăcămintea obişnuită şi anume cea care este făcută în funcţie de corpul său, iar el nu poartă cămaşă, pantaloni, mantie sau încălţări.”

De asemenea, sheikh-ul a spus:

„Astfel, femeia nu este oprită de la nimic în ceea ce priveşte îmbrăcămintea ei, dar i se impune acoperirea şi purtarea hijab-ului, iar ei nu îi este permis ceea ce se opune acestuia, însă ei nu i s-a cerut să poarte neapărat niqab[27] sau mănuşi întrucât acesta este o îmbrăcăminte confecţionată în funcţie de corp şi nu este (ea în neapărată) nevoie de aceasta.”

Apoi, el a amintit că femeia îşi poate acoperi faţa, spre deosebire de bărbaţi, fără a fi însă obligatoriu să facă aceasta, iar pentru a conchide, el a spus:

„Aşadar, se evidenţiază faptul că trebuie, cu desăvârşire, să existe o diferenţă între îmbrăcămintea bărbaţilor şi cea a femeilor, o deosebire prin care să se distingă bărbaţii de femei. Îmbrăcămintea femeilor se caracterizează prin acoperire şi a fost evidenţiat ceea ce se are în vedere prin aceasta. Este clar că îmbrăcămintea, dacă este preponderent specifică bărbaţilor, le este interzisă femeilor.”

De asemenea, el a spus: „Aşadar, dacă referitor la îmbrăcămintea femeii s-a manifestat un deficit în privinţa acoperirii şi s-a asemănat prin aceasta cu hainele bărbaţilor, aceasta i-a fost interzisă (femeii) din ambele puncte de vedere.”

5. Îmbrăcămintea femeii musulmane nu trebuie să aducă o împodobire (specială) care să atragă privirile în momentul ieşirii ei din casă, pentru a nu deveni astfel dintre cele care îşi expun frumuseţea şi podoabele trupului.

 II. Hijab-ul – semnificaţii, dovezile pentru purtarea acestuia şi beneficiile lui

Hijab-ul presupune acoperirea trupului femeii în faţa bărbaţilor străini de ea (non-mahram), după cum ne spune Allah Preaînaltul:

„Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:31]

De asemenea, Allah Preaînaltul spune:

(...) Iar dacă le rugaţi pe ele pentru un lucru, atunci rugaţi-le de după o perdea (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:53]

Prin „după o perdea” se are în vedere ceea ce acoperă vederea femeii, precum un perete, o uşă sau o haină. Discursul versetului, chiar dacă face referire la soţiile Profetului (Allah să fie mulţumit de ele!) se aplică tuturor femeilor dreptcredincioase, după cum spune Allah:

(...) Aceasta este mai curat pentru inimile voastre şi pentru inimile lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:53]

Aceasta este o regulă generală, iar universalitatea ei este indiciul generalităţii aplicabilităţii sale. Allah Preaînaltul spune:

„O, Profetule! Spune soaţelor tale şi copilelor tale şi femeilor dreptcredincioşilor să se învelească în jilbab-urile lor (veşmânt care acoperă întreg corpul) (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:59]

Există însă şi unele femei musulmane care dau dovadă de ipocrizie în ceea ce privește hijabul, care, atunci când se află într-o societate în care se poată hijab-ul îl poartă și ele, iar atunci când se află într-o societate în care acesta nu se poartă, nu îl poartă nici ele.  Printre ele se numără şi acelea care, dacă se află într-un spaţiu public, se acoperă, iar dacă intră într-un spaţiu comercial sau spital sau stau de vorbă cu vreun bijutier sau croitor îşi descoperă capul şi braţele ca şi cum s-ar fi aflat în fata soţului sau a vreunuia dintre bărbaţii apropiaţi ei (mahram).

Aşadar, ai teamă de Allah, o, tu, cea care faci acestea!  Am putut vedea noi fără hijab şi pe acelea care, venind în avion din ţări străine, se acopereau doar în aeroport, atunci când avionul ateriza pe aceste meleaguri (arabe, musulmane), ca şi cum hijab-ul ar fi devenit o normă socială şi o tradiţie şi nu o reglementare şi o prescripţie religioasă.

O, tu, soră musulmană! Cu adevărat, hijab-ul te apără de privirile otrăvitoare care se nasc în inimile bolnave şi de oamenii care sunt asemeni animalelor (cei mişei şi mojici dintre oameni) şi te fereşte pe tine de o lăcomie (şi sete de acaparare) exacerbată.

Aşadar, conformează-te tu şi păstrează-l şi nu le acorda atenţie propagandelor tendenţioase care luptă împotriva hijab-ului sau scad semnificaţia lui, căci, cu adevărat, acestea nu îţi doresc ţie decât răul, după cum spune Allah Preaînaltul:

„Şi Allah voieşte să vă ierte pe voi, în vreme ce aceia, care urmează poftele lor, râvnesc ca voi să vă abateţi cât mai mult (de la El).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:27]


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al cincilea ~

 Reglementări cu privire

 la rugăciunea femeii

Ai grijă, o, tu, soră musulmană, de rugăciunea ta şi efectueaz-o la timpul stabilit, îndeplinind condiţiile sale, punctele principale şi tot ceea ce presupune aceasta. Allah Preaînaltul le spune „mamelor dreptcredincioşilor”[28]:

(...) Îndepliniţi rugăciunea (as-salāh), achitaţi caritatea anuală obligatorie (az-zakāh) şi fiţi cu supunere faţă de Allah şi Trimisul Său! (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:33]

Aceasta este o prescripţie generală pentru toate musulmanele. Rugăciunea este cel de al doilea stâlp al islamului şi baza acestuia, iar lăsarea acesteia este un act de necredinţă şi îl situează pe cel care face aceasta în afara religiei, căci acela care abandonează rugăciunea obligatorie, atât dintre femei, cât şi dintre bărbaţi, se află în afara islamului. Întârzierea rugăciunii dincolo de timpul ei bine stabilit, fără niciun motiv întemeiat acceptat de Legea islamică, înseamnă pierderea rugăciunii. Allah Preaînaltul spune:

„Şi le-au urmat lor urmaşi care s-au lepădat de rugăciune şi s-au luat după pofte, iară ei se vor afla în pierdere, ~ Afară de aceia care se vor căi, vor crede şi vor împlini fapte bune, căci aceştia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nicicum.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 19:59-60]

Hafiz Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!), în conformitate cu un grup de învăţaţi în interpretarea Coranului, a amintit în „Tafsir-ul” său că sensul „pierderii rugăciunii” este acela de „pierderea timpului ei”, aceasta însemnând efectuarea rugăciunii după terminarea timpului ei. De asemenea, el a interpretat răsplata pe care ei o vor primi pentru aceasta ca fiind o pierdere, o râpă în Iad.

Femeii îi sunt alocate reglementări specifice în ceea ce privește rugăciunea, care se deosebesc de cele specifice bărbaţilor, şi acestea sunt evidenţiate după cum urmează:

1. femeia nu trebuie să facă adhān-ul (chemarea la rugăciune, odată cu intrarea timpului rugăciunii) şi nici iqāmah (chemarea pentru începerea efectivă a rugăciunii) - aceasta întrucât adhān-ul presupune ridicarea puternică a vocii, iar femeii nu îi este permis să îşi ridice vocea şi nici nu este potrivită pentru aceasta.

În „Al-Mughni” (2/68), s-a spus: „Nu cunoaştem vreo diferenţă de opinie în această privinţă.”

2. în timpul rugăciunii, întreg corpul femeii este considerat a fi aurah[29], cu excepţia feţei sale

Tot corpul femeii trebuie acoperit în timpul efectuării rugăciunii, cu excepţia feţei acesteia.

Există diferenţe de opinie cu privire la acoperirea palmelor şi a labei piciorului. Bineînţeles, aceasta se referă la situaţia în care nu este văzută de către un bărbat străin de ea (non-mahram), pentru că, în situaţia în care ar putea-o vedea un bărbat non-mahram, este obligatoriu pentru ea să se acopere, aşa cum îi este impus de obicei să se acopere în faţa bărbaţilor şi în afara rugăciunii. Aşadar, în rugăciunea ei, femeia trebuie să îşi acopere capul şi restul corpului, chiar şi labele picioarelor ei, conform majorității învățaților. Profetul () a spus:

„Allah nu acceptă rugăciunea unei femei ajunse la pubertate decât dacă aceasta este îmbrăcată cu un khimar.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

 Khimar-ul este vălul care acoperă capul şi gâtul.

S-a relatat că Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a întrebat pe Profetul lui Allah ():

„«Poate femeia să se roage purtând doar o dar’a (mantie) şi un khimar (care acoperă capul şi gâtul), fără de ‘izar (acoperământul cu care se înfăşoară femeile din cap şi până în pământ)?» El () a răspuns: «(Da) dacă dar’a (mantia) este suficient de lungă încât să acopere labele picioarelor.»” (Abu Dawud şi Malik)

Cele două ahadith indică faptul că femeii i se impune ca, în timpul efectuării rugăciunii, să îşi acopere capul şi gâtul, după cum a fost menţionat în hadith-ul de la ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!), precum şi acoperirea restului corpului, până la labele picioarelor, aşa cum a fost menţionat în hadith-ul de la Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ea!).

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (22/113,114):

„Cu adevărat, în momentul efectuării rugăciunii, femeii i se impune acoperirea capului şi a gâtului, iar în afara timpului rugăciunii, ei îi este permis să îşi descopere capul în casă. În ceea ce priveşte împodobirea (prin acoperire) în timpul rugăciunii, acesta este dreptul lui Allah asupra (celui care efectuează rugăciunea). De asemenea, persoanei nu îi este permis să facă înconjurul sanctuarului Kaʻbah în semn de adorare (tawāf) în pielea goală, chiar şi dacă este acolo de una singură, în miezul nopţii; şi nu îi este permis cuiva să efectueze rugăciunea dezbrăcat, chiar şi dacă este singur.”

El a continuat spunând: „«Aurah» în timpul rugăciunii nu este condiţionată de faptul de a fi văzut de cineva, din niciun punct de vedere.”

În „Al-Mughni” (2/328), s-a spus:

„Întregul corp al femeii trebuie să fie acoperit în timpul rugăciunii, iar dacă o parte din acesta a rămas descoperită, atunci rugăciunea ei nu este acceptată, cu excepţia cazului în care este vorba de ceva nesemnificativ şi aceasta este opinia lui Malik, Al-‘Auza’iy, şi Shafāʻi.”

3. Femeia îşi strânge corpul în timpul efectuării rukūʻ-ului şi al sujūd-ului în loc să se întindă

În „Al-Mughni” (2/258), s-a menţionat că femeia trebuie să îşi strângă un pic corpul în momentul aplecării pentru rukūʻ şi sujūd, în loc să se întindă. Ea trebuie să se aşeze cu picioarele îndreptate (pe o parte) sau să îşi coboare picioarele (pe lângă corp) pe partea dreaptă, în loc să se aşeze în poziţia de tawaruk si iftirash, pentru că acesta este mai sigur pentru ea (acoperind-o mai bine).

An-Nawawi  (Allah să aibă mil de el!) a spus în „Majmu’a” [3/455]:

„Shafāʻi (Allah să aibă milă de el!) a spus în «Al-Mukhtasir»: «Nu există vreo diferenţă între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte efectuarea rugăciunii, cu excepţia faptului că este preferabil ca femeia să se strângă un pic (în timpul efectuării rugăciunii) sau să îşi lipească abdomenul de coapse în timpul efectuării sujūd-ului, pentru a fi cât mai acoperită (ferită astfel) şi, de asemenea, aceasta este preferabil pentru ea şi în rukūʻ, precum și, de altfel, pe parcursul întregii rugăciuni.»” 

4. Există diferenţe de opinie cu privire la efectuarea rugăciunii în grup a femeilor, una dintre ele fiind cu privire la conducătoarea rugăciunii

Referitor la rugăciunea în grup a femeilor sub conducerea uneia dintre ele există diferenţe de opinie între învăţaţii în islam, acestea oscilând între permisivitatea şi interzicerea acesteia.

În vreme ce majoritatea dintre ei consideră că nu este nicio interdicţie în această privinţă, întrucât Profetul () a îndemnat-o pe Umm Waraqah să conducă rugăciunea pentru (femeile) din familia sa[30]; alţii sunt de părere că aceasta nu este de preferat, iar alţii spun chiar că este nerecomandat (makrūh). Sunt şi unii însă care consideră că aceasta este permisă doar în cazul rugăciunilor voluntare, nu şi în cazul celor obligatorii.

Se pare că opinia cea mai îndreptăţită este aceea care presupune ca rugăciunea femeilor în congregaţie sub conducerea uneia dintre ele este preferabilă (mustahab).

Pentru mai multe informaţii cu privire la acest subiect se poate consulta „Al-Mughny” (2/202) şi „Al-Majmu’a” – An-Nawawi (4/84, 85).

Femeii îi este permis să rostească rugăciunea cu glas tare dacă nu se află în prezenţa vreunui bărbat non-mahram care să o audă.

5. Femeilor le este permis să iasă din casele lor pentru a merge să îndeplinească rugăciunea în congregaţie, la moschee, asemeni bărbaţilor

Femeilor le este permis să iasă din casele lor pentru a merge să efectueze rugăciunea în grup la moschee asemeni bărbaţilor, însă rugăciunea în casele lor este mai bună pentru ele decât aceasta. S-a relatat că Profetul () a spus:

„Nu le interziceţi roabelor lui Allah mersul la moscheile lui Allah.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Ibn Majah şi Ahmad)

De asemenea, Profetul () a spus:

„Nu le interziceţi femeilor să meargă la moschee, însă casele lor sunt mai bune pentru ele (pentru efectuarea rugăciunii).” (Abu Dawud)

Astfel, rămânerea lor în propriile case şi efectuarea rugăciunii acolo este mai bine pentru ele din punct de vedere al acoperirii şi al punerii lor la adăpost (de orice rău).

Dacă femeia merge la moschee pentru efectuarea rugăciunii, fără îndoială că trebuie să fie atentă la următoarelor aspecte:

a. să poarte o îmbrăcăminte care să îi acopere în mod corespunzător corpul şi un hijab complet. ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus:

„Femeile obişnuiau să efectueze rugăciunea împreună cu Trimisul lui Allah () la moschee, apoi plecau înfăşurate în veşmintele lor, astfel încât nu le puteai distinge pe ele în întuneric.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Abu Dawud, Ibn Majah şi Malik)

b. să nu iasă din casele lor parfumate, conform cuvintelor Profetului ():

„Nu le interziceţi roabelor lui Allah moscheile lui Allah, dar să nu iasă din casele lor parfumate.” (Abu Dawud, Ahmad şi Ad-Darimi)

De la Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!), s-a relatat ca Trimisul lui Allah  () a spus:

 „Orice femeie care s-a parfumat să nu efectueze împreună cu noi rugăciunea de ‘Isha (ultima rugăciune din zi, efectuată după apusul soarelui).” (Muslim, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

De asemenea, a fost consemnat în hadith-ul lui Zeinab, soţia lui Ibn Mas’ud (Allah să fie mulţumit de ei!):

„Dacă vreuna dintre voi vine la moschee, să nu se parfumeze.” (Muslim, An-Nasa’i şi Muwatta Malik)

Imam Ash-Shawkani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail al-‘autar” (3/140,141):

„În aceasta se află un indiciu asupra faptului că mersul femeilor la moschee este permis dacă în aceasta nu se află o ispită şi (se evidenţiază) ispitele ce se pot afla în parfum.”

Mai mult decât atât, el a spus:

„De asemenea, este indicat în (aceste) ahadith faptul că bărbaţii trebuie să le permită femeilor să meargă la moschee, dacă în ieşirea lor nu se află ceva ce incită la ispite şi probleme, precum parfumul, sau bijuteriile, sau orice altă formă de înfrumuseţare.”

c. să nu iasă împodobită cu haine şi bijuterii. Mama dreptcredincioşilor, ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!), a spus:

„Dacă Trimisul lui Allah  () ar fi văzut lucrurile noi (dintre ispite şi cele care incită la probleme) pe care femeile le-au introdus (în modul lor de viaţă), el le-ar fi interzis cu siguranţă mersul la moschee, aşa cum le-a interzis neamul lui Israel femeilor lor.” (Muslim)

Imam Ash-Shawkani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail Al-‘Awtar” referitor la cuvintele ʻAishei (Allah să fie mulţumit de ea!)  „dacă ar fi văzut lucrurile noi” că ar însemna - ceea ce am văzut noi în purtarea lor cu privire la hainele lor frumoase, parfum, podoabe şi înfrumuseţare. Cu adevărat, femeile obişnuiau să iasă neacoperite, îmbrăcate în haine de gală, în rochii şi mantii grele.

Imam Ibn Jawziy (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea sa –„Ahkam an-nisa’a” (p. 39):

„Femeia ar trebui să fie precaută atât de mult cât îi este posibil cu privire la ieşirea ei din casă, întrucât, chiar dacă este bună, se poate că oamenii să nu fie buni cu ea. Însă, dacă trebuie neapărat să iasă, ea nu trebuie să facă aceasta decât cu permisiunea soţului ei, să aibă o înfăţişare decentă, (să încerce ca) drumul ei să nu treacă prin zone aglomerate precum străzile intens circulate şi pieţe, să aibă grijă ca vocea ei să nu răsune pe stradă şi să meargă pe o parte a drumului şi nu pe mijlocul lui (în văzul tuturor, pentru a atrage atenţia).” [31]

d. dacă o singură femeie doreşte să facă rugăciunea în grup împreună cu bărbaţii, atunci ea va sta în spatele acestora în rugăciune, conform hadith-ului relatat de la Anas (Allah să fie mulţumit de el!), care a vorbit despre momentul în care Profetul () a efectuat rugăciunea împreună cu ei:

„Orfanul şi cu mine ne-am ridicat pentru rugăciune, iar bătrâna a stat în spatele nostru.” (Al-Bukhari, Muslim, Tirmidhi şi Nasa’i)

Tot de la el (Allah să fie mulţumit de el!), s-a relatat că:

„Mesagerul lui Allah () a venit în casa noastră, iar eu şi cu orfanul ne-am rugat în spatele lui, iar Umm Sulaim, mama mea, (a făcut rugăciunea) în spatele nostru.” (Al-Bukhari şi An-Nasa’i)

În cazul în care femeile care vor să facă rugăciunea (în congregaţie împreună cu bărbaţii) sunt mai multe decât una singură, ele vor sta într-un rând sau în mai multe în spatele bărbaţilor şi aceasta pentru că Profetul () obişnuia să îi aşeze pe bărbaţi în faţa băieţilor tineri, apoi băieţii în spatele lor, apoi femeile în spatele băieţilor. (Ahmad)

Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat ca Trimisul lui Allah () a spus:

„Cele mai bune rânduri pentru bărbaţi (în rugăciune) sunt primele, iar cele mai rele sunt ultimele, iar pentru femei, cele mai bune rânduri (în rugăciune) sunt ultimele, iar cele mai rele sunt primele.” (Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Abu Dawud şi Ibn Majah)

Din cele două ahadith reiese faptul că femeile trebuie să se ridice în rugăciune în rânduri aflate în spatele bărbaţilor şi să nu facă rugăciunea de unele singure, răspândite, în cazul în care efectuează rugăciunea în spatele bărbaţilor, indiferent dacă este vorba despre rugăciunile obligatorii sau despre rugăciunea Tarawih.

e. dacă imamul a greşit sau a uitat ceva în timpul rugăciunii, femeia îi poate atrage atenţia printr-o uşoară batere din palme, conform spuselor Profetului lui Allah ():

„Dacă se produce ceva (greşit) în timpul rugăciunii, bărbaţii să spună subhan Allah (Slăvit fie Allah), iar femeile să bată (uşor) din palme.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

Aceasta reprezintă permisiunea ca femeile să bată uşor din palme în timpul rugăciunii în cazul vreunei discordanţe ivite. Printre aceste cazuri, se numără şi situaţia în care imamul uită sau greşeşte ceva. Femeii i s-a impus să bată uşor din palme şi să nu vorbească, pentru că în vocea femeii se poate afla o ispită pentru bărbaţi.

f. dacă imamul a terminat rugăciunea şi a spus „as-salām”, femeile trebuie să se grăbească să iasă din moschee,  iar bărbaţii rămân aşezaţi şi aceasta pentru nu a se întâlni şi amesteca cu ele, conform celor relatate de către Umm Salamah (Allah sa fie mulţumit de ea!):

„Cu adevărat, în timpul vieţii Mesagerului lui Allah (), femeile obişnuiau să se ridice (pentru a pleca) după ce rosteau «taslīm» la sfârşitul rugăciunii, iar Mesagerul lui Allah () şi bărbaţii care se rugaseră cu el () rămâneau aşezaţi atât timp cât dorea Allah. Apoi, dacă Profetul () se ridica, bărbaţii se ridicau (odată cu el).” (Al-Bukhari şi An-Nasa’i)

[A se vedea: „Ash-Sharh al-kabir ‘ala al-muqn’a”, 1/422]

Imam Ash-Shawkani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail al-‘awtar” (2/326):

„Din acest hadith, reiese faptul că este de dorit ca imamul să vegheze asupra situaţiei dreptcredincioşilor şi să încerce evitarea a ceea ce poate conduce la ceea ce este interzis, precum şi să ajute la evitarea situaţiilor critice, asemeni situaţiei neplăcute şi de nedorit a contactului dintre bărbaţi şi femei (care le sunt străine) pe drumurile publice, ca, de altfel,  şi în case.”

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Majmu’a” (3/455):

„Femeile se diferenţiază de bărbaţi în ceea ce privește rugăciunea în congregaţie şi la moschee în câteva aspecte, printre care amintim:

1. (rugăciunea în congregaţie, la moschee) nu le-a fost prescrisă femeilor, aşa cum le-a fost prescrisă în mod special bărbaţilor;

2. cea care conduce rugăciunea stă în rând cu cele pe care le conduce în  rugăciune[32]

3. dacă o singură femeie efectuează rugăciunea cu un bărbat ca imam, atunci ea va sta în spatele acestuia şi nu lângă el, aşa acum ar trebui în cazul unui bărbat [33];

4. dacă efectuează rugăciunea în congregaţie în rânduri, în spatele bărbaţilor, ultimul rând este cel mai bun pentru ele.”

Din cele de mai sus, reiese clar interzicerea amestecării dintre femei şi bărbaţi (care îşi sunt străini unii altora).

g.  participarea femeilor la rugăciunea de sărbătoare (salāt Al-Eid)

De la  Umm ‘Atiyah (Allah să fie mulţumit de ea!), s-a relatat că:

„Trimisul lui Allah () ne-a prescris să participăm (toate) la (rugăciunea de sărbătoare de) Al-Fitr şi Al-Adha – fetele ajunse la maturitate şi femeile aflate la menstruatie, precum si fetişcanele virgine, care stau în izolare. În ceea ce o priveşte însă pe femeia aflată la menstruaţie, (ea poate să participe la întâlnirea pentru rugăciune), dar (trebuie) să stea deoparte în timpul rugăciunii sau de locul pentru rugăciune şi să ia parte la ceea ce este bun şi la rugile musulmanilor.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ahmad şi Ad-Darimi)

Ash-Shawkani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail Al-‘Awtar” (3/306):

„Hadith-ul şi ceea ce conţine el se încadrează în categoria hadith-urilor care le prescriu femeilor participarea la cele două rugăciuni de sărbătoare, fără diferenţieri între fecioare sau femei, tinere sau bătrâne, sau între cele aflate le menstruaţie şi cele purificate, în afară de cele aflate în perioada de «ʻiddah»[34] sau a căror ieşire reprezintă o ispită, sunt cauzatoare de probleme sau au un motiv întemeiat care să le împiedice de la a participa.”

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a”, (6/458, 459):

„Dreptcredincioaselor le-a fost făcut cunoscut faptul că rugăciunea în casele lor este mai bună pentru ele decât cea în moschee, în congregaţie, cu excepţia rugăciunii de sărbătoare. În privinţa acesteia, lor li s-a prescris să participe la aceasta datorită şi – Allah ştie cel mai bine – următoarelor considerente:

1. pentru că are loc numai de două ori pe an, spre deosebire de rugăciunea de vineri şi de rugăciunile obligatorii efectuate în congregaţie, la moschee ;

2. pentru că nu există altă rugăciune care poate fi efectuată în locul ei, aşa cum este cazul rugăciunilor obligatorii sau a rugăciunii de vineri – în locul căreia femeia se roagă rugăciunea Dhuhr;

3. întrucât este o ieşire în aer liber pentru pomenirea lui Allah, iar aceasta se aseamănă cu Pelerinajul la Mecca în unele privinţe. Pentru aceasta, Sărbătoarea cea Mare (Sărbătoarea Sacrificiului) este organizată în sezonul de Hajj, în acelaşi timp cu cei care efectuează Pelerinajul.”

Şcoala Ash-Shafāʻi a condiţionat mersul femeilor la rugăciunea de sărbătoare prin ieşirea afară din case fără a fi împodobite.

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’a” (5/13):

„Ash-Shafāʻi şi învăţaţii Școlii lui (Allah să aibă milă de ei!) au spus că este mustahab (preferabil) pentru femeile neîmpodobite să participe la rugăciunea de sărbătoare; însă pentru cele (care ies) împodobite, participarea lor la aceasta nu este de dorit. Ei au spus că, dacă femeile au ieşit pentru rugăciune, este de preferat ca ele să iasă din casele lor într-un veşmânt decent, fără a îmbrăca haine impunătoare, precum şi să se cureţe cu apă (curată) şi să nu folosească parfum.”

Imam Ibn Jawziy (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Ahkam an-nisa’a” (p. 38):

„Cu adevărat, s-a evidenţiat faptul că femeilor le este permis să iasă din case pentru a merge la rugăciunea de Eid, însă, dacă există teama de probleme şi de ispitire în ceea ce le priveşte sau prin intermediul lor, atunci este mai potrivit să nu iasă deloc şi aceasta pentru că femeile din epocile timpurii erau altfel faţă de cum au ajuns femeile timpurilor noastre, şi tot la fel era şi cazul bărbaţilor.”

Aceasta înseamnă că ei erau mult mai pioşi.

Din aceste spicuiri, poţi învăţa şi tu, soră musulmană, că ieşirea ta din casă pentru rugăciunea de sărbătoare îţi este permisă şi prescrisă de către Legea islamică, doar cu condiţia să respecţi reglementările islamice şi să fii decent acoperită în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, dorindu-ţi ca, prin participarea ta la rugăciune, să te apropii de Allah Preaînaltul, urmând, astfel, să te rogi alături de ceilalţi musulmani. Nu uita că scopul acestei ieşiri din casă nu este etalarea podoabelor, expunându-te, astfel, la ispite şi probleme. Aşadar, fii cu băgare de seamă în acest sens!


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al şaselea ~

 Reglementări specifice femeilor

 cu privire la ceremonialele de înmormântare

Allah a prescris moartea pentru fiecare suflet şi numai El, Preaînaltul şi Preaslăvitul, este Singurul care va dăinui veşnic. Cu privire la aceasta, Allah Preaînaltul spune:

„Va rămâne veşnic (numai) Faţa Domnului tău, Cel plin de Slavă şi de Cinste.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 55:27]

Înmormântarea oamenilor are anumite reglementări şi ceremoniale specifice, care trebuie îndeplinite de către cei rămaşi în viaţă.

În acest capitol vom face referire la ceea ce le este specific femeilor în ritualurile de înmormântare, dintre care amintim următoarele:

 1. Îmbăierea femeii decedate trebuie făcută de persoane de sex feminin

Nu  este permis că femeia decedată să fie îmbăiată de altcineva în afară de femei, excepţie făcând soţul său; iar bărbatul decedat nu poate fi îmbăiat decât de către bărbaţi, excepţie făcând soţia sa, care îl poate îmbăia. Aceasta este posibil deoarece ʻAli (Allah să fie mulţumit de el!) a îmbăiat-o pe soţia sa, Fatimah  (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica Profetului (), atunci când aceasta a murit, iar ‘Asma’ bint ‘ Umais l-a îmbăiat pe soţul ei, Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de ei!), atunci când acesta a murit.

 2. Este de preferat ca femeia decedată să fie înfăşurată în 5 bucăţi de material alb

Este de preferat ca femeia decedată să fie înfăşurată în cinci bucăţi de material alb, după cum urmează: un văl în care să fie înveşmântată, o bucată de material cu care să se acopere capul şi gâtul, o cămaşă cu care să fie îmbrăcată şi alte două bucăţi de material în care să fie înfăşurată deasupra acestora.  Aceasta este conform  celor relatate de către Leyla Ath-Thaqfiah, care a spus:

„M-am numărat printre cele care au îmbăiat-o pe Umm Kulthum (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica Profetului (), atunci când a murit şi primul lucru pe care ni l-a dat Trimisul lui Allah () (pentru a o înveşmânta în el) a fost un văl, apoi o mantie, apoi un acoperământ care să acopere capul şi gâtul, apoi o altă bucată cu care a fost învelit întreg corpul, după care ea a fost înfăşurată cu un alt veşmânt.” (Abu Dawud)

Imam Ash-Shawqani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail al-‘awtar” (4/42):

„Acest hadith indică faptul că se impune ca acoperământul femeii decedate („al-kafen”) să fie un văl, apoi o mantie, apoi un acoperământ care să acopere capul şi gâtul, apoi o altă bucată cu care sa fie învelit întreg corpul, apoi un alt veşmânt în care să fie înfăşurată în întregime.”

 3. Aranjarea părului femeii decedate

Părul femeii decedate trebuie împletit în trei cozi, care sunt legate apoi la spate. Aceasta este în conformitate cu hadith-ul de la Umm Atiyah (Allah să fie mulţumit de ea!), care a descris modalitatea în care a fost pregătită fiica Profetului (Allah să fie mulţumit de ea!) atunci când a murit:

„Am împletit părul ei în trei cozi, apoi i le-am lăsat să cadă pe spatele ei.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi şi Abu Dawud)

 4. Reglementări cu privire la participarea femeii la ceremonia de înmormântare

De la Umm Atiyah (Allah să fie mulţumit de ea!), s-a relatat că:

„Nouă ni s-a interzis să urmăm cortegiul funerar, dar această interzicere nu a fost făcută obligatorie pentru noi.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

Textul hadith-ului indică în mod clar interzicerea, iar cu privire la cuvintele „dar această interzicere nu a fost făcută obligatorie pentru noi”, sheikh-ul islamului, Ibn Taymyyiah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (24/355):

„Este posibil ca cele relatate de ea să nu confirme interzicerea, însă aceasta nu anulează interzicerea şi este probabil ca ea să fi crezut că aceasta nu este o anulare a interzicerii, însă, evident, ceea ce trebuie luat în considerare este cuvântul Profetului () şi nu părerea altcuiva în afară de el.”

 5. Femeilor le este interzis să viziteze mormintele

Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat ca Trimisul lui Allah () „a blestemat femeile care vizitează mormintele.” (At-Tirmidhi şi Ibn Majah)

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymyyiah (Allah să aibă milă de el!), a spus:

„Este cunoscut faptul că, dacă femeii i-a fost deschisă această uşă, aceasta nu a făcut altceva decât să o conducă la întristare, plânsete şi jale din cauza slăbiciunii sale afective, a nerăbdării sale crescute şi a răbdării scăzute. De asemenea, jelitul este un motiv de a îl chinui pe cel mort, iar în acesta se află o posibilă ispită pentru bărbaţi, precum şi prin vocea şi înfăţişarea ei, aşa cum a fost consemnat într-un alt hadith:

„Cu adevărat, ele îl (pot) ispiti pe cel viu şi chinui pe cel mort.” (Al-Bukhari)

Astfel, vizitarea mormintelor presupune chestiuni interzise în ceea ce le priveşte atât pe femei, cât şi pe bărbaţi – iar înţelepciunea aici nu poate fi controlată sau apreciată cu exactitate – pentru că nu este posibil să se aproximeze acel procent care nu ar conduce la aceste (consecinţe nedorite) şi nici diferenţierea între un tip sau un altul.

Așadar, regula de bază în Shariʻah (Legea islamică) este aceea că, dacă înţelepciunea (unei situaţii anume) este ascunsă sau invizibilă, atunci se ia în considerare ceea ce este de presupus şi se interzice această chestiune, pentru a stopa orice pretext.

Aceasta este aşa cum, spre exemplu, a fost interzisă privirea unei împodobiri ascunse, din cauză că în aceasta se află o ispită, tot la fel cum unui bărbat îi este interzis chiar şi să rămână singur cu o femeie.

Pentru aceasta – adică vizitarea mormintelor – nu există beneficii suficiente care să poată compensa toate aceste rele, cu excepţia rugii femeii pentru cel decedat, pe care ea o poate realiza şi stând în casa ei.” 

 [„Majmu’a al-fatawa”, 24/355, 356]

6. Interzicerea bocetelor  („an-niaha”)

„An-niaha” se manifestă prin ridicarea vocii atunci când se jeleşte, prin ruperea hainelor şi prin lovirea feţei, precum şi prin smulgerea părului de pe cap, învineţirea feţei şi zgârierea ei din cauza supărării produse de pierderea celui drag. De asemenea, ea se manifestă prin rugi împotriva propriului sine şi prin altele asemănătoare acestora, care indică supărarea şi neacceptarea Predestinării lui Allah şi a destinului, precum şi lipsa răbdării, şi acesta este unul dintre marile păcate, conform hadith-urilor întâlnite în cele două culegeri principale de ahadith, în care este scris că Trimisul lui Allah () a spus:

„Nu este dintre noi cel care îşi loveşte faţa, îşi rupe hainele şi se roagă (de rău) cu rugile din perioada ignoranţei.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i şi Ibn Majah)

De asemenea, ni se spune că Profetul () a afirmat:

(...) nu sunt responsabil de as-saliqah, al-haliqah şi aş-şaqah.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„As-saliqah” face referire la femeia care îşi ridică vocea, iar „al-haliqah” se referă la cea care îşi smulge părul din cap şi „aş-şaqah” este cea care îşi sfâşie hainele în momentul în care întâmpină o nenorocire.

De asemenea, s-a relatat că Profetul ():

„A blestemat femeia care boceşte si pe cea care ascultă.” (Abu Dawud)

Aceasta se referă la femeia care boceşte în mod intenţionat, precum şi la cea care ascultă bocetele ei şi este de acord cu ele.

Aşadar, soră musulmană, ar trebui să încerci să te ţii departe de aceste acte interzise în momentul producerii unei nenorociri, să fii răbdătoare şi să speri la Răsplata lui Allah, astfel încât acea nenorocire să fie pentru tine o oportunitate de a şterge o parte din păcatele tale şi de a spori faptele tale bune. Allah Preaînaltul spune:

„Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători, ~ Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.» ~ Aceia sunt cei peste care se pogoară Binecuvântarea Domnului lor şi Îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:155-157] 

Da, plânsul este permis, însă nu cu bocete, cu lovirea feţei sau cu smulgerea părului de cap şi a hainelor, şi nici dând curs altor acțiuni interzise, arătând indignare sau refuzând destinul şi ceea ce Allah Preaînaltul a predestinat. Plânsul este o binecuvântare pentru cel decedat şi, de asemenea, o mângâiere pentru inimă, precum şi unul dintre actele care nu poate fi stăpânit. Aşadar, el este permis şi chiar de dorit, şi Allah Preaînaltul este Cel la care căutăm ajutorul.


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al şaptelea ~

 Reglementări specifice femeilor cu privire la post

Postul din luna Ramadan este obligatoriu pentru fiecare musulman şi musulmană şi el este unul dintre stâlpii islamului, precum şi una dintre bazele sale măreţe. Allah Preaînaltul spune:

„O, voi cei care credeţi, v-a fost statornicit vouă postul (as-siyam), aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră - Poate că veţi fi cu frică!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:183]

Cuvintele „v-a fost prescris” (kutiba aleikum) fac referire la faptul că postul v-a fost făcut obligatoriu. Aşadar, dacă o fată a ajuns la vârsta pubertăţii, lucru observat prin oricare dintre semnele acesteia, aşa cum este, spre exemplu, menstruaţia, se impune obligaţia de a posti. Există unele fete la care prima menstruaţie apare chiar şi la vârsta de 9 ani şi unele dintre ele ignoră faptul că, din acel moment, li se impune obligaţia de a posti. De aceea, ele nu postesc, crezând astfel că sunt încă mici şi nici părinţii nu le cer să postească. Aceasta este însă este o neglijenţă enormă, rezultată din delăsare, şi reprezintă neîndeplinirea unuia dintre stâlpii islamului. Aşadar, celei care s-a aflat în această situaţie i se impune recuperarea postului pierdut, nepostit, încă din momentul în care i-a venit prima menstruaţie, chiar şi dacă aceasta s-a întâmplat cu mult timp în urmă, deoarece aceasta a rămas ca o obligaţie pentru ea.

 a. Cui i se impune postul din luna Ramadan?

Dacă a sosit luna Ramadan, postul i se impune fiecărui musulman şi musulmană care a ajuns la vârsta pubertăţii, este sănătos şi rezident. Însă, cei care sunt bolnavi sau se află în călătorie în timpul lunii Ramadan, care nu vor putea posti, vor recupera aceasta prin postirea unui număr de zile egal cu al celor pe care nu le-a postit. Allah Preaînaltul spune:

(...) Şi oricare dintre voi care este prezent în această lună, să o ţină ca post, iar cel care este bolnav ori în călătorie (să postească) un număr (egal) de alte zile (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:185]

De asemenea, cel care este foarte bătrân şi neputincios sau bolnav de o boală de care nu se va vindeca niciodată, bărbat sau femeie fiind, nu va ţine post şi va trebui să îi ofere mâncare unui nevoiaş pentru fiecare zi nepostită, aceasta constând din o jumătate de sā’ din mâncarea specifică localităţii în care locuieşte. Allah Preaînaltul spune:

(...) aceia care sunt în stare (să postească, dar nu o fac) să dea în compensare hrană pentru un sărman (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:184]

ʻAbd Allah ibn Mas’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:

„Aceasta este pentru cel care este în vârstă şi neputincios şi nu există speranţa de a îşi reveni din neputinţa lui, precum şi pentru bolnavul pentru care nu există speranţa de a se însănătoşi din acea boală. Lor li se aplică aceleaşi reglementări şi nu li se impune recuperarea zilelor nepostite, din cauza imposibilităţii şi a incapacităţii lor.”

 b. Femeii îi este specifică în mod particular permisivitatea de a nu posti (un anumit număr de zile) în luna Ramadan

Femeii îi este specifică în  mod particular permisivitatea de a nu posti un număr specific de zile în luna Ramadan, cu condiţia de a recupera mai târziu zilele pe care nu le-a postit din cauza următoarelor motive:

1. menstruaţia şi lăuzia

Femeilor le este interzis postul în perioada menstruaţiei şi a lăuziei şi trebuie să recupereze zilele pe care nu le-au postit în alte zile, în conformitate cu ceea ce a fost relatat în cele două culegeri de ahadith, după cum ne-a spus ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!):

„Profetul () ne-a prescris recuperarea postului, însă nu ne-a impus recuperarea rugăciunii.” (Muslim, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

Atunci când a răspuns la întrebarea unei femei: „De ce femeia aflată la menstruaţie trebuie să recupereze zilele de post nepostite, însă nu şi rugăciunile neefectuate (în perioada menstruaţiei)?”, ʻAishah (Allah să fie mulţumit de ea!) a evidenţiat că aceasta este dintre chestiunile reglementate, în privinţa cărora sunt urmate textele existente.

Înţelepciunea aflată în aceasta:  sheikh-ul islamului, Ibn Taymyyiah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (25/251):

„Sângele care iese în timpul menstruaţiei presupune o eliminare, iar femeia aflată la menstruaţie poate posti într-o altă perioadă de timp decât cea specifică scurgerii de sânge, în care acesta nu este eliminat. Astfel, postul ei se produce într-o perioadă în care nu este eliminat sângele trupului, aşa cum este el eliminat la menstruaţie, fapt care produce slăbirea trupului acesteia şi ieşirea ei din echilibru. De aceea, ei i-a fost prescris să postească în alte zile.”

2.  sarcina şi alăptarea

Femeile însărcinate sau care alăptează nu trebuie să postească în cazul în care postul poate afecta grav starea ei, a copilului sau a amândurora. În această situaţie, ea nu trebuie să postească în timpul sarcinii şi al alăptării.

Dacă motivul din cauza căruia ea nu a postit avea influenţă doar asupra copilului şi nu şi al ei însăşi, atunci ea va trebui să recupereze zilele pe care nu le-a postit şi să hrănească un nevoiaş pentru fiecare zi nepostită.

Dacă însă motivul pentru care nu a postit avea influenţă doar asupra ei însăşi, atunci ea va trebui doar să recupereze zilele nepostite şi aceasta datorită încadrării situaţiei femeii însărcinate şi a celei care alăptează sub generalitatea prescrierii din Cuvântul lui Allah Preaînaltul:

(...) Va trebui ca aceia care sunt în stare (să postească, dar nu o fac) să dea în compensare hrană pentru un sărman (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:184]

Hafiz Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus în interpretarea (tafsir) făcută asupra Sensurilor Nobilului Coran (1/379):

„Dintre cele care se încadrează de asemenea sub această prescripţie se află şi femeia însărcinată şi cea care alăptează, dacă aceasta se teme pentru ea sau pentru fătul ei.”

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymyyiah (Allah să aibă milă de el!), a spus (25/318):

„Dacă femeia însărcinată se teme pentru făt, ea poate să nu postească (în timpul lunii Ramadan) şi să recupereze pentru fiecare zi nepostită o altă zi (în altă lună decât Ramadan) şi să hrănească pentru fiecare zi câte un nevoiaş cu o livră de pâine.”

Atenţionări!

1.   Femeii aflate la „istihadah”, deci care are o scurgere de sânge care nu este menstruaţie, aşa cum a fost menţionat anterior, i se impune postul, iar ei nu îi este permis să nu postească din cauza unei scurgeri de sânge care nu este menstruaţie (istihadah).

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymyyiah (Allah să aibă milă de el!), a spus cu referire la permisiunea de a nu posti oferită femeii aflate la menstruaţie:

(Întreruperea postului nu se aplică) şi femeii aflate la istihadah, pentru că aceasta nu are un timp specific în afara căruia să fie prescris postul, iar aceasta este o acţiune ce nu poate fi evitată, asemeni vărsăturilor frecvente, scurgerilor de sânge cauzate de anumite intervenţii chirurgicale şi tăieturi,visurilor erotice şi altora asemenea, care nu au un timp stabilt, în care să poată fi încadrate. Toate acestea nu conduc la întreruperea postului, la fel cum se întâmplă în cazul sângelui menstrual.”  (25/251)

2.   Femeii aflate la menstruaţie, femeii gravide şi celei care alăptează, dacă nu au postit (zilele de post obligatorii din luna Ramadan), li se impune să recupereze zilele pierdute până la luna Ramadan imediat următoare, iar graba în recuperarea acestor zile este mai bună. Dacă nu au mai rămas până decât câteva zile până la luna la Ramadan următoare, egale ca număr cu cele pe care nu le-a postit în luna Ramadan care a trecut, va trebui să le postească astfel încât să nu o prindă pe ea noul Ramadan în timp ce are încă zile de postit din Ramadanul trecut. Dacă ele nu au recuperat zilele nepostite din luna Ramadan care a trecut înainte de venirea următoarei luni Ramadan, fără a avea pentru această întârziere vreun motiv întemeiat, atunci ea va trebui să recupereze zilele nepostite şi să hrănească  o persoană nevoiaşă pentru fiecare zi nepostită.

Însă, dacă ea a avut un motiv întemeiat pentru care nu le-a postit, atunci nu trebuie decât să le recupereze. Aceeaşi prescripţie i se aplică şi femeii care trebuie să recupereze zilele de post pe care nu le-a postit din cauza bolii sau pentru că se afla în călătorie. Pentru aceasta, reglementările sunt aceleaşi cu cele ale femeii aflate la menstruaţie menţionate anterior.

3.   Femeii musulmane nu îi este permis să postească un post voluntar (în afara postului obligatoriu) decât cu permisiunea soţului ei, dacă acesta este prezent; conform celor consemnate de către Al-Bukhari, Muslim şi alţii. Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul () a spus:

„Femeii nu îi este permis să postească un post voluntar decât cu permisiunea soţului ei, dacă acesta este prezent.” (Al-Bukhari şi Muslim)

Într-o altă relatare consemnată de către Ahmad şi Abu Dawud (s-a completat cu): „(...) în afara (postului din luna) Ramadan.”

Însă, dacă soţul ei i-a permis postul voluntar sau dacă acesta nu este prezent, dacă el nu trăieşte împreună cu ea sau dacă ea nu este căsătorită, atunci este preferabil (mustahab) ca ea să ţină post voluntar, mai ales acele zile a căror postire este preferabilă (şi din Sunnah Profetului - ), aşa cum sunt zilele de luni şi joi, trei zile din fiecare lună a calendarului islamic (zilele albe, 13, 14 și 15 ale fiecărei luni), şase zile din luna Shawwāl, primele zece zile din luna Dhu-l-Hijjah, ziua de Arafah şi ziua de Ashurah, împreună cu o zi dinainte sau de după ea.

Femeii musulmane nu îi este însă permis să țină un post voluntar în timp ce mai are încă de recuperat zilele de post de recuperat din luna Ramadan, iar Allah ştie cel mai bine!

Dacă femeia aflată la menstruaţie a devenit pură în decursul unei zile de post din luna Ramadan, atunci ea va trebui să postească restul zilei de post (ca semn de respect pentru perioada de timp destinată postului) din momentul în care s-a purificat şi să o recupereze de asemenea împreună cu zilele pe care nu le-a postit în timpul menstruaţiei.


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al optulea ~

 Reglementări specifice femeilor cu privire la Hajj şi ʻUmrah[35]

Pelerinajul la Casa cea Sfântă a lui Allah este o obligaţie anuală generală, efectuată în grup[36], pentru comunitatea musulmană. Fiecare musulman care îndeplineşte cerinţele efectuării pelerinajului (are mijloacele materiale necesare şi este capabil din punct de vedere fizic și mental) trebuie să îl efectueze cel puţin o dată în viaţă, iar îndeplinirea lui de mai multe ori în viaţă nu face altceva decât să aducă și mai multe răsplăţi celui care o face şi să îi sporească actele de adorare voluntare.

Hajj-ul este unul dintre stâlpii islamului şi este partea de jihād[37] a femeii, conform hadith-ului de la ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!), care a întrebat:

«O, Trimis al lui Allah, jihād-ul este obligatoriu pentru femei?» El () a răspuns: «Da, li se impune lor jihād-ul fără luptă: Hajj şi ʻUmrah.»(Ibn Majah şi Ahmad)

De asemenea, tot de la ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a consemnat:

„«O, Trimis al lui Allah! Ni s-a arătat nouă că jihād-ul este una dintre cele mai bune fapte. Oare n-ar trebui să mergem noi (femeile) la jihād?!» El () a răspuns: «Cel mai  bun   jihād pentru femei este Hajj Mabrur (un pelerinaj acceptat, pentru care persoana va fi răsplătită).»” (Al-Bukhari)

Reglementări specifice femeilor la Hajj

 I. Al-Mahram

Îndeplinirea Hajj-ului presupune anumite condiţii generale atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar acestea sunt: islamul (a fi musulman), sănătatea mintală, a fi un om liber, a fi matur (ajuns la vârsta pubertăţii) și a avea posibilitatea din punct de vedere material.

Dintre condiţiile îndeplinirii pelerinajului specifice femeilor este şi existenţa mahram-ului care să o însoţească în călătoria la Hajj, precum soţul sau cei consideraţi mahram pentru ea din punct de vedere al înrudirii – precum tatăl, fiul, fratele sau, din cauza unui motiv care permite aceasta, fratele ei de alăptare, sau soţul mamei ei, sau fiul soţului ei. Dovada în acest sens este ceea ce a fost relatat de către Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de el!), care a spus că l-a auzit pe Profetul lui Allah () ţinând o predică (khutbah) şi spunând:

«O femeie nu trebuie să călătorească singură fără un mahram și niciun bărbat nu poate să o viziteze decât în prezența unui mahram.» Un bărbat s-a ridicat și l-a întrebat pe Profetul lui Allah (): «O, Mesager al lui Allah! Intenționez să merg cu cutare și cutare armată, iar soția mea vrea să efectueze Hajj (pelerinaj).» Profetul () a spus: «Mergi cu ea (la Hajj).»” (Al-Bukhari și Muslim)

De asemenea, de la Ibn ʻOmar (Allah să fie mulţumit de el!) s-a relatat că Trimisul lui Allah () a spus:

„O femeie nu trebuie să călătorească mai mult de trei zile decât cu un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

Sunt numeroase hadith-urile în care se menţionează interzicerea călătoriei femeii la Hajj sau oriunde altundeva fără a fi însoţită de o persoană mahram şi aceasta din cauza faptului că femeia este slabă, iar ea poate întâmpina în timpul călătoriei anumite greutăţi şi încercări cărora nu le-ar putea face faţă şi pe care doar un bărbat le poate înfrunta. De asemenea, ea poate reprezenta o atracţie pentru cei murdari şi necuraţi şi nu există îndoială cu privire la necesitatea mahram-ului, care să o apere şi să o protejeze de răutăţile lor.

Este necesar ca mahram-ul să îndeplinească aceleaşi condiţii care îi sunt cerute şi femeii pentru a putea îndeplini pelerinajul şi anume sănătatea mintală, trecerea de vârsta maturităţii şi religia islamică (a fi musulman), întrucât ea nu poate fi considerată în siguranţă alături de un  necredincios (nemusulman). În cazul în care ea se află în imposibilitatea de a îşi găsi un mahram, atunci ea va trebui să desemneze pe altcineva care să facă Hajj în locul ei.

 ●    II. Dacă Hajj-ul pe care doreşte să îl efectueze este unul voluntar[38], atunci ea trebuie să ceară permisiunea soţului pentru îndeplinirea lui

Acest lucru trebuie făcut deoarece pelerinajul voluntar nu mai reprezintă o obligaţie pentru femeie. În „Al-Mughny” (3/240), s-a spus:

„Însă, în ceea ce priveşte Pelerinajul voluntar (nu cel obligatoriu care trebuie îndeplinit cel puţin o dată în viaţă), el (soţul) îi poate interzice (soţiei) să îl îndeplinească.”

 Ibn Al-Mundhir (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Toţi savanții de la care am învăţat au fost de acord că el (soţul) o poate opri de la efectuarea pelerinajului voluntar şi aceasta pentru că îndeplinirea drepturilor soţului asupra ei este o obligaţie pe care nu trebuie să o neglijeze în favoarea a ceva ce nu este obligatoriu pentru ea.”

 III. Nu este greşit dacă femeia este desemnată să îndeplinească pelerinajul în numele unui bărbat

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (13/26):

„Opinia generală a învăţaţilor musulmani este aceea că femeia poate fi desemnată să efectueze pelerinajul în locul altei femei, indiferent dacă ea este fiica sau nu a celei în numele căreia face pelerinajul. De asemenea, femeia poate fi desemnată să efectueze pelerinajul în numele unui bărbat, conform opiniei celor patru imami şi a majorităţii învăţaţilor musulmani, după cum Profetul () i-a prescris femeii din Banu Khath’am să îndeplinească pelerinajul în numele tatălui ei, în momentul în care aceasta i-a spus:

«„O, Trimis al lui Allah, instaurarea obligaţiei pelerinajului a fost trimisă robilor lui Allah pe când tatăl meu era un bătrân neputincios (fapt pentru care el nu a putut-o îndeplini). Pot eu efectua Hajj în numele lui?” Profetul () a răspuns: „Da.” Aceasta se întâmpla în timpul Pelerinajului de Adio al Profetului ().» (Al-Bukhari, Muslim şi At-Tirmidhi)

IV. Dacă unei femei i-a venit menstruaţia sau a intrat în perioada de lăuzie în drum spre Hajj, ea îşi continuă drumul

Dacă femeii i-a venit menstruaţia sau a intrat în perioada de lăuzie în momentul în care trebuie să intre în starea de ihrām, ea va face aceasta ca oricare alta dintre femeile aflate în stare de purificare, întrucât printre condiţiile ihrām-ului nu se află şi starea de puritate.

În „Al-Mughny” (3/293, 294), s-a spus:

„Concluzia acesteia este faptul că femeile trebuie să se îmbăieze pentru intrarea în starea de ihrām, asemeni bărbaţilor. Întrucât aceasta aparţine ceremonialurilor Hajj-ului, este cu atât mai recomandată în cazul femeii aflate la menstruaţie şi la lăuzie. Proba pentru aceasta se găseşte în ceea ce a spus Jabir (Allah să fie mulţumit de el!):

«Până când am ajuns la Dhu-l-Huleifa[39], ʻAsmah bint Umani Mohammed ibn Abu Bakr a născut şi a trimis (întrebare) la Trimisul lui Allah (), spunând: „Ce (trebuie) să fac (acum)?” (Profetul - ) i-a răspuns: „Îmbăiază-te, înveşmântează-te şi intră în starea de ihrām.”» (Muslim)

De asemenea, Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul () a spus:

«Femeia aflată la menstruaţie şi cea lăuză, dacă au devenit astfel în momentul în care ar trebui să intre în starea de ihrām, să intre în starea de ihrām şi să urmeze toate ritualurile Hajj-ului, în afară de Tawāf la Casă.»[40] (Abu Dawud)

Profetul () i-a prescris ʻAishei (Allah să fie mulţumit de ea!) să se îmbăieze pentru a intra în starea de ihrām pentru Hajj în vreme ce ea se afla la menstruaţie.”

Înţelepciunea din spatele îmbăierii femeii aflate la menstruaţie şi la lăuzie pentru a intra în starea de ihrām este aceea ca ea să fie purificată şi, de asemenea, pentru a îndepărta mirosurile neplăcute care ar putea afecta sau deranja oamenii cu care aceasta s-ar întâlni.

Dacă femeilor le-a venit menstruaţia sau au intrat în perioada de lăuzie în timp ce se aflau în starea de ihrām, să ştie că aceasta nu afectează starea de ihrām.

Astfel, ele rămân în starea de ihrām, însă nu trebuie să facă înconjurul Ka’bah (at-tawāf) până ce nu intră în starea de puritate şi până când se termină menstruaţia sau scurgerea din perioada de lăuzie.

Dacă a sosit Ziua de Arafah, iar cele care intraseră în starea de ihrām pentru ʻUmrah înainte de Hajj s-au purificat, ele pot intra acum în starea de ihrām pentru Hajj-ul pe care îl asociază cu ʻUmrah. Dovada pentru aceasta o găsim în următorul hadith:

„‘Aishei (Allah să fie mulţumit de ea!) i-a venit menstruaţia după ce intenţionase şi începuse să îndeplinească ritualurile pentru ʻUmrah. Profetul () a intrat la ea şi a găsit-o plângând. El () a întrebat-o: «Ce te-a făcut pe tine să plângi?» Ea a răspuns: «Mai bine nu veneam deloc (pentru pelerinaj) anul acesta» El (Profetul, ) a întrebat-o: «Ce s-a întâmplat? Ai intrat la perioada menstruală?» Ea a răspuns: «Da.» (Profetul, ) i-a spus: «Acesta este un lucru pe care l-a prescris Allah pentru fiicele lui Adam (femeile). Aşadar, fă tu tot ceea ce face un pelerin, în afară de înconjurul Casei.»” (Muslim)

În acelaşi sens, este şi hadith-ul relatat de la Jabir (Allah să fie mulţumit de el!):  

(...) Apoi Profetul () a intrat la ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi când a găsit-o plângând  a întrebat-o: «Ce se întâmplă cu tine?» Ea (Allah să fie mulţumit de ea!) a răspuns: «Mi-a venit menstruaţia, iar oamenii au intrat în starea de ihrām, însă eu nu am făcut aceasta şi nici nu am făcut înconjurul Casei, iar oamenii pleacă acum spre Hajj (însă eu nu pot să merg).» El (Trimisul lui Allah - ) i-a spus: «Acesta este un lucru pe care l-a predestinat Allah fiicelor lui Adam (femeile), de aceea, îmbăiază-te, apoi începe tu (să îţi pui hainele de ihrām, pentru Hajj).» Ea (ʻAishah) a făcut aceasta şi a urmat toate ritualurile prescrise. Apoi, după ce s-a purificat (după ce menstruaţia s-a încheiat) a făcut înconjurul sanctuarului Kaʻbah şi (a mers) între Safā şi Marwah. Apoi, el (Profetul - ) a spus: «Cu adevărat, tu ai intrat în starea de ihrām pentru a efectua împreună Hajj-ul şi ʻUmrah ta.»(Muslim şi Abu Dawud)

Imam Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Tahdzib as-sunan” (2/303):

„Hadith-urile autentice sunt clare în  privinţa faptului că ea a intenţionat şi a început prin efectuarea ʻUmrah, după care Trimisul lui Allah () i-a prescris, atunci când i-a venit menstruaţia, să intenţioneze şi să înceapă Hajj-ul, fapt pentru care acestea au devenit asociate. În acest sens, Profetul ()i-a spus:

«Ţie îţi sunt suficiente tawāf-ul şi mersul între Safā şi Marwah pe care le-ai făcut, atât pentru Hajj-ul tău, cât şi pentru ʻUmrah ta.» (Muslim şi Abu Dawud)

V. Ce trebuie să facă femeia în momentul intrării în starea de ihrām

În momentul intrării în starea de ihrām, femeia îndeplineşte aceleaşi ritualuri ca şi bărbatul din punct de vedere al îmbăierii şi al curăţării a ceea ce este necesar, prin tăierea unghiilor şi a părului, precum şi prin îndepărtarea mirosurilor neplăcute; pentru a nu fi necesar să facă aceasta în timpul perioadei de ihrām, când aceste acţiuni sunt strict interzise. Dacă ea nu are nevoie să efectueze vreuna dintre aceste acţiuni, atunci ele nu sunt absolut obligatorii şi nu sunt dintre caracteristicile ihrām-ului. De asemenea, ei nu îi este interzis să îşi parfumeze corpul cu un parfum care să nu aibă un miros atrăgător, conform hadith-ului de la ʻAishah (Allah să fie mulţumit de ea!), care a spus:

„Obişnuiam să mergem împreună cu Trimisul lui Allah () şi ne dădeam noi cu mosc pe frunţi în momentul intrării în starea de ihrām. Dacă vreuna dintre noi transpira, acesta (parfumul) i se scurgea pe faţă. Profetul () vedea şi nu ne interzicea aceasta.” (Abu Dawud)

Imam Ash-Shawqani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail al-‘awtar” (5/12):

„Tăcerea lui () indică permisivitatea acestui fapt, întrucât el () nu tăcea în privinţa a ceva ce era interzis.”

VI. În momentul formulării intenţiei pentru Hajj, se scoate niqab-ul şi burq’a (se descoperă faţa)[41]

În momentul formulării intenţiei pentru Hajj, femeia trebuie să îşi scoată niqab-ul sau burq’a dacă le purta înainte de aceasta. Burqa este vălul cu care se acoperă faţa, care are două deschizături în dreptul ochilor prin care femeia să poată vedea. Ele trebuie înlăturate în conformitate cu spusele Trimisului lui Allah ():

„Femeia aflată în stare de ihrām nu trebuie să poarte vălul care acoperă faţa sau mănuși.”  (Al-Bukhari şi Abu Dawud)

De asemenea, ea trebuie să îşi scoată mănuşile care îi acoperă mâinile, dacă le purta înainte de intrarea în starea de ihrām. Astfel, ea îşi va acoperi faţa cu altceva decât niqab sau burq’a, precum khimar-ul (vălul care îi acoperă capul şi gâtul) sau cu veşmântul ei atunci când o pot vedea bărbaţi non-mahram şi, de asemenea, îşi acoperă mâinile în prezenţa acestora prin acoperirea lor cu veşmântul ei.

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymyyiah (Allah să aibă milă de el!), a spus:

„În ceea ce o priveşte pe femeie, aceasta (faţa şi mâinile) este considerată a fi aurah; fapt pentru care i-a fost prescrisă o îmbrăcăminte cu care să se acopere şi care să o protejeze, însă Profetul () i-a interzis ei să poarte niqab sau mănuşi (în timpul pelerinajului), întrucât mănuşile sunt un acoperământ pentru mâini. Dacă însă femeia şi-a acoperit faţa cu ceva care nu îi atinge faţa, atunci aceasta este permis, iar acesta este acordul comun al învăţaţilor şi, de asemenea, este permisă acoperirea feţei chiar dacă materialul cu care se acoperă atinge faţa. Femeii nu i se impune să îndepărteze acoperământul feţei ei pentru a nu o atinge, nici cu un băţ,  nici cu mâna şi nici cu altceva asemănător, deoarece Profetul () a considerat egale  faţa şi mâna ei şi amândouă sunt considerate a fi asemenea corpului bărbatului.

Soţiile sale (ale Profetului - ) obişnuiau să îşi acopere feţele fără nicio excepţie de la aceasta şi niciun învăţat nu a relatat cum că Profetul () ar fi spus: «Femeia trebuie să intre în starea de ihrām descoperindu-şi faţa, ci acestea sunt doar vorbele unor predecesori dreptcredincioşi.»

Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Tahdzib as-sunan” (2/350):

„Nu există de la Profet () nici măcar o singură literă cu privire la obligaţia descoperirii feţei femeii aflate în starea de ihrām; ci (ceea ce a fost consemnat) este doar interzicerea niqab-ului.”

El a continuat spunând:

„Cu adevărat, cu privire la ʻAsma (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a confirmat faptul că ea obişnuia să îşi acopere faţa în timp ce se afla în starea de ihrām. ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus:  

„Călăreţii obişnuiau să treacă pe lângă noi în vreme ce noi ne aflam în starea de ihrām (în timpul pelerinajului) alături de Trimisul lui Allah (). Atunci când aceştia se apropiau de noi, fiecare dintre noi îşi lăsa în jos jilbab-ul ei, din (creştetul) capului până peste faţa sa, iar atunci când aceştia se îndepărtau, noi ne descopeream feţele.” (Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

Aşadar, ia tu aminte, soră musulmană aflată în stare de ihrām, la faptul că îţi este interzis (în timpul pelerinajului) să îţi acoperi faţa şi mâinile cu ceva cusut cu aţă şi, în special, folosirea niqab-ului şi a mănuşilor. Este o obligaţie ca tu să îţi acoperi faţa şi mâinile în faţa bărbaţilor non-mahram cu acoperământul cu care îţi acoperă capul şi gâtul cu veşmântul tău sau cu orice altceva de acest gen. Nu există nicio dovadă cu privire la faptul că trebuie pus ceva care să ridice sau să ţină departe acoperământul de atingerea feţei, nici prin purtarea unui turban, nici printr-un băţ şi nici prin altceva.

VII. Femeii îi este permis să se îmbrace în timpul stării de ihrām cu orice îşi doreşte din îmbrăcămintea obişnuită a femeilor, care nu reprezintă o podoabă

Femeii nu îi este permisă o îmbrăcăminte care să se asemene îmbrăcăminţii bărbaţilor, nici strâmtă, care să scoată în evidenţă forma corpului, nici transparentă, astfel încât să se vadă ce este sub ea, şi nici atât de scurtă încât să scoată la iveală picioarele sau mâinile ei.

Ibn Al-Mundzar (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Învăţaţii în islam au ajuns la concluzia că portul femeii aflate în starea de ihrām sunt cămăşile, mantiile, şalvarii şi acoperământul capului şi al gâtului, precum şi încălţările.”  [„Al-Mughny”, 3/328]

Ei nu îi este prescrisă îmbrăcarea unei anumite culori de haine, precum verdele; ci ea se poate îmbrăca cu orice îşi doreşte, putând purta (dacă îşi doreşte) culori precum roşu, verde sau negru. De asemenea, ei îi este permis să le schimbe cu oricare dintre culori, dacă doreşte.

VIII.  Femeii îi este recomandat ca, după intrarea în starea de ihrām, să rostească at-talbiyah, însă doar atât cât să se audă pe ea însăşi

Ibn ʻAbd Al-Barr (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Învăţaţii musulmanii au ajuns la aceeaşi concluzie asupra faptului că este Sunnah ca femeia să nu ridice vocea, ci să rostească talbiyah astfel încât să se audă pe ea însăşi. În ceea ce o priveşte, este neplăcut (makrūh) ca ea să ridice glasul, din cauză că aceasta ar putea fi o sursă de ispită. Din această cauză, ei nu îi este prescrisă rostirea adhān-ului şi a iqāmei, iar ceea ce îi este recomandat ei drept atenţionare în momentul în care vrea să semnaleze existenţa unei greşeli în efectuarea rugăciunii (în grup) este baterea din palme şi nu rostirea formulei specifice bărbaţilor.” [„Al-Mughny” (2/330, 331)]

IX. Femeii i se impune acoperirea integrală a corpului în momentul îndeplinirii înconjurării rituale a Ka’bah (at-tawāf)

De asemenea, femeii i se impune coborârea vocii şi plecarea privirii (de la cele spre care îi este interzis să privească), precum şi ferirea de aglomerațiile în care există bărbaţi, cu preponderenţă în dreptul Pietrei Negre şi al Colţului Al-Yamani. Ea trebuie să facă înconjurul Kaʻbah spre exteriorul mulţimii care o înconjoară, depărtându-se astfel de aglomeraţie, iar acest lucru este mai bun pentru ea decât a sta în apropierea Kaʻbah, în înghesuială, şi aceasta deoarece există o sursă de ispite în acest lucru. Apropierea de Kaʻbah şi sărutarea Pietrei Negre sunt doar acte Sunnah – două acte de adorare preferabile, dacă aceasta îi este cu putinţă. Ea nu trebuie să dea curs unui act interzis (haram) încercând să îndeplinească o faptă preferabilă, pentru că, în această situaţie, de fapt, nu este un act preferabil (Sunnah) în ceea ce o priveşte, ci Sunnah este doar ca ea să indice cu mâna spre Piatra Neagră, dacă a ajuns în dreptul ei.

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’a” (8/37):

„Învăţaţii de la care am primit ştiinţa au spus: «Nu este considerat a fi un act preferabil cerut femeii sărutarea Pietrei Negre şi nici atingerea ei decât atunci când se împuţinează cei care fac înconjurul ritual în jurul Kaʻabah,  în timpul nopţii sau în alte perioade, din cauza răului pe care (amestecarea ei în mulţimea bărbaţilor) îl poate reprezenta pentru ea şi pentru ceilalţi.»“

De asemenea, în „Al-Mughny” (3/331) s-a spus:

„Este preferabil ca femeia să facă înconjurul ritual la Kaʻbah noaptea, pentru că aceasta este mai sigur pentru ea, deoarece este mai puţină înghesuială. Astfel, ea se poate apropia de Casă (Al-Kaʻbah) şi atinge Piatra Neagră.”

X. Îndeplinirea înconjurării rituale a Kaʻbah (at-tawāf) şi traseul parcurs între Safā şi Marwah (as-Sāʻi) trebuie să fie îndeplinite mergând liniştit

În „Al-Mughny” (3/394) s-a spus:

„Şi tawāf-ul femeilor şi Sāʻi-ul lor trebuie toate să se facă cu mers liniştit.”

Ibn Al-Mundzar (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Învăţaţii musulmani sunt de acord că femeia nu trebuie să aibă un mers repezit în momentul înconjurării ritualice a Kaʻbah şi nici în timpul traseului parcurs între Safā şi Marwah[42]. De asemenea, lor nu li se impune descoperirea unui umăr în timpul tawāf-ului asemeni bărbaţilor şi aceasta datorită faptului că ea presupune dezgolirea pielii. Acest lucru nu le este permis femeilor, lor impunându-li-se acoperirea (iar nu descoperirea). Mersul rapid şi descoperirea umărului sunt interzise din cauza faptului că ele sunt chestiuni care o expun pe femeie.”

XI. Ce ritualuri ale hajj-ului trebuie îndeplinite de femeia aflată la menstruaţie şi ce anume nu trebuie să facă până când nu s-a terminat perioada ei menstruală

Femeia aflată la menstruaţie îndeplineşte toate ritualurile hajj-ului, inclusiv intrarea în starea de ihrām, poposirea pe muntele Arāfat, înnoptarea la Mina, aruncarea pietricelelor, singura excepţie constând în neînconjurarea sanctuarului Kaʻbah (at-tawāf), acţiune pe care o va efectua după terminarea menstruaţiei. Aceasta este în conformitate cu cele care i-au fost spuse ʻAishei (Allah să fie mulţumit de ea!) cu privire la momentul în care i-a venit menstruaţia:

„Fă tot ceea ce fac pelerinii, cu excepţia înconjurului Kaʻbah, până când nu vei fi pură.” (Al-Bukhari şi Muslim)

Aceasta este în conformitate şi cu cele consemnate de Muslim:

„Îndeplineşte tu tot ceea ce îndeplineşte pelerinul, în afară de înconjurul Kaʻbah, pe care o vei realiza doar după ce vei face îmbăierea rituală de purificare (la sfârşitul menstruaţiei).” (Muslim)

Imam Ash-Shawqani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail Al-‘Awtar” (5/49):

„Hadith-ul este clar în privinţa interzicerii ca femeia aflată la menstruaţie să realizeze înconjurul ritualic al Kaʻbah, până când sângerarea se opreşte, iar ea se îmbăiază după aceasta. Interzicerea este necesară, deoarece, din cauza lipsei de puritate, actul ei  este nul. Astfel, tawāf-ul femeii aflate la menstruaţie este considerat nul şi aceasta este opinia majoritară a învăţaţilor musulmani. De asemenea, ea nu parcurge traseul dintre Safā şi Marwah, pentru că acesta nu se realizează decât după înconjurul ritualic al Kaʻbah şi întrucât Profetul () nu a parcurs niciodată traseul dintre Safā şi Marwah decât după înconjurul ritualic al Kaʻbah.”

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’a” (8/82):

„Dacă ar parcurge traseul dintre Safā şi Marwah înainte de  înconjurul ritualic al Kaʻbah, atunci aceasta nu este considerat a fi corect şi aceasta este opinia comună a învăţaţilor. Am menţionat anterior faptul că Mauridi a consemnat în acest sens opinia majoritară, care este împărtăşită şi de Malik, Abu Hanifa şi Ahmad. Ibn Al-Mundzar a relatat de la Atā’a şi unii învăţaţi în ahadith cum că aceasta este corect şi au menţionat-o şi cei de la care am luat ştiinţa, de la Atā’a şi Abu Dawud. Dovada noastră este  faptul că Profetul () a făcut Sāʻi după At-Tawāf şi a spus:

«Să luaţi de la mine ritualurile voastre!» (Muslim şi Abu Dawud)

Însă, hadith-ul relatat de Ibn Shariyq As-Sahabiy (Allah să fie mulţumit de el!) spune:

«Am mers împreună cu Trimisul lui Allah () la Hajj, iar oamenii veneau la el (pentru a îl întreba cu privire la anumite chestiuni). Unul dintre ei a întrebat: „O, Mesager al lui Allah, am făcut eu As-Sāʻi înainte de At-Tawāf sau am grăbit ceva şi am întârziat ceva.”, iar el () a răspuns: „Nu este nimic greşit, nu este nimic greşit, decât în privinţa unui bărbat care a defăimat un musulman, nedreptăţindu-l; acesta este cel care a greşit şi a fost pierdut.» (Abu Dawud)

Aceasta a fost consemnată de către Abu Dawud de la un lanţ autentic de transmiţători, toţi transmiţătorii fiind persoane de încredere, în afară de Usamah ibn Shariyq As-Sahabiy. Acest hadith este considerat a fi un hadith bun, datorită considerării lui astfel de către Al-Khitabiy şi alţii dintre învăţaţi, care au considerat că spusele: «Am făcut As-Sāʻi înainte de At-Tawāf.» înseamnă: «Am făcut as-sāʻi după tawāf-ul de venire şi înainte de tawāf-ul de rămas-bun, de plecare.»

Sheikh-ul Mohammad Al-‘Amiyn Ash-Shanqiyty (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea sa – „Adwa’a al-baiyan” (5/252):

„Este binecunoscut faptul că totalitatea învăţaţilor au convenit asupra faptului că As-Sāʻi nu este corect îndeplinit decât după At-Tawāf, iar dacă ar fi efectuat Sāʻi înainte de Tawāf, acest lucru nu ar fi corect, conform majorităţii învăţaţilor, iar printre aceştia, cei patru imami. Mauridi şi alţii au transmis consensul asupra acesteia. Apoi, a menţionat spusele lui An-Nawawi, care a fost menţionat înainte, iar răspunsul său cu privire la hadith-ul lui Ibn Shariq a fost acela că vorbele sale «înainte de Tawāf» vizează Tawāf Al-Ifadah, care este unul dintre stâlpii (pelerinajului) şi nu neagă acesta faptul că a făcut Sāʻi după Tawāf al-Qudum, care nu este un stâlp (al Hajj-ului).”

În „Al-Mughny” (5/245), s-a spus:

„As-Sāʻi urmează Tawāf-ului şi nu este considerat corect decât dacă a fost precedat de Tawāf şi aceasta a fost şi opinia lui Malik, Ash-Shafāʻi şi alţi învăţaţi.‘Atā’ a spus: «El este suficient.» De asemenea, Ahmad a menţionat: «Este suficient, dacă persoana a făcut aceasta din cauza uitării, însă dacă a făcut-o în mod intenţionat, atunci, sāʻi-ul lui nu este acceptat. Toate acestea sunt suţinute de ceea ce a spus Profetul () atunci când a fost întrebat despre anticipare sau întârziere în condiţii de neştiinţă sau uitare: „Nu este nicio problemă.”

De asemenea, s-a evidenţiat faptul că Profetul () a făcut As-Sāʻi după At-Tawāf şi că el ()  a spus:

«Să luaţi de la mine ritualurile voastre!» (Muslim şi Abu Dawud)

Din cele afirmate anterior, ne-a fost făcut cunoscut faptul că hadith-ul de care se folosesc cei care susţin faptul că este corectă efectuarea As-Sāʻi înainte de At-Tawāf nu prezintă nicio dovadă în acest sens. El poate fi luat în considerare doar într-unul dintre cele două aspecte: fie se referă la cel care a făcut As-Sāʻi înainte de Tawāf Al-Ifadah, făcând el astfel As-Sāʻi după Tawāf-ul de sosire; fie se referă la cei care nu ştiau sau au uitat, fără a avea această intenţie. M-am documentat cu privire la acest hadith tocmai pentru că au apărut cei care susţin ca este permisă în mod absolut împlinirea Sāʻi înainte de Tawāf, şi Allah este Cel la care se caută ajutor.

Atenţionare!

Dacă femeia a făcut înconjurul Kaʻbah şi, după ce a terminat aceasta, i-a venit menstruaţia, atunci ea poate parcurge traseul dintre Safā şi Marwah, întrucât As-Sāʻi nu este condiţionat de aflarea în stare de puritate.

În „Al-Mughny” (5/246), s-a spus:

„Majoritatea învățaților sunt de părere că nu este o condiţie a parcurgerii traseului între Safā şi Marwah aflarea în stare de puritate, iar printre cei care au susţinut aceasta se numără ‘Atā’, Malik, Ash-Shafāʻi, Abu Thaur şi alţi învăţaţi musulmani.”

El a continuat spunând:

„Abu Dawud a spus: «L-am auzit pe Ahmad spunând: „Dacă femeia a făcut înconjurul ritualic al Casei (Al-Kaʻbah) şi apoi i-a venit menstruaţia, ea poate parcurge traseul dintre Safā şi Marwah, apoi să plece. De la ‘Aishah şi Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ele!) s-a relatat că:

«Dacă o femeie a făcut înconjurul ritualic al Casei, apoi a efectuat două rakaʻāt de rugăciune după aceasta, după care i-a venit menstruaţia, atunci ea poate parcurge traseul dintre Safā şi Marwah.» (Abu Dawud)”»”

 XII. Femeilor le este permis să plece alături de cei slabi din Muzdalifah după apusul lunii

Pe lângă aceasta, ele pot arunca pietricelele rituale (ar-rami) atunci când ajung la Mina, ca urmare a fricii (de pericole) pentru ele din cauza aglomeraţiei şi înghesuielii.

În „Al-Mughny” (5/286) s-a spus:

„Nu este niciun impediment (nicio problemă) în a face aceasta înaintea celorlalţi, înainte de răsăritul soarelui şi printre cei care obişnuiau să facă aceasta mai înainte au fost ʻAbd Ar-Rahman ibn Awuf şi ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ei!). Aceasta  a fost menţionată de către ‘Atā’, Ath-Thauri, Ash-Shafāʻi, Abu Thaur şi alţi învăţaţi; pentru că în aceasta se află grijă şi delicateţe faţă de ele şi apărare şi protecţie de aglomeraţie şi o urmare a exemplului Profetului lor ().”

Imam Ash-Shawqany (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail Al-‘Atwar” (5/70):

„Evidenţele existente indică faptul că timpul aruncării pietricelelor rituale este după răsăritul Soarelui pentru cei care nu au vreo scuză (sau vreun motiv de a o face înainte de aceasta), iar cei care au vreo scuză care să îi absolve de aceasta – precum femeile şi alţii dintre cei slabi – pot face ei aceasta înainte de răsăritul Soarelui.”

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’a” (8/125):

„Ash-Shafāʻi şi adepţii săi au spus: «Face parte din Sunnah a se da întâietate către Mina celor slabe şi celor neputincioase dintre femei şi altora (asemenea lor) înainte de răsăritul Soarelui şi după jumătatea nopţii, pentru a arunca pietricelele rituale înainte de apariția aglomerației.»” Apoi, a amintit hadith-urile care indică aceasta.

XIII. Femeia îşi scurtează din vârfurile părului ei cât vârful unui deget la ieşirea din starea de ihrām pentru Hajj sau ʻUmrah

Femeii îi este interzis să îşi radă complet părul; iar lungimea părului pe care trebuie să şi-l taie este cât distanţa de la vârful degetului şi până la prima încheietură a acestuia.

În „Al-Mughny” (5/310), s-a spus:

„Femeii îi este prescrisă tăierea din păr, fără a îl rade, şi nu există diferenţe de opinie cu privire la aceasta.”

 Ibn Al-Mundzir (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Învăţaţii în islam sunt de acord cu privire la acest fapt şi aceasta pentru că raderea părului ar fi în ceea ce le priveşte o asemănare a lor cu bărbaţii.”

Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Trimisul lui Allah () a spus:

„Femeilor (aflate în pelerinaj) nu li se impune raderea capetelor, ci le este impusă doar scurtarea părului.” (Abu Dawud)

ʻAli (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că:

„Trimisul lui Allah  () a interzis că femeia să îşi radă părul.” (At-Tirmidhi şi An-Nasa’i)

De asemenea, Ahmad obişnuia să spună:

(Se recomandă) scurtarea din fiecare coadă cât vârful degetului, şi aceasta este opinia lui Ibnʻ Omar, Ash-Shafāʻi, Ishāq şi Abu Thawr.”

Abu Dawud a spus:

„L-am auzit pe Ahmad când a fost întrebat dacă femeia trebuie să scurteze din tot părul său că a spus: «Da. Îşi strânge tot părul în faţă, apoi taie din vârfurile părului ei cât vârful unui deget.»

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’a” (8/150, 154):

„Învăţaţii în islam sunt de acord  asupra faptului că femeia nu trebuie să îşi radă părul de pe cap, ci obligaţia ei este doar de a tăia din părul ei, întrucât raderea părului este bidʻah în ceea ce o priveşte, iar aceasta îi va aduce asemănarea cu bărbaţii (fapt care îi este total interzis).”

XIV. Dacă femeia aflată la menstruaţie a aruncat pietricelele ritualice şi şi-a scurtat părul, a ieşit în acest mod din starea de ihrām

Astfel, ei îi devine permis ceea ce îi era interzis în starea de ihrām, în afara faptului că nu îi este permisă întreţinerea de relaţii sexuale cu soţul ei; iar ea nu are voie să i se ofere lui decât după ce a îndeplinit Tawāf Al-Ifadah. Dacă el s-a desfătat cu ea înainte de aceasta, atunci ei i se impune să facă un sacrificiu ritual, ca ispăşire pentru aceasta – prin sacrificarea în Mecca a unei oi şi împărţirea ei sărmanilor aflaţi la Masjid Al-Haram.

XV. Dacă femeii i-a venit menstruaţia după Tawāf Al-Ifadah, ea poate să plece de la Hajj oricând doreşte şi nu mai este obligatoriu să efectueze Tawāf Al-Wada’a

Aceasta este în conformitate cu hadith-ul de la ‘Aishah (Allah să fie mulțumit de ea!), care a spus:

„Safiei bint Huiay i-a venit menstruaţia după ce a efectuat Tawāf Al-Ifadah şi am pomenit aceasta în fața Trimisului lui Allah (), care a spus: «Oare aceasta ne va întârzia pe noi (de la plecare)?» Eu am spus: «O, Trimis al lui Allah, ea a efectuat Tawāf Al-Ifadah şi înconjurul ritual al Casei, apoi i-a venit menstruaţia după Tawāf Al-Ifadah.» Apoi, Mesagerul lui Allah () a spus: «Atunci, ea poate pleca.»(Al-Bukhari, Muslim, Abu Dawud şi Ibn Majah)

Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:

„Oamenilor li s-a impus (de către Profet ) ca înconjurul Kaʻbah să fie ultimul dintre ritualurile Hajj-ului, însă femeia aflată la menstruaţie a fost scutită de aceasta.” (Al-Bukhari şi Muslim)

Tot de la el (Allah să fie mulţumit de el!), s-a relatat că:

„Trimisul lui Allah () i-a permis femeii aflate la menstruaţie să plece de la Hajj înainte de a efectua Tawāf Al-Wada’a la Casă, dacă îndeplinise mai înainte Tawāf Al-Ifadah.” (Muslim)

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’a” (8/281):

„Ibn Al-Mundzir a spus: «Aceasta a fost susţinută în general de către învăţaţii în islam şi dintre aceştia: Malik, Al-‘Auza’iy, Ath-Thawri, Ahmad, Ishāq, Abu Thawr, Abu Hanifah şi alţii.»

În „Al-Mughny” (3/461) s-a spus că:

„Aceasta este opinia generală a savanţilor musulmani teritoriali.”

De asemenea, s-a spus:

„Reglementările în cazul femeii lăuze sunt asemenea celor care se aplică femeii aflate la menstruaţie, întrucât reglementările specifice femeilor lăuze sunt asemenea celor ale femeilor aflate la menstruaţie din punctul de vedere al celor care li se impun şi al celor de care sunt absolvite.”

XVI. Pentru femeie, este preferabil să viziteze moscheea Profetului[43]

Această acțiune îi este permisă femeii pentru ca aceasta să își efectueze rugăciunea în ea, însă nu îi este permisă vizitarea mormântului Profetului (), întrucât aceasta este o regulă generală.

Sheikh Mohammed Ibn Ibrahim ‘Al Ash-Sheikh, muftiul Arabiei Saudite (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (3/239):

„Este corectă în această privinţă interzicerea vizitării de către ele a mormântului Profetului () din cauza a doua chestiuni: prima dintre ele – multitudinea evidenţelor referitoare la aceasta, iar interzicerea, dacă ea există, nu poate fi îndepărtată decât prin existenţa unei evidenţe (care să o infirme); şi apoi – slăbiciunea care există aici[44].”

Sheikh ʻAbd Al-ʻAzīz ibn Bāz (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea sa[45] atunci când a amintit vizitarea mormântului Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de către cel care vizitează Moscheea Profetului:

„Această vizită le este permisă numai bărbaţilor în mod special, întrucât femeilor nu le este permisă vizitarea mormintelor, aşa cum a fost instaurat de către Profet (), care a spus:

«Allah le-a blestemat pe femeile care vizitează mormintele şi pe cei care fac din ele moschei, precum şi pe cei care pun la ele lumină.» (At-Tirmidhi, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

Însă, intenţia de a vizita Medina pentru a se ruga în Moscheea Profetului () şi a face rugi în ea şi pentru orice este prescris şi permis şi în alte moschei, le este permisă tuturor (indiferent dacă sunt femei sau bărbaţi).”


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al nouălea ~

 Reglementări cu privire la căsătorie şi desfacerea acesteia (divorţ)

 Allah Preaînaltul spune:

„Şi printre Semnele Lui (este acela) că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru că voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam (de oameni) care chibzuiesc.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:21]

De asemenea, Allah Preaînaltul spune: 

„Căsătoriţi-i pe cei care sunt singuri dintre voi, precum şi pe cei virtuoşi dintre robii şi roabele voastre! Dacă ei sunt săraci, Allah îi va face bogaţi prin mare Mila Sa, căci Allah este Wāsi‘ (Cel Infinit, Atotcuprinzător, Cel Care-Și este Sieși de ajuns), ‘Alīm (Atoatecunoscător, Omniscient).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:23]

Imam Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Acesta (versetul) porunceşte căsătoria, iar unii învăţaţi în islam au mers până într-acolo încât au considerat obligativitatea acesteia pentru fiecare dintre cei care au posibilitatea de a îi da curs, invocând şi cuvintele Profetului ():

«O, voi, tineri, acela dintre voi care își permite (din punct de vedere financiar și fizic), să se căsătorească, pentru că aceasta stăpânește privirea (de la lucruri interzise) și împiedică de la imoralitate, iar cel care nu își permite, atunci să postească, pentru că acesta este un mijloc de a controla dorința sexuală.» (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Abu Dawud şi Ibn Majah)

Apoi, imamul a menţionat căsătoria ca fiind unul dintre motivele şi sursele prosperităţii, urmând dovada existentă în Cuvântul lui Allah Preaînaltul:

(...) Dacă ei sunt săraci, Allah îi va face bogaţi prin mare Mila Sa (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:32]

Apoi, el a menţionat cuvintele lui Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!), care a spus:

„Supuneţi-vă lui Allah în ceea ce privește chestiunile pe care vi le-a prescris cu privire la căsătorie pentru a vă împlini vouă cele pe care vi le-a promis în ceea ce privește prosperitatea. Allah Preaînaltul spune:

(...) Dacă ei sunt săraci, Allah îi va face bogaţi prin mare Mila Sa, căci Allah este Wāsi‘ (Cel Infinit, Atotcuprinzător, Cel Care-Și este Sieși de ajuns), ʻAlīm (Atoatecunoscător, Omniscient).”   [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:32]

De asemenea, Ibn Mas’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:

„Căutaţi prosperitatea prin căsătorie! Allah Preaînaltul spune:

(...) Dacă ei sunt săraci, Allah îi va face bogaţi prin mare Mila Sa, căci Allah este Wāsi‘ (Cel Infinit, Atotcuprinzător, Cel Care-Și este Sieși de ajuns), ʻAlīm (Atoatecunoscător, Omniscient).”   [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:32]

Aceasta a fost relatată, de asemenea, de către Ibn Jarir şi menţionată de către Al-Baghawi de la ʻOmar.” [Tafsir Ibn Kathir, 5/94, 95, Editura Dar Al-Andalus]

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymyyiah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa”, 32/90:

„Allah le-a permis dreptecredincioşilor căsătoria şi, de asemenea, le-a permis să divorţeze, precum şi să se căsătorească cu femeia divorţată după ce aceasta s-a căsătorit cu un bărbat, altul decât soţul ei iniţial. În schimb, creştinii interzic căsătoria unora dintre ei, iar celor cărora le este permisă căsătoria, le este interzis divorţul. Evreii permit divorţul, însă dacă femeia divorţată s-a căsătorit cu altcineva decât soţul ei iniţial, aceasta devine interzisă pentru el. Creştinii nu au divorţ, iar evreii nu au posibilitatea de a o primi înapoi, ca soție, pe femeie după ce aceasta s-a căsătorit cu un alt bărbat în afară de soţul ei iniţial. Însă Allah Preaînaltul le-a permis dreptcredincioşilor şi una, şi alta.”

Imam Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Hadi An-Nabawi” (3/149), evidenţiind avantajele împreunării, care este unul dintre scopurile de bază ale cuplului marital:

„Împreunarea a fost instituită iniţial în virtutea a 3 aspecte şi acestea sunt obiectivele ei iniţiale de bază:

1.   asigurarea urmaşilor şi continuitatea speciei în sensul completării numărului celor pe care Allah i-a predestinat a se ivi în această lume;

2.   eliminarea secreţiei a cărei menţinere şi reţinere ar avea efecte negative asupra întregului corp;

3.   satisfacerea nevoii (sexuale), obţinerea plăcerii şi a încântării prin intermediul Binecuvântărilor lui Allah.”

Aşadar, în căsătorie există beneficii măreţe, cea mai măreaţă dintre acestea fiind aceea că protejează împotriva adulterului şi ajută la plecarea privirii de la ceea ce este interzis.

Printre aceste (beneficii se află şi) perpetuarea urmaşilor şi menţinerea afilierii, atingerea liniştii şi a confortului  între cei doi soţi, asigurarea stabilităţii afective și cooperarea celor doi soţi în sensul clădirii unei familii bune şi drepte, care să fie unul dintre nucleele comunităţii musulmane. De asemenea, printre ele se află şi asumarea responsabilităţii îngrijirii și protejării femeii, acțiuni care îi revin soţului, precum şi asumarea de către femeie a rolului natural şi normal în viaţă; şi nu aşa cum susţin duşmanii femeii şi ai societăţii cum că femeia ar fi asociată bărbatului în munca din afara casei. Ei au scos-o din casa ei, au lipsit-o şi au izolat-o de rolul ei natural şi de drept, şi i-au atribuit o responsabilitate care nu este a ei. Astfel a fost disturbat şi tulburat sistemul familial şi s-a deteriorat consensul dintre cei doi soţi, ceea ce conduce, în multe situaţii, la despărţire sau la persistenţa suferinţei, a iritării şi nefericirii.

Sheik-ul Mohammed Al-‘Amin Ash-Shanqity (Allah să aibă milă de el!) a spus în lucrarea sa de interpretare a sensurilor Coranului – „’Adw’a Al-Bayan” (3/422):

„Să ştii tu – fie ca Allah să ne facă pe mine şi pe tine izbânditori în cele pe care El le iubeşte şi care Îl mulţumesc – că această idee necredincioasă, greşită şi abjectă, care vine împotriva simţurilor,  a minţii, a Revelaţiei Divine și a Legii Creatorului şi a Făuritorului, prin asemănarea femeii cu bărbatul în totalitatea reglementărilor şi aspectelor, poartă în ea din stricăciunea, denaturarea, perturbarea şi disturbarea sistemului social uman, ceea ce nu îi este ascuns nimănui, în afară de cel căruia Allah i-a luat vederea.

Aceasta se întâmplă pentru că Allah Cel Atotputernic a făcut-o pe femeie cu calităţi specifice ei, potrivite pentru anumite tipuri de participare în societatea umană; aspecte care nu pot fi atribuite altcuiva, precum sarcina, naşterea, alăptarea, educarea copiilor, îngrijirea casei şi îndeplinirea obligaţiilor aferente acesteia, precum gătitul, frământatul, măturatul şi altele. Iar aceste servicii pe care ea le oferă societăţii umane din interiorul casei sale, fiind în siguranţă,  sub protecţie, decenţă şi conservând onoarea, nobleţea şi valorile umane nu este cu nimic mai prejos decât serviciile oferite de bărbat pentru obţinerea mijloacelor de trăi.

Acei mojici ignoranţi dintre cei necredincioşi şi cei care i-au urmat pe ei au susţinut că femeia are dreptul de a presta servicii în afara casei ei întocmai ca şi bărbatul, în pofida faptului că pe perioada sarcinii, a alăptării şi a lăuziei ea nu este capabilă să desfășoare nicio activitate care presupune un efort susţinut, aşa după cum bine se poate observa; şi dacă ea şi soţul ei au ieşit din casa lor, au rămas servitoarele casei, care se pierd cu toate  printre îngrijirea copiilor mici, alăptarea celor aflaţi în perioada de alăptare şi prepararea mâncării bărbatului, când acesta revine de la serviciu.

Dacă femeia ar angaja o persoană care să o înlocuiască pe ea, cu siguranţă că această persoană ar aduce casei prejudicii, un prejudiciu de care femeia încearcă să scape, fapt pentru care concluzia se evidenţiază în esenţa sa, cum că în ieşirea femeii din casa ei şi în înlocuirea ei se află o pierdere a simţului onoarei şi a religiei.”

Aşadar, ai tu teamă de Allah, soră musulmană, şi nu te lăsa sedusă de această publicitate injustă, întrucât situaţia femeilor care au fost înşelate de aceasta este cea mai clară dovadă a stricăciunii, a ratării şi insuccesului lor, iar experienţa lor este cea mai clară dovadă. Aşadar, grăbeşte-te să te căsătoreşti, soră musulmană, atâta vreme cât eşti încă tânără şi atrăgătoare şi nu amâna aceasta pe motivul continuării studiilor, a profesiei sau a serviciului. O căsătorie de succes este împlinirea şi liniştea ta şi ea compensează orice ţi-ar putea oferi studiul sau profesia; însă nici studiul, şi nici profesia nu ar putea să o compenseze, indiferent de cât de mult ar presupune ele.

Ocupă-te de treburile casei tale şi de educarea copiilor tăi, căci aceasta este ocupaţia ta fundamentală şi fructuoasă în viaţă şi nu căuta un înlocuitor pentru ea, pentru că aceasta  nu poate fi compensată de nimic. Nu rata căsătoria cu un bărbat bun şi drept, întrucât Trimisul lui Allah () spunea:

„Dacă v-a venit vouă (pentru căsătorie) cel de a cărui religie şi caracter sunteţi mulţumiţi, acceptaţi-l în căsătorie; căci dacă nu o faceţi, va fi ispită şi stricăciune pe Pământ.” (At-Tirmidhi)

 Cererea acordului femeii pentru căsătorie

Femeia dorită pentru căsătorie nu se poate încadra decât într-una dintre următoarele două categorii: fie fecioară ajunsă la pubertate, fie o femeie dintre cele care au fost căsătorite anterior, şi pentru fiecare dintre ele există reglementări specifice.

1.   În ceea ce o priveşte pe fecioara ajunsă la pubertate, aceasta nu poate fi căsătorită decât cu acordul ei, iar acordul ei este considerat a fi oferit prin tăcerea ei (care presupune acceptarea), conform cuvintelor Profetului lui Allah():

«O fecioară nu trebuie să fie căsătorită până când nu este cerut acordul ei.» Oamenii au întrebat: «Cum îşi dă ea acordul, o, Trimis al lui Allah?» El () a răspuns: «(Prin) tăcerea ei (din cauza timidității).»” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

Este neapărat necesar acordul ei, chiar şi dacă bărbatul care o căsătoreşte este tatăl ei, conform opiniei corecte a învăţaţilor în islam.

Învățatul Ibn Al-Qayyiam (Allah să aibă milă de el!) a spus în Al-Hadi  (5/96):

„Aceasta este opinia majorităţii predecesorilor dreptcredincioşi şi ideologia Școlii lui Abu Hanifah şi Ahmad, într-una dintre consemnările cu privire la această chestiune. Şi aceasta este şi opinia prin care este respectată Legea lui Allah şi nu presupunem altceva în afara ei, de vreme ce ea este conform legii Trimisului lui Allah (),  a ceea ce el a prescris şi a ceea ce el a interzis.”

2.   Însă, în ceea ce o priveşte pe femeia care a mai fost căsătorită, aceasta nu se poate căsători decât prin acordul ei explicit, verbal, spre deosebire de fecioară, al cărei acord este considerat a fi oferit prin tăcerea sa.

În „Al-Mughny” (6/493), s-a spus:

„Însă în ceea ce o priveşte pe femeia care a mai fost căsătorită, nu cunoaştem vreo diferenţă de opinie între învăţaţi cu privire la faptul că acordul ei trebuie exprimat verbal, printr-un enunţ, întrucât limba exprimă ceea ce se află în inimă şi ea este cea care este luată în considerare în toate aspectele în care este avută în vedere permisiunea.”

Sheikh-ul islamului, Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (32/39,40):

„Nu îi este permis nimănui să căsătorească o femeie decât cu acordul ei, după cum a prescris Profetul (), iar dacă ea a refuzat aceasta, atunci nu poate fi silită să se căsătorească. Același lucru se aplică și în privinţa femeii mature, care a mai fost căsătorită anterior, nefiind permisă căsătorirea fără a avea acordul ei, conform consensului învăţaţilor musulmani. La fel este și cazul fecioarei ajunsă la vârsta pubertăţii, în cazul căreia atât tatăl, cât și bunicul ei trebuie să ceară acordul ei pentru a o căsători.

Învățații au discutat cu privire la cererea permisiunii ei, dacă aceasta este obligatorie sau preferabilă.

Cea mai corectă opinie este considerată a fi aceea care spune că aceasta este obligatorie, iar tutorelui femeii i se impune să aibă teamă de Allah în privinţa celui cu care o căsătoreşte şi să vadă dacă soţul este sau nu un om bun şi capabil, întrucât căsătoria trebuie făcută spre beneficiul ei și nu al lui.”

 Obligativitatea existenţei tutorelui femeii la încheierea căsătoriei şi înţelepciunea din spatele acesteia

Faptul că i se dă femeii dreptul de a îşi alege soţul care i se potriveşte nu înseamnă acordarea în mod absolut ei a alegerii de a se căsători cu oricine ar vrea, pentru că aceasta i-ar putea afecta familia, ci ea este legată de tutorele ei, care veghează asupra alegerii făcute de ea  şi o îndrumă în această privinţă, asumându-și încheierea contractului de căsătorie. Ea nu poate încheia contractul de căsătorie de una singură, iar dacă a făcut aceasta, respectivul contract este considerat nul, în conformitate cu cele existente în Tradiţiile Profetului (), în hadith-ul relatat de ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!):

„Pentru orice femeie care se căsătoreşte de una singură, fără acceptul tutorelui ei, căsătoria ei este considerată nulă, căsătoria ei este considerată nulă, căsătoria ei este considerată nulă.” (At-Tirmidhi şi Abu Dawud)

De asemenea, în cele patru cărţi de ahadith s-a consemnat:

„Nu există căsătorie decât prin existenţa tutorelui.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

Cele două ahadith, precum şi altele spuse în acest sens, evidenţiază faptul că o căsătorie nu este considerată validă decât prin existenţa tutorelui, întrucât principiul de baza al interzicerii este interzicerea venită (într-un hadith) autentic.

At-Tirmidhi (Allah are milă de el!) a spus:

„Trebuie acţionat conform acestuia din punctul de vedere al învăţaţilor în islam, printre care şi ʻOmar, ʻAli, Ibn ‘Abbas, Abu Hurairah şi alţii, şi, de asemenea, tot astfel a fost consemnat şi de către savanţii generaţiei de urmaşi dreptcredincioşi și de către Profetul lui Allah  ():

«Nu există căsătorie decât prin existenţa tutorelui.» (Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

Şi aceasta este şi opinia exprimată de Shafāʻi, Ahmad şi Ishaq.” [A se vedea „Al-Mughny” (6/449)]

●    Reglementarea referitoare la baterea daff-ului de către femei cu scopul vestirii încheierii căsătoriei

Este preferabilă baterea daff-ului de către femei cu scopul facerii cunoscute a încheierii căsătoriei. Aceasta trebuie să aibă loc numai între femei şi să nu fie acompaniată de muzică,  nici de instrumente muzicale şi nici de voci de cântăreţe. Nu este interzis însă ca femeile să recite şi să intoneze versuri cu aceste ocazii, cu condiţia de a nu fi auzite de bărbaţi. Trimisul lui Allah () a spus:

„Ceea ce desparte ceea ce este halal (permis) de ceea ce este haram (interzis) sunt daff-ul şi vocile (cântatul) la încheierea căsătoriei.” (At-Tirmidhi, An-Nasa’i și Ibn Majah)

Ash-Shawkany (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail al-Awtar” (6/200):

„În aceasta se află evidenţa faptului că este permisă baterea daff-ului la căsătorie şi ridicarea vocilor în rostirea de cuvinte, precum: «Şi noi am venit la voi... / Şi noi am venit la voi...»  şi altele asemenea lor; însă nu prin cântece care incită la ceea ce este rău şi presupun descrierea frumuseţii fizice, a păcatelor şi a obiceiului de a bea ceea ce este interzis, întrucât acestea sunt interzise la încheierea căsătoriei, după cum sunt interzise şi în alte situaţii şi, de asemenea, toate celelalte activităţi de divertisment sunt interzise.”

O, tu, soră musulmană, nu fi risipitoare atunci când cumperi bijuterii și îmbrăcăminte cu ocazia căsătoriei, întrucât aceasta face parte din acea extravaganţă şi risipă pe care Allah le-a interzis, deoarece El nu îi iubeşte pe cei care îi dau curs. Allah Preaînaltul spune:

(...) şi nu risipiţi, căci El nu-I iubeşte pe risipitori!”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:141]

Aşadar, trebuie să fii cumpătată şi să laşi deoparte ostentativitatea.

 Obligativitatea supunerii femeii faţă de soţul ei şi interzicerea neascultării lui

Ţie, ca femeie musulmană, ți se impune supunerea faţă de soţul tău, cu bunătate.

Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Trimisul lui Allah  () a spus:

„Dacă o femeie efectuează cele cinci rugăciuni (zilnice) ale sale, posteşte luna ei (luna Ramadan), îşi păzeşte castitatea şi se supune soţului ei, i se va spune: «Intră în Paradis prin oricare dintre porţile lui doreşti!»(Ahmad și Ibn Hibban)

 De asemenea, Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat ca Trimisul lui Allah  () a spus:

„Nu îi este permis unei femei să postească, atâta vreme cât soţul ei este prezent, decât cu permisiunea lui; şi nu îi este permis să primească pe cineva în casa lui, decât cu acordul lui.”  (Al-Bukhari şi Muslim)

În plus, Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat ca Trimisul lui Allah  () a spus: 

„Dacă un bărbat şi-a chemat soţia în pat (pentru întreţinerea de relaţii sexuale) şi ea nu a venit, iar el a dormit fiind mânios pe ea, îngerii au blestemat-o până dimineaţa.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

Într-o consemnare a lui Muslim, Profetul lui Allah () a spus:

(Jur) pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu că nu există vreun bărbat care să îşi cheme soţia în pat, pe care ea îl refuză, decât fiind Mânios pe ea Cel care se află în Ceruri până când el (soţul) va fi mulţumit de ea (din nou).” (Muslim)

Dintre drepturile soţului asupra soţiei sale este şi acela ca ea să se ocupe de îngrijirea casei lui şi să nu iasă din casă decât cu permisiunea lui. Profetul Mohammed () a spus:

(...) soția este păzitoarea casei soțului ei şi este responsabilă pentru aceasta (...)(Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi şi Abu Dawud)

 Întrebare: dacă soţia a observat că soţul ei nu o doreşte, însă ea îşi doreşte să rămână împreună cu el, cum poate rezolva ea această situaţie?

Răspuns: Allah Preaînaltul spune:

„Dacă o femeie se teme de nepăsarea sau îndepărtarea bărbatului ei, atunci nicio vină nu va fi asupra lor dacă ajung la o împăcare, căci împăcarea este mai bună (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:128]

Hafiz Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus:

„Dacă femeia se teme că soţul ei o să se îndepărteze de ea sau că o să o părăsească, atunci ea ar trebui să renunţe la o parte din banii pe care el îi cheltuieşte pentru întreţinerea ei, sau pentru îmbrăcămintea ei, sau pentru locuinţa ei, sau pentru orice altceva din drepturile ei, iar el trebuie să accepte aceasta de la ea. Şi nu este niciun păcat pentru ea întru a îi oferi lui acestea cu generozitate, şi nu este niciun păcat pentru el să accepte aceasta de la ea. Cu privire la aceasta, Allah spune:

«(...) atunci nicio vină nu va fi asupra lor dacă ajung la o împăcare, căci împăcarea este mai bună (...)»  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:128], însemnând că aceasta este mai bună decât separarea (…)[Vezi: Tafsir Ibn Kathir – 2/406, cea mai recentă ediţie]

 Întrebare: dacă femeia este mânioasă pe soţul ei şi nu doreşte să rămână cu el, ce ar trebui să facă?

Răspuns:  Allah Preaînaltul spune:

(...) Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini Poruncile lui Allah, atunci nu este niciun păcat ca ea să se răscumpere cu ceva (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:229]

Hafiz Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus în interpretarea făcută de el asupra sensurilor Coranului cel Nobil (1/483):

„Însă, dacă cei doi soţi sunt în impas, iar femeia nu îndeplineşte drepturile bărbatului şi nu este capabilă să întreţină relaţii intime cu el, atunci ea trebuie să renunţe la cele pe care el i le-a oferit (ca zestre de nuntă), şi nu este un păcat pentru ea întru oferirea acestora, cu generozitate, şi nici nu este un păcat pentru el întru a accepta acestea de la ea, iar aceasta este (ceea ce se numeşte) al-khul’a.”[46]

 Întrebare: dacă femeia i-a cerut soţului ei divorţul, fără a avea un motiv întemeiat, care sunt chestiunile asupra cărora ea trebuie avertizată?

Răspuns: De la Thauban (Allah să fie mulţumit de el!) s-a relatat că Profetul () a spus:

„Oricărei femei care i-a cerut soţului ei divorţul, fără (a avea) vreun motiv întemeiat, i-a fost interzisă chiar şi mireasma Paradisului.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud şi Ibn Majah)

Motivul care poate fi considerat pertinent pentru cererea divorţului de către femeie îl reprezintă privarea acesteia de drepturile ei, într-o modalitate atât de critică încât rămânerea ei alături de soț i-ar aduce daune.

Allah Preaînaltul spune:

(...) sau ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau separarea (ei) cu bunătate (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:229]

De asemenea, Allah Preaînaltul spune:

„Pentru aceia care jură să nu se mai împreune cu soţiile lor este sorocit un răgaz de patru luni. Dar dacă ei se răzgândesc, Allah este Ghafūr (Atoateiertător), Rahīm (Prea Îndurător).  ~ Însă dacă au hotărât divorţul, Allah este Samīʻ (Cel care Aude toate), ʻAlīm (Atoatecunoscător, Omniscient).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:226-227]

 Ce anume i se impune femeii odată cu terminarea contractului de căsătorie?

Despărţirea între soţi poate fi de două feluri: despărţirea în viaţă sau despărţirea prin moarte, şi amândouă situaţiile de separare impun femeii al-‘iddah[47]. Aceasta este o perioadă de aşteptare delimitată de Legea islamică, iar înţelepciunea din spatele acesteia se află în aceea că, înainte de terminarea ei, femeii îi este interzisă o nouă căsătorie şi aceasta pentru ca ea să fie sigură că nu există o eventuală sarcină. De aceea, femeii îi este interzis în această perioadă de aşteptare să aibă o relaţie cu un alt bărbat, pentru a nu se produce o confuzie şi a nu se şti care este originea copilului. De asemenea, în aceasta este o formă de respect față de contractul de căsătorie anterior şi un drept al soţului de care s-a despărţit, precum şi o formă de exprimare a afectării produse de despărţirea de el.

 Cele 4 forme de ‘iddah:

●   Prima formă: ‘iddah femeii însărcinate

Aceasta se termină, în mod absolut, în momentul naşterii; indiferent dacă divorţul a fost final şi definitiv, fără posibilitatea de recăsătorire  sau mai există posibilitatea ca soţul să o reîntoarcă pe femeie cu un nou contract de căsătorie; indiferent dacă soţul a divorţat-o sau a decedat.

Allah Preaînaltul spune:

(...) Cât despre cele care sunt însărcinate, perioada lor de ‘iddah (perioada prescrisă) este până ce ele nasc (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

●   A doua formă: ‘iddah femeii divorţate care are încă menstruaţie

Aceasta este de trei cicluri menstruale. Allah Preaînaltul spune:

„Femeile divorţate trebuie să aştepte trei menstruaţii (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]

●   A treia formă: ‘iddah femeii divorţate care nu are menstruaţie

Este vorba de femeia mai în vârstă, care se află la menopauză. Allah Preaslăvitul a evidenţiat aceste două tipuri de ‘iddah:

„Şi pentru acelea dintre soţiile voastre care au trecut de vârsta perioadei lunare (ele nu mai au menstruaţie), pentru ele ‘iddah (perioada prescrisă) – dacă aveţi îndoieli (cu privire la perioada lor) – este de trei luni şi (acelaşi lucru se aplică) şi pentru cele care nu au încă ciclu (nu sunt încă adulte. Pentru ele, ‘iddah este de trei luni, de asemenea) (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

●   A patra formă: ‘iddah femeii al cărei soţ a decedat

 ‘Iddah acesteia a fost menţionată în Nobilul Coran:

„Aceia dintre voi care se săvârşesc din viaţă şi lasă după ei soţii, ele trebuie să aştepte (o perioadă de) patru luni şi zece (zile) (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran: 2:234]

Aceasta se aplică celei cu care căsătoria a fost consumată efectiv (prin întreţinerea unui contact sexual); indiferent dacă aceasta este tânără sau mai înaintată în vârstă. Ea nu se aplică însă şi femeii însărcinate, pentru că aceasta este o categorie exclusă prin Cuvântul lui Allah Preaînaltul:

(...) Cât despre cele care sunt însărcinate, perioada lor de ‘iddah (perioada prescrisă) este până ce ele nasc (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

[extras din Al-Hadiy An-Nabawi, Ibn Al-Qayyim, (5/594, 595)]

●    Ce îi este interzis femeii aflate în perioada de ‘iddah

 ●   Reglementări cu privire la căsătoria ei

a.   Femeia aflată în perioada de ‘iddah poate fi reîntoarsă de către soţul ei[48], iar ei îi este interzisă atât căsătoria ca atare, cât şi ca propunere, întrucât ei i se aplică aceleaşi reglementări aplicate şi soțiilor. Din această cauză, nimănui nu îi este permis să o ia în căsătorie, întrucât ea nu a încetat încă să se afle sub contractul de căsătorie încheiat cu soţul ei.

b.   Femeii aflate în perioada de ‘iddah şi care nu mai poate fi reîntoarsă de către soţul ei îi este interzisă doar căsătoria ca atare, însă nu şi orice propunere care îi poate fi înaintată acesteia, în conformitate cu Vorbele lui Allah:

„Asemenea, nu păcătuiţi, dacă (în timpul acesta) le daţi de înţeles femeilor că le cereţi în căsătorie (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:235]

Propunerea reprezintă exprimarea dorinţei de a o lua în căsătorie, ca, spre exemplu, a îi spune: „Doresc să te iau în căsătorie.” și aceasta deoarece s-ar putea ca dorinţa ei de a se căsători să o facă să pretindă terminarea perioadei de ‘iddah înainte ca aceasta să se producă, fapt care se diferenţiază de intenţia în acest sens, care nu presupune exprimarea directă a dorinţei de a o lua în căsătorie, neimpunându-se nicio precauţie în privinţa ei, conform înţelesului nobilului verset.

O exemplificare a exprimării intenţiei este următoarea: „Eu îmi doresc o (soţie) ca tine.”. Femeii aflate în perioada de ‘iddah şi care nu mai poate fi întoarsă de soţul său îi este permis să răspundă exprimării intenţiei cu o exprimare a intenţiei şi nu îi este permis să răspundă unei propuneri directe.

Însă, în ceea ce o privește pe femeia care poate fi reîntoarsă de către soţul ei în virtutea aceluiaşi contract de căsătorie, ei nu îi este permis să răspundă unei cereri în căsătorie, indiferent dacă aceasta este făcută sub forma de propunere directă sau de exprimare indirectă a intenţiei.

 Femeii aflate în perioada de ‘iddah îi este interzisă căsătoria cu un alt bărbat în afara soţului anterior

Aceasta este în conformitate cu ceea ce ne spune Allah:

(...) Şi nu mărturisi intenţia căsătoriei mai înainte de trecerea timpului orânduit! (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:235]

Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus în interpretarea sa a sensurilor Coranului (1/509):

„Aceasta înseamnă: şi nu încheiaţi un contract de căsătorie până ce nu se termină perioada de ‘iddah. Învăţaţii în islam sunt cu toţii de acord că nu este considerat valid contractul (de căsătorie) încheiat în timpul perioadei de ‘iddah.”

 Două menţiuni:

●   Prima: femeia care a fost divorţată înainte de consumarea propriu-zisă a căsătoriei (printr-un contact sexual) nu trebuie să aştepte perioada de ‘iddah; conform Cuvântului lui Allah Preaînaltul:

„O, voi, cei care credeţi! Dacă vă căsătoriţi cu dreptcredincioase şi apoi divorţaţi de ele, înainte să le fi atins, voi nu le puteţi impune o perioadă de aşteptare (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:49]

Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus în interpretarea sensurilor Coranului (5/479):

„Învăţaţii în islam au căzut de acord cu privire la această chestiune, susţinând că, dacă femeia a fost divorţată înainte de a se consuma în mod efectiv căsătoria, acesteia nu i se impune perioada de ‘iddah, iar aceasta poate imediat să meargă să se căsătorească cu oricine își doreşte.”

●   Cea de a doua: femeia care a fost divorţată înainte de consumarea propriu-zisă a căsătoriei, dar cu care s-a încheiat o înţelegere asupra mahr-ului[49] ei are dreptul la a primi jumătate din acesta. De asemenea, femeii căreia nu i-a fost stabilit un anumit mahr trebuie să i se ofere ceea ce se poate din îmbrăcăminte şi altele asemenea.

Femeii care a fost divorţată după consumarea căsătoriei (printr-un act sexual efectiv) i se cuvine integral mahr-ul stabilit anterior. Allah Preaînaltul spune:

„Nu este niciun păcat pentru voi dacă divorţaţi de femei înainte de a le atinge sau înainte de a le statornici dota. Dar dăruiţi-le lor - cel înstărit după putinţa sa, iar cel sărac după putinţa sa (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:236]

De asemenea, El, Preaînaltul, spune:

„Însă dacă divorţaţi de ele înainte de a le atinge, dar după ce le-aţi hotărât dota, atunci ele au dreptul la jumătate din ceea ce aţi statornicit (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:237]

Aceasta înseamnă că nu aveţi nicio interdicţie, o, voi, soţi, în privinţa divorţării femeilor înainte de a le atinge pe ele şi înainte de hotărârea mahr-ului. Dacă însă, aceasta o afectează pe ea în vreun fel, atunci el trebuie să o împace printr-o desfătare (alinare, compensare), iar aceasta diferă de la un soţ la altul, în funcţie de posibilitaţile şi de situaţia pe care o are.

Apoi, Allah Preaslăvitul menţionează că aceleia căreia i s-a stabilit deja mahr-ul trebuie să i se dea jumătate din acesta.

Hafiz Ibn Kathir (Allah să aibă milă de el!) a spus în interpretarea sensurilor Coranului (1/512):

„Divizarea zestrei şi această situaţie sunt nişte prescripţii asupra cărora au căzut de acord savanţii (în islam) şi nu există divergenţe între ei în această privinţă.”

1.   Femeii aflate în perioada de ‘iddah îi sunt interzise 5 chestiuni (numite hadad), datorate decesului soţului ei

●   Prima: parfumul în general; ei nefiindu-i permis să îşi parfumeze nici corpul, nici hainele şi nici să folosească lucruri parfumate, în conformitate cu ceea ce a spus Profetul Mohammed () într-un hadith autentic: 

„Ea nu trebuie să folosească parfum (...)”  (Al-Bukhari, Muslim, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

●   A doua: înfrumuseţarea trupului ei; femeii îi este interzis machiajul şi toate formele de înfrumuseţare, precum – folosirea kohol-ului (pentru machierea ochilor) şi a tuturor tipurilor de vopsele pentru colorarea pielii; în afară de situaţia în care ea a avut nevoie neapărat să folosească kohol în scop terapeutic şi nu pentru înfrumuseţare. În această situaţie, ei îi este permis să aplice kohol-ul în timpul nopţii şi să îl şteargă ziua. De asemenea, ei nu îi este interzis să îşi trateze ochii cu orice altceva în afară de kohol, atât timp cât această acțiune nu este un mod de înfrumuseţare.

●   A treia: a se înfrumuseţa prin îmbrăcăminte, cu haine special făcute pentru înfrumuseţare. Ea trebuie să se îmbrace cu haine care nu reprezintă elemente decorative; iar ei nu i se impune o anumită culoare, putând purta ceea ce îmbracă de obicei.

●   A patra: purtarea de bijuterii în general, neputând purta nici măcar un inel.

●   A cincea: dormitul în afara căminului conjugal în care locuia în momentul decesului soţului, pe care ea nu trebuie să îl părăsească decât în virtutea unui motiv acceptat de Legea islamică. Ea nu trebuie să iasă pentru a merge să viziteze, spre exemplu, un bolnav, şi nici pentru a vizita vreun prieten sau vreo rudă, însă îi este permisă ieşirea în timpul zilei pentru îndeplinirea nevoilor sale stringente.

În afara acestor cinci chestiuni, ei nu îi este interzis nimic dintre toate cele pe care Allah i le-a permis.

Imam Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el) a spus în „Al-Hady An-Nabawi” [5/507]:

„Ei nu îi sunt oprite tăiatul unghiilor şi smulgerea părului axial, precum şi raderea părului care se impune a fi ras, şi nici spălarea cu as-sidr (lotus) şi nici pieptănarea părului.”

Sheik-ul islamului, Ibn Taymiyyah  (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (34/27,28):

„Ei îi este permis să mănânce din tot ceea ce a fost permis de către Allah, precum fructele şi carnea şi, de asemenea, să bea orice este permis.”

El a continuat spunând:

„De asemenea, ei nu îi este interzis să lucreze ceva dintre cele permise, precum să brodeze, să coasă, să tricoteze şi alte munci pe care le fac femeile. Ei îi sunt permise şi restul chestiunilor care îi sunt permise în afara perioadei de ‘iddah, precum vorbitul cu bărbaţii cu care are nevoie stringentă să vorbească, atât timp cât ea este acoperită; şi altele în afară de această chestiune. Aceasta este ceea ce a fost menţionat în Sunnah Profetului () şi cele cărora le dădeau curs soţiile companionilor atunci când soţii lor decedau.”

Trebuie menţionat că lucrurile pe care susţin unii, cum că ea ar trebui să îşi acopere fața de lumina Lunii, să nu urce pe acoperişul casei, să nu vorbească (deloc) cu bărbaţii, să îşi acopere faţa în prezenţa al-maharim (cei apropiaţi ei) şi altele asemenea, nu au niciun fel de temei și Allah ştie cel mai bine!

~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

~ Capitolul al zecelea ~

 Reglementări menite să protejeze onoarea femeii şi să păstreze castitatea ei

 Femeii, asemeni bărbatului, îi sunt impuse plecarea privirii de la ceea ce este interzis şi păstrarea castităţii

Allah Preaînaltul spune:

„Spune dreptcredincioşilor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor! Aceasta este mai curat pentru ei. Allah, doară, este Khabīr (Bineştiutor) a ceea ce fac ei. ~ Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:30-31]

Sheikh-ul nostru – sheikh Mohammed Al-‘Amin Ash-Shanqity (Allah să aibă milă de el!), a spus în interpretarea sensurilor Coranului „’Adw’a Al-Bayan” [6/186, 187]:

„Allah Cel Atotputernic și Preaînalt le-a impus dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor plecarea privirii şi păstrarea castităţii; iar păstrarea castităţii presupune depărtarea de adulter, de homosexualitate şi lesbianism, precum şi protejarea părţilor intime de exhibiţionism şi de la a fi expuse în fața oamenilor.”

El a continuat spunând:

„Allah le-a promis bărbaților şi femeilor care au urmat Porunca Sa iertare şi o răsplată măreaţă, dacă au calitățile menţionate în Surat Al-’Ahzāb:

«Musulmanilor şi musulmanelor (...)» până la «(...) celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora (dintre femei) care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora (dintre femei) care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare.» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:35]

 Cuvântul său „şi lesbianismul” face referire la întreţinerea de relaţii sexuale a unei femei cu o altă femeie prin atingeri intime, iar acesta este un păcat major, pentru care acelea care îi dau curs merită o pedeapsă aspră.

În „Al-Mughny” (8/198), s-a spus:

„Două femei care s-au atins în mod intim sunt blestemate şi se consideră că ele au preacurvit, conform celor care au fost consemnate de la Profetul lui Allah (), care  a spus:

«Dacă o femeie a întreţinut relaţii sexuale cu o altă femeie, atunci (să se ştie că) ele au preacurvit.» (An-Nasa’i)

Această pornire trebuie să fie reprimată, pentru ca femeia să nu ajungă să comită un astfel de lucru reprobabil.” [50]

Aşadar, femeia musulmană, şi mai ales cea tânără, trebuie să se ferească de comiterea acestui păcat monstruos.

Cu privire la plecatul privirii, savantul Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Jawab Al-Kafy”, paginile 129-135:

„Privirile sunt solii dorinţei şi vestitorii ei, iar protecţia ei este, de altfel, o protecţie a castităţii; iar cel care şi-a ridicat privirea şi-a împins sinele către sursele pieirii. Cu adevărat, Profetul () a spus:

«O, ʻAli, nu urma tu privirii (celei dintâi) cu o altă privire, căci îţi este permisă (doar) prima.» (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

Prin aceasta se face referire la prima privire întâmplătoare, neaşteptată, care se produce fără intenţie.”

El a continuat:

„Şi în Musnad, s-a consemnat că el (Profetul - ) a spus: «Privirea este o săgeată otrăvită dintre săgeţile Satanei.» (Ahmad)

De asemenea, el a spus:

„Privirea este originea majorităţii incidentelor care îl afectează pe om, căci privirea naşte un gând, apoi gândul naşte o idee, apoi ideea naşte dorinţa, apoi dorinţa naşte voinţa, apoi aceasta se întăreşte şi devine o determinare şi se transformă astfel în faptă, fără îndoială, dacă nu este oprită de vreo stavilă. De aceea, se spune că  a fi răbdător și a îţi pleca privirea este mai uşor decât a fi răbdător față de durerea (care poate apărea) după ea.”

Aşadar, tu, soră musulmană, să ştii că ţi se impune plecarea privirii în faţa bărbaţilor şi ţi se interzice să priveşti la fotografii atrăgătoare expuse în diverse reviste sau pe ecranele televizorului sau în anumite videouri, pentru a te proteja astfel de unele consecinţe nefaste. Câte priviri nu i-au adus stăpânului lor regrete, iar focul este format din mici scântei!

 ●    Dintre factorii favorizanţi ai protejării castităţii – depărtarea de ascultarea cântecelor şi a instrumentelor muzicale

Învățatul Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!) a spus în „‘Ighathah Al-Lahfan” (1/242, 248, 264, 265):

„Dintre înşelăciunile Satanei prin care îl păcălește pe cel ale cărui ştiinţă, minte şi religie sunt reduse şi prin care acaparează inimile celor ignoranţi şi deviaţi se află ascultarea aplauzelor, a uralelor şi a cântecelor realizate prin intermediul instrumentelor muzicale interzise, care acaparează inimile lor în defavoarea Coranului, devenind, astfel, devotaţi imoralităţii şi nesupunerii. Prin aceasta, ei se dedau la desfrâu şi neascultare, la religia Satanei, şi ele sunt o stavilă grea, care îl desparte pe cel care le ascultă de Cel Preamilostiv, iar ele reprezintă instrumentele de navigaţie în care se scaldă farmecele magice ale homosexualilor şi ale lesbienelor, şi prin ele un îndrăgostit păcătos obţine ceea ce îşi doreşte de la cel pe care îl iubeşte. “

El a continuat spunând:

„Ascultarea lui de la o femeie sau de la un efeminat reprezintă una dintre cele mai mari interdicţii şi face parte dintre acțiunile care produc cea mai puternică stricăciune asupra religiei.”

De asemenea, el a spus:

„Nu există nicio îndoială asupra faptului că oricine are simţul onoarei îşi fereşte familia de ascultarea cântecelor, aşa cum îi fereşte de orice alt motiv de adversitate şi nenorocire.”

În plus, el a spus:

„Este binecunoscut în popor faptul că, dacă femeia i-a opus rezistenţă bărbatului, el s-a străduit în ceea ce privește oferirea spre ascultare a unor cântece, întrucât, prin acestea, ea se înmoaie; datorită faptului că femeia este foarte receptivă la sunete. Iar dacă sunetul este cântat (transmis prin intermediul cântecului) acesta va stârni reacţia ei din două puncte de vedere: pe de o parte, prin sunet, iar pe de altă parte, prin sensul şi semnificaţia versurilor acestuia. Iar dacă acestei incantaţii i-au fost alăturate bătutul la tamburină şi instrumentele de suflat şi dansul feminizat şi cu unduieli; şi dacă ar fi femeia rătăcită de cântece, acestea ar fi cele care ar rătăci-o pe ea. Şi, (jur) pe Allah, câte vâlvătăi nu s-au aprins prin cântecele femeilor uşoare?!”

Aşadar, ai teamă de Allah, o, tu, femeie musulmană, şi fereşte-te de această boală morală periculoasă, care este reprezentată de ascultarea cântecelor care se perindă printre musulmani prin diverse modalităţi, fapt care le-a împins pe multe dintre tinerele fără de ştiinţă să le ceară de la sursele lor şi să le facă să circule printre ele.

3. Printre factorii favorizanţi ai păstrării castităţii  se află și interzicerea ca femeia să călătorească fără  a fi însoţită de un mahram[51]

Printre factorii favorizanţi ai păstrării castităţii femeii se află şi interzicerea ca aceasta să călătorească fără a fi însoţită de o persoană mahram, care să o protejeze de aviditatea unora dintre bărbaţi.

Există hadith-uri autentice care interzic călătoria femeii fără mahram, iar printre acestea se află și acela relatat de către Ibn ʻOmar (Allah să fie mulţumit de el!), care a spus că Trimisul lui Allah () a zis:

„O femeie nu trebuie să călătorească (mai mult de) trei zile decât însoţită de un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

De asemenea, s-a relatat de la Abu Sa’id Al-Khudri (Allah să fie mulţumit de el!) că Profetul () „(...) a interzis ca femeia să călătorească pe o distanţă de două zile sau două nopţi (de mers) dacă împreună cu ea nu se află soţul ei sau un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim şi At-Tirmidhi)

Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul Mohammed () a spus:

„Femeii care crede în Allah şi în Ziua de Apoi nu îi este permis să călătorească pe distanţă de o zi şi o noapte (de mers) decât dacă este însoţită de un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi şi Malik)

Menţionarea din ahadith a trei zile, două zile şi o zi şi o noapte face referire la ceea ce era cunoscut în acele vremuri ca modalităţi de deplasare, pe jos sau pe animalele de călătorie; iar cu privire la diferenţa dintre ahadith în ceea ce privește aprecierea a trei zile, două zile sau o zi şi o noapte, învățaţii musulmani sunt de părere că nu există o referire explicită la timpul în sine, ci la tot ceea ce poate fi numit călătorie.

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Sharh Sahih Muslim” (9/103):

„Aşadar, concluzia este aceea că tot ceea ce poate fi numit călătorie îi este oprit femeii în lipsa soţului sau a unui mahram, indiferent dacă este vorba de trei zile, două zile, o zi sau altceva  în afara acestora. Conform relatării decisive a lui Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulţumit de el!), consemnată de Al-Bukhari şi Muslim, menţionată anterior:

«Femeii nu îi este permis să călătorească decât dacă este însoţită de un mahram.» (Al-Bukhari şi Muslim)

Aceasta se referă la tot ceea ce poate fi considerat călătorie, iar Allah ştie cel mai bine.”

Cât despre cei care au considerat că femeii îi este permis să călătorească împreună cu un grup de femei pentru a îndeplini actul obligatoriu al pelerinajului, trebuie să se ştie că aceste verdicte islamice contravin celor menţionate în Sunnah.

Imam Al-Khitabi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Ma’alim As-Sunnan” (2/276, 277), cu un „Tahdhib” al lui Ibn Al-Qayyim (Allah să aibă milă de el!):

„Cu adevărat, Profetul ()i-a interzis ei (femeii) să călătorească, cu excepţia cazului în care ea este însoţită de un bărbat mahram pentru ea, iar permisiunea acesteia de a călători neînsoţită pentru pelerinaj, în pofida condiţiei stipulate de Profet (), contravine Sunnei. Dacă ieşirea ei fără de mahram este considerată a fi un păcat, atunci ei nu i se impune pelerinajul (în lipsa acestuia), pentru că (astfel acesta devine) un act de adorare care se produce prin intermediul unui act care (poate conduce) la păcat.”

Eu menţionez că: ei nu au permis călătoria femeii fără a fi însoţită de o persoană mahram în mod absolut, ci au permis aceasta numai pentru pelerinajul obligatoriu.

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Al-Majmu’a” (8/249):

„Călătoria femeii în cazul pelerinajului mic (ʻUmrah) voluntar nu este permisă, la fel cum nu este nici călătoria în interes de afaceri şi nici cea făcută pentru vizitare şi nici altceva asemănător, în afara cazului în care ea este însoţită de o persoană mahram.”

Cei care permit în vremurile noastre călătoria femeii fără a fi însoţită de o persoană mahram pe o perioadă mai mare de trei zile nu se conformează opiniei niciunuia dintre savanţii musulmani ale căror opinii ar putea fi luate în considerare. De asemenea, sunt unii care susţin că este permis ca unul dintre cei care sunt mahram pentru ea o conduc până la avion, iar de acolo o ia un alt mahram la sosirea ei în ţara în care doreşte, pentru că avionul este un mediu ce prezintă siguranţă, după părerea lor, datorită mulţimii de femei şi bărbaţi.

Răspunsul nostru pentru aceştia este: dimpotrivă, avionul este mult mai periculos decât alte (mijloace de transport), pentru că pasagerii intră în contact unii cu alţii, şi se poate ca femeia să fie aşezată lângă un bărbat; şi se poate ca avionul să fie supus unor (incidente) care să îl îndrepte către un alt aeroport unde să nu găsească pe nimeni care să o aştepte şi poate fi expusă astfel pericolului. Şi ce este o femeie într-o ţară pe care nu o cunoaşte, fără de un bărbat dintre cei apropiaţi ei („mahram”) acolo?!

4. Printre factorii favorizanţi ai păstrării castităţii femeii se află şi interzicerea rămânerii singură cu un bărbat străin de ea (non-mahram)

Printre factorii care favorizează păstrarea castităţii femeii se află şi interzicerea ca aceasta să rămână singură cu un bărbat străin de ea (non-mahram).

Profetul lui Allah () a spus:

„Cel care crede în Allah şi în Ziua de Apoi să nu rămână singur cu o femeie care nu este însoţită de unul dintre cei consideraţi mahram pentru ea; pentru că cel de al treilea împreună cu ei va fi Satana.” (Ahmad)

ʻAmir ibn Rabi’ah (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Trimisul lui Allah  () a spus:

„Să nu rămână singur un bărbat cu o femeie care nu îi este permisă lui, căci cel de-al treilea este Satana, cu excepţia cazului în care ea este însoţită de o persoană mahram pentru ea.” (At-Tirmidhi)

Al-Majd  a spus în „Al-Muntaqa”:

„De la Ahmad a fost consemnat şi sensul acestui hadith, care se regăseşte într-un hadith relatat de către Ibn ʻAbbas (Allah să fie mulțumit de el!), un hadith acceptat de toţi.[52]

Imam Ash-Shawqani (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Nail Al-Awtar” (6/120):

(Cu privire la) rămânerea singur a unui bărbat cu o femeie străină de el, s-a convenit că acest fapt este interzis, după cum a spus şi Al-Hafiz în «Al-Fath», iar motivul interzicerii se regăseşte într-un hadith cu privire la prezenţa Satanei ca fiind al treilea împreună cu ei, iar prezenţa ei îi împinge la păcat; însă, dacă există un mahram (al femeii), bărbatului îi este permis să rămână singur cu o femeie străină de el, deoarece, prin prezenţa lui (a mahramului), este oprită căderea în păcat.” 

Se întâmplă ca unele femei şi cei responsabili de ele să dea curs cu uşurinţă rămânerii singure a lor cu un bărbat străin de ele, în diferite situaţii, precum:

a. Rămânerea singură a femeii cu o rudă a soţului ei şi descoperirea în prezenţa acestuia, iar această situaţie este cea mai periculoasă în comparaţie cu celelalte. Profetul () a spus:

„«Feriţi-vă de la a intra la femei (singure, străine de voi)!» Un bărbat dintre ‘Ansari a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, ce părere ai despre al-hammu?» El () a răspuns: «Al-hammu este moartea.»(Al-Bukhari, Muslim şi At-Tirmidhi)

S-a spus că „al-hammu” se referă la fratele soţului. Prin aceasta, se arată că rămânerea singură a femeii cu acesta este cel mai urât lucru.

Hafiz Ibn Hajar (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Fath Al-Bari” (9/331):

„An-Nawawi a spus: «Învățaţii (musulmani) au convenit asupra faptului că al-hamma’a[53] sunt neamurile soţului, precum tatăl, unchiul, fratele, fiul fratelui, fiul unchiului şi cei asemenea lor. De asemenea, s-a spus că în acest hadith se face referire la neamurile soţului, în afară de tatăl său şi de fiii săi, pentru că ei sunt mahram şi le este permis femeilor să rămână singure în prezenţa lor şi nu sunt ei caracterizaţi ca fiind moartea.»”

El a continuat spunând:

„S-a creat obiceiul de a rămâne singur fratele cu soţia fratelui său şi a fost asemănat el morţii, întrucât el este cel mai indicat pentru a îi fi interzis.”

De asemenea, Ash-Shawqani (Allah să aibă milă de el!)  a spus în „Nail Al-‘Atwar” (6/122):

„Vorbele sale (ale Profetului ) «Al-hammu este moartea.» înseamnă că teama faţă de el este mai mare decât faţă de ceilalţi (bărbaţi străini de femeie), aşa cum teama de moarte este mai mare decât teama de (orice) altceva.”

Aşadar, ai teamă de Allah, o, tu, soră musulmană, şi nu te arăta prea indulgentă în această privinţă, chiar dacă oamenii au tolerat aceasta, întrucât nu obiceiurilor oamenilor, ci reglementărilor islamice trebuie să li se acorde importanţă.

b. Unele femei şi cei responsabili de acestea sunt indulgenţi cu privire la urcarea femeii singure în maşină, împreună cu un şofer care nu este mahram pentru ea, deşi acest lucru este interzis.

Sheikh Mohammed ibn Ibrahim ‘Al Ash-Sheikh, muftiul Arabiei Saudite (Allah să aibă milă de el!), a spus în „Majmu’a al-fatawa” (10/52):

„Acum, nu încape îndoială asupra faptului că urcarea în maşină a unei femei străine alături de cel care deţine maşina, singuri, fără un mahram al ei, este însoţită de un rău evident; şi în ea se află nenumărate surse de rău, care nu trebuie minimalizate (şi ignorate), indiferent dacă femeia este o fetişcană serioasă (respectuoasă) ori o femeie sfioasă, virtuoasă. Iar bărbatul care acceptă ca femeile de care el este responsabil să fie puse în această situaţie este un bărbat cu o religie (credinţă) slabă şi cu un deficit de bărbăţie şi cu un simţ al onoarei scăzut raportat la cele pentru care el este mahram. Profetul () a spus:

«Cel care crede în Allah şi în Ziua de Apoi să nu rămână singur cu o femeie care nu este însoţită de unul dintre cei consideraţi mahram pentru ea; pentru că cel de al treilea împreună cu ei va fi Satana.» (Ahmad)

Iar urcarea cu el singură în maşină este mai rea decât rămânerea singură împreună cu el într-o casă sau ceva asemănător, pentru că astfel, el are posibilitatea de a o duce oriunde ar dori în localitate sau în afara acesteia, cu voia sau fără voia ei; iar aceasta poate avea consecinţe negative mult mai multe decât rămânerea lor singuri în mod obişnuit.”

Este necesar ca persoana prin intermediul căreia se consideră că este anulată starea de a rămâne singuri între un bărbat şi o femeie să fie matură, şi nu este suficientă pentru aceasta doar prezenţa unui copil. Ceea ce consideră unii oameni, cum că dacă femeia este însoțită de un copil, atunci este anulată rămânerea singură cu un bărbat străin, este o părere eronată.

Imam An-Nawawi (Allah să aibă milă de el!) a spus (9/159):

„Însă rămânerea singuri a unui bărbat cu o femeie, care sunt străini unul de altul, fără de o a treia persoană, este un păcat, conform consensului învățaţilor musulmani. Același lucru este valabil și dacă alături de ei se află cineva de care nu se sfiesc din cauza vârstei lui mici, nu este anulată prin prezenţa acestuia situaţia de a rămâne singuri a unui bărbat cu o femeie străini unul de altul, care este interzisă (considerată a fi un păcat).”

c. Unele femei şi cei responsabili de acestea arată toleranţă cu privire la rămânerea singură a femeii cu un bărbat doctor, străin de ea, invocând necesitatea tratării. Acesta este un mare păcat şi un mare pericol şi nu este permis acceptul lui şi nici chiar acceptul lui tacit.

d. Sheikh Mohammed ibn Ibrahim ‘Al Ash-Sheikh (Allah să aibă milă de el!) a spus în „Majmu’a al-fatawa”, (10/13):

,,Oricum, rămânerea singur a unui bărbat împreună cu o femeie străină de el este interzisă din punct de vedere religios, chiar şi pentru doctorul care o tratează, conform hadith-ului:

«Cel care crede în Allah şi în Ziua de Apoi să nu rămână singur cu o femeie care nu este însoţită de unul dintre cei consideraţi mahram pentru ea; pentru că cel de al treilea împreună cu ei va fi Satana.» (Ahmad)

Aşadar, este absolut necesară prezenţa alături de ea a soţului sau a unuia dintre bărbaţii mahram pentru ea, iar dacă acest lucru nu este posibil, măcar una dintre femeile rude trebuie să fie cu ea. În cazul în care nu există nimeni dintre cei menţionaţi şi afecţiunea este periculoasă si urgentă şi nu este posibilă amânarea ei, atunci se impune prezenţa, cel puţin, a asistentei medicale sau a unei persoane similare, cu scopul anulării situaţiei rămânerii singuri a unui bărbat cu o femeie străină de el, care este total interzisă.”

Tot astfel, nu este permisă rămânerea singur a unui bărbat doctor cu o femeie străină de el, indiferent dacă aceasta este o colegă doctor sau o asistentă, şi nici rămânerea singuri a unui profesor orb sau a altuia cu o elevă sau o studentă, şi nici rămânerea singură a unei femei care serveşte în avion (stewardesă) cu un bărbat străin de ea; şi acestea sunt situaţii cu care sunt permisivi oamenii în numele unei false emancipări şi a imitării oarbe a culturilor neislamice (ale necredincioşilor) şi ca urmare a indiferenţei arătate faţă de reglementările islamice; şi nu există forţă şi nici putere decât prin (şi cu) Allah, Cel Preaînalt și Prea Măreţ.

Bărbatului nu îi este permis să rămână singur împreună cu servitoarea care lucrează în casa sa; şi nici femeii nu îi este permis să rămână singură împreună cu servitorul care lucrează în casa ei; iar problema servitorilor este o chestiune periculoasă cu care au fost încercaţi numeroşi oameni în aceste timpuri; datorită ocupării femeilor cu studiile şi profesiile lor şi ocupaţiile lor în afara caselor, şi aceasta le impune dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor o atenţie deosebită şi luarea măsurilor de siguranţă necesare şi ferirea de a se apropia de obiceiurile şi obişnuinţele rele, deviate şi păcătoase.

●    Completare: femeii îi este interzis să dea mâna cu un bărbat care nu este mahram pentru ea

Sheikh ʻAbd Al-‘Azīz ibn ʻAbd Allah ibn Bāz (Allah să aibă milă de el!), preşedintele general al directoratelor de cercetare ştiinţifică şi verdicte islamice şi al mediatizării islamului şi al îndrumării, a spus în (lucrarea sa) Al-Fatawa, care a fost tipărită de Fundaţia de presă pentru mediatizarea islamului (1/185):

„Este interzis în mod absolut datul mâinii cu femeile care nu sunt mahram, indiferent dacă sunt ele tinere sau bătrâne, şi indiferent dacă bărbatul care salută este un tânăr sau un bătrân înaintat în vârstă; din cauza pericolului de ispită existent întru aceasta pentru fiecare dintre cei doi, iar această opinie este susținută de către Profet (), care a spus:

«Cu adevărat, eu nu dau mâna cu femeile (străine de mine)(An-Nasa’i şi Ibn Majah)

De asemenea, ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) a relatat:

„Trimisul lui Allah () nu a atins vreodată mâna vreunei femei, iar el () încheia legăminte cu ele doar verbal (fără a da mâna cu ele).” (Al-Bukhari, Muslim şi Ibn Majah)

Nu este nicio diferenţă dacă între ei există un paravan sau nu, conform majorităţii evidenţelor (cu privire la aceasta), aceasta fiind o cale de blocare a căilor care conduc la ispite.

Sheikh Mohammed Al-Amin Ash-Shanqiti (Allah să aibă milă de el!) a spus în interpretarea sensurilor Coranului „Adua’ Al-Bayan” (6/602, 603):

„Este cunoscut faptul că unui bărbat străin nu îi este permis să dea mâna cu o femeie străină de el şi nu îi este permis lui ca ceva din trupul său să atingă trupul ei, iar evidenţa în acest sens este în următoarele aspecte:

Primul aspect: acest lucru a fost confirmat de către Profetul lui Allah (), care a spus:

«Cu adevărat, eu nu dau mâna cu femeile (străine de mine)(An-Nasa’i şi Ibn Majah),

iar Allah spune:

«Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă (...)» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:21]

Aşadar, ni se impune să nu dăm mâna cu femeile, urmând exemplul Profetului (), iar hadith-ul menţionat l-am clarificat în (interpretarea sensurilor pentru) Surat Al-Hajj în ceea ce am discutat cu privire la interzicerea îmbrăcării în mod absolut a unei haine de culoare galbenă în starea de ihrām în ceea ce îi priveşte pe bărbaţi.

De asemenea, am făcut aceasta în (interpretarea sensurilor pentru) Surat Al-’Aḥzāb în versetul referitor la hijab. Din moment ce Profetul () nu dădea mâna cu femeile (nici măcar) în momentul încheierii legământului (de susţinere – al-bi’a) aceasta este o evidenţă clară a faptului că bărbatul nu trebuie să dea mâna cu femeia şi nicio parte a corpului lui nu trebuie să atingă vreo parte a corpului ei, pentru că cea mai uşoară formă de atingere este datul mâinii. Şi dacă aceasta a fost interzisă de către Profetul lui Allah () în circumstanţele în care obişnuia să o practice (cu bărbaţii) şi anume în momentul încheierii legământului (de susţinere a islamului – al-muba’iah), este evident că ea nu este permisă; şi nu îi este permis vreunuia să contravină exemplului Profetului (), întrucât el este cel care prescrie normele comunităţii sale (musulmane) prin vorbele, faptele şi acceptul lui tacit.

Cel de al doilea aspect:  Cel pe care l-am menţionat (deja) şi anume acela că întreg trupul femeii este aurah[54]. De aceea, ea trebuie să fie acoperită şi s-a prescris, de asemenea, plecarea privirii de teama căderii în ispită şi nu încape îndoială că atingerea corpului cu alt corp poate produce o stârnire mult mai aprigă a dorinţei şi a instinctului, şi este o formă mai puternică ce împinge la ispită, mult mai mare decât privirea; şi orice persoană obiectivă recunoaşte adevărul acestei chestiuni.

Cel de al treilea aspect: Acesta poate fi (pentru unii bărbaţi) un pretext şi o formă de a se delecta cu o femeie străină de ei, având în vedere puţina teamă de Allah întâlnită în zilele noastre  şi pierderea siguranţei, precum şi lipsa de scrupule şi a credibilităţii.

Într-adevăr, ne-a fost dat să auzim în trecere si despre unii soţi dintre aceia care o sărută pe sora soţiei sale pe gură şi numesc acest sărut – considerat păcat şi interzis în consensul savanţilor  – salut, spunând că nu au făcut altceva decât să o salute.

Ceea ce este corect şi nu încape nicio îndoială asupra  acestei chestiuni este îndepărtarea de toate ispitele, îndoielile şi cauzele acestora, şi dintre cele mai mari între acestea este atingerea de către un bărbat a ceva din corpul unei femei străine de el, datorită conducerii sale către ceea ce este interzis, impunându-se stoparea lui.”

 Şi în încheiere...

O, voi, dreptcredincioşi şi dreptcredincioase, vă reamintesc de Îndemnul lui Allah pentru voi, Care spune:

„Spune dreptcredincioşilor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor! Aceasta este mai curat pentru ei. Allah, doară, este Khabīr (Bineştiutor) a ceea ce fac ei. ~ Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a femeilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi dreptcredincioşilor, faţă de Allah, pentru că voi să izbândiţi!”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:30-31]

Slavă lui Allah, Domnul tuturor lumilor, şi pacea şi binecuvântarea fie asupra Profetului Mohammed, asupra familiei şi a companionilor săi!


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

 INDEX VERSETE CORANICE

„Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte (naşterea) unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie ~  Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:58-59]       

„Şi când fetiţa (copila) care a fost îngropată de vie (aşa cum obişnuiau să  facă arabii păgâni înainte de venirea islamului) va fi întrebată ~ Pentru ce păcat a fost ea omorâtă (întrebarea aceasta este o învinuire, mustrare şi condamnare a celor care au îngropat-o).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 81:8-9]

„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o femeie (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 49:13]

„Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori femeie – şi este credincios (statornic în credinţa lui) îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după (faptele) cele mai bune pe care le-au săvârşit.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 16:97]

(Este astfel) pentru că Allah să-i osândească pe făţarnici şi pe făţarnice, pe politeişti şi pe politeiste. Însă Allah primeşte căinţa dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor. Allah este Ghafūr (Prea Iertător), Rahīm  (Prea Îndurător).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:73]

„O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]

„Bărbaţilor le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele; asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, de va fi puţin ori mult; o parte anumită (li se cuvine).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:7]

„Allah vă porunceşte în privinţa (moştenirii) copiilor voştri: un fiu are (o parte) cu partea a două fiice. Dacă sunt fete, mai mult decât două, primesc ele două treimi din ceea ce a lăsat (defunctul). Dacă este una singură, capătă ea jumătate (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:11]

(...) ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:19]

„Şi oferiţi femeilor zestrea (prin zestre se traduce cuvântul arab mahr, care este, de fapt, darul pe care mirele îl face miresei) de bună-voie, iar dacă ele se lipsesc – nesilite – de ceva, atunci voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere!”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:4]

„Şi Allah voieşte să vă ierte pe voi, în vreme ce aceia care urmează poftele lor râvnesc ca voi să vă abateţi cât mai mult (de la El).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:27]

(...) Şi nu se cade ca voi să-i pricinuiţi vreo neplăcere Trimisului lui Allah, nici să vă căsătoriţi vreodată cu soţiile sale, după el. Acesta ar fi pentru Allah un mare (păcat).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:53]

(...) şi le voi porunci (oamenilor) să schimbe creaţia lui Allah.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:119]

(...) Ceea ce Mesagerul vă dăruieşte (hotărăşte, porunceşte) primiţi (faceţi) şi toate cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă (şi nu faceţi) şi fiţi cu frică de Allah, căci, cu adevărat, Allah este Aspru la pedeapsă!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 59:7]

„Şi acelea dintre soţiile voastre care au trecut de vârsta perioadei lunare (ele nu mai au menstruaţie), pentru ele ‘iddah (perioada prescrisă) – dacă aveţi îndoieli (cu privire la perioada lor) – este de trei luni şi (acelaşi lucru se aplică) pentru cele care nu au încă ciclu (nu sunt încă adulte. Pentru ele, ‘iddah este de trei luni, de asemenea) (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

„Te întreabă despre (împreunarea) cu femeile în timpul menstruaţiei. Spune (o, Mohammed): «Acesta este un rău. Aşadar, staţi departe de femei în timpul menstruaţiei şi nu vă apropiaţi de ele până când nu se vor curăţi (este vorba de interzicerea relaţiilor intime în această perioadă)! Iar dacă sunt curate (este vorba de sfârşitul perioadei menstruale, urmată de baia rituală, ghusl), puteţi veni la ele, aşa cum v-a poruncit Allah, căci Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc.»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:222]

(...) Iar dacă sunt curate (este vorba de sfârşitul perioadei menstruale, urmată de baia rituală, ghusl), puteţi veni la ele, aşa cum v-a poruncit Allah, căci Allah îi iubeşte pe cei care se căiesc şi îi iubeşte pe cei care se curăţesc.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:222]

„Pe care numai cei purificaţi (curăţiţi) o ating.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 56:79]

(...) şi nu le este îngăduit lor (femeilor divorţate) să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]

„Şi când fetiţa (copila) care a fost îngropată de vie (aşa cum obişnuiau să facă arabii păgâni înainte de venirea islamului) va fi întrebată ~ Pentru ce păcat a fost ea omorâtă (întrebarea aceasta este o învinuire, mustrare şi condamnare a celor care au îngropat-o).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 81:8-9]

„Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:31]

(...) Iar dacă le rugaţi pe ele pentru un lucru, atunci rugaţi-le de după o perdea (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:53]

(...) Aceasta este mai curat pentru inimile voastre şi pentru inimile lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:53]

„O, Profetule! Spune soaţelor tale şi copilelor tale şi femeilor dreptcredincioşilor să se învelească în jilbab-urile lor (veşmânt care acoperă întreg corpul) (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:59]

„Şi Allah voieşte să vă ierte pe voi, în vreme ce aceia, care urmează poftele lor, râvnesc ca voi să vă abateţi cât mai mult (de la El).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:27]

(...) Îndepliniţi rugăciunea (as-salāh), achitaţi caritatea anuală obligatorie (az-zakāh) şi fiţi cu supunere faţă de Allah şi Trimisul Său! (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:33]

„Şi le-au urmat lor urmaşi care s-au lepădat de rugăciune şi s-au luat după pofte, iară ei se vor afla în pierdere, ~ Afară de aceia care se vor căi, vor crede şi vor împlini fapte bune, căci aceştia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nicicum.”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 19:59-60]

„Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători, ~ Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.» ~ Aceia sunt cei peste care se pogoară Binecuvântarea Domnului lor şi Îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:155-157] 

„O, voi cei care credeţi, v-a fost statornicit vouă postul (as-siyam), aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră - Poate că veţi fi cu frică!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:183]

(...) Va trebui ca aceia care sunt în stare (să postească, dar nu o fac) să dea în compensare hrană pentru un sărman (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:184]

„Şi printre Semnele Lui (este acela) că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru că voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam (de oameni) care chibzuiesc.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 30:21]

„Căsătoriţi-i pe cei care sunt singuri dintre voi, precum şi pe cei virtuoşi dintre robii şi roabele voastre! Dacă ei sunt săraci, Allah îi va face bogaţi prin mare Mila Sa, căci Allah este Wāsi‘ (Cel Infinit, Atotcuprinzător, Cel Care-Și este Sieși de ajuns), ‘Alīm (Atoatecunoscător, Omniscient).”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:23]

(...) Dacă ei sunt săraci, Allah îi va face bogaţi prin mare Mila Sa, căci Allah este Wāsi‘ (Cel Infinit, Atotcuprinzător, Cel Care-Și este Sieși de ajuns), ʻAlīm (Atoatecunoscător, Omniscient).”   [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:32]

(...) şi nu risipiţi, căci El nu-I iubeşte pe risipitori!”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:141]

„Dacă o femeie se teme de nepăsarea sau îndepărtarea bărbatului ei, atunci nicio vină nu va fi asupra lor dacă ajung la o împăcare, căci împăcarea este mai bună (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:128]

(...) atunci nicio vină nu va fi asupra lor dacă ajung la o împăcare, căci împăcarea este mai bună (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 4:128]

(...) sau ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau separarea (ei) cu bunătate (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:229]

„Pentru aceia care jură să nu se mai împreune cu soţiile lor este sorocit un răgaz de patru luni. Dar dacă ei se răzgândesc, Allah este Ghafūr (Atoateiertător), Rahīm (Prea Îndurător).  ~ Însă dacă au hotărât divorţul, Allah este Samīʻ (Cel care Aude toate), ʻAlīm (Atoatecunoscător, Omniscient).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:226-227]

(...) Cât despre cele care sunt însărcinate, perioada lor de ‘iddah (perioada prescrisă) este până ce ele nasc (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

„Femeile divorţate trebuie să aştepte trei menstruaţii (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:228]

„Şi pentru acelea dintre soţiile voastre care au trecut de vârsta perioadei lunare (ele nu mai au menstruaţie), pentru ele ‘iddah (perioada prescrisă) – dacă aveţi îndoieli (cu privire la perioada lor) – este de trei luni şi (acelaşi lucru se aplică) şi pentru cele care nu au încă ciclu (nu sunt încă adulte. Pentru ele, ‘iddah este de trei luni, de asemenea) (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

„Aceia dintre voi care se săvârşesc din viaţă şi lasă după ei soţii, ele trebuie să aştepte (o perioadă de) patru luni şi zece (zile) (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran: 2:234]

(...) Cât despre cele care sunt însărcinate, perioada lor de ‘iddah (perioada prescrisă) este până ce ele nasc (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 65:4]

„Asemenea, nu păcătuiţi, dacă (în timpul acesta) le daţi de înţeles femeilor că le cereţi în căsătorie (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:235]

(...) Şi nu mărturisi intenţia căsătoriei mai înainte de trecerea timpului orânduit! (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:235]

„O, voi, cei care credeţi! Dacă vă căsătoriţi cu dreptcredincioase şi apoi divorţaţi de ele, înainte să le fi atins, voi nu le puteţi impune o perioadă de aşteptare (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:49]

„Nu este niciun păcat pentru voi dacă divorţaţi de femei înainte de a le atinge sau înainte de a le statornici dota. Dar dăruiţi-le lor - cel înstărit după putinţa sa, iar cel sărac după putinţa sa (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:236]

„Însă dacă divorţaţi de ele înainte de a le atinge, dar după ce le-aţi hotărât dota, atunci ele au dreptul la jumătate din ceea ce aţi statornicit (...)”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:237]

„Spune dreptcredincioşilor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor! Aceasta este mai curat pentru ei. Allah, doară, este Khabīr (Bineştiutor) a ceea ce fac ei. ~ Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor (...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:30-31]

«Musulmanilor şi musulmanelor (...)» până la  «(...) celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora (dintre femei) care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora (dintre femei) care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare.» [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:35]

„Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă(...)[Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 33:21]

„Spune dreptcredincioşilor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor! Aceasta este mai curat pentru ei. Allah, doară, este Khabīr (Bineştiutor) a ceea ce fac ei. ~ Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a femeilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi dreptcredincioşilor, faţă de Allah, pentru că voi să izbândiţi!”  [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 24:30-31]


~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~

 INDEX AHADITH

(...) soția este păzitoarea casei soțului ei şi este responsabilă pentru aceasta (...)(Al-Bukhari şi Muslim)

„Mesagerul lui Allah () i-a interzis femeii să îşi radă părul de pe cap.”  (An-Nasa’i şi At-Tirmidhi)

„Soţiile Profetului () îşi tăiau din părul de pe cap astfel încât acesta să rămână (după aceea) din abundenţă.” (Muslim)

„Sunt două tipuri de oameni care vor fi pedepsiți în Iad pe care nu le-am văzut (în vremea mea): oameni care au niște bice asemeni unor cozi de vaci cu care lovesc oamenii și femei care vor fi îmbrăcate, dar vor părea dezbrăcate, care înclină (către rău) și îi fac pe soții lor să încline către rău. Capetele lor vor fi asemeni cocoașelor de cămilă, înclinate pe o parte. Nu vor intra în Paradis și nici (măcar) nu îi vor simți mirosul, deși mirosul său se simte de la o distanță de așa și așa (de departe).” (Muslim)

„Mesagerul  lui Allah () a blestemat-o pe «al-wasilah» şi pe «al-mutauasilah», pe femeia care face tatuaje şi pe cea care are un tatuaj.”  (Al-Bukhari şi Muslim)

„Nicio femeie nu a purtat pe capul ei părul altei femei fără ca în aceasta să nu fie (un păcat şi) o înşelăciune.” (Al-Bukhari, An-Nasa’i şi Ahmad)

„Profetul () le-a blestemat pe «an-namisah» şi pe «al-mutanamisah».” (An-Nasa’i)

«Allah le-a blestemat pe femeile care îşi fac tatuaje şi pe cele care fac tatuaje, pe cele care smulg sprâncenele altora şi pe cele cărora le sunt smulse sprâncenele, precum şi pe cele care îşi fac un spaţiu artificial între dinţi pentru a se înfrumuseţa, și cele care schimbă creaţia lui Allah.» O femeie a început să dezbată cu el, întrebând: «Ce este aceasta?» El (Ibn Mas’ud) a răspuns: «Oare să nu blestem eu ceea ce au blestemat Allah şi Mesagerul Său () şi care se află în Cartea lui Allah, în care Allah Preaînaltul spune:(...) Ceea ce Mesagerul vă dăruieşte (hotărăşte, porunceşte) primiţi (faceţi) şi toate cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă (şi nu faceţi) şi fiţi cu frică de Allah, căci, cu adevărat, Allah este Aspru la pedeapsă!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 59:7]»” (Al-Bukhari şi Muslim)

„O femeie a întrebat-o pe ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) cu privire la colorarea părului cu hena, iar ea a răspuns:  «Nu este nicio restricţie în această privinţă, însă eu urăsc aceasta. Iubitul meu, Profetul lui Allah (), ura mirosul ei.” (Abu Dawud)

„O femeie aflată în spatele unui paravan şi în mâna căreia se afla o scriere i-a făcut un semn Trimisului lui Allah (), iar Profetul () şi-a retras mâna şi a spus: «De unde să ştiu dacă este mâna unei femei sau a unui bărbat?!»  Ea a spus: «O mână de femeie.» El () i-a spus: «Dacă erai femeie, tu ai fi avut unghiile schimbate (vopsite cu hena).»” (An-Nasa’i)

(...) (În perioada menstruală) Faceţi orice doriţi (cu soţiile voastre) în afară de a avea un contact sexual efectiv.”  (Muslim)

„Femeia aflată la menstruaţie nici nu se roagă şi nici nu ţine post.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„În vremea Profetului (), noi eram îndemnate să recuperăm postul pe care nu îl ținusem în perioada menstruaţiei, dar nu eram îndemnate să recuperăm şi rugăciunea (neefectuată).” (Al-Bukhari şi Muslim)

„Să nu atingă Coranul decât acela care s-a purificat (curăţat).” (An-Nasa’i)

„Fă tot ceea ce face un pelerin, în afară de înconjurarea Casei (Al-Kaʻbah), până ce nu te curăţeşti (şi se termină menstruaţia ta, adică eşti pură).” (Al-Bukhari şi Muslim)

„Cu adevărat, femeii aflate la menstruaţie sau persoanei aflate în stare de junub (în stare de impuritate după un contact sexual) nu îi este permis să stea în moschee.” (Abu Dawud)

„Femeii aflate la menstruaţie şi persoanei care se află în starea de junub (în stare de impuritate după un contact sexual) nu le este permis să stea în moschee.” (Abu Dawud şi Ibn Majah)

„Profetul () lui Allah a spus: «Dă-mi mie rogojina care se găseşte în moschee.» Ea a răspuns: «Sunt  la menstruaţie.» Profetul () i-a spus: «Cu adevărat, menstruaţia nu se află în mâna ta.»(Muslim, At-Tirmidhi şi An-Nasa’i)

„Nu obişnuiam să luăm în considerare as-safrah şi al-kadrah după terminarea menstruaţiei.” (Abu Dawud)

„Nu obişnuiam să luăm în considerare as-safrah şi al-kadrah.” (Al-Bukhari)

„Dacă menstruaţia ta a început, atunci opreşte-te din a te mai ruga, iar dacă menstruaţia ta s-a terminat, îmbăiază-te şi efectuează rugăciunea.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„Stai departe (de rugăciune) atât timp cât perioada ta normală (de menstruaţie) te împiedică (de la rugăciune), apoi, îmbăiază-te (efectuează ghusl) şi roagă-te.”  (Muslim)

„Cu adevărat, aceasta este (o scurgere dintr-o) venă (adică istihadah) şi nu menstruaţie. Aşadar, dacă a venit (perioada) menstruaţiei tale, opreşte-te din a mai efectua rugăciunea, iar când s-a terminat, spală sângele şi roagă-te.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„Dacă este menstruaţie, (sângele care se scurge) este închis la culoare şi este recunoscut. În acest caz, opreşte-te de la a efectua rugăciunea. Dacă (scurgerea de sânge) este altfel decât aceasta, atunci fă abluţiunea pentru rugăciune şi efectuează rugăciunea.” (An-Nasa’i şi Abu Dawud)

„Cu adevărat, acesta este un impuls de la  Șeitan, de aceea (te vei considera) tu ca fiind la menstruaţie şase sau şapte zile, apoi, îmbăiază-te tu (pentru purificare) până când te-ai curăţit, apoi efectuează tu rugăciunea pentru douăzeci şi trei sau douăzeci şi patru de zile, şi posteşte, şi roagă-te, căci, cu adevărat, aceasta este permis pentru tine, şi fă aşa cum fac şi femeile care au menstruaţie.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„Ea trebuie să lase rugăciunea în zilele de menstruaţie, apoi să se îmbăieze (efectuând baia rituală de purificare de după menstruaţie (ghusl), iar (după aceasta trebuie) să facă abluţiunea înainte de fiecare rugăciune.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud şi Ibn Majah)

„Fă-ţi o bucată de material pe care să o introduci în interior.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„Lăuza din timpul Profetului () obişnuia să aştepte timp de 40 de zile.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„În timpul Mesagerului lui Allah () se obişnuia ca lăuza să aştepte 40 de zile.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„Soţiile Profetului aşteptau în perioada de lăuzie timp de 40 de nopţi până când se rugau, iar Profetul () nu le impunea să recupereze rugăciunea din perioada lăuziei.” (Abu Dawud)

„Sunt două tipuri de oameni care vor fi pedepsiți în Iad pe care nu le-am văzut (în vremea mea): oameni care au niște bice asemeni unor cozi de vaci cu care lovesc oamenii și femei care vor fi îmbrăcate, dar vor părea dezbrăcate, care înclină (către rău) și îi fac pe soții lor să încline către rău. Capetele lor vor fi asemeni cocoașelor de cămilă, înclinate pe o parte. Nu vor intra în Paradis și nici (măcar) nu îi vor simți mirosul, deși mirosul său se simte de la o distanță de așa și așa (de departe).” (Muslim)

„Allah nu acceptă rugăciunea unei femei ajunse la pubertate decât dacă aceasta este îmbrăcată cu un khimar.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„«Poate femeia să se roage purtând doar o dar’a (mantie) şi un khimar (care acoperă capul şi gâtul), fără de ‘izar (acoperământul cu care se înfăşoară femeile din cap şi până în pământ)?» El () a răspuns: «(Da) dacă dar’a (mantia) este suficient de lungă încât să acopere labele picioarelor.»” (Abu Dawud şi Malik)

„Nu le interziceţi roabelor lui Allah mersul la moscheile lui Allah.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Ibn Majah şi Ahmad)

„Nu le interziceţi femeilor să meargă la moschee, însă casele lor sunt mai bune pentru ele (pentru efectuarea rugăciunii).” (Abu Dawud)

„Femeile obişnuiau să efectueze rugăciunea împreună cu Trimisul lui Allah () la moschee, apoi plecau înfăşurate în veşmintele lor, astfel încât nu le puteai distinge pe ele în întuneric.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Abu Dawud, Ibn Majah şi Malik)

„Nu le interziceţi roabelor lui Allah moscheile lui Allah, dar să nu iasă din casele lor parfumate.” (Abu Dawud, Ahmad şi Ad-Darimi)

„Orice femeie care s-a parfumat să nu efectueze împreună cu noi rugăciunea de ‘Isha (ultima rugăciune din zi, efectuată după apusul soarelui).” (Muslim, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

„Dacă vreuna dintre voi vine la moschee, să nu se parfumeze.” (Muslim, An-Nasa’i şi Muwatta Malik)

„Dacă Trimisul lui Allah  () ar fi văzut lucrurile noi (dintre ispite şi cele care incită la probleme) pe care femeile le-au introdus (în modul lor de viaţă), el le-ar fi interzis cu siguranţă mersul la moschee, aşa cum le-a interzis neamul lui Israel femeilor lor.” (Muslim)

„Orfanul şi cu mine ne-am ridicat pentru rugăciune, iar bătrâna a stat în spatele nostru.” (Al-Bukhari, Muslim, Tirmidhi şi Nasa’i)

„Mesagerul lui Allah () a venit în casa noastră, iar eu şi cu orfanul ne-am rugat în spatele lui, iar Umm Sulaim, mama mea, (a făcut rugăciunea) în spatele nostru.” (Al-Bukhari şi An-Nasa’i)

„Cele mai bune rânduri pentru bărbaţi (în rugăciune) sunt primele, iar cele mai rele sunt ultimele, iar pentru femei, cele mai bune rânduri (în rugăciune) sunt ultimele, iar cele mai rele sunt primele.” (Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Abu Dawud şi Ibn Majah)

„Dacă se produce ceva (greşit) în timpul rugăciunii, bărbaţii să spună subhan Allah (Slăvit fie Allah), iar femeile să bată (uşor) din palme.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„Cu adevărat, în timpul vieţii Mesagerului lui Allah (), femeile obişnuiau să se ridice (pentru a pleca) după ce rosteau «taslīm» la sfârşitul rugăciunii, iar Mesagerul lui Allah () şi bărbaţii care se rugaseră cu el () rămâneau aşezaţi atât timp cât dorea Allah. Apoi, dacă Profetul () se ridica, bărbaţii se ridicau (odată cu el).” (Al-Bukhari şi An-Nasa’i)

„Trimisul lui Allah () ne-a prescris să participăm (toate) la (rugăciunea de sărbătoare de) Al-Fitr şi Al-Adha – fetele ajunse la maturitate şi femeile aflate la menstruatie, precum si fetişcanele virgine, care stau în izolare. În ceea ce o priveşte însă pe femeia aflată la menstruaţie, (ea poate să participe la întâlnirea pentru rugăciune), dar (trebuie) să stea deoparte în timpul rugăciunii sau de locul pentru rugăciune şi să ia parte la ceea ce este bun şi la rugile musulmanilor.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ahmad şi Ad-Darimi)

„M-am numărat printre cele care au îmbăiat-o pe Umm Kulthum (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica Profetului (), atunci când a murit şi primul lucru pe care ni l-a dat Trimisul lui Allah () (pentru a o înveşmânta în el) a fost un văl, apoi o mantie, apoi un acoperământ care să acopere capul şi gâtul, apoi o altă bucată cu care a fost învelit întreg corpul, după care ea a fost înfăşurată cu un alt veşmânt.” (Abu Dawud)

„Am împletit părul ei în trei cozi, apoi i le-am lăsat să cadă pe spatele ei.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi şi Abu Dawud)

„Nouă ni s-a interzis să urmăm cortegiul funerar, dar această interzicere nu a fost făcută obligatorie pentru noi.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

„Cu adevărat, ele îl (pot) ispiti pe cel viu şi chinui pe cel mort.” (Al-Bukhari)

„Nu este dintre noi cel care îşi loveşte faţa, îşi rupe hainele şi se roagă (de rău) cu rugile din perioada ignoranţei.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i şi Ibn Majah)

(...) nu sunt responsabil de as-saliqah, al-haliqah şi aş-şaqah.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„A blestemat femeia care boceşte si pe cea care ascultă.” (Abu Dawud)

„Profetul () ne-a prescris recuperarea postului, însă nu ne-a impus recuperarea rugăciunii.” (Muslim, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

„Femeii nu îi este permis să postească un post voluntar decât cu permisiunea soţului ei, dacă acesta este prezent.” (Al-Bukhari şi Muslim)

Într-o altă relatare consemnată de către Ahmad şi Abu Dawud (s-a completat cu): „(...) în afara (postului din luna) Ramadan.”

«O, Trimis al lui Allah, jihād-ul este obligatoriu pentru femei?» El () a răspuns: «Da, li se impune lor jihād-ul fără luptă: Hajj şi ʻUmrah.»(Ibn Majah şi Ahmad)

„«O, Trimis al lui Allah! Ni s-a arătat nouă că jihād-ul este una dintre cele mai bune fapte. Oare n-ar trebui să mergem noi (femeile) la jihād?!» El () a răspuns: «Cel mai  bun   jihād pentru femei este Hajj Mabrur (un pelerinaj acceptat, pentru care persoana va fi răsplătită).»” (Al-Bukhari)

«O femeie nu trebuie să călătorească singură fără un mahram și niciun bărbat nu poate să o viziteze decât în prezența unui mahram.» Un bărbat s-a ridicat și l-a întrebat pe Profetul lui Allah (): «O, Mesager al lui Allah! Intenționez să merg cu cutare și cutare armată, iar soția mea vrea să efectueze Hajj (pelerinaj).» Profetul () a spus: «Mergi cu ea (la Hajj).»” (Al-Bukhari și Muslim)

„O femeie nu trebuie să călătorească mai mult de trei zile decât cu un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

 „«O, Trimis al lui Allah, instaurarea obligaţiei pelerinajului a fost trimisă robilor lui Allah pe când tatăl meu era un bătrân neputincios (fapt pentru care el nu a putut-o îndeplini). Pot eu efectua Hajj în numele lui?» Profetul () a răspuns: «Da.» Aceasta se întâmpla în timpul Pelerinajului de Adio al Profetului ().” (Al-Bukhari, Muslim şi At-Tirmidhi)

„Până când am ajuns la Dhu-l-Huleifa, ʻAsmah bint Umani Mohammed ibn Abu Bakr a născut şi a trimis (întrebare) la Trimisul lui Allah (), spunând: «Ce (trebuie) să fac (acum)?» (Profetul - ) i-a răspuns: «Îmbăiază-te, înveşmântează-te şi intră în starea de ihrām.»(Muslim)

„Femeia aflată la menstruaţie şi cea lăuză, dacă au devenit astfel în momentul în care ar trebui să intre în starea de ihrām, să intre în starea de ihrām şi să urmeze toate ritualurile Hajj-ului, în afară de Tawāf la Casă.” (Abu Dawud)

„‘Aishei (Allah să fie mulţumit de ea!) i-a venit menstruaţia după ce intenţionase şi începuse să îndeplinească ritualurile pentru ʻUmrah. Profetul () a intrat la ea şi a găsit-o plângând. El () a întrebat-o: «Ce te-a făcut pe tine să plângi?» Ea a răspuns: «Mai bine nu veneam deloc (pentru pelerinaj) anul acesta» El (Profetul, ) a întrebat-o: «Ce s-a întâmplat? Ai intrat la perioada menstruală?» Ea a răspuns: «Da.» (Profetul, ) i-a spus: «Acesta este un lucru pe care l-a prescris Allah pentru fiicele lui Adam (femeile). Aşadar, fă tu tot ceea ce face un pelerin, în afară de înconjurul Casei.»” (Muslim)

(...) Apoi Profetul () a intrat la ‘Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi când a găsit-o plângând a întrebat-o: «Ce se întâmplă cu tine?» Ea (Allah să fie mulţumit de ea!) a răspuns: «Mi-a venit menstruaţia, iar oamenii au intrat în starea de ihrām, însă eu nu am făcut aceasta şi nici nu am făcut înconjurul Casei, iar oamenii pleacă acum spre Hajj (însă eu nu pot să merg).» El (Trimisul lui Allah - ) i-a spus: «Acesta este un lucru pe care l-a predestinat Allah fiicelor lui Adam (femeile), de aceea, îmbăiază-te, apoi începe tu (să îţi pui hainele de ihrām, pentru Hajj).» Ea (ʻAishah) a făcut aceasta şi a urmat toate ritualurile prescrise. Apoi, după ce s-a purificat (după ce menstruaţia s-a încheiat) a făcut înconjurul sanctuarului Kaʻbah şi (a mers) între Safā şi Marwah. Apoi, el (Profetul - ) a spus: «Cu adevărat, tu ai intrat în starea de ihrām pentru a efectua împreună Hajj-ul şi ʻUmrah ta.»(Muslim şi Abu Dawud)

„Ţie îţi sunt suficiente tawāf-ul şi mersul între Safā şi Marwah pe care le-ai făcut, atât pentru Hajj-ul tău, cât şi pentru ʻUmrah ta.” (Muslim şi Abu Dawud)

„Obişnuiam să mergem împreună cu Trimisul lui Allah () şi ne dădeam noi cu mosc pe frunţi în momentul intrării în starea de ihrām. Dacă vreuna dintre noi transpira, acesta (parfumul) i se scurgea pe faţă. Profetul () vedea şi nu ne interzicea aceasta.” (Abu Dawud)

„Femeia aflată în stare de ihrām nu trebuie să poarte vălul care acoperă faţa sau mănuși.”  (Al-Bukhari şi Abu Dawud)

„Călăreţii obişnuiau să treacă pe lângă noi în vreme ce noi ne aflam în starea de ihrām (în timpul pelerinajului) alături de Trimisul lui Allah (). Atunci când aceştia se apropiau de noi, fiecare dintre noi îşi lăsa în jos jilbab-ul ei, din (creştetul) capului până peste faţa sa, iar atunci când aceştia se îndepărtau, noi ne descopeream feţele.” (Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„Fă tot ceea ce fac pelerinii, cu excepţia înconjurului Kaʻbah, până când nu vei fi pură.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„Îndeplineşte tu tot ceea ce îndeplineşte pelerinul, în afară de înconjurul Kaʻbah, pe care o vei realiza doar după ce vei face îmbăierea rituală de purificare (la sfârşitul menstruaţiei).” (Muslim)

„Să luaţi de la mine ritualurile voastre!” (Muslim şi Abu Dawud)

«Am mers împreună cu Trimisul lui Allah () la Hajj, iar oamenii veneau la el (pentru a îl întreba cu privire la anumite chestiuni). Unul dintre ei a întrebat: „O, Mesager al lui Allah, am făcut eu As-Sāʻi înainte de At-Tawāf sau am grăbit ceva şi am întârziat ceva.”, iar el () a răspuns: „Nu este nimic greşit, nu este nimic greşit, decât în privinţa unui bărbat care a defăimat un musulman, nedreptăţindu-l; acesta este cel care a greşit şi a fost pierdut.» (Abu Dawud)

„Dacă o femeie a făcut înconjurul ritualic al Casei, apoi a efectuat două rakaʻāt de rugăciune după aceasta, după care i-a venit menstruaţia, atunci ea poate parcurge traseul dintre Safā şi Marwah.” (Abu Dawud)

„Femeilor (aflate în pelerinaj) nu li se impune raderea capetelor, ci le este impusă doar scurtarea părului.” (Abu Dawud)

„Trimisul lui Allah  () a interzis că femeia să îşi radă părul.” (At-Tirmidhi şi An-Nasa’i)

„Safiei bint Huiay i-a venit menstruaţia după ce a efectuat Tawāf Al-Ifadah şi am pomenit aceasta în fața Trimisului lui Allah (), care a spus: «Oare aceasta ne va întârzia pe noi (de la plecare)?» Eu am spus: «O, Trimis al lui Allah, ea a efectuat Tawāf Al-Ifadah şi înconjurul ritual al Casei, apoi i-a venit menstruaţia după Tawāf Al-Ifadah.» Apoi, Mesagerul lui Allah () a spus: «Atunci, ea poate pleca.»(Al-Bukhari, Muslim, Abu Dawud şi Ibn Majah)

„Oamenilor li s-a impus (de către Profet ) ca înconjurul Kaʻbah să fie ultimul dintre ritualurile Hajj-ului, însă femeia aflată la menstruaţie a fost scutită de aceasta.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„Trimisul lui Allah () i-a permis femeii aflate la menstruaţie să plece de la Hajj înainte de a efectua Tawāf Al-Wada’a la Casă, dacă îndeplinise mai înainte Tawāf Al-Ifadah.” (Muslim)

„Allah le-a blestemat pe femeile care vizitează mormintele şi pe cei care fac din ele moschei, precum şi pe cei care pun la ele lumină.” (At-Tirmidhi, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

„O, voi, tineri, acela dintre voi care își permite (din punct de vedere financiar și fizic), să se căsătorească, pentru că aceasta stăpânește privirea (de la lucruri interzise) și împiedică de la imoralitate, iar cel care nu își permite, atunci să postească, pentru că acesta este un mijloc de a controla dorința sexuală.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i, Abu Dawud şi Ibn Majah)

„Dacă v-a venit vouă (pentru căsătorie) cel de a cărui religie şi caracter sunteţi mulţumiţi, acceptaţi-l în căsătorie; căci dacă nu o faceţi, va fi ispită şi stricăciune pe Pământ.” (At-Tirmidhi)

«O fecioară nu trebuie să fie căsătorită până când nu este cerut acordul ei.» Oamenii au întrebat: «Cum îşi dă ea acordul, o, Trimis al lui Allah?» El () a răspuns: «(Prin) tăcerea ei (din cauza timidității).»” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

„Pentru orice femeie care se căsătoreşte de una singură, fără acceptul tutorelui ei, căsătoria ei este considerată nulă, căsătoria ei este considerată nulă, căsătoria ei este considerată nulă.” (At-Tirmidhi şi Abu Dawud)

„Nu există căsătorie decât prin existenţa tutorelui.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„Nu există căsătorie decât prin existenţa tutorelui.” (Tirmidhi, Abu Dawud, Ibn Majah şi Ahmad)

„Ceea ce desparte ceea ce este halal (permis) de ceea ce este haram (interzis) sunt daff-ul şi vocile (cântatul) la încheierea căsătoriei.” (At-Tirmidhi, An-Nasa’i și Ibn Majah)

„Dacă o femeie efectuează cele cinci rugăciuni (zilnice) ale sale, posteşte luna ei (luna Ramadan), îşi păzeşte castitatea şi se supune soţului ei, i se va spune: «Intră în Paradis prin oricare dintre porţile lui doreşti!»(Ahmad și Ibn Hibban)

„Nu îi este permis unei femei să postească, atâta vreme cât soţul ei este prezent, decât cu permisiunea lui; şi nu îi este permis să primească pe cineva în casa lui, decât cu acordul lui.”  (Al-Bukhari şi Muslim)

„Dacă un bărbat şi-a chemat soţia în pat (pentru întreţinerea de relaţii sexuale) şi ea nu a venit, iar el a dormit fiind mânios pe ea, îngerii au blestemat-o până dimineaţa.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

(Jur) pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu că nu există vreun bărbat care să îşi cheme soţia în pat, pe care ea îl refuză, decât fiind Mânios pe ea Cel care se află în Ceruri până când el (soţul) va fi mulţumit de ea (din nou).” (Muslim)

(...) soția este păzitoarea casei soțului ei şi este responsabilă pentru aceasta (...)(Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi şi Abu Dawud)

„Oricărei femei care i-a cerut soţului ei divorţul, fără (a avea) vreun motiv întemeiat, i-a fost interzisă chiar şi mireasma Paradisului.” (At-Tirmidhi, Abu Dawud şi Ibn Majah)

„Ea nu trebuie să folosească parfum (...)”  (Al-Bukhari, Muslim, An-Nasa’i şi Abu Dawud)

„Dacă o femeie a întreţinut relaţii sexuale cu o altă femeie, atunci (să se ştie că) ele au preacurvit.” (An-Nasa’i)

«O, ʻAli, nu urma tu privirii (celei dintâi) cu o altă privire, căci îţi este permisă (doar) prima.» (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

„O femeie nu trebuie să călătorească (mai mult de) trei zile decât însoţită de un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim şi Abu Dawud)

(...) a interzis ca femeia să călătorească pe o distanţă de două zile sau două nopţi (de mers) dacă împreună cu ea nu se află soţul ei sau un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim şi At-Tirmidhi)

„Femeii care crede în Allah şi în Ziua de Apoi nu îi este permis să călătorească pe distanţă de o zi şi o noapte (de mers) decât dacă este însoţită de un mahram.” (Al-Bukhari, Muslim, At-Tirmidhi şi Malik)

„Femeii nu îi este permis să călătorească decât dacă este însoţită de un mahram.” (Al-Bukhari şi Muslim)

„Cel care crede în Allah şi în Ziua de Apoi să nu rămână singur cu o femeie care nu este însoţită de unul dintre cei consideraţi mahram pentru ea; pentru că cel de al treilea împreună cu ei va fi Satana.” (Ahmad)

„Să nu rămână singur un bărbat cu o femeie care nu îi este permisă lui, căci cel de-al treilea este Satana, cu excepţia cazului în care ea este însoţită de o persoană mahram pentru ea.” (At-Tirmidhi)

 „«Feriţi-vă de la a intra la femei (singure, străine de voi)!» Un bărbat dintre ‘Ansari a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, ce părere ai despre al-hammu?» El () a răspuns: «Al-hammu este moartea.»(Al-Bukhari, Muslim şi At-Tirmidhi)

«Cu adevărat, eu nu dau mâna cu femeile (străine de mine)(An-Nasa’i şi Ibn Majah)

„Trimisul lui Allah () nu a atins vreodată mâna vreunei femei, iar el () încheia legăminte cu ele doar verbal (fără a da mâna cu ele).” (Al-Bukhari, Muslim şi Ibn Majah)



[1] Acest termen din limba arabă () înseamnă „Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!” și este folosit de fiecare dată când este menționat numele Profetului Mohammed ()

[2] Pelerinajul cel Mare (Al-Hajj) şi Pelerinajul cel Mic (ʻUmrah) la Kaʻbah (n.tr.)

[3] „Majmu’ al-fatawa wa ar-rasail”, sheikh Mohammed ibn Ibrahim

[4] Din timpul sheikh-ului

[5]  „Majmu’ al-fatawa” a sheikh-ului Ibn Taimiyyah (2/47). A se vedea şi  „Al-‘Indah wa at-tabi’in” (pag. 85)

[6] Este interzisă îndeplinirea cererii făcută de una dintre creaţiile lui Allah Preaînaltul, dacă prin aceasta se încalcă o Poruncă a lui Allah Preaînaltul Însuşi (n. tr.)

[7] Este preferabil

[8] Asemenea lacului de unghii şi al ojei

[9] Adică împiedică ajungerea apei la unghie în momentul efectuării abluţiunii, făcând astfel ca abluţiunea să fie incompletă

[10] Traducerea sensurilor Nobilului Coranului, 24:31

[11] Femeile care au trecut de vârsta perioadei lunare (n. tr.)

[12] Fetele care nu au încă ciclu menstrual (n.tr.)

[13]  Cartea – Coranul (n.tr.)

[14] Însă, dacă femeia merge în moschee pentru a lua parte la lecţii referitoare la religie, îi este permis să stea în interiorul acesteia (n.tr.)

[15] Rostirea formulei „Lā ilāha illa Allah” – „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah” (n.tr.)

[16] Rostirea formulei „Allahu Akbar” – „Allah este Prea Măreţ!” (n.tr.)

[17] Rostirea formulei „Subḥān Allah” – „Slavă lui Allah!” (n.tr.)

[18] Aşa cum, spre exemplu, în călătorie este permis să se efectueze Dhuhr si ‘Asr împreună, fie în timpul de Dhuhr, fie în timpul de ‘Asr

[19] „Fatawa”, 22/434

[20] Precum călătoria

[21] Însă el a spus: ea recuperează postul, dar nu şi rugăciunea, iar aceasta este o afirmaţie generală care nu arată care post trebuie recuperat: cel pe care l-a postit în timpul perioadei intercalate de purificare sau ceea ce nu a postit după revenirea scurgerii de sânge? Cel mai probabil, varianta din urmă trebuie avută în vedere. 

[22] Vezi cartea – „Irshad ‘uly al-‘absar wa al-‘al-bāb”, p. 24

[23] Anumitor Şcoli de Jurisprudenţă

[24] Făcând referire la obiceiul existent în perioada preislamică de a îngropa de vii fetiţele nou-născute

[25] Mahram – rudele de sânge sau prin alianţă, foarte apropiate femeii, care sunt protegiuitorii acesteia şi cu care îi este interzis să se căsătorească, precum tatăl, fratele, soţul, socrul, fiul, fiul soţului, unchii de mamă şi de tată, fiii surorilor şi ai fraţilor, soţul fiicei sale, nepoţii etc.

[26] Formulă rostită de cei care merg în Pelerinaj

[27] Vălul cu care se acoperă fața (n.tr.)

[28] Ummahat al-mu’minin (Allah sa fie mulţumit de ele!) – formulă folosită cu referire la soţiile Profetului Mohammed (Allah să fie mulţumit de ele!)  (n.tr.)

[29] Parte a corpului care trebuie să fie acoperită (n.tr.)

[30] Abu Dawud

[31] Semnificând cât mai ferit de aglomeraţii şi de privirile bărbaţilor aflaţi pe stradă, şi toate acestea pentru protejarea onoarei şi a integrităţii acesteia, precum şi pentru păzirea ei de eventuale răutăţi

[32] Spre deosebire de bărbaţi, în cazul cărora imamul (conducătorul rugăciunii) stă puţin în fața celor pe care îi conduce în rugăciune

[33] Atunci când numai doi bărbaţi efectuează rugăciunea împreună şi unul dintre ei este imam, cel condus în rugăciune va sta lângă imam, iar nu în spatele lui, ca în cazul femeii care face rugăciunea cu un singur bărbat drept imam

[34] Perioada de timp imediat următoare despărţirii femeii (prin moarte sau divorţ) de soţul ei, timp în care i se impun reglementări specifice, printre care şi interzicerea de a își părăsi căminul, cu excepţia cazului în care trebuie să facă aceasta neapărat

[35] Pelerinajul cel mare şi pelerinajul cel mic la Kaʻbah

[36] Wajib kifa’i - acele prescripții islamice care se impun comunităţii musulmane, iar daca unii dintre membrii comunităţii le-au îndeplinit, atunci acestea nu mai reprezintă o obligaţie pentru ceilalţi

[37] Străduinţa pe Calea lui Allah, lupta cu propriul sine, pentru a deveni o persoană mai bună

[38] Adică nu îl îndeplinește pentru prima dată în viață ca o obligație a fiecărui musulman

[39] Locul în care trebuie făcută intenţia pentru Hajj de către pelerinii care vin la Mecca

[40] Înconjurarea Kaʻbah în semn de adorare faţă de Allah Preaînaltul

[41] De vreme ce nu există în jurul lor bărbați non-mahram

[42] Precum le este impus bărbaților

[43] Împreună cu însoțitorul ei

[44] Adică slăbiciunea specifică femeii și motivele care au dus la interzicerea vizitării mormintelor

[45] Cartea „Precizarea și elucidarea a numeroase chestiuni referitoare la Hajj si ‘Umrah si vizitarea moscheii Profetului în conformitate cu Coranul si Sunnah”

[46] Divorțul produs la cerința soţiei

[47]‘‘Iddah reprezintă perioada de timp de după separarea femeii de soțul ei, realizată fie prin divorț, fie prin moartea acestuia; perioadă de timp în care i se impun anumite cerințe specifice

[48] În virtutea aceluiași contract de căsătorie, întrucât ea nu a terminat încă perioada sa de ‘iddah și nici nu a fost divorțată de 3 ori, situație în care aceasta nu îi mai este permisă pentru căsătorie soțului precedent decât după ce ea s-a căsătorit după acesta cu un alt bărbat, de care mai apoi s-a despărțit

[49] Dota oferită de către soț soției la încheierea contractului de căsătorie

[50] Sheikh Ibn Taymiyyah (Allah să aibă milă de el!) a spus în Majmu’a al-fatawa (15/321): „Astfel, femeia lesbiană este considerată asemeni celei  adulterine.”

[51] Un bărbat responsabil de ea, dintre apropiații acesteia

[52] Hadith existent în culegerile de hadith-uri ale lui Al-Bukhari si Muslim

[53] Pluralul de la al-hammu

[54] Aurah – partea corpului ce trebuie acoperită în prezența celorlalți, iar aceasta diferă în funcție de cei lângă care se află persoana în cauză; spre exemplu – ceea ce îi este permis unei femei să expună în fața unei alte femei este diferit de ceea ce îi este permis să expună în prezența unui bărbat străin de ea

Categorii:

feedback