(1) Ta’, Sin, Mim[1].
[1] A se vedea 2:1
(2) Acestea sunt Versetele Cărții celei limpezi.
(3) Poate că tu [Mohammed] te sfârșești de supărare, pentru că ei nu sunt credincioși,
(4) Dar de am Voi, am face Noi să coboare din Cer peste ei un semn și atunci ar rămâne gâturile lor [aplecate] de umilință[2].
[2] Ar fi obligate să creadă
(5) Și nu le vine lor nicio îndemnare nouă de la Cel Milostiv, fără ca ei să se întoarcă de la ea.
(6) Ei au luat drept minciună [tot ceea ce le-a trimis Domnul lor], însă le vor veni lor vești despre cele de care și-au bătut joc.
(7) Nu privesc ei la Pământ, cum am făcut Noi să crească din fiecare soi nobil?
(8) Cu adevărat, întru aceasta este semn! Dar cei mai mulți dintre ei nu sunt credincioși.
(9) Și, cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(10) Și [spune] când l-a chemat Domnul tău pe Moise, [spunându-i]: „Du-te tu la poporul celor nelegiuiți,
(11) Poporul lui Faraon. Oare nu au ei frică?”
(12) Și el a spus: „Doamne, mă tem că mă vor socoti mincinos
(13) Și că pieptul meu se va strânge și că limba mea nu-și va da drumul. Deci trimite după Aaron.
(14) Ei mă învinuiesc de un păcat și mă tem să nu mă omoare.”
(15) [Allah] a spus: „Nicidecum! Mergeți amândoi cu semnele Noastre. Cu adevărat, Noi suntem cu voi și Auzim.
(16) Mergeți, așadar, la Faraon și spuneți-i: „Noi suntem Trimișii Stăpânului lumilor.
(17) [Și am primit poruncă să spunem] „Trimite-i pe Fiii lui Israel împreună cu noi.”
(18) [Faraon] a spus: „Nu te-am crescut printre noi când erai tu un prunc? Și nu ai rămas tu printre noi din viața ta ani [la rând]?
(19) Și [apoi] ai săvârșit tu fapta[3] pe care ai săvârșit-o. Iar acum tu ești dintre cei nerecunoscători!”
[3] Lovindu-l pe Copt, care a murit apoi
(20) [Moise] a spus: „Am săvârșit-o când eu eram printre cei rătăciți [ignoranți]
(21) Și am fugit de la voi, pentru că mi-a fost teamă de voi, însă Domnul meu mi-a dat înțelepciune și m-a făcut pe mine [unul] dintre Trimiși.
(22) Și este aceasta pe care o pomenești o favoare făcută mie [lăsându-mă liber] – iar tu i-ai înrobit pe Fiii lui Israel?”
(23) A întrebat Faraon: „Și ce este Stăpânul lumilor”?
(24) [Moise] a spus: „Este Stăpânul Cerurilor și a Pământului și al celor care se află între ele, dacă voi ați putea să fiți convinși!”
(25) [Faraon] le-a spus celor din jurul său: „Voi nu auziți?”
(26) [Moise] a spus: „Stăpânul vostru și Stăpânul părinților voștri cei dintâi!”
(27) [Faraon] a spus: „Cu adevărat, Mesagerul vostru care v-a fost trimis vouă este nebun!”
(28) [Moise] a spus: „Stăpânul Răsăritului și al Apusului și al celor care se află între acestea, dacă voi pricepeți!”
(29) [Faraon] a spus: „Dacă tu iei un alt dumnezeu afară de mine, te voi pune printre cei întemnițați!”
(30) [Moise] a spus: „Dar dacă eu ți-aș aduce un lucru ca dovadă limpede?”
(31) [Faraon] a spus: „Adu-l, dacă tu ești dintre cei care spun adevărul!”
(32) Și [Moise] a aruncat toiagul său care s-a făcut un șarpe învederat.
(33) Și a scos mâna sa și ea era albă, pentru cei care priveau la ea.
(34) [Faraon] le-a spus dregătorilor din jurul său: „Acesta este un vrăjitor priceput;
(35) El vrea să vă scoată din pământul vostru cu farmecele sale. Deci ce sfătuiți?”
(36) Ei au spus: „Păsuiește-l pe el și pe fratele său și trimite prin orașe vestitori,
(37) Ca să-i aducă pe toți vrăjitorii iscusiți.”
(38) Așadar, vrăjitorii au fost strânși la timpul dintr-o zi hotărâtă[4].
[4] Dimineața zilei de sărbătoare. A se vedea 20:58-59
(39) Și li s-a spus oamenilor: „Sunteți voi adunați,
(40) Pentru că o să-i urmăm pe vrăjitori, dacă ei vor fi biruitori?”
(41) Și când au venit vrăjitorii, ei i-au spus lui Faraon: „Vom avea noi răsplată, dacă vom fi biruitori?”
(42) El a spus: „De bună seamă! Și vă veți număra voi printre apropiații mei!”
(43) Moise le-a spus: „Aruncați ceea ce vreți să aruncați!”
(44) Și au aruncat ei frânghiile și toiegele lor și au spus: „Jurăm pe puterea lui Faraon, noi vom fi biruitori!”
(45) Apoi a aruncat și Moise toiagul său și iată-l înghițind ceea ce au născocit ei.
(46) Atunci vrăjitorii au căzut, prosternându-se [lui Allah]
(47) Ei au spus: „Noi credem în Domnul lumilor,
(48) Domnul lui Moise și al lui Aaron!”
(49) [Faraon] a spus: „Ați crezut în el [Moise] mai înainte ca eu să vă îngădui? El este mai-marele vostru care v-a învățat și pe voi vrăjitoria! Acum o veți ști voi, căci vă voi tăia mâinile și picioarele opuse și vă voi răstigni pe toți!”
(50) Și ei au spus: „Nu ne pasă! La Domnul nostru ne vom întoarce.
(51) Cu adevărat, nădăjduim ca Domnul nostru să ne ierte păcatele, căci noi am fost cei dintâi care au crezut.”
(52) Și i-am revelat Noi lui Moise: „Purcede în timpul nopții cu robii Mei, căci veți fi urmăriți!”
(53) Și a trimis Faraon vestitori prin cetăți [să spună][5]:
[5] Recrutori ai unei armate cu scopul de a preveni emigrarea Fiilor lui Israel
(54) „Aceștia sunt doar o ceată puțin numeroasă,
(55) Și cu adevărat, ei stârnesc furia noastră,
(56) Dar noi suntem mulți și ne ferim!”
(57) Și i-am scos Noi din grădini și de la izvoare,
(58) De la comori și locuri plăcute, cu răcoare[6].
[6] Allah i-a făcut să își abandoneze bunurile și proprietatea în căutarea lor, a israeliților
(59) Astfel a fost! Și le-am dat Noi moștenire Fiilor lui Israel.
(60) Și la răsăritul Soarelui, au pornit în urma lor.
(61) Și când cele două cete s-au văzut una pe alta, însoțitorii lui Moise au spus: „Suntem ajunși!”
(62) Dar [Moise] a spus: „Nu! Cu adevărat, Domnul meu este cu mine și El mă va călăuzi!”
(63) Atunci i-am revelat Noi lui Moise: „Lovește cu toiagul tău marea!” Și ea s-a despicat și fiecare parte era ca un munte imens.
(64) Și Noi i-am adus aproape de locul acela pe ceilalți [urmăritori]
(65) Și i-am izbăvit Noi pe Moise și pe toți cei care erau cu el.
(66) Și apoi i-am înecat pe ceilalți.
(67) Cu adevărat, întru aceasta este un semn, însă cei mai mulți dintre ei nu au crezut,
(68) Și, cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Cel Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(69) Și recită-le lor istoria lui Avraam:
(70) Când el le-a spus tatălui său și poporului său: „Pe cine adorați voi?”
(71) Ei i-au răspuns: „Noi îi adorăm pe idoli și rămânem slujindu-i pe ei”.
(72) Și el le-a spus: „Oare vă aud ei când îi chemați?
(73) Sau vă sunt ei de folos sau vă fac vouă vreun rău?”
(74) Ei au răspuns: „Dar i-am aflat pe părinții noștri făcând așa!”
(75) El a spus: „Și ați văzut voi ceea ce adorați
(76) Voi și părinții voștri cei de demult?
(77) Cu adevărat, ei îmi sunt dușmani mie, în afară de Stăpânul lumilor[7],
[7] Oamenii adorau idoli împreună cu Allah
(78) Care m-a creat și El [este Cel care] mă călăuzește,
(79) Care mă hrănește și-mi dă de băut,
(80) Iar când sunt bolnav, El mă vindecă,
(81) Și care mă lasă să mor și-apoi mă readuce la viață,
(82) Care nădăjduiesc că-mi va ierta păcatele în Ziua Judecății.”
(83) [Și el a spus]: „Doamne, dă-mi mie înțelepciune și ajută-mă pe mine să mă alătur celor drepți!
(84) Fă să fiu eu pomenit de bine de cei care vor urma.
(85) Și fă-mă pe mine să fiu unul dintre moștenitorii Grădinii Plăcerii.
(86) Și iartă-i tatălui meu. Cu adevărat, el a fost dintre cei rătăciți!
(87) Și să nu mă acoperi de rușine, în Ziua când vor fi înviați,
(88) Ziua în care nu vor folosi nici avere, nici copii,
(89) În afară de cel care vine la Allah cu inima curată.”
(90) [În ziua aceea] va fi apropiat Raiul de evlavioși
(91) Și li se va arăta Iadul celor rătăciți
(92) Și li se va spune lor: „Unde este ceea ce ați adorat
(93) În locul lui Allah? Oare vă ajută ei? Sau se ajută pe ei înșiși?”
(94) Apoi [idolii] vor fi aruncați de-a valma în el [Iad], ei și cei rătăciți,
(95) Împreună cu toți soldații lui Iblis.
(96) Și vor spune ei în el, certându-se:
(97) „Pe Allah! Noi am fost în rătăcire învederată,
(98) Când v-am făcut pe voi egali cu Stăpânul lumilor!
(99) Și nu ne-au dus pe noi în rătăcire decât numai nelegiuiții
(100) Și n-avem pe nimeni ca mijlocitori,
(101) Nici prieten apropiat [care să ne fie de ajutor],
(102) Însă de ar fi întoarcere pentru noi, am fi noi credincioși!”
(103) Cu adevărat, întru aceasta este un semn, însă cei mai mulți dintre ei nu au crezut.
(104) Și, cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Cel Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(105) Poporul lui Noe i-a socotit pe Trimiși mincinoși,
(106) Atunci când fratele lor Noe le-a spus: „Oare nu aveți voi frică?
(107) Cu adevărat, eu sunt pentru voi un trimis vrednic de încredere,
(108) Așadar fiți cu frică de Allah și dați-mi ascultare!
(109) Și nu vă cer pentru aceasta nicio răsplată, căci răsplata mea vine de la Domnul lumilor.
(110) Așadar fiți cu frică de Allah și dați-mi ascultare!”
(111) Dar ei au spus: „Oare să-ți dăm ție crezare, când pe tine te urmează cei mai josnici [oameni]?”
(112) El a spus: „Și ce știu eu despre ceea ce făceau ei?
(113) Socoteala lor nu este decât la Domnul meu, dacă măcar ați pricepe.
(114) Și eu nu îi alung pe credincioși.
(115) Eu nu sunt decât un prevenitor limpede”.
(116) Ei au spus: „Dacă nu încetezi, Noe, vei fi dintre cei loviți cu pietre!”
(117) El a spus: „Cu adevărat, Doamne, poporul meu mă socotește mincinos,
(118) Deci hotărăște între mine și între ei și mântuiește-mă pe mine împreună cu cei credincioși!”
(119) Atunci l-am mântuit Noi pe el împreună cu cei care erau cu el în arca încărcată
(120) Și apoi i-am înecat pe cei rămași.
(121) Cu adevărat, întru aceasta este un semn, dar cei mai mulți dintre ei nu au fost credincioși.
(122) Cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(123) [Poporul] ’Ad i-au socotit și ei mincinoși pe Trimiși,
(124) Când le-a spus fratele lor Hud: „Oare nu aveți voi frică?
(125) Cu adevărat, eu sunt un Trimis vrednic de încredere pentru voi,
(126) Deci fiți cu frică de Allah și dați-mi ascultare!
(127) Și eu nu vă cer nicio răsplată pentru aceasta, căci răsplata mea nu este decât la Stăpânul lumilor.
(128) Clădiți voi pe fiecare înălțime un semn[8], jucându-vă?
[8] Un simbol sau un semn ce indică averea și puterea lor. Aceștia obișnuiau să construiască structuri impunătoare de-a lungul drumului pentru ca acestea să fie văzute de cei care treceau.
(129) Și construiți voi zidiri [palate și fortărețe], crezând că veți sălășlui în ele veșnic?
(130) Și când vă năpustiți asupra cuiva, o faceți fără îndurare.
(131) Fiți cu frică și dați-mi ascultare!
(132) Și fiți cu frică de Cel care v-a înzestrat pe voi [cu prisosință] cu ceea ce cunoașteți! -
(133) V-a înzestrat pe voi cu vite și cu urmași,
(134) Cu grădini și cu izvoare.
(135) Cu adevărat, eu mă tem pentru voi de chinul unei zile cumplite!”
(136) Ei au spus: „Ne este totuna de propovăduiești tu sau nu ești dintre propovăduitori,
(137) Acestea nu sunt decât obiceiuri ale înaintașilor,
(138) Iar noi nu vom fi chinuiți!”
(139) Așadar ei l-au socotit mincinos și Noi i-am nimicit. Cu adevărat, întru aceasta este un semn, dar cei mai mulți dintre ei nu au crezut,
(140) Și, cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(141) [Poporul] Thamud i-a socotit mincinoși pe Trimiși,
(142) Când fratele lor Salih le-a spus: „Oare nu aveți voi frică?
(143) Cu adevărat, eu sunt pentru voi un Trimis vrednic de încredere,
(144) Așadar fiți cu frică de Allah și dați-mi ascultare!
(145) Și eu nu vă cer răsplată pentru aceasta, căci eu nu am răsplată decât de la Stăpânul lumilor.
(146) Oare veți fi voi lăsați în siguranță [față de moarte] în ceea ce aveți aici?
(147) În grădini și la izvoare,
(148) La semănături și la curmali cu fructe plăcute?
(149) Și vă scobiți case în munți cu iscusință?
(150) Așadar fiți cu frică de Allah și dați-mi ascultare!
(151) Și nu ascultați de porunca celor silnici,
(152) Cei care aduc stricăciune pe Pământ și nu fac bine!”
(153) Dar ei au spus: „Tu ești dintre cei fermecați!
(154) Tu nu ești decât un om ca și noi! Fă o minune, dacă ești dintre cei care spun adevărul!”
(155) El a spus: „Aceasta este o cămilă[9]. Ea are [un timp] pentru adăpat și voi aveți [un timp] pentru băut o zi anumită!
[9] Trimisă în mod miraculos de Allah ca semn
(156) Să nu o atingeți cu vreun rău, căci vă va cuprinde pe voi chinul unei zile cumplite!”
(157) Însă ei au înjunghiat-o și dimineața s-au și căit
(158) Și de aceea i-a lovit pedeapsa. Cu adevărat, întru aceasta este un semn, însă cei mai mulți dintre ei nu au crezut.
(159) Și, cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Cel Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(160) Poporul lui Lot i-a socotit mincinoși pe Trimiși,
(161) Când le-a spus fratele lor Lot: „Oare nu aveți frică?
(162) Eu vă sunt un Trimis vrednic de încredere,
(163) Așadar fiți cu frică de Allah și dați-mi ascultare!
(164) Eu nu vă cer pentru aceasta răsplată, căci răsplata mea nu este decât la Stăpânul lumilor.
(165) Oare mergeți voi la bărbații din toate lumile
(166) Și vă lăsați soțiile voastre pe care Domnul vostru le-a creat pentru voi? Voi sunteți un popor de nelegiuiți!”
(167) Ei i-au spus: „Dacă nu vei înceta, o, Lot, vei fi dintre cei alungați!”
(168) Iar el a răspuns: „Cu adevărat, eu sunt dintre cei care urăsc faptele voastre.
(169) Doamne, izbăvește-mă pe mine și pe familia mea de [pedeapsa pe care le-o dai pentru] ceea ce fac ei.”
(170) Și l-am izbăvit pe el împreună cu toată familia lui,
(171) În afară de o bătrână[10] dintre cei care au rămas [în cetate],
[10] Soția lui Lot, care a colaborat cu răufăcătorii
(172) Apoi i-am nimicit pe ceilalți.
(173) Și am lăsat să cadă asupra lor o ploaie [cu pietre] și a fost ea o ploaie cumplită pentru cei care au fost preveniți!
(174) Cu adevărat, întru aceasta este un semn, însă cei mai mulți dintre ei nu au crezut.
(175) Și, cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Cel Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(176) Locuitorii din Ayka [poporul lui Madyan] i-au socotit mincinoși pe trimiși,
(177) Când le-a zis lor Șuayb: „Oare nu aveți voi frică [de Allah]?
(178) Cu adevărat, eu sunt pentru voi un Trimis vrednic de încredere.
(179) Așadar fiți cu frică de Allah și dați-mi ascultare!
(180) Și eu nu vă cer pentru aceasta răsplată, căci răsplata mea nu este decât la Stăpânul lumilor.
(181) Dați măsura întreagă și nu fiți dintre cei care le cauzează [oamenilor] pierderi
(182) Și cântăriți cu o balanță dreaptă
(183) Și nu le împuținați oamenilor lucrurile lor și nu pricinuiți rău pe Pământ, fiind stricători,
(184) Și fiți cu frică față de Cel care v-a creat pe voi și [a creat] popoarele de mai înainte!”
(185) Ei au spus: „Tu ești, neîndoielnic, dintre cei fermecați,
(186) Tu nu ești decât un om ca și noi și, cu adevărat, noi te socotim pe tine dintre cei mincinoși.
(187) Deci fă să cadă asupra noastră bucăți de Cer, dacă tu ești dintre cei care spun adevărul!”
(188) El a spus: „Domnul meu știe mai bine ceea ce faceți voi!”
(189) Însă ei l-au socotit mincinos și i-a lovit pe ei pedeapsa zilei umbrei [un Nor întunecat]. Cu adevărat, ea a fost pedeapsa unei zile cumplite.
(190) Cu adevărat, întru aceasta este un semn, dar cei mai mulți dintre ei nu au crezut.
(191) Și, cu adevărat, Domnul tău este Al-'Aziz [Cel Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător].
(192) Iar el [Coranul] este o revelație de la Stăpânul lumilor.
(193) A coborât cu el Duhul cel demn de încredere [Gavriil]
(194) Peste inima ta [o, Mohammed], pentru ca tu să fii dintre prevenitori,
(195) Într-o limbă arabă limpede.
(196) El a fost deja [pomenit] în scripturile înaintașilor.
(197) Oare nu a fost un semn pentru ei [faptul că] îl cunosc cei înțelepți dintre Fiii lui Israel?
(198) Și chiar dacă l-am fi pogorât Noi unui nearab
(199) Și el l-ar fi recitat [perfect][11], nu ar fi crezut în el.
[11] Drept un miracol de la Allah
(200) Astfel am lăsat Noi să intre [respingerea Coranului] în inimile nelegiuiților.
(201) Ei nu vor crede în el până ce nu vor vedea chinul cel dureros.
(202) Și va veni asupra lor pe neașteptate, fără ca ei să-și dea seama
(203) Și atunci ei vor spune: „Oare vom fi noi păsuiți?”
(204) Oare grăbesc ei pedeapsa Noastră?
(205) Oare vezi tu, chiar dacă i-am lăsa să se mai bucure de plăceri vreme de un număr de ani
(206) Și apoi ar veni la ei cele care le-au fost promise
(207) Și tot nu le-ar fi lor de niciun folos cele de care s-au bucurat.
(208) Și nu am nimicit Noi nicio cetate, fără ca ea să nu fi avut prevenitori,
(209) Spre aducere aminte. Și Noi nu am fost nedrepți.
(210) Și nu au pogorât cu el [Coranul] șeitanii[12],
[12] Așa cum au spus necredincioșii. Dimpotrivă, a fost adus de Gavriil, Duhul cel Credincios.
(211) Căci aceasta nu li se cuvine lor și nici nu pot [să o facă]
(212) Ei se află departe de auzire[13].
[13] A se vedea 72:9
(213) [Deci] nu chema împreună cu Allah o altă divinitate, ca să nu fii tu dintre cei chinuiți.
(214) Și previne-i tu pe oamenii care-ți sunt cei mai apropiați!
(215) Și coboară aripa ta pentru cei care te urmează dintre credincioși!
(216) Iar de nu ți se vor supune ei, atunci spune: „Cu adevărat, eu sunt fără de nicio vină pentru ceea ce faceți voi!”
(217) Și încrede-te în Al-'Aziz [Cel Atotputernic] [și] Ar-Rahim [Îndurător],
(218) Care te vede când te ridici[14]
[14] Din patul tău noaptea pentru a te ruga desi ești singur
(219) Și care vede și mișcările tale împreună cu cei care se prosternează[15].
[15] Dintre cei care se roagă cu tine în congregație
(220) Cu adevărat, El este As-Sami' [Cel care Aude Totul] [și] Al-'Alim [Atoateștiutor].
(221) Să vă vestesc Eu despre cei asupra cărora se pogoară șeitanii?
(222) Ei se pogoară asupra fiecărui mincinos și păcătos.
(223) Ei transmit ceea ce aud[16], însă cei mai mulți dintre ei sunt mincinoși!
[16] Aceasta a fost înainte ca ei să fie opriți, așa cum este descris în 72:8-9
(224) Cât despre poeți, pe ei îi urmează cei aflați în rătăcire.
(225) Oare nu-i vezi cum rătăcesc prin fiecare vale[17]
[17] Spunând minciuni și lăudându-i pe alții după pofta lor
(226) Și cum spun ei ceea ce nu fac,
(227) În afară de acei [poeți] care cred și săvârșesc fapte bune și pomenesc [Numele] lui Allah adeseori și [îi] apără [pe musulmani], după ce au fost nedreptățiți. Și vor ști cei care au fost nedrepți către ce sfârșit se întorc.