12 - Yusuf ()

A |

(1) 1. Alif, Lam, Ra’.(2) Acestea sunt versetele Cărţii limpezi(3).
(2) Vezi nota la 2:1. (3) Coranul cel glorios.

(2) 2. Noi l‑am pogorât(4) un Coran arab(5), poate că voi veţi pricepe!
(4) Pe Coran, ca să fie citit în limba arabă. (5) În limba arabă, care este considerată cea mai elocventă limbă, capabilă să exprime în modul cel mai exact sensurile.

(3) 3. Noi îţi vom povesti cea mai frumoasă istorisire(6) din ceea ce îţi revelăm în această [parte] din Coran, chiar dacă ai fost înainte de ea printre cei nepăsători(7).
(6) Istorisirea cu cel mai minunat stil, plină de înţelepciuni şi pilde. (7) Indiferent faţă de ea.

(4) 4. Când Iosif i‑a zis tatălui său(8): „O, tată! Eu am văzut [în vis] unsprezece planete, şi Soarele, şi Luna! Eu le‑am văzut prosternându‑mi‑se!”
(8) Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam.

(5) 5. A zis el(9): „O, fiul meu! Nu povesti vedenia ta fraţilor tăi, ca să nu plăsmuiască viclenie împotriva ta. Şeitan îi este omului duşman învederat(10).
(9) A zis Iacob lui Iosif. (10) Şi el îi poate ispiti pe fraţii tăi împotriva ta.

(6) 6. Astfel te alege Domnul tău şi te învaţă tâlcuirea vedeniilor şi va împlini El binefacerea Sa asupra ta şi asupra neamului lui Iacob, aşa cum a împlinit‑o El şi asupra celor doi părinţi ai tăi, Avraam şi Isaac, căci Domnul tău este Atoateştiutor [şi] Înţelept [‘Alim, Hakim]”(11).
(11) Şi ştie pe cine să aleagă.

(7) 7. În Iosif şi în fraţii săi(12) a u f ost s emne(13) pentru aceia care întreabă,
(12) În povestea despre ei. (13) Dovezi ale puterii şi înţelepciunii lui Allah.

(8) 8. Căci au zis ei(14): „Iosif şi fratele său(15) sunt mai dragi decât noi tatălui nostru, chiar dacă noi suntem o ceată(16). Tatăl nostru este, într‑adevăr, în rătăcire vădită(17).
(14) Fraţii lui Iosif. (15) Beniamin, frate de tată şi de mamă cu Iosif, ambii fiind născuţi de Rahela. (16) Un grup în stare să slujească pentru el. (17) Pentru că îi preferă pe cei doi fraţi mai mici.

(9) 9. Omorâţi‑l pe Iosif sau lăsaţi‑l [undeva] pe pământ, astfel încât chipul tatălui vostru să se îndrepte numai spre voi! Iar după aceasta veţi fi oameni drepţi!”.

(10) 10. A zis unul dintre ei: „Nu‑l omorâţi pe Iosif, ci aruncaţi‑l în fundul unui puţ – dacă voi vreţi să o faceţi(18) – şi o să‑l ia vreo caravană!”
(18) Dacă sunteţi hotărâţi să‑l despărţiţi de tatăl său.

(11) 11. Au zis ei(19): „O, tată! De ce nu ni‑l dai tu pe Iosif în grijă?(20) Noi doară î i suntem lui sfătuitori buni!
(19) I‑au zis tatălui lor. (20) De ce te temi de noi pentru el?

(12) 12. Trimite‑l mâine împreună cu noi, să se bucure şi să se joace, iar noi îl vom păzi pre el(21)!”
(21) Să nu i se întâmple nimic rău.

(13) 13. A zis(22): „Eu sunt trist că voi îl luaţi şi mă tem să nu‑l mănânce lupul, când voi veţi fi fără băgare de seamă faţă de el!”
(22) Iacob fiilor săi.

(14) 14. Ei au zis: „Dacă o să‑l mănânce lupul, când noi suntem o ceată(23), înseamnă că noi suntem atunci cei pierduţi(24)!”
(23) Un grup unit şi puternic. (24) Din pricina slăbiciunii şi laşităţii

(15) 15. Şi când au plecat cu el şi s‑au înţeles cu toţii să‑l arunce în adâncul puţului, atunci i‑am revelat Noi lui(25): „Tu le vei vorbi despre această faptă a lor [într‑o zi], fără ca ei să te cunoască!”
(25) Prin intermediul unui înger.

(16) 16. Şi seara au venit la tatăl lor, plângând.

(17) 17. Şi au zis: „O, tată! Noi ne‑am dus şi ne‑am luat la întrecere(26) şi l‑am lăsat pe Iosif lângă lucrurile noastre. Şi l‑a mâncat lupul. Tu nu ne crezi, măcar că noi spunem adevărul!”
(26) Alergând şi trăgând cu arcul.

(18) 18. Şi au adus cămaşa lui [mânjită] cu sânge mincinos.(27) A z is e l(28): „Mai degrabă sufletele voastre v‑au îndemnat să faceţi ceva [rău]... Deci [nu‑mi rămâne decât] răbdarea cuminte(29)! Şi Allah este Cel la care se cere ajutor pentru cele pe care voi le povestiţi!(30)”
(27) Se spune că ei ar fi mânjit cămaşa lui cu sângele unei capre. (28) Iacob le a zis. (29) Pentru a suporta această nenorocire. (30) În legătură cu pieirea lui Iosif, minţind.

(19) 19. A venit o caravană şi [cei din caravană] l‑au trimis pe cel care scotea apă pentru ei(31) şi el a coborât găleata lui. Dar a zis el: „Ce veste bună! Acesta este un băieţel!” Şi l‑au ascuns în chip de marfă. Dar Allah era Bineştiutor [‘Alim] a ceea ce au făcut ei.
(31) Persoana care îndeplinea această treabă mergea înaintea caravanei, astfel încât grupul de călători găsea apa scoasă când sosea la un puţ.

(20) 20. Şi l‑au vândut ei pentru un preţ de nimic, pentru câţiva dirhami(32), căci atât de puţin l‑au preţuit ei!
(32) Monedă mică de argint variind în greutate şi valoare de la o epocă la alta şi de la o zonă la alta.

(21) 21. Şi a zis acela din Egipt, care l‑a cumpărat, către muierea lui(33): „Cinsteşte şederea lui [printre noi]! S‑ar putea să ne fie de folos sau să‑l luăm ca fiu!” Şi astfel i‑am dat Noi lui Iosif stare temeinică pe acest pământ, pentru a‑l învăţa pe el tâlcuirea vedeniilor(34). Allah are putere să facă orice lucru dacă voieşte,(35) dar cei mai mulţi oameni nu ştiu(36).
(33) Este vorba de Putiphar, înalt dregător în Egipt, a cărui soţie se numea Zulikha. Dar în Coran numele lui este Al Aziz, care a fost la vremea aceea un titlu de nobleţe acordat unui înalt dregător. (34) A viselor. (35) Nu poate fi împiedicat de la ceea ce voieşte El. (36) Că toate lucrurile se află în mâinile lui Allah.

(22) 22. Şi când a ajuns el la vârsta bărbăţiei, i‑am dat Noi înţelepciune şi ştiinţă, căci astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine.

(23) 23. Şi a vrut să‑l ademenească, împotriva voinţei lui, cea în a cărei casă se afla(37) şi a încuiat uşile şi i‑a zis: „Vino încoace!” Însă el i‑a răspuns: „Ferească Allah! Stăpânul meu mi‑a dat bun loc. Într‑adevăr nelegiuiţii nu izbândesc!”
(37) Soţia lui Al‑Aziz.

(24) 24. Avea ea poftă de el şi ar fi avut şi el poftă de ea, de n‑ar fi văzut semnul Domnului său(38). Astfel [am făcut Noi], ca să îndepărtăm răul şi fapta ruşinoasă de el, căci el era unul dintre robii Noştri aleşi(39).
(38) Dacă nu l‑ar fi călăuzit Allah să găsească o cale pentru a scăpa de ispita ei. (39) Ales pentru a fi un rob evlavios şi astfel Şeitan nu‑l poate ademeni să săvârşească un asemenea păcat.

(25) 25. Şi au alergat amândoi spre uşă,(40) iar ea i‑a rupt cămaşa la spate(41). Şi l‑au găsit pe stăpânul ei lângă uşă şi i‑a zis ea [atunci]: „Care este pedeapsa pentru acela care voieşte familiei tale un rău, decât temniţa sau osânda dureroasă?”
(40) Iosif voind să iasă, iar ea încercând să‑l oprească. (41) L‑a prins de cămaşă şi a tras de ea până ce i‑a rupt‑o la spate.

(26) 26. A zis(42): „Dar ea a vrut să mă ademenească, în pofida voinţei mele!” Însă un martor din familia ei a mărturisit: „Dacă a fost ruptă cămaşa lui dinainte, atunci ea a spus adevărul, iar el a fost dintre aceia care mint,(43)
(42) Iosif. (43) Aceasta fiind dovada că Iosif ar fi încercat să o necinstească şi că ea s‑a apărat de el.

(27) 27. Însă dacă a fost ruptă cămaşa lui la spate, atunci ea a minţit, iar el este dintre aceia care spun adevărul(44)”.
(44) Aceasta fiind dovada că el s‑a îndepărtat şi a fugit de ea.

(28) 28. Şi când a văzut cămaşa lui că a fost ruptă la spate, a zis el(45): „Acesta este un vicleşug de‑al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini!
(45) A văzut şi a zis Al‑Aziz.

(29) 29. Iosif, uită de aceasta!(46) Iar tu, [muiere], roagă‑te de iertare pentru vina ta, căci tu ai fost dintre cei păcătoşi!”
(46) Ţine lucrul acesta ascuns şi nu vorbi despre el!

(30) 30. Şi apoi au zis unele muieri din cetate(47): „Soaţa lui Al‑Aziz îl ademeneşte pe băiatul ei(48), în pofida voinţei lui. A făcut‑o să‑şi piardă minţile iubirea pentru el! Noi o vedem cu adevărat în rătăcire limpede”.
(47) După ce s‑a răspândit vestea despre această întâmplare.(48) Pe robul ei.

(31) 31. Şi când a aflat ea de clevetirea lor, a trimis ea la ele, le‑a pregătit rezemătoare(49) şi a dat fiecăreia dintre ele câte un cuţit. Şi atunci a zis: „Ieşi afară la ele, [Iosif]!” Iar când l‑au văzut, s‑au minunat de el peste măsură(50) ş i ş i‑au t ăiat mâinile, în vreme ce ziceau: „Allah să ne ferească! Acesta nu este om! Acesta este un înger nobil!”
(49) Perne pe care să se rezeme, când stăteau jos în timpul petrecerii.(50) De frumuseţea lui.

(32) 32. A zis ea: „Priviţi‑l pe acela pentru care voi m‑aţi clevetit! Am încercat să‑l ademenesc în pofida voii lui, însă el s‑a împotrivit, [rezistând ispitei]. Iar de nu va face ce‑i poruncesc, să fie întemniţat şi să fie printre cei umiliţi!”

(33) 33. Atunci a zis(51): „Doamne! Temniţa îmi este mai dragă decât aceea la ce mă cheamă ele. Şi dacă nu vei depărta de la mine vicleşugul lor, voi simţi dorinţă pentru ele(52) şi voi fi astfel printre cei proşti“(53).
(51) Iosif.(52) Voi fi tentat să le răspund, dată fiind natura mea omenească.(53) Din cauza săvârşirii faptei urâte la care mă ispitesc.

(34) 34. Şi Domnul i‑a răspuns(54) ş i a depărtat viclenia lor de la el. El doară este Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor [As‑Sami’, Al‑’Alim]!
(54) A răspuns rugii sale.

(35) 35. Apoi li s‑a năzărit lor(55), după ce au văzut semnele(56), să‑l întemniţeze până la un timp.
(55) Lui Al‑Aziz şi familiei sale.(56) Semnele nevinovăţiei lui.

(36) 36. Şi au intrat împreună cu el în temniţă doi tineri. Şi a zis unul dintre ei: „Eu m‑am văzut(57) storcând [struguri pentru] vin(58)”. Iar celălalt a zis: „Iar eu m‑am văzut purtând pe cap pâine, din care mâncau păsările. Vesteşte‑ne nouă tâlcuirea acestora, căci te vedem pe tine dintre binefăcători!”
(57) În vis.(58) Storcând struguri.

(37) 37. A zis(59): „Nici nu vă va sosi mâncarea cu care voi sunteţi hrăniţi, că eu vă voi şi vesti tâlcuirea, înainte ca ea să vă vină. Aceasta [face parte] din ceea ce m‑a învăţat Domnul meu(60). Eu am părăsit religia(61) unui neam ce nu crede în Allah şi care tăgăduieşte Viaţa de Apoi.
(59) Iosif.(60) Prin revelaţie şi inspiraţie.(61) Religia vechilor egipteni.

(38) 38. Şi eu am urmat religia strămoşilor mei Avraam, Isaac şi Iacob(62). Nu se cuvine să‑I alăturăm lui Allah nimic! Aceasta este din harul lui Allah asupra noastră şi asupra [tuturor] oamenilor, însă cei mai mulţi dintre oameni nu aduc mulţumire.
(62) Şi religia lor a fost Islamul şi credinţa în Allah Preaînaltul.

(39) 39. O, voi, tovarăşi ai mei de temniţă! Oare domnii risipiţi(63) sunt mai buni sau Allah Cel Unic, Stăpânul Atotputernic [Al‑Wahid, Al‑Qahhar]?
(63) Egiptenii erau idolatri şi adorau numeroşi zei.

(40) 40. Nu adoraţi afară de El(64) decât nişte nume pe care le‑aţi născocit voi şi părinţii voştri şi cărora Allah nu le‑a pogorât nici o dovadă! Judecata nu este decât la Allah!(65) E l v‑a p oruncit s ă nu‑L adoraţi decât p e E l! Aceasta este religia cea dreaptă, însă cei mai mulţi oameni nu ştiu.
(64) Afară de Allah.(65) În legătură cu chestiunea adorării şi a religiei.

(41) 41. O, voi, tovarăşi ai mei de temniţă! Unul dintre voi va da stăpânului său să bea vin(66). Cât despre celălalt, el va fi răstignit, iar păsările vor mânca din capul lui(67). S‑a hotărât treaba asupra căreia voi îmi cereţi sfat!”
(66) Va ieşi din temniţă şi va reveni la dregătoria lui de paharnic al lui Faraon.(67) Din carnea capului său.

(42) 42. Şi a zis el apoi către acela dintre ei despre care credea(68) că va fi slobozit: „Pomeneşte şi de mine stăpânului tău(69)!” Dar Şeitan l‑a făcut să uite să‑i amintească stăpânului său şi el a rămas în temniţă câţiva ani.(70)
(68) Adică ştia.(69) Adică lui Faraon.(70) Tălmăcirea visului s‑a adeverit şi cel întemniţat s‑a întors să‑l slujească pe Faraon, dar Şeitan l‑a făcut să uite să pomenească de Iosif stăpânului său.

(43) 43. Şi a zis regele(71): „Am văzut(72) şapte vaci grase, pe care le mâncau şapte costelive şi şapte spice verzi şi altele [şapte] uscate. O, voi, dregători ai mei! Daţi‑mi mie sfat asupra vedeniei mele, dacă voi ştiţi să tâlcuiţi vedenia!”
(71) Într‑o zi, dregătorilor şi soţiei sale. (72) În vis.

(44) 44. Şi i‑au răspuns ei: „Vise învălmăşite! Iar noi în tâlcuirea viselor nu suntem pricepuţi!”

(45) 45. Şi a zis acela care fusese slobozit dintre cei doi şi şi‑a adus aminte după o vreme:(73) „Eu vă voi vesti tâlcuirea acestora! Deci trimiteţi‑mă(74)!”
(73) Şi‑a adus aminte după această lungă perioadă de timp.(74) La Iosif.

(46) 46. „O, Iosif, iubitorule de adevăr! Tălmăceşte‑ne nouă despre şapte vaci grase, pe care le mănâncă şapte costelive, şi despre şapte spice verzi şi alte [şapte] uscate, ca să mă întorc la oameni(75), pentru ca ei să ştie!”
(75) La rege şi la dregătorii lui.

(47) 47. Şi a zis(76): „O să semănaţi şapte ani, unul după altul, cu hărnicie, dar ceea ce seceraţi să lăsaţi în spice, afară de puţin din care o să mâncaţi!
(76) Iosif.

(48) 48. Apoi vor veni, după aceea, şapte [ani] aspri(77), în care vor mânca ceea ce aţi strâns pentru ei mai înainte(78), afară de puţin pe care îl veţi păstra(79).
(77) Şapte ani grei pentru oameni, din pricina secetei.(78) În care oamenii vor mânca ceea ce au păstrat în anii anteriori.(79) Ca sămânţă pentru anul următor.

(49) 49. Apoi va veni, după aceea, un an în care oamenii vor avea parte de ploaie îmbelşugată şi în care vor stoarce”.

(50) 50. Şi a zis regele: „Aduceţi‑l la mine!(80)” Şi când a venit solul la el(81), i‑a zis: „Întoarce‑te la stăpânul tău şi întreabă‑l: Ce‑au avut muierile care şi‑au tăiat mâinile? Domnul meu(82) este Bineştiutor [‘Alim] al vicleniei lor!”
(80) Scoateţi‑l [pe Iosif] din temniţă şi aduceţi‑l la mine!(81) La Iosif.(82) Allah.

(51) 51. Şi [le‑]a zis lor(83): „Care a fost pricina ce v‑a împins pe voi să încercaţi să‑l ispitiţi pe Iosif?” Au răspuns [ele]: „Allah să ne ferească! Noi nu ştim nimic rău despre el!” Şi a zis muierea lui Al‑Aziz: „Acum adevărul este limpede! Eu am încercat să‑l ispitesc, în pofida voii lui, însă el întotdeauna a spus adevărul!
(83) Faraon.

(52) 52. Aceasta, ca să ştie că eu nu l‑am hainit în absenţă, şi că Allah nu călăuzeşte viclenia celor haini!

(53) 53. Eu nu mă dezvinovăţesc pe mine, căci sufletul este înclinat către rău, afară de cel pe care îl păzeşte Domnul meu prin îndurarea Lui, căci Domnul meu este Iertător şi Îndurător [Ghafur, Rahim]!”

(54) 54. Şi regele a zis: „Aduceţi‑mi‑l(84), căci voiesc să‑l păstrez lângă mine!” Şi când a vorbit cu el, i‑a zis: „De astăzi tu eşti pentru noi cu putere(85) şi de încredere!(86)”
(84) Pe Iosif. (85) Cu o poziţie înaltă şi influentă. (86) Căruia i se vor încredinţa toate lucrurile.

(55) 55. A zis(87): „Pune‑mă pe mine peste hambarele ţării, căci eu voi fi bun păzitor şi priceput!”
(87) Iosif.

(56) 56. Astfel i‑am dat Noi putere lui Iosif pe pământ(88) şi i‑am îngăduit să se aşeze în el acolo unde voieşte. Noi îl cuprindem cu îndurarea Noastră pe cel care voim şi nu lăsăm să se piardă răsplata binefăcătorilor.
(88) Pe pământul Egiptului.

(57) 57. Iar răsplata din Lumea de Apoi este chiar şi mai bună pentru aceia care cred şi sunt cu frică.

(58) 58. Şi au venit fraţii lui Iosif şi au intrat la el(89). El i‑a cunoscut, însă ei nu l‑au mai cunoscut.
(89) Când a fost secetă şi au avut nevoie de provizii.

(59) 59. Şi după ce i‑a pregătit pe ei cu proviziile lor, a zis: „Aduceţi‑mi pe un frate al vostru de la tatăl vostru!(90) Nu vedeţi voi că eu dau măsură plină şi că eu sunt cel mai bun primitor de oaspeţi?
(90) Este vorba de fratele său Beniamin.

(60) 60. Iar de nu mi‑l veţi aduce, nu veţi mai avea măsură la mine(91) şi nu vă veţi mai apropia de mine!(92)”
(91) În viitor. (92) Nu vă veţi mai apropia de mine, intrând în ţara mea altă dată.

(61) 61. Au zis ei: „Vom încerca să‑l convingem pe tatăl lui. Noi o vom face!”

(62) 62. A zis slujitorilor săi(93): „Puneţi marfa(94) lor înapoi, în sacii lor de pe cămile! Poate că ei o s‑o recunoască, atunci când se vor întoarce la familia lor, şi poate că ei vor reveni!(95)”
(93) Care măsurau proviziile. (94) Banii lor de aur şi de argint cu care voiau să cumpere proviziile. (95) Când îşi vor da seama că în saci se află şi banii lor, vor reveni împreună cu fratele Beniamin.

(63) 63. Şi când s‑au întors la tatăl lor, au zis ei: „O, tată al nostru! Ne‑a fost nouă oprită măsura. Aşadar, trimite‑l împreună cu noi pe fratele nostru ca să căpătăm măsura şi noi îl vom păzi pe el!”

(64) 64. Dar el(96) a zis: „Să vi‑l încredinţez aşa cum vi l‑am încredinţat pe fratele lui mai înainte? Allah este mai bun Păzitor(97) şi El este cel mai Îndurător dintre îndurători!”
(96) Iacob.(97) Decât voi.

(65) 65. Şi când au desfăcut sarcinile lor, au aflat că marfa lor le‑a fost dată înapoi. Şi‑au zis ei atunci: „O, tată al nostru! Ce să mai dorim noi [mai mult]? Iată că marfa noastră ne‑a fost dată înapoi. Astfel vom procura noi provizii pentru familia noastră şi‑l vom păzi pe fratele nostru şi vom adăuga noi o încărcătură de cămilă şi aceasta este o măsură uşoară(98)!”
(98) Pentru acest binefăcător, având în vedere generozitatea sa.

(66) 66. A zis el(99): „Nu‑l voi trimite împreună cu voi până ce nu veţi face învoială cu mine înaintea lui Allah(100) să mi‑l aduceţi înapoi, afară de situaţia că voi aţi fi înconjuraţi!(101)” Şi când au făcut legământul, a zis el: „Allah este Chezaş pentru ceea ce vorbim!”
(99) Tatăl lor. (100) Jurând pe Allah. (101) Dacă vă vor înconjura duşmanii, atacându vă, şi nu veţi mai avea cale de salvare.

(67) 67. Şi a mai zis el(102): „O, fiii mei! Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite! Eu nu vă pot fi de nici un folos împotriva lui Allah. Hotărârea nu este decât la Allah! Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred!”
(102) Tatăl lor, Iacob.

(68) 68. Şi când au intrat aşa cum le‑a poruncit tatăl lor, nu le‑a fost aceasta de nici un folos împotriva [hotărârii] lui Allah.(103) N‑a fost decât că s‑a împlinit o dorinţă din sufletul lui Iacob. El avea înţelepciunea din ceea ce l‑am învăţat Noi, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.
(103) Adică prudenţa nu poate împiedica destinul.

(69) 69. Când au intrat ei la Iosif, l‑a luat [acesta] pe fratele său lângă el şi i‑a zis: „Eu sunt fratele tău. Nu fi îngrijorat pentru ceea ce au făcut ei!(104)”
(104) Nu fi mâhnit pentru ceea ce au săvârşit ei în trecut, căci Allah a fost bun cu noi şi ne‑a ajutat să ne întâlnim!

(70) 70. Când le‑a pregătit proviziile lor, a pus el cupa(105) în sacul de pe cămila fratelui său(106). Apoi(107) un vestitor a strigat(108): „O, voi călătorilor! Voi sunteţi nişte hoţi!”
(105) Un vas de aur sau de argint pentru băut, care fusese folosit ca măsură pentru grâu. (106) Beniamin. (107) După ce au ieşit din cetate. (108) Înainte de plecarea caravanei la drum.

(71) 71. Au zis(109), întorcându‑se la ei(110): „Ce vă lipseşte?”
(109) Fraţii lui Iosif. (110) La slujitorii lui Iosif.

(72) 72. Au răspuns(111): „Ne lipseşte măsura regelui! Iar acela care o va aduce, va primi [încă] o sarcină de cămilă. Şi eu îi sunt chezaş!”
(111) Slujitorii.

(73) 73. Au zis(112): „Pe Allah, voi ştiţi că n‑am venit să facem stricăciune în ţară(113) şi nu suntem hoţi!”
(112) Fraţii lui Iosif. (113) În ţara Egiptului.

(74) 74. Au răspuns(114): „Şi care să fie pedeapsa lui, dacă voi sunteţi mincinoşi?”
(114) Slujitorii.

(75) 75. Au zis(115): „Pedeapsa lui, a aceluia în ai cărui saci va fi găsită, este că el însuşi va fi răsplată. Astfel îi pedepsim noi pe cei nelegiuiţi!”
(115) Încrezători în nevinovăţia lor.

(76) 76. Şi a început(116) cu sacii lor î nainte de sacul f ratelui său(117). Apoi a scos‑o(118) din sacul fratelui său. Astfel am plănuit Noi vicleşugul pentru Iosif. El nu ar fi putut să‑l ia pe fratele său, după religia regelui,(119) decât cu voia lui Allah. Noi îi ridicăm câteva trepte pe cei pe care voim(120) şi peste oricine are ştiinţă, este cineva mai ştiutor.
(116) Slujitorul lui Iosif. (117) Beniamin. (118) Cupa. (119) Care consta în aplicarea unei pedepse corporale hoţului şi în restituirea obiectului furat dublu, pe când tradiţia lui Iacob îl condamna pe hoţ la sclavie. (120) Aşa cum l am ridicat pe Iosif.

(77) 77. Au zis(121): „Dacă el a furat, a mai furat şi un frate al lui mai înainte”. Însă Iosif a ţinut aceasta ascunsă în sufletul său şi nu le‑a dezvăluit‑o, ci a zis el [în sinea lui]: „Voi sunteţi într‑o poziţie şi mai rea(122), dar Allah ştie mai bine despre ceea ce spuneţi!”(123)
(121) Fraţii lui Iosif. (122) Decât Iosif şi fratele său. (123) Iosif a rostit aceste vorbe în gând, nu cu glas tare.

(78) 78. Au răspuns ei: „O, Al‑Aziz! El are un tată tare bătrân! Ia‑l pe unul dintre noi în locul lui! Noi vedem că tu eşti cu adevărat dintre oamenii binefăcători!”

(79) 79. A zis(124): „Ferească Allah să luăm pe altcineva decât pe acela la care am găsit lucrul nostru(125), căci atunci noi am fi nedrepţi!”
(124) Iosif. (125) Adică vasul furat.

(80) 80. Când n‑au mai avut nici o nădejde în privinţa lui(126), s‑au tras deoparte ca să se sfătuiască. A zis cel mai mare dintre ei: „Oare nu ştiţi că tatăl vostru a făcut legământ cu voi înaintea lui Allah? Şi [nu vă amintiţi] cum l‑aţi pierdut voi pe Iosif mai înainte? Eu nu voi pleca din [acest] pământ până ce nu‑mi va îngădui tatăl meu sau până ce Allah nu va judeca în favoarea mea(127), căci El este cel mai bun dintre judecători!
(126) N au mai avut nici o nădejde că Iosif va răspunde cererii lor. (127) Prin slobozirea fratelui meu.

(81) 81. Întoarceţi‑vă(128) la tatăl vostru şi spuneţi‑i: „O, tată al nostru! Fiul tău a furat. Noi nu facem mărturie decât pentru ceea ce ştim şi noi nu ne‑am putut păzi de cele nevăzute!(129)
(128) Vorbeşte fratele cel mai mare. (129) Nu am ştiut că el va fura când am făcut legământul.

(82) 82. Întreabă cetatea în care am fost şi caravana cu care am venit! Noi nu spunem decât adevărul!”

(83) 83. A zis [Iacob]:(130) „Ba mai degrabă sufletele voastre au născocit ceva rău pentru voi! Dar răbdare cuviincioasă! Poate că Allah mi‑i va aduce pe toţi(131)! Căci El este cel Atoateştiutor [şi] Înţelept [Al‑’Alim, Al‑Hakim]!”
(130) Se subînţelege că fraţii lui Beniamin s au întors la tatăl lor, cu excepţia celui mai mare dintre ei (Ruben) care a rămas în ţara Egiptului, şi i au povestit cele întâmplate. (131) Pe toţi trei: Iosif, Beniamin şi Ruben.

(84) 84. S‑a întors de la ei şi a zis: „Cât de rău îmi pare pentru Iosif!” Şi ochii lui s‑au albit(132) de tristeţe şi el era mâhnit.
(132) A orbit.

(85) 85. Au zis ei(133): „Pe Allah! Tu nu vei conteni să‑l pomeneşti pe Iosif, până ce nu te vei sfârşi(134) şi nu vei fi printre cei morţi!”
(133) Fiii lui. (134) De durere şi de suferinţă.

(86) 86. A răspuns el(135): „Însă eu nu mă plâng decât numai faţă de Allah pentru supărarea şi mâhnirea mea, căci eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi!
(135) Iacob.

(87) 87. O, fiii mei! Purcedeţi şi căutaţi‑i pe Iosif şi pe fratele său şi nu vă pierdeţi nădejdea în îndurarea lui Allah! Nu‑şi pierde nădejdea în îndurarea lui Allah decât neamul de necredincioşi!”.

(88) 88. Şi când au intrat la el [la Iosif], au zis ei: „O, Al‑Aziz! S‑a abătut nenorocirea asupra noastră şi asupra familiei noastre(136) şi nu venim decât cu o marfă lipsită de mare valoare! Deci dă‑ne nouă o măsură plină şi fă‑ţi şi milostenie cu noi, căci Allah îi răsplăteşte pe cei milostivi!”.
(136) Din pricina secetei.

(89) 89. A zis(137): „Oare ştiţi ce aţi făcut cu Iosif şi cu fratele său, când aţi fost neştiutori?”
(137) Iosif.

(90) 90. Au răspuns ei: „Oare tu eşti cu adevărat Iosif!?” A zis el: „Eu sunt Iosif iar acesta este fratele meu! Allah Şi‑a revărsat harul asupra noastră(138). Cei care au frică(139) şi au răbdare(140)... Allah nu pierde răsplata celor binefăcători!”
(138) Salvându ne de la toate încercările. (139) De Allah. (140) Fac fapte bune.

(91) 91. Au zis ei: „Pe Allah! Într‑adevăr, Allah te‑a preferat pe tine nouă, iar noi am fost supuşi greşelii!”

(92) 92. A zis el(141): „Astăzi nu mai este nici o dojană împotriva voastră! Allah să vă ierte, căci El este cel mai milostiv dintre cei milostivi!
(141) Iosif.

(93) 93. Duceţi‑vă cu această cămaşă a mea şi puneţi‑o pe faţa tatălui meu, şi el va deveni din nou văzător. Şi veniţi la mine cu tot neamul vostru!”.

(94) 94. Când caravana a părăsit [Egiptul](142), tatăl lor a zis: „Eu simt mirosul lui Iosif, chiar dacă‑mi spuneţi că aiurez!”.
(142) Când caravana lor a ieşit din Egipt.

(95) 95. Iar ei i‑au răspuns(143): „Pe Allah, tu eşti încă în vechea ta rătăcire!”
(143) Lui Iacob.

(96) 96. Şi când a sosit binevestitorul, a pus‑o peste faţa lui şi el a devenit din nou văzător. Şi a zis [Iacob]: „Nu v‑am spus că eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi?”

(97) 97. Iar ei au zis(144): „O, tată al nostru! Roagă‑te pentru iertarea greşalelor noastre, căci noi am fost păcătoşi!”.
(144) Fiii lui Iacob.

(98) 98. El(145) le‑a răspuns: „Voi cere de la Domnul meu iertare pentru voi, căci El este Iertător, Îndurător [Al‑Ghafur, Ar‑Rahim]!”.
(145) Iacob.

(99) 99. Şi când au intrat la Iosif,(146) i‑a primit el pe părinţii săi(147) şi a zis: „Intraţi în Egipt – cu voia lui Allah – în siguranţă!(148)”
(146) Aluzie la faptul că familia sa a hotărât să răspundă propunerii lui Iosif şi să părăsească deşertul pentru a se muta în Egipt.(147) Îmbrăţişându‑i.(148) Scăpând de secetă şi de rigorile vieţii în deşert.

(100) 100. Şi el i‑a ridicat pe părinţii săi pe tron şi au căzut [cu toţii] dinaintea lui, prosternându‑se(149), iar el(150) a zis: „O, tată! Acesta(151) e ste t âlcul v edeniei m ele d e o dinioară.(152) Domnul meu a făcut‑o să fie adevăr şi a fost bun cu mine, căci m‑a scos din temniţă, iar pe voi v‑a adus din pustietate, după ce Şeitan a iscat pizmă între mine şi fraţii mei. Domnul meu este binevoitor cu ceea ce voieşte. El este Cel Atoateştiutor [şi] Înţelept [Al‑’Alim, Al‑Hakim]!
(149) Au căzut cu toţii în genunchi, în semn de salut respectuos.(150) Iosif.(151) Prosternarea.(152) Aluzie la vedenia din copilărie în care s‑au prosternat dinaintea lui doisprezece aştri, şi Soarele şi Luna.(153) Profeţii şi trimişii.

(101) 101. Doamne! Tu mi‑ai dat putere şi m‑ai învăţat tâlcuirea vedeniilor! Tu eşti Creatorul cerurilor şi pământului! Tu eşti Ocrotitorul meu în această lume şi în Lumea de Apoi! Ia‑mi viaţa când eu sunt în totală supunere [musulman] şi alătură‑mă celor evlavioşi(153)!”
(154) Adică istorisirea despre Iosif. (155) De data aceasta – şi în continuare – Allah se adresează Profetului Muhammed.

(102) 102. Aceasta(154) este una dintre istoriile neştiute(155), pe care Noi ţi‑o revelăm.(156) Tu nu ai fost lângă ei(157), atunci când s‑au adunat cu toţii şi au viclenit(158).
(156) Necunoscute de Profetul Muhammed şi de arabi.(157) Lângă fraţii lui Iosif.(158) Să‑l arunce pe Iosif în fundul puţului.

(103) 103. Şi cei mai mulţi oameni nu vor crede, chiar dacă tu o doreşti.

(104) 104. Şi tu nu le ceri vreo răsplată pentru aceasta, căci el(159) nu este decât îndemnare pentru toate lumile.
(159) Coranul.

(105) 105. Şi câte semne sunt în cer şi pre pământ, pe lângă care [oamenii] trec, întorcându‑şi faţa de la ele!

(106) 106. Iar cei mai mulţi dintre ei nu cred în Allah, fără să‑I facă Lui asociaţi(160)!
(160) Prin adorarea idolilor.

(107) 107. Oare sunt ei(161) siguri că nu va veni o nenorocire a osândei lui Allah(162) sau că Ceasul nu va veni pe neaşteptate, fără ca ei să‑şi dea seama?
(161) Idolatrii. (162) Care să i cuprindă pe toţi.

(108) 108. Spune(163): „Aceasta este calea mea! Eu chem la Allah, eu şi cei care m‑au urmat, bizuindu‑ne pe dovadă limpede! Mărire lui Allah! Iar eu nu sunt dintre politeişti!”
(163) O, Muhammed!

(109) 109. Şi nu am trimis înainte de tine decât bărbaţi – dintre locuitorii cetăţilor – cărora le‑am trimis revelaţii. Oare ei(164) nu umblă pe acest pământ, ca să vadă care a fost sfârşitul celor de dinaintea lor? Sălaşul din Lumea de Apoi este mai bun pentru aceia care au frică. Oare voi nu pricepeţi?
(164) Mekkanii care refuză să creadă în Allah.

(110) 110. Chiar şi când trimişii şi‑au pierdut nădejdea şi au crezut că au fost socotiţi minţiţi, a venit la ei ajutorul Nostru(165). Şi au fost mântuiţi aceia care Noi am voit.(166) Însă pedeapsa Noastră nu va fi îndepărtată de la neamul celor nelegiuiţi!
(165) Pe care l‑am promis.(166) Adică trimişii şi aceia care au crezut în ei.

(111) 111. În istoria lor(167) a fost pildă pentru cei dăruiţi cu minte. El(168) nu este o poveste care să fie născocită, ci, dimpotrivă, este întărirea celor dinaintea lui şi tâlcuirea tuturor lucrurilor, călăuză şi îndrumare pentru oamenii care cred(169)!
(167) Povestea despre Iosif şi fraţii săi. (168) Coranul. (169) Cred în el şi acţionează în conformitate cu poruncile lui, căci credinţa este vorbă şi faptă.