(1) 1. Mărire lui Allah care i‑a pogorât Robului Său(2) Cartea(3) şi nu a lăsat în ea nici o strâmbătate,
(2) Trimisului Său Muhammed – Allah să l binecuvânteze şi să l miluiască!
(3) Coranul.
(2) 2. [O Carte] dreaptă(4), ca să prevină despre o pedeapsă grea din partea Lui(5) şi să binevestească dreptcredincioşilor(6) care plinesc fapte bune că ei vor avea răsplată frumoasă(7),
(4) În ceea ce priveşte interesele robilor lui Allah şi orânduielilor de care ei au nevoie.
(5) Pentru a i avertiza pe cei care o încalcă şi nu cred în ea despre pedeapsa ce i aşteaptă.
(6) Celor care cred în El.
(7) Adică Paradisul.
(3) 3. În care vor rămâne veşnic,
(4) 4. Şi pentru ca să‑i prevină pe aceia care au zis: „Allah Şi‑a luat un fiu!”(8)
(8) Aceştia sunt idolatrii arabi care au pretins că îngerii sunt fiicele lui Allah, creştinii care au pretins că Isus este fiul lui Dumnezeu şi iudeii care au pretins că Ezra este fiul lui Dumnezeu.
(5) 5. Nici ei şi nici părinţii lor nu au avut despre aceasta cunoştinţă.(9) Ce cuvânt greu iese din gurile lor!(10) Ei nu spun alta decât minciună!
(9) Aceasta este o născocire a părinţilor lor şi nu este o ştire certă. (10) Şi aceasta pentru că Allah nu poate să aibă un fiu şi nimic nu poate să fie asemenea Lui.
(6) 6. Poate că tu te vei tulbura de moarte, din pricina mâhnirii, pentru că ei nu cred în acest Mesaj(11).
(11) În Coran.
(7) 7. Noi am făcut ceea ce se află pe pământ(12) podoabă pentru el, pentru a‑i încerca [pe oameni şi a şti] care dintre ei săvârşesc cele mai bune fapte.
(12) Animalele, plantele şi regnul mineral.
(8) 8. Apoi Noi vom preschimba ceea ce se află pe el într‑o ţărână stearpă(13).
(13) Fără nici un fel de vegetaţie, după ce a făcut să se bucure privirile oamenilor.
(9) 9. Oare crezi tu că oamenii din Peşteră(14) şi Ar‑Raqim(15) au fost dintre semnele Noastre cele mai minunate?
(14) În timpul domniei unui împărat roman care i‑a persecutat pe creştini, câţiva tineri din Efes au părăsit oraşul şi s‑au ascuns într‑o peşteră din apropiere, unde au adormit şi au rămas aşa, vreme de câteva generaţii. Când zidul care închidea peştera a fost dărâmat, ei s‑au trezit fără să ştie cât timp a trecut din momentul când s‑au refugiat în ea. Unul dintre ei s‑a dus în oraş să cumpere provizii şi abia atunci şi‑a dat seama de schimbările care se produseseră în acest lung răstimp. Acum creştinismul nu mai era persecutat, ci devenise religie de stat. Veşmintele pe care le purta, vorbirea şi banii pe care‑i avea asupra lui au atras atenţia asupra lui şi cârmuitorii zonei au vizitat peştera şi au investigat aventura lor. Această povestire din perioada creştinismului primitiv a circulat oral, ea fiind consemnată în scris de‑abia prin secolul VI e.n. de către un autor sirian. Conform prevestirii, tinerii ar fi fost în număr de şapte şi ar fi adormit în vremea împăratului Decius (249‑251), care i‑a persecutat cumplit pe creştini, şi s‑au trezit în vremea împăratului Teodosius II (408‑450). (15) După unii exegeţi, acesta ar fi fost numele lespezii pe care au fost scrise numele lor sau povestea lor, şi care a fost ridicată la intrarea în peşteră, dar după alţii, acesta ar fi numele câinelui care i‑a însoţit; după alţii ar fi vorba de o vale din apropiere de Al‑Aqaba, în care s‑ar afla peştera cu pricina, după alţii este vorba de alţi tineri care au avut un destin asemănător.
(10) 10. Când s‑au adăpostit în peşteră, tinerii(16) au grăit astfel: „Doamne, dă‑ne nouă îndurare de la Tine şi orânduieşte‑ne nouă lucrurile noastre aşa cum este drept!(17)”
(16) De teama de a nu fi persecutaţi de regele lor pentru că au renunţat la credinţa în idoli. (17) Pentru a crede numai în Tine şi a Te venera numai pe Tine.
(11) 11. Şi am tras Noi peste urechile lor [un văl], în Peşteră, pentru vreme de mulţi ani(18).
(18) I‑am făcut să se cufunde într‑un somn adânc ce a durat ani îndelungaţi.
(12) 12. Apoi i‑am trezit(19) Noi, pentru ca să ştim care din cele două cete au socotit cât timp au rămas ei acolo.(20)
(19) I‑am trezit ca şi cum i‑am fi înviat din morţi. (20) Cele două grupuri care au exprimat păreri diferite în legătură cu perioada cât au rămas adormiţi în peşteră.
(13) 13. Noi îţi povestim ţie istoria lor cu adevărat(21). Ei au fost nişte tineri care au crezut în Domnul lor(22), iar Noi le‑am sporit buna lor călăuzire.
(21) Conform cu realitatea. (22) În Domnul lor Unic.
(14) 14. Le‑am întărit Noi, aşadar inimile, iară ei s‑au ridicat şi au zis(23): „Domnul nostru(24) este Stăpânul cerurilor şi al pământului! Noi nu vom chema(25) niciodată un alt Dumnezeu afară de El, căci, dacă am face aceasta, noi am rosti o nelegiuire!(26)”
(23) În faţa regelui lor nelegiuit, fără să le pese de el. (24) Pe care Îl adorăm. (25) Nu vom invoca şi nu vom adora. (26) Cuvinte neadevărate şi nedrepte.
(15) 15. Aceştia sunt neamul nostru care au luat alţi dumnezei în locul Lui! De ce nu au adus ei dovadă limpede asupra lor? Şi cine este mai nelegiuit decât acela care plăsmuieşte minciună despre Allah?
(16) 16. De vă depărtaţi voi de la ei(27) şi de aceia la care ei se închină, afară de Allah, adăpostiţi‑vă în peşteră! Domnul vostru va întinde mila Sa asupra voastră şi vă va orândui lucrurile voastre(28) în linişte şi tihnă.”
(27) Evitându‑i. (28) De care voi aveţi trebuinţă pentru a trăi.
(17) 17. Tu puteai vedea soarele, când răsărea(29), cum se îndepărta de la peştera lor(30) către dreapta, iar când apunea, trecea departe la stânga lor, în vreme ce ei stăteau într‑un loc întins din ea(31). Aceasta este una din minunile lui Allah. Cel pe care îl călăuzeşte Allah este bine călăuzit, iar aceluia pe care El îl duce în rătăcire tu nu‑i vei găsi nici un ocrotitor călăuzitor(32).
(29) Când se înălţa, după răsărit. (30) De intrarea în peşteră. (31) Aerul venind la ei din toate părţile, dar feriţi de lumina şi căldura soarelui. (32) Nici un ajutor care să‑l apere de rătăcire şi să‑l călăuzească.
(18) 18. Îi socoteai treji(33), în vreme ce ei dormeau şi Noi îi întorceam pe partea dreaptă şi pe partea stângă(34), iar câinele lor stătea cu labele întinse pe prag(35). Dacă i‑ai fi văzut, te‑ai fi întors şi ai fi luat‑o la fugă, plin de spaimă.
(33) Întrucât stăteau cu ochii deschişi. (34) În timpul somnului, pentru ca să nu putrezească. (35) Sau în interiorul peşterii, în aceeaşi stare de somn adânc ca şi ei.
(19) 19. Tot astfel i‑am înviat Noi,(36) ca să se întrebe laolaltă. Şi a întrebat unul dintre ei: „Cât timp aţi petrecut(37) [aici]?” Şi au răspuns ei: „Am petrecut o zi sau mai puţin de o zi!” [Alţii] au zis: „Domnul vostru ştie mai bine cât timp aţi petrecut. Trimiteţi‑l pe unul dintre voi cu bănuţii ăştia [de argint] ai voştri(38) la oraş, ca să vadă care este cea mai curată mâncare şi să vă aducă ceva hrană de ei. Dar el să se poarte prietenos(39) şi să nu dea nimănui de înţeles despre voi,
(36) Adică i‑am trezit din somnul lor îndelungat în aceeaşi stare în care au fost când i‑am adormit. (37) Aţi adormit. (38) Bănuţi de argint. (39) În timpul tocmelii şi alegerii proviziilor, astfel încât să nu stârnească vreo ceartă care să ducă la descoperirea lor.
(20) 20. Căci ei(40), dacă vor afla de voi(41), vă vor ucide cu pietre sau vă vor aduce înapoi la religia lor(42) şi nu veţi mai izbândi, atunci niciodată!(43)”
(40) Adică locuitorii păgâni ai oraşului. (41) De locul în care vă ascundeţi. (42) Prin constrângere şi violenţă. (43) Dacă vă veţi întoarce la religia lor.
(21) 21. Şi astfel am lăsat Noi să fie descoperiţi(44), pentru ca ei(45) să ştie că făgăduinţa lui Allah este adevăr(46) şi că nu este nici o îndoială asupra Ceasului(47). Şi când se certau ei în privinţa întâmplării lor, au zis [unii](48): „Înălţaţi peste ei o zidire! Domnul lor ştie mai bine ce‑i cu ei!”. Dar cei care au ieşit biruitori în această pricină(49) au zis: „Să zidim deasupra lor un loc de Rugăciune!(50)”
(44) După banii vechi aflaţi asupra lor. (45) Locuitorii oraşului care i‑au descoperit. (46) Făgăduinţa referitoare la Înviere. (47) Ceasul hotărât pentru Înviere va sosi. (48) Imediat după ce au adormit tinerii şi i‑au socotit morţi. (49) În această discuţie. (50) În care să ne rugăm şi să cerem binecuvântare pentru ei.
(22) 22. Vor zice unii: „[Ei au fost] trei, iar al patrulea era câinele lor”. [Iar alţii] vor zice: „[Au fost ei] cinci, iar al şaselea era câinele lor”, făcând presupuneri. Şi vor zice [alţii]: [Au fost] şapte şi al optulea era câinele lor”. Spune: „Domnul meu ştie mai bine numărul lor şi nu sunt decât puţini aceia care îi cunosc pe ei(51) şi nu discuta asupra [numărului](52) lor, decât numai dacă eşti sigur, şi nu întreba pe nimeni dintre ei despre ei [despre adormiţi]!
(51) Aceia cărora Allah le‑a făcut cunoscută povestea lor. (52) Dintre oamenii Cărţii care vorbeau despre această poveste în timpul profetului Muhammed, fără să ştie adevărul ei, ci făcând doar presupuneri.
(23) 23. Şi nu spune [niciodată] în privinţa unui lucru: „Eu voi face asta mâine!”,(53)
(53) Nu trebuie să fii niciodată sigur de săvârşirea unui lucru necunoscut în viitor, căci viitorul se află în mâna lui Allah.
(24) 24. Decât [adăugând]: „Dacă voieşte Allah!”. Şi pomeneşte‑L pe Domnul tău, dacă uiţi,(54) şi spune: „Poate mă va călăuzi Domnul meu către o dovadă mai puternică decât aceasta, [pentru profeţia mea]!”
(54) Rosteşte formula „Dacă voieşte Allah!” când îţi aduci aminte, dacă ai uitat să o rosteşti la momentul potrivit!
(25) 25. Au rămas ei în peştera lor(55) trei sute de ani şi încă nouă.(56)
(55) În starea descrisă în versetele anterioare. (56) Trei sute de ani solari echivalent a trei sute nouă ani lunari.
(26) 26. Spune: „Allah ştie mai bine cât au rămas ei acolo. Ale Lui sunt cele neştiute din ceruri şi de pre pământ! Cât de bine vede El şi cât de bine aude El [totul]!(57) Ei(58) nu au nici un ocrotitor afară de El şi El nu are nici un asociat în judecata Lui!”
(57) Nu‑I rămâne nimic necunoscut. (58) Locuitorii cerurilor şi pământului.
(27) 27. Şi recită ceea ce ţi‑a fost revelat din Cartea Domnului tău(59)! Nimeni nu poate schimba cuvintele Sale şi tu nu vei afla în afară de El adăpost!
(59) Coranul.
(28) 28. Şi fii răbdător împreună cu aceia care‑L cheamă pe Domnul lor dimineaţa şi seara(60), dorind Faţa Sa(61)! Şi nu întoarce ochii tăi [pentru alţii] de la ei(62), râvnind la podoaba vieţii din această lume şi nu te supune celuia căruia i‑am făcut inima nepăsătoare faţă de pomenirea Noastră, care urmează poftei sale şi ale cărui fapte sunt în deşert.(63)
(60) Cu companionii tăi. (61) Mulţumirea lui Allah. (62) Nu te întoarce de la ei privind spre alţii. (63) Nu da ascultare cererii lor de a face deosebire între ei şi între cei săraci.
(29) 29. Spune: „Adevărul vine de la Domnul vostru!(64) Cine voieşte să creadă şi cine voieşte să nu creadă!”(65) Noi am pregătit pentru nelegiuiţi un foc ale cărui [flăcări] îi înconjoară din toate părţile, iar atunci când vor cere ei ajutor(66), li se va veni lor în ajutor cu o apă ca fierul topit, ce le va frige feţele. Cumplită băutură şi cumplit sălaş(67)!
(64) Adevărul este ceea ce mi‑a revelat Preaînaltul. (65) Fiecare este liber să procedeze după cum voieşte, Profetul având datoria să transmită Mesajul şi Allah urmând să ceară socoteală. (66) Din pricina setei. (67) Infernul.
(30) 30. Aceia care cred şi plinesc fapte bune, [să ştie că] Noi nu lăsăm să se piardă răsplata aceluia care săvârşeşte fapte bune!
(31) 31. Aceia vor avea parte de grădinile pentru sălaş [Eden], pe sub care trec pâraie. Se vor împodobi în ele cu brăţări de aur şi vor îmbrăca straie verzi din mătase(68) şi brocart(69), rezemându‑se [îmbrăcaţi] în ele pe divane. Minunată răsplată şi minunat sălaş(70)!
(68) Mătase subţire şi fină. (69) Mătase mai groasă. (70) Sunt Paradisul.
(32) 32. Spune‑le lor(71) pilda a doi bărbaţi: I‑am dat Noi unuia dintre ei două grădini cu viţă de vie, pe care le‑am împrejmuit cu palmieri de curmale, iar între ele am făcut ogoare verzi.
(71) Dreptcredinciosului şi necredinciosului.
(33) 33. Amândouă grădinile au dat roadele lor şi nu i‑a lipsit lui nimic. Şi am făcut Noi să curgă prin mijlocul lor un pârâu(72).
(72) Sau printre cele două grădini sau printre palmieri şi viţa de vie.
(34) 34. Şi a avut el(73) şi alte roade(74) şi i‑a zis semenului său, când stătea de vorbă cu el(75): „Eu am mai multă avere decât tine şi sunt mai puternic, [căci am] mai mulţi sprijinitori!”(76)
(73) Stăpânul celor două grădini. (74) Şi alte felurite venituri în afara celor două grădini. (75) Umilindu‑l pentru sărăcia lui şi lăudându‑se cu bogăţia şi cu gloria lui. (76) Înţelegând prin sprijinitori pe urmaşii săi, slujitorii săi şi chiar clanul său.
(35) 35. A intrat în grădina lui, păcătuind faţă de sine însuşi [prin necredinţa sa] şi a zis: „Nu cred că aceasta va pieri vreodată(77)
(77) Socotindu‑se şi pe sine veşnic.
(36) 36. Şi nu cred că Ceasul va veni(78). Iar de voi fi adus la Domnul meu, voi găsi [loc] şi mai bun decât ea(79), în schimb!”
(78) Nu cred în Ziua Învierii şi a Judecăţii şi Răsplăţii. (79) Decât această grădină.
(37) 37. Şi i‑a zis semenul său(80), stând de vorbă cu el: „Oare nu crezi tu în Acela care te‑a creat pe tine din ţărână, apoi dintr‑o picătură şi la urmă ţi‑a dat ţie chip de bărbat?(81)
(80) Blamându‑l pentru necredinţa lui. (81) Care a făcut din pământ plantele, iar din ele a făcut hrana, din care se formează lichidul seminal.
(38) 38. În ce mă priveşte, Allah este Domnul meu şi nu‑I fac Domnului meu pe nimeni asociat”.
(39) 39. Când ai intrat în grădina ta spunând: „Ce voieşte Allah [se împlineşte]!(82) Nu este putere decât numai la Allah!”(83) Iar dacă mă vezi pe mine cu mai puţină avere şi cu mai puţini copii decât tine,
(82) Ca recunoaştere a faptului că tot ceea ce este bun în ea se datorează voinţei şi graţiei lui Allah. (83) Recunoaştere a faptului că tot ceea ce ai realizat s‑a făcut cu ajutorul lui Allah.
(40) 40. S‑ar putea întâmpla ca Domnul meu să‑mi dea ceva mai bun decât grădina ta şi să trimită asupra ei nenorocire din cer, încât să devină un pământ lunecos(84),
(84) Nisip sau pământ arid pe care alunecă piciorul.
(41) 41. Ori apa ei să se ducă aşa de adânc, încât n‑o s‑o mai poţi scoate”(85).
(85) Să nu mai ajungi la ea săpând sau în alt fel.
(42) 42. Şi roadele lui au fost înconjurate [de mânia lui Allah](86), iar el a rămas frângându‑şi mâinile(87) pentru ceea ce cheltuise pentru ea şi [via] era distrusă cu totul pe proptelele ei. Şi atunci a zis el: „Ce bine ar fi fost dacă eu nu‑I făceam Domnului meu nici un asociat!”
(86) Distruse, încât n‑a mai rămas nimic din ele. (87) Metaforă pentru regret şi mâhnire.
(43) 43. Şi n‑a avut el nici o ceată(88) care să‑l ajute împotriva [pedepsei] lui Allah şi nici el însuşi nu şi‑a putut fi de nici un ajutor.
(88) Nici un grup, adică pe nimeni.
(44) 44. Acolo(89) ocrotirea vine numai de la Allah, [Ocrotitorul] Adevărat. El dă cea mai bună răsplată şi urmarea cea mai bună(90).
(89) În locul acela, adică locul nenorocirilor şi încercărilor. (90) Celor care Îl sprijină.
(45) 45. Şi dă‑le lor pilda vieţii lumeşti(91). Ea este asemenea apei pe care Noi o trimitem din cer şi se amestecă plantele pământului cu ea, apoi se transformă ele în fân uscat pe care‑l împrăştie vântul. Iar Allah este cu putere asupra tuturor lucrurilor.(92)
(91) A repeziciunii cu care ea trece. (92) El le creează şi le face să piară. Pilda vieţii lumeşti se referă la caracterul ei trecător. Ea este ca apa care pogoară din cer şi dă viaţă pământului, făcându‑l să se umple de plante şi de flori, pentru ca apoi să se usuce şi să se transforme în nişte tulpini uscate pe care le împrăştie vânturile.
(46) 46. Averea şi copiii sunt podoaba vieţii celei lumeşti, însă [lucrurile] care rămân sunt faptele bune ce vor avea la Domnul tău mai bună răsplată şi mai dătătoare de nădejde vor fi ele.
(47) 47. Şi într‑o zi vom face Noi să plece munţii din loc(93) şi vei vedea pământul neted(94) şi‑i vom aduna pe toţi(95), fără să lăsăm pe nici unul dintre ei.
(93) Îi vom urni din locurile lor şi‑i vom preschimba în pulbere. (94) Fără nici un fel de construcţii, pomi sau obstacole pe el. (95) Pentru judecată.
(48) 48. Şi ei vor fi aşezaţi dinaintea Domnului tău în rând. „Iată că aţi venit la Noi precum v‑am creat pe voi dintru întâi(96), cu toate că aţi pretins(97) că Noi nu vom împlini făgăduinţa Noastră!”(98)
(96) Adică fără avere şi fără copii. (97) Aţi tăgăduit că vă vom învia. (98) Termenul pentru înfăptuirea promisiunii de a vă învia, judeca şi răsplăti.
(49) 49. Şi cartea [fiecăruia] va fi pusă dinaintea [lui cu faptele sale]! Îi vei vedea pe păcătoşi înfricoşaţi de ceea ce se află în ea(99). Şi vor grăi ei: „Vai nouă! Ce‑i cu această carte care nu a lăsat nimic nepomenit, nici cel mai mic, nici cel mai mare păcat?!” Şi ei vor afla dinaintea lor(100) tot ceea ce au săvârşit şi nu‑l va nedreptăţi Domnul tău pe nici unul(101)!
(99) De faptele rele înscrise în ea. (100) Scris în filele ei tot ceea ce au săvârşit. (101) Înscriind ceea ce nu a săvârşit sau sporindu‑i pedeapsa.
(50) 50. Şi când Noi le‑am spus îngerilor: „Prosternaţi‑vă dinaintea lui Adam!”, s‑au prosternat ei, afară de Iblis care era dintre djinni şi nu s‑a supus poruncii Domnului său. Îi luaţi voi pe el şi pe urmaşii lui drept ocrotitori în locul Meu, când ei vă sunt vouă duşmani? Acesta este rău schimb pentru nelegiuiţi!(102)
(102) Schimbarea lui Allah cu Iblis.
(51) 51. Eu nu i‑am luat ca martori(103) la crearea cerurilor şi a pământului şi nici la crearea lor înşişi, căci eu nu i‑am luat pe cei care amăgesc la rătăcire ca ajutor!(104)
(103) Pe Iblis şi pe urmaşii săi. (104) Şi dacă Eu nu i‑am luat ca ajutoare la creaţie, cum de îi luaţi voi ca asociaţi pentru a‑i adora?
(52) 52. Şi într‑o zi va zice El(105): „Chemaţi‑i voi pe aceia care aţi pretins că sunt asociaţii Mei!(106)” Şi‑i vor chema, însă ei nu le vor răspunde şi vom pune între ei(107) un loc de pierzare(108).
(105) Allah Preaînaltul. (106) Ca să vă ajute, să vă salveze din situaţia în care sunteţi. (107) Între idoli şi adoratorii lor. (108) Loc de pieire, adică Infernul.
(53) 53. Nelegiuiţii vor vedea focul(109) şi vor şti că vor intra în el, dar nu vor afla scăpare de el.
(109) Adică Infernul.
(54) 54. Noi tâlcuim în acest Coran tot felul de pilde pentru oameni, însă omul este cel mai certăreţ(110) [dintre toate fiinţele].
(110) Împotriva Adevărului, folosindu‑se de minciună.
(55) 55. Şi ce altceva îi împiedică pe oameni(111) s ă c readă(112), după ce le‑a venit călăuzirea(113), şi să ceară iertare Domnului lor(114), decât că ei vor afla soarta înaintaşilor(115) sau să se afle faţă în faţă cu chinul(116)?
(111) Adică pe politeiştii de la Mekka şi pe toţi aceia care semănau cu ei. (112) În Allah Preaînaltul şi să renunţe la idolatrie. (113) Coranul şi Adevărul limpede sau Profetul. (114) Pentru păcatele anterioare. (115) Adică neamurile anterioare care nu au crezut şi care au fost nimicite. (116) Pedeapsa din Ziua de Apoi.
(56) 56. Iar Noi nu trimitem profeţi decât ca vestitori de bine şi ca prevenitori,(117) însă cei care nu cred, se ceartă, [venind cu temeiuri deşarte(118), încercând] să tăgăduiască Adevărul, şi iau în derâdere semnele Mele şi cele cu care au fost preveniţi.(119)
(117) Nu‑i trimitem înainte de pogorârea pedepsei decât pentru a le anunţa veşti bune celor care cred şi pentru a‑i avertiza pe cei care nu cred. (118) Cum ar fi cererea de a face minuni. (119) Au luat în derâdere semnele lui Allah în legătură cu pedeapsa.
(57) 57. Şi cine este mai nelegiuit decât acela căruia i s‑au vestit semnele Domnului său, însă el le întoarce spatele şi uită ce au săvârşit mâinile lui mai înainte? Noi am pus peste inimile lor acoperăminte, ca să nu‑l înţeleagă şi în urechile lor o greutate(120). Chiar dacă tu îi vei chema spre calea cea bună, ei nu vor putea – aşadar – să fie niciodată bine călăuziţi!
(120) Poate fi înţeleasă şi surzenia.
(58) 58. Domnul tău este Iertător [Al‑Ghafur] şi Dătător de Îndurare. De ar voi El să‑i piardă pentru ceea ce ei au agonisit(121), le‑ar grăbi lor osânda, însă ei au un soroc(122) şi nu vor afla adăpost(123) de el.
(121) Păcatele săvârşite. (122) Ziua Învierii. (123) Scăpare, salvare.
(59) 59. Şi am nimicit Noi cetăţile acelea(124) pentru că [neamurile lor] au săvârşit nelegiuiri şi am rânduit Noi un timp pentru nimicirea lor.
(124) Ale neamurilor ‘Ad, Thamud şi celelalte.
(60) 60. [Adu‑ţi aminte] când Moise i‑a zis slujitorului său: „Nu mă voi opri până ce nu vom ajunge la întâlnirea celor două mări,(125) chiar dacă voi umbla ani îndelungaţi!”
(125) Locul unde se întâlnesc cele două mări şi unde îl voi găsi pe Al‑Khidr. Prin cele două mări se poate înţelege, golfurile Al‑Aqaba şi Suez, între care se întinde Peninsula Sinai, în care Moise şi israeliţii au petrecut mulţi ani în peregrinările lor.
(61) 61. Şi când au ajuns ei la întâlnirea lor(126), au uitat peştele lor şi el a apucat nestingherit drumul lui către mare, printr‑un canal.
(126) A celor două mări.
(62) 62. Şi când au trecut ei [de locul acela](127), i‑a zis slujitorului său: „Adu‑ne mâncarea, căci ne‑a ajuns oboseala din pricina mersului nostru!”
(127) Adică de locul unde au uitat peştele.
(63) 63. I‑a răspuns: „Vezi tu, când ne‑am adăpostit lângă stâncă, eu am uitat peştele. Şi nu m‑a făcut să uit şi să nu‑ţi mai pomenesc de el decât numai Şeitan, iar el a apucat drumul spre mare, într‑un mod ciudat!”(128)
(128) Pe canalul acela acoperit, de forma unui tunel fără nici o ieşire la suprafaţa pământului.
(64) 64. A zis(129): „Acesta(130) este ceea ce căutăm noi!(131)” Şi s‑au întors după urmele lor.
(129) Moise. (130) Locul în care peştele a fugit prin canal spre mare. (131) Locul în care trebuie să ne întâlnim cu Al‑Khidr [omul evlavios].
(65) 65. Şi au găsit ei un rob(132) dintre robii Noştri, căruia Noi i‑am dăruit îndurare(133), din partea Noastră, şi l‑am învăţat ştiinţă de la Noi.
(132) Numele lui nu este menţionat în Coran, dar tradiţia islamică îl numeşte Al‑Khidr. (133) Profeţie.
(66) 66. Moise i‑a zis: „Pot eu să te urmez, astfel încât să mă înveţi din ceea ce tu ai învăţat, ca bună călăuzire?”
(67) 67. I‑a răspuns(134): „Dar tu nu vei putea să ai răbdare cu mine!
(134) Al‑Khidr.
(68) 68. Cum ai putea tu să rabzi ceea ce nu cuprinzi tu cu ştiinţa?”(135)
(135) Lucrurile respingătoare pentru aspectul lor aparent, dar al căror tâlc ascuns nu‑ţi este cunoscut.
(69) 69. I‑a răspuns(136): „Dacă Allah voieşte, mă vei afla tu răbdător şi nu mă voi împotrivi nici uneia dintre poruncile tale!”
(136) Moise.
(70) 70. Şi i‑a zis(137): „Dacă mă urmezi, nu mă întreba despre nici un lucru, câtă vreme nu‑ţi pomenesc nimic despre el!”
(137) Al‑Khidr.
(71) 71. Şi au purces la drum amândoi(138). Dar când au urcat pe o corabie, a găurit‑o el şi atunci i‑a zis [Moise]: „Ai găurit‑o pentru ca să‑i îneci pe oamenii de pe ea? Tu ai săvârşit un lucru foarte rău!”
(138) Pe malul mării, căutând o corabie.
(72) 72. I‑a răspuns(139): „Nu am spus eu că tu nu vei putea răbda împreună cu mine?”
(139) Al‑Khidr.
(73) 73. A zis(140): „Nu mă dojeni pentru ceea ce am uitat(141) şi nu mă împovăra cu prea mare greutate pentru treaba [asta a] mea!(142)”
(140) Moise. (141) Pentru că am uitat condiţia pusă. (142) Nu face prea dificilă însoţirea ta de către mine!
(74) 74. Şi au pornit ei doi mai departe şi au mers(143) până ce s‑au întâlnit cu un fecior, pe care el l‑a ucis. I‑a zis atunci [Moise]: „Ai ucis un suflet nevinovat, ce nu a luat nici un suflet!(144) Ai săvârşit un lucru îngrozitor!”
(143) După ce au ieşit din corabie pe uscat. (144) Ai ucis pe cineva care nu a ucis ca să fie ucis.
(75) 75. I‑a răspuns [celălalt](145): „Nu ţi‑am spus eu că nu vei avea răbdare cu mine?”
(145) Al‑Khidr.
(76) 76. I‑a zis(146): „De te voi mai întreba despre ceva după aceasta, să nu mă mai ţii în tovărăşia ta! Acum ai dobândit de la mine îngăduinţa [de a te despărţi de mine]!”
(146) Moise.
(77) 77. Şi au pornit mai departe până ce au ajuns la neamul unei cetăţi, de la care au cerut mâncare, însă aceştia nu au voit să‑i ospăteze. Şi au găsit în ea un perete ce stătea să se prăbuşească, iar el l‑a îndreptat. Şi [atunci] i‑a zis [Moise]: „Dacă ai fi voit, ai fi obţinut o plată pentru aceasta!”(147)
(147) L‑a mustrat că nu a cerut o plată de care aveau mare nevoie.
(78) 78. I‑a răspuns [celălalt](148): „Aceasta este despărţirea între mine şi între tine. Însă eu îţi voi vesti tâlcuirea celor pentru care tu nu ai avut răbdare!
(148) Al‑Khidr.
(79) 79. În ce priveşte corabia(149), ea era a unor sărmani care lucrau pe mare şi eu am voit să o stric, pentru că venea din urma lor un rege care lua toate corăbiile, cu forţa.(150)
(149) Pe care am găurit‑o. (150) În ceea ce priveşte corabia, aceasta aparţinea unor oameni sărmani care lucrau pe mare. Şi era un rege care lua cu forţa toate corăbiile, fără să dea nimic în schimbul lor. Eu am stricat‑o pentru ca regele să nu o ia când o s‑o vadă, deoarece ea devenea astfel improprie pentru navigaţie.
(80) 80. Cât despre fecior(151), părinţii lui erau dreptcredincioşi şi ne‑a fost teamă ca el să nu le impună lor nelegiuirea şi necredinţa.
(151) Pe care l‑am ucis.
(81) 81. Şi am voit(152) ca Domnul lor să le dea în schimb un altul mai curat decât el şi mai iubitor [faţă de ei].
(152) Prin uciderea lui.
(82) 82. În ce priveşte peretele, el aparţinea la doi copii orfani din acest oraş, iar sub el se afla o comoară pentru ei. Tatăl lor a fost un om cuvios şi Domnul tău a voit ca atunci când ei vor ajunge la vârsta bărbăţiei să‑şi scoată comoara lor [ei înşişi](153), ca milă de la Domnul tău. Şi nu am făcut‑o după socotinţa mea!(154) Aceasta este tâlcuirea celor pentru care nu ai putut să fii cu răbdare!”
(153) Pentru a dispune de ea cu înţelepciune. (154) Nu am procedat după bunul meu plac, ci am împlinit porunca lui Allah Preaînaltul.
(83) 83. Ei te întreabă despre Dhu‑l‑Qarnayn.(155) Spune(156): „Vă voi pomeni vouă ceva despre el!”
(155) „Cel cu două coarne”, poreclă, fiind o metaforă pentru putere şi dominaţie. El a fost un rege pe care Allah l‑a dăruit cu putere pe pământ şi l‑a înzestrat cu capacitatea de a supune unele forţe ale Universului. (156) O, Muhammed!
(84) 84. Într‑adevăr, Noi am întărit puterea lui pe pământ şi i‑am dat lui căile şi mijloacele pentru toate lucrurile.
(85) 85. Şi a urmat el astfel o cale
(86) 86. Şi când a ajuns la locul unde apune soarele,(157) a aflat că el apune într‑un izvor noroios şi a găsit lângă el un neam. Şi Noi i‑am zis: „O, Dhu‑l‑Qarnayn! Fie că îi chinuieşti(158), fie că te vei arăta binevoitor faţă de ei!(159)”
(157) Locul cel mai îndepărtat dinspre apus cunoscut de ei, pe care nu au ajuns să‑l depăşească. (158) Ucigându‑i. (159) Iertându‑i.
(87) 87. A răspuns: „Cât despre cel care este nelegiuit, pe acela îl vom osândi, iar mai apoi se va întoarce la Domnul său şi El o să‑l pedepsească asemenea cu un chin aspru,
(88) 88. Însă acela care crede şi săvârşeşte bine va avea parte(160) de cea mai frumoasă răsplată şi lui îi vom da porunci uşoare”.
(160) Atât în această lume cât şi în Lumea de Apoi.
(89) 89. Apoi a purces pe o [altă] cale
(90) 90. Şi când a ajuns la locul unde răsare soarele, a aflat că el răsare peste un neam [de oameni] căruia Noi nu le‑am dat nici un acoperământ [cu care să se apere] de el.
(91) 91. Aşa a fost, iar Noi am cuprins cu ştiinţa Noastră tot ceea ce ţinea de ei.(161)
(161) Noi ştiam totul despre ei.
(92) 92. Apoi el a urmat [o altă] cale
(93) 93. Şi când a ajuns între cei doi munţi, a găsit dincolo de ei un neam care nu pricepeau aproape nici o vorbă(162)
(162) Care vorbeau – probabil – o limbă ciudată, necunoscută.
(94) 94. Şi au zis ei: „O, Dhu‑l‑Qarnayn! Yagog şi Magog(163) fac stricăciune în ţară! Putem noi să‑ţi dăm ţie un tribut pentru ca tu să ridici o stavilă între noi şi între ei?”
(163) Numele a două neamuri.
(95) 95. A zis el(164): „Cele cu care m‑a înzestrat Domnul meu sunt mai bune [decât tributul vostru]! Aşadar, ajutaţi‑mă cu puterea [voastră](165) şi eu voi înălţa o stavilă între voi şi între ei!
(164) Dhu‑l‑Qarnayn. (165) Cu muncitori, meseriaşi şi unelte.
(96) 96. Numai aduceţi‑mi mie bucăţi de fier!” Apoi, când a umplut deschizătura dintre cei doi munţi, a zis: „Suflaţi!(166)” Apoi, când s‑a făcut văpaie, a zis: „Aduceţi‑mi să torn peste el aramă topită!”(167)
(166) Pentru a se aprinde focul. (167) Pentru a se suda cu fierul şi a se consolida construcţia.
(97) 97. Astfel n‑au mai putut ei(168) să se caţăre pe el(169), nici n‑au mai putut să‑l străpungă.
(168) Neamul Yagog şi Magog. (169) Din cauza înălţimii şi a netezimii lui.
(98) 98. [Apoi] a zis(170): „Aceasta(171) este îndurare de la Domnul meu! Însă când va veni făgăduinţa Domnului meu(172), îl va face pe el una cu pământul, iar făgăduinţa Domnului meu este adevărată!”
(170) Dhu‑l‑Qarnayn. (171) Acest baraj. (172) În legătură cu ieşirea neamurilor Yagog şi Magog, care se va întâmpla cu puţin timp înainte de Ziua Judecăţii de Apoi.
(99) 99. Şi în Ziua aceea, îi vom lăsa să se ridice ca valurile unii peste alţii şi se va sufla în trâmbiţă şi‑i vom aduna pe toţi(173).
(173) În Ziua Învierii
(100) 100. Şi în Ziua aceea le vom înfăţişa Noi Gheena de aproape necredincioşilor,
(101) 101. Ai căror ochi au fost acoperiţi cu un văl care‑i împiedica să‑şi amintească de Mine şi care nu puteau nici auzi.
(102) 102. Oare îşi închipuie cei care nu cred că‑i vor putea lua pe robii Mei ca ocrotitori în locul Meu? Noi am pregătit Gheena ca sălaş pentru necredincioşi!
(103) 103. Spune: „Voiţi să vă vestim Noi care sunt aceia care vor avea cel mai mult de pierdut din faptele lor?
(104) 104. Aceia a căror râvnă în această lume este rătăcită, în vreme ce ei îşi închipuie că fac bine,
(105) 105. Aceia care au tăgăduit semnele Domnului lor şi întâlnirea cu El şi în deşert au fost faptele lor(174)! Şi nu le vom da lor în Ziua Învierii nici o greutate!(175)”
(174) Din pricina necredinţei lor. (175) Nu se vor bucura de nici o consideraţie.
(106) 106. Astfel, răsplata acestora va fi Gheena, pentru că nu au crezut şi au luat semnele Mele şi pe trimişii Mei în derâdere!
(107) 107. Însă aceia care cred şi plinesc fapte bune vor avea ca sălaş grădinile Firdawsului(176)
(176) În limba arabă are sensul de Paradis, sau – ca în acest context – doar partea din mijloc, mai ridicată a Paradisului.
(108) 108. Şi în veci vor petrece în ele şi nu vor dori nici o schimbare.
(109) 109. Spune(177): „Dacă marea ar fi cerneală pentru [scrierea] cuvintelor Domnului meu, marea s‑ar isprăvi înainte de a se isprăvi cuvintele Domnului meu, chiar dacă i‑am aduce spre ajutor o [altă mare] asemenea ei”.
(177) O, Muhammed!
(110) 110. Spune(178): „Ci eu sunt doar un om, ca şi voi! Şi mi s‑a revelat mie că Domnul vostru este un Domn Unic! Acela care nădăjduieşte să‑L întâlnească pe Domnul său să săvârşească fapte bune(179) şi să nu asocieze pe nimeni altcineva la adorarea Domnului său!”
(178) O, Muhammed, oamenilor Scripturii şi idolatrilor! (179) Conforme cu orânduiala lui Allah.