(1) 1. Ta’, Sin, Mim(2)
(2) Vezi 2:1, în legătură cu aceste litere.
(2) 2. Acestea sunt versetele Cărţii(3) celei limpezi.
(3) Versetele acestei sure din Coran.
(3) 3. Poate că tu te sfârşeşti de mâhnire, pentru că ei nu sunt credincioşi,
(4) 4. Dar de am voi, am face Noi să coboare din cer peste ei un semn(4) şi atunci ar rămâne gâturile lor [îndoite] de umilinţă.
(4) O minune care să‑i constrângă la credinţă.
(5) 5. Şi nu le vine lor nici o îndemnare nouă(5) de la Cel Milostiv, fără ca ei să se întoarcă de la ea(6).
(5) Versete noi ale Coranului.
(6) Socotind o mincinoasă.
(6) 6. Ei au luat drept minciună [tot ceea ce le‑a trimis Domnul lor], însă le vor veni lor veşti despre cele de care şi‑au bătut joc.
(7) 7. Oare nu au privit ei la pământ, cum am făcut Noi să crească din fiecare soi nobil(7)?
(7) Soi de plante folositoare omului.
(8) 8. Întru aceasta este semn(8)! Dar cei mai mulţi dintre ei nu sunt credincioşi.
(8) Povaţă şi pildă.
(9) 9. Şi Domnul tău este Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(10) 10. [Adu‑ţi aminte] când l‑a chemat Domnul tău pe Moise, [zicându‑i]: „Du‑te tu la neamul celor nelegiuiţi,
(11) 11. Neamul lui Faraon(9)! Oare nu au ei frică?”
(9) Titlul cârmuitorului Egiptului din vremea aceea.
(12) 12. Şi a zis el: „Doamne, mă tem că mă vor socoti mincinos
(13) 13. Şi că pieptul meu se va strânge şi că limba mea nu‑şi va da drumul. Deci trimite după Aaron!(10)
(10) Trimite un înger sau pe Gavriil la Aaron să‑l aducă pentru a‑l face şi pe el trimis, alături de mine.
(14) 14. Ei mă învinuiesc de un păcat(11) şi mă tem să nu mă omoare!”
(11) Moise a intervenit într‑o ceartă dintre un iudeu şi un egiptean şi l‑a ucis pe egiptean – aşa cum se pomeneşte în alte sure – şi de aceea ar fi fugit din Egipt.
(15) 15. A zis El(12): „Nicidecum! Mergeţi amândoi cu minunile Noastre! iar Noi suntem cu voi(13) şi auzim.
(12) Allah.
(13) Şi vă vom ajuta şi apăra.
(16) 16. Mergeţi, aşadar, la Faraon şi ziceţi‑i: „Noi suntem trimişii Stăpânului lumilor. [El ne‑a trimis să‑ţi spunem:]
(17) 17. Trimite‑i pe fiii lui Israel împreună cu noi!(14)”
(14) Eliberându‑i din sclavie.
(18) 18. A zis(15): „Oare nu te‑am crescut printre noi când erai tu sugar? Şi nu ai rămas tu printre noi ani [la rând] din viaţa ta?
(15) Faraon lui Moise.
(19) 19. Şi ai săvârşit tu fapta [rea] pe care ai săvârşit‑o!(16) Iar acum tu eşti dintre cei nerecunoscători!(17)”
(16) Aluzie la uciderea egipteanului. (17) Faţă de binefacerea mea.
(20) 20. A zis el(18): „Am săvârşit‑o, dar eu eram [atunci] printre cei rătăciţi
(18) Moise.
(21) 21. Şi am fugit de la voi, pentru că mi‑a fost teamă de voi(19), însă Domnul meu mi‑a dat înţelepciune şi m‑a făcut pe mine dintre trimişi.
(19) De teamă să nu mă ucideţi.
(22) 22. [Şi cum spui tu că] aceasta este o binefacere pe care o pomeneşti [lăudându‑te], când tu i‑ai înrobit pe fiii lui Israel?”
(23) 23. A întrebat Faraon: „Şi ce este Stăpânul lumilor”?
(24) 24. I‑a răspuns(20): „Este Stăpânul cerurilor şi al pământului şi al celor care se află între ele, dacă voi aţi putea să fiţi convinşi!”
(20) Moise.
(25) 25. Le‑a zis(21) celor din jurul său: „Voi nu auziţi?(22)”
(21) Faraon. (22) Această ştire ciudată despre Allah cel Unic?
(26) 26. A continuat(23): „Stăpânul vostru şi stăpânul părinţilor voştri cei dintâi!”
(23) Moise.
(27) 27. A zis(24): „Mesagerul care v‑a fost trimis este nebun!”(25)
(24) Faraon. (25) Întrucât el cheamă la credinţa în Allah cel Unic, spre deosebire de părinţii şi strămoşii noştri care au crezut în mai mulţi dumnezei.
(28) 28. Şi a adăugat(26): „Stăpânul Răsăritului şi al Apusului şi al celor care se află între acestea, dacă voi pricepeţi!”
(26) Moise.
(29) 29. A zis(27): „Dacă tu iei un alt dumnezeu afară de mine, te voi pune printre cei întemniţaţi!”
(27) Faraon.
(30) 30. A răspuns(28): „Dar dacă eu ţi‑aş aduce un lucru ca dovadă limpede?(29)”
(28) Moise lui Faraon. (29) Ai mai face aceasta?
(31) 31. I‑a răspuns(30): „Adu‑l, dacă tu eşti dintre cei care grăiesc adevărat!”
(30) Faraon.
(32) 32. Şi a aruncat(31) toiagul său care s‑a făcut un şarpe învederat.(32)
(31) Moise. (32) După ce a văzut această minune, Faraon i a cerut lui Moise să mai facă şi altă minune.
(33) 33. Şi a scos mâna sa şi ea era albă(33), pentru cei care priveau la ea.
(33) Strălucitoare.
(34) 34. A zis(34) dregătorilor din jurul său: „Acesta este un vrăjitor priceput;
(34) Faraon.
(35) 35. Voieşte să vă scoată din pământul vostru cu farmecele sale. Deci ce porunciţi?”(35)
(35) Ce mă sfătuiţi să fac?
(36) 36. Au zis ei(36): „Păsuieşte‑l pe el şi pe fratele său şi trimite prin oraşe vestitori,
(36) Dregătorii lui Faraon, sfătuindu‑l.
(37) 37. Ca să‑i aducă pe toţi vrăjitorii iscusiţi!”
(38) 38. Aşadar, vrăjitorii au fost strânşi la timpul dintr‑o zi hotărâtă(37).
(37) Ziua de sărbătoare.
(39) 39. Şi li s‑a zis oamenilor: „Sunteţi voi adunaţi,
(40) 40. Pentru că o să‑i urmăm pe vrăjitori(38), dacă ei vor fi biruitori?”
(38) În religia lor.
(41) 41. Şi când au venit vrăjitorii, i‑au zis ei lui Faraon: „Avea‑vom noi răsplată, de vom fi biruitori?”
(42) 42. A zis(39): „De bună seamă! Şi vă veţi număra voi printre apropiaţii mei!”
(39) Faraon.
(43) 43. Le‑a zis Moise: „Aruncaţi ceea ce vreţi să aruncaţi!”
(44) 44. Şi au aruncat ei frânghiile şi toiegele lor şi au zis: „Jurăm pe puterea lui Faraon, noi vom fi biruitori!”
(45) 45. Apoi a aruncat şi Moise toiagul său şi iată‑l înghiţind(40) ceea ce au născocit ei.
(40) Numaidecât.
(46) 46. Atunci vrăjitorii au căzut, prosternându‑se(41),
(41) Pentru Allah, în urma minunii care i‑a convins.
(47) 47. Şi au zis ei(42): „Noi credem în Domnul lumilor,
(42) Vrăjitorii.
(48) 48. Domnul lui Moise şi al lui Aaron!”
(49) 49. Dar a zis(43): „Aţi crezut în el mai înainte ca eu să vă îngădui? El este mai‑marele vostru care v‑a învăţat şi pe voi vrăjitoria! Acum o veţi şti voi, căci vă voi tăia mâinile şi picioarele opuse(44) şi vă voi răstigni pe toţi!”
(43) Faraon. (44) Adică mâna dreaptă şi piciorul stâng sau invers.
(50) 50. Şi au zis ei: „Nu ne pasă! La Domnul nostru ne vom întoarce(45).
(45) La mila şi răsplata Lui.
(51) 51. Şi nădăjduim ca Domnul nostru să ne ierte păcatele, căci noi am fost cei dintâi care au crezut.”(46)
(46) Şi‑au declarat credinţa deschis.
(52) 52. I‑am revelat Noi lui Moise: „Purcede în timpul nopţii cu robii Mei(47), căci veţi fi urmăriţi!(48)”
(47) Cu fiii lui Israel. (48) Faraon şi oastea sa vor porni pe urmele voastre, când vor afla că aţi plecat, pentru a vă aduce înapoi.
(53) 53. Şi a trimis Faraon vestitori prin cetăţi(49) [să spună]:
(49) Când a aflat de plecarea lor, ca să adune oastea sa.
(54) 54. „Aceştia(50) sunt doar o ceată puţin numeroasă,
(50) Fiii lui Israel care au plecat.
(55) 55. Stârnind furia noastră(51),
(51) Încălcând porunca noastră şi plecând fără îngăduinţa noastră.
(56) 56. Dar noi suntem mulţi şi ne ferim!(52)”
(52) De viclenia lor şi de încrederea lor de a răspândi stricăciune pe pământ şi suntem pregătiţi, cu armele gata, pentru a nu fi luaţi prin surprindere.
(57) 57. Şi i‑am scos Noi(53) din grădini şi de la izvoare,
(53) Adică Allah l‑a scos pe Faraon împreună cu neamul său.
(58) 58. De la comori şi locuri plăcute, cu răcoare(54).
(54) Locuinţele plăcute şi locurile minunate în care se desfătau.
(59) 59. Astfel a fost!(55) Şi le‑am dat Noi moştenire fiilor lui Israel.(56)
(55) Astfel i‑am scos Noi. (56) Ca şi când fiii lui Israel au devenit stăpânii acestor locuri, după ce au ieşit din ele cei care le stăpâniseră până atunci.
(60) 60. Şi la răsăritul soarelui, au pornit în urma lor.
(61) 61. Şi când cele două cete s‑au văzut una pe alta(57), au zis însoţitorii lui Moise: „Suntem ajunşi!”
(57) S‑au apropiat atât de mult încât s‑au văzut una pe alta
(62) 62. Dar el(58) a zis: „În nici un caz!(59) Domnul meu este cu mine şi El mă va călăuzi!(60)”
(58) Moise. (59) Nu vă vor ajunge, căci Allah ne‑a făgăduit să ne izbăvească de ei. (60) Pentru a ne salva de ei.
(63) 63. Atunci i‑am revelat noi lui Moise: „Loveşte cu toiagul tău marea!” Şi ea s‑a despicat şi fiecare parte era ca un munte mare.
(64) 64. Apoi i‑am adus aproape de locul acela pe ceilalţi(61)
(61) Pe Faraon împreună cu neamul său, făcându‑i să intre în mare pe calea urmată de neamul lui Israel
(65) 65. Şi i‑am izbăvit Noi pe Moise şi pe toţi cei care erau cu el(62)
(62) Ţinând marea despicată până ce ei au trecut.
(66) 66. Şi apoi i‑am înecat pe ceilalţi(63).
(63) Făcând să se închidă marea la loc.
(67) 67. Întru aceasta este un semn(64), însă cei mai mulţi dintre ei nu au crezut(65),
(64) O pildă. (65) Cu toate că au fost martori la această minune. (66) O, Muhammed! (67) Arabilor idolatri.
(68) 68. Iar Domnul tău este Cel Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(69) 69. Recită‑le(66) lor(67) istoria lui Avraam:
(66) O, Muhammed! (67) Arabilor idolatri.
(70) 70. Când el le‑a zis tatălui său şi neamului său: „Pe cine adoraţi voi?”
(71) 71. I‑au răspuns ei: „Noi îi adorăm pe idoli şi rămânem slujindu‑i pe ei”.
(72) 72. Şi le‑a zis: „Oare vă aud ei când îi chemaţi
(73) 73. Sau vă sunt ei de folos sau vă fac vouă vreun rău?”
(74) 74. Au răspuns ei: „[Nu!] Dar i‑am aflat pe părinţii noştri făcând aşa!”(68)
(68) Şi i‑au imitat pe ei.
(75) 75. A zis(69): „Şi aţi văzut voi aceea ce adoraţi(70)
(69) Avraam. (70) Pe idolii şi zeii pe care i‑aţi adorat.
(76) 76. Voi şi părinţii voştri cei de demult?
(77) 77. Ei îmi sunt duşmani mie, afară de Stăpânul lumilor,
(78) 78. Care m‑a creat şi El este Cel care mă călăuzeşte,
(79) 79. Care mă hrăneşte şi‑mi dă de băut,
(80) 80. Iar când sunt bolnav, el mă tămăduieşte,
(81) 81. Care mă lasă să mor şi‑apoi la viaţă mă trezeşte,(71)
(71) El este Cel care le‑a creat pe toate, care ia viaţa oamenilor şi apoi îi readuce din nou la viaţă.
(82) 82. Care nădăjduiesc că‑mi va ierta păcatele în Ziua Judecăţii.
(83) 83. Doamne, dă‑mi mie înţelepciune şi ajută‑mă pe mine să mă alătur celor drepţi!
(84) 84. Fă să fiu eu pomenit de bine de cei care vor urma!(72)
(72) Să fiu pomenit şi urmat de cei care vor urma.
(85) 85. Şi fă‑mă pe mine să fiu unul dintre moştenitorii Grădinii tihnei!
(86) 86. Şi iartă‑i tatălui meu(73), căci el a fost dintre cei rătăciţi!
(73) Călăuzeşte‑l pe calea credinţei şi Adevărului, de la care a fost rătăcit.
(87) 87. Şi să nu mă acoperi de ruşine(74), în Ziua când vor fi înviaţi,
(74) Nu mă umili, pedepsindu‑mă.
(88) 88. Ziua în care nu vor folosi nici avere, nici copii,(75)
(75) Nu‑l vor apăra pe om de pedeapsa lui Allah.
(89) 89. Afară de acela care vine la Allah cu inima curată(76)!
(76) Curată de necredinţă, ipocrizie şi alte însuşiri reprobabile.
(90) 90. [În ziua aceea] va fi apropiat Raiul de evlavioşi [de Allah]
(91) 91. Şi li se va arăta Iadul celor rătăciţi
(92) 92. Şi li se va zice lor(77): „Unde este ceea ce aţi adorat
(77) Mustrându‑i pentru idolatria lor.
(93) 93. În locul lui Allah? Oare vă ajută ei? Sau se ajută pe ei înşişi?”
(94) 94. Apoi [idolii] vor fi aruncaţi de‑a valma în el [Iad], ei şi cei rătăciţi,
(95) 95. Împreună cu toţi oştenii lui Iblis(78).
(78) Nesupuşii care‑l urmează pe Iblis.
(96) 96. Şi vor zice ei în el, certându‑se îndeolaltă:
(97) 97. „Pe Allah! Noi am fost în rătăcire învederată,
(98) 98. Când v‑am făcut, pe voi egali cu Stăpânul lumilor!
(99) 99. Şi nu ne‑au dus pe noi în rătăcire decât numai nelegiuiţii
(100) 100. Şi n‑avem pe nimeni ca mijlocitori,(79)
(79) Întrucât ei credeau că idolii le vor fi mijlocitori la Allah.
(101) 101. Nici prieten apropiat [care să ne fie de ajutor],
(102) 102. Însă de ar fi întoarcere(80) pentru noi, am fi noi credincioşi!”
(80) Întoarcerea la viaţa lumească.
(103) 103. Întru aceasta este un semn,(81) însă cei mai mulţi dintre ei(82) nu au crezut.
(81) În povestea despre Avraam este o povaţă şi o pildă pentru cei care vor să tragă învăţăminte. (82) Dintre cei din neamul lui Avraam.
(104) 104. Dar Domnul tău este Cel Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(105) 105. Neamul lui Noe i‑a socotit pe trimişi mincinoşi,(83)
(83) Neamul lui Noe l‑a socotit mincinos numai pe el, însă Allah spune aici că ei i‑au socotit mincinoşi pe toţi trimişii, pentru că Noe este tatăl tuturor profeţilor care au venit după el, după cum şi mesajul cu care el a venit – adică unicitatea lui Allah – este mesajul tuturor trimişilor.
(106) 106. Atunci când fratele lor Noe le‑a zis: „Oare nu aveţi voi frică?(84)”
(84) De Allah?
(107) 107. Eu sunt pentru voi un trimis vrednic de încredere,
(108) 108. Aşadar fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!
(109) 109. Şi nu vă cer pentru aceasta nici o răsplată, căci răsplata mea Îi revine Domnului lumilor.
(110) 110. Aşadar fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!”
(111) 111. Dar ei au zis: „Oare să‑ţi dăm ţie crezare, când pe tine te urmează cei mai josnici [oameni]?”(85)
(85) Adică cei aparţinând păturilor de jos şi săracii.
(112) 112. A zis el(86): „Eu nu am cunoştinţă de ceea ce fac ei,(87)
(86) Noe. (87) Pe mine nu mă interesează decât ceea ce se vede, cunoaşterea lucrurilor ascunse, invizibile, revenindu‑i lui Allah.
(113) 113. Socoteala lor nu este decât la Domnul meu, dacă măcar aţi pricepe.
(114) 114. Şi eu nu îi alung pe credincioşi:
(115) 115. Eu nu sunt decât un prevenitor limpede”.
(116) 116. Au zis ei: „Dacă nu încetezi, Noe, vei fi dintre cei loviţi cu pietre!”(88)
(88) Loviţi cu pietre şi ucişi în modul cel mai respingător.
(117) 117. A zis el: „Doamne, neamul meu mă socoteşte mincinos,
(118) 118. Deci hotărăşte între mine şi între ei şi mântuieşte‑mă pe mine împreună cu cei credincioşi!”
(119) 119. Atunci l‑am mântuit Noi pe el împreună cu cei care erau cu el în arca încărcată(89)
(89) Cu oameni, animale şi păsări.
(120) 120. Şi apoi i‑am înecat pe cei rămaşi(90).
(90) Necredincioşii din neamul lui Noe.
(121) 121. Întru aceasta este un semn, dar cei mai mulţi dintre ei nu au fost credincioşi.
(122) 122. Iar Domnul tău este Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(123) 123. [Neamul] ’Ad(91) i‑au socotit şi ei mincinoşi pe trimişi,
(91) Neamul profetului Hud.
(124) 124. Când le‑a zis lor fratele lor Hud: „Oare nu aveţi voi frică?
(125) 125. Eu sunt un trimis vrednic de încredere pentru voi,
(126) 126. Deci fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!(92)
(92) Daţi ascultare chemării mele la Allah şi la supunere faţă de El!
(127) 127. Şi eu nu vă cer nici o răsplată pentru aceasta, căci răsplata mea nu este decât la Stăpânul lumilor.
(128) 128. Clădiţi voi pe fiecare înălţime un semn(93), jucându‑vă?
(93) Un edificiu înalt şi impunător ca un munte.
(129) 129. Şi duraţi voi zidiri(94), de parcă aţi fi nemuritori?!
(94) Cetăţi sau palate.
(130) 130. Şi când vă năpustiţi asupra cuiva, o faceţi voi fără îndurare.
(131) 131. Fiţi cu frică şi daţi‑mi ascultare!(95)
(95) Supunerea faţă de Profet însemnând supunerea faţă de Allah.
(132) 132. Şi fiţi cu frică de Acela care v‑a înzestrat pe voi [cu prisosinţă] cu ceea ce cunoaşteţi! –
(133) 133. V‑a înzestrat pe voi cu vite şi cu vlăstare,
(134) 134. Cu grădini şi cu izvoare.
(135) 135. Eu mă tem pentru voi de chinul unei zile cumplite!”(96)
(96) Dacă nu‑I veţi aduce mulţumiri.
(136) 136. Au zis ei: „Ne este totuna de propovăduieşti tu sau nu eşti dintre propovăduitori,
(137) 137. Acestea(97) nu sunt decât obiceiuri ale înaintaşilor,
(97) În care ne aflăm noi.
(138) 138. Iar noi nu vom fi chinuiţi!(98)”
(98) Pentru faptele voastre.
(139) 139. Aşadar ei l‑au socotit mincinos şi Noi i‑am nimicit(99). Iar întru aceasta este un semn, dar cei mai mulţi dintre ei nu au crezut,
(99) Cu un vânt violent.
(140) 140. Şi Domnul tău este Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(141) 141. [Neamul] Thamud(100) i‑a socotit mincinoşi pe trimişi,
(100) Neamul profetului Salih.
(142) 142. Când fratele lor Salih le‑a zis: „Oare nu aveţi voi frică?
(143) 143. Eu sunt pentru voi un trimis vrednic de încredere,
(144) 144. Aşadar fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!
(145) 145. Şi eu nu vă cer răsplată pentru aceasta, căci eu nu am răsplată decât de la Stăpânul lumilor.
(146) 146. Oare veţi fi voi lăsaţi în linişte(101) în ceea ce sunteţi aici?
(101) Feriţi de moarte şi de pedeapsă.
(147) 147. În grădini şi la izvoare,
(148) 148. La semănături şi la curmali cu fructe plăcute(102)?
(102) Curmale coapte, proaspete sau ciorchini mari, atârnând grei.
(149) 149. Şi vă scobiţi case în munţi cu iscusinţă?
(150) 150. Aşadar fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!
(151) 151. Şi nu ascultaţi de porunca celor silnici,
(152) 152. Cei care aduc stricăciune pe pământ şi nu fac bine!”
(153) 153. Dar ei au zis; „Tu eşti dintre cei fermecaţi!
(154) 154. Tu nu eşti decât un om ca şi noi! Fă o minune, dacă eşti dintre cei care spun adevărul!”
(155) 155. A zis el: „Aceasta este o cămilă. Ea are pentru adăpat(103) şi voi aveţi pentru băut o zi anumită!
(103) Partea ei de apă.
(156) 156. Dar să nu o atingeţi cu vreun rău, căci vă va cuprinde pe voi chinul unei zile cumplite!”
(157) 157. Însă ei au junghiat‑o şi dimineaţa s‑au şi căit(104)
(104) S‑au căit de teama că Salih s‑ar putea să aibă dreptate.
(158) 158. Şi de aceea i‑a lovit osânda(105). Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi dintre ei nu au crezut.
(105) Cutremurul puternic de pământ însoţit de un zgomot cumplit.
(159) 159. Iar Domnul tău este Atotputernic, Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(160) 160. Neamul lui Lot i‑a socotit mincinoşi pe trimişi,
(161) 161. Când le‑a zis fratele lor Lot: „Oare nu aveţi frică?
(162) 162. Eu vă sunt un trimis vrednic de încredere,
(163) 163. Aşadar fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!
(164) 164. Eu nu vă cer pentru aceasta răsplată, căci răsplata mea nu este decât la Stăpânul lumilor.
(165) 165. Oare mergeţi voi la bărbaţii din toate lumile
(166) 166. Şi lăsaţi voi soţiile voastre pe care Domnul vostru le‑a creat pentru voi? Voi sunteţi un neam de nelegiuiţi!(106)”
(106) Întrecând limitele stabilite de Allah.
(167) 167. I‑au zis ei: „Dacă nu vei sfârşi, o Lot, vei fi dintre cei alungaţi(107)!”
(107) Din cetatea noastră, cu forţa.
(168) 168. Iar el(108) a răspuns: „Eu sunt dintre cei care urăsc faptele voastre.
(108) Lot.
(169) 169. Doamne, izbăveşte‑mă pe mine şi pe familia mea de [pedeapsa pe care le‑o dai pentru] ceea ce fac ei!”
(170) 170. Şi l‑am izbăvit pe el împreună cu toată familia lui,
(171) 171. Afară de o bătrână(109) dintre cei care au rămas [în cetate],
(109) Care era soţia lui, pentru că ea accepta depravarea neamului său.
(172) 172. Apoi i‑am nimicit pe ceilalţi.
(173) 173. Şi am lăsat să cadă asupra lor o ploaie şi a fost ea o ploaie cumplită(110) pentru cei care au fost preveniţi(111)!
(110) Cu pietre coborând din cer. (111) Pe care profetul lor i a avertizat că vor avea parte de pedeapsă aspră, dacă nu vor crede.
(174) 174. Întru aceasta este un semn, însă cei mai mulţi dintre ei nu au crezut.
(175) 175. Iar Domnul tău este Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(176) 176. Locuitorii din Ayka(112) i‑au socotit mincinoşi pe trimişi,
(112) Neamul din Madyan al lui Şuayb, iar Ayka înseamnă pădure, tufişuri.
(177) 177. Când le‑a zis lor Şuayb(113): „Oare nu aveţi voi frică [de Allah]?
(113) Profetul lor.
(178) 178. Eu sunt pentru voi un trimis vrednic de încredere.
(179) 179. Aşadar fiţi cu frică de Allah şi daţi‑mi ascultare!
(180) 180. Şi eu nu vă cer pentru aceasta răsplată, căci răsplata mea nu este decât la Stăpânul lumilor.
(181) 181. Daţi măsura întreagă şi nu fiţi dintre cei care‑i fac [pe oameni] să piardă(114)
(114) Înşelându‑i la măsură şi la cântar.
(182) 182. Şi cântăriţi cu o balanţă dreaptă
(183) 183. Şi nu le împuţinaţi oamenilor lucrurile lor şi nu pricinuiţi rău pe pământ, fiind stricători,
(184) 184. Şi fiţi cu frică faţă de acela care v‑a creat pe voi şi [a creat] neamurile de mai înainte!(115)”
(115) Adică faţă de Allah.
(185) 185. Au zis ei: „Tu eşti, neîndoielnic, dintre cei fermecaţi,
(186) 186. Tu nu eşti decât un om ca şi noi şi te socotim pe tine dintre cei mincinoşi(116),
(116) Care se pretind profeţi.
(187) 187. Deci fă să cadă asupra noastră bucăţi [pedepse] din cer, dacă tu eşti dintre cei care spun adevărul!”
(188) 188. El a zis: „Domnul meu ştie mai bine ceea ce faceţi voi!(117)”
(117) Necredinţa şi păcatele voastre.
(189) 189. Însă ei l‑au socotit mincinos(118) şi i‑a lovit pe ei pedeapsa zilei umbrei(119) şi a fost ea osânda unei zile cumplite!
(118) L‑au socotit în continuare mincinos şi nu s‑au căit. (119) Asupra lor s a pogorât un nor, înconjurându i şi acoperindu i, şi a plouat asupra lor cu foc, nimicindu i pe toţi.
(190) 190. Întru aceasta este un semn, dar cei mai mulţi dintre ei nu au crezut.
(191) 191. Dar Domnul tău este Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim].
(192) 192. Iar el(120) este o revelaţie de la Stăpânul lumilor.
(120) Coranul, conţinând povestirile la care s‑au făcut referiri.
(193) 193. A coborât cu el Duhul cel credincios(121)
(121) Duhul cel demn de încredere, adică Gavriil, îngerul care a adus revelaţia.
(194) 194. Peste inima ta(122), pentru ca tu să fii dintre prevenitori(123),
(122) O, Muhammed! (123) Dintre cei care avertizează despre pedeapsa lui Allah.
(195) 195. Într‑o limbă arabă limpede.
(196) 196. El a fost deja [pomenit] în scripturile înaintaşilor(124).
(124) Cărţile profeţilor anteriori.
(197) 197. Oare nu a fost un semn pentru ei [faptul că] îl cunosc cei înţelepţi dintre fiii lui Israel?
(198) 198. De l‑am fi pogorât Noi unui nearab
(199) 199. Şi li l‑ar fi recitat el, nu ar fi crezut în el.
(200) 200. Astfel am lăsat‑o Noi(125) să intre în inimile nelegiuiţilor(126).
(125) Dovadă a adevărului celor transmise de profetul Muhammed. (126) Îndoiala şi respingerea încrederii în Coran.
(201) 201. Ei nu vor crede în el [Coran] până ce nu vor vedea chinul cel dureros.
(202) 202. Şi ea va veni asupra lor pe neaşteptate, fără ca ei să‑şi dea seama
(203) 203. Şi atunci vor zice ei: „Oare vom fi noi păsuiţi?”(127)
(127) Vor cere un nou răgaz.
(204) 204. Oare grăbesc ei osânda Noastră?
(205) 205. Oare vezi tu dacă i‑am lăsa să se mai bucure de plăceri vreme de un număr de ani(128)
(128) I‑am lăsat să se bucure de plăcerile vieţii lumeşti.
(206) 206. Şi apoi ar veni la ei cele cu care le‑au fost promise(129)
(129) Pedeapsa şi celelalte.
(207) 207. Şi nu le‑ar fi lor de nici un folos cele de care s‑au bucurat?(130)
(130) Nu le va fi nimic de nici un folos.
(208) 208. Şi nu am nimicit Noi nici o cetate, fără ca ea să nu fi avut prevenitori,
(209) 209. Spre aducere aminte.(131) Şi Noi nu am fost nedrepţi(132).
(131) Fără să le fi trimis în prealabil mesageri care să‑i povăţuiască şi să‑i prevină, reamintindu‑le ce‑i aşteaptă dacă nu cred. (132) Şi nu i‑am pedepsit luându‑i prin surprindere, înainte de a‑i preveni.
(210) 210. Şi nu au pogorât cu el(133) şeitanii,
(133) Cu Coranul.
(211) 211. Căci aceasta nu li se cuvine lor şi nici nu pot [să o facă pentru că](134)
(134) Este respinsă pretenţia politeiştilor cum că revelaţia coranică ar semăna cu ceea ce şeitanii le trimit preoţilor păgâni.
(212) 212. Ei se află(135) d eparte d e a uzire(136).
(135) Şeitanii. (136) Departe de auzirea îngerilor care vorbesc despre Coran.
(213) 213. [Deci] nu chema împreună cu Allah o altă divinitate, ca să nu fi tu dintre cei chinuiţi(137)!
(137) Atât în această lume, cât şi în Viaţa de Apoi.
(214) 214. Şi să‑i previi tu pe oamenii care‑ţi sunt cei mai apropiaţi!
(215) 215. Şi coboară aripa ta(138) pentru cei care te urmează dintre credincioşi!
(138) Fii binevoitor faţă de ei!
(216) 216. Iar de nu ţi se vor supune ei, atunci spune: „Eu sunt fără de nici o vină pentru ceea ce faceţi voi!”
(217) 217. Şi încrede‑te în cel Atotputernic [şi] Îndurător [Al‑’Aziz, Ar‑Rahim],
(218) 218. Care te vede când te ridici [pentru Rugăciune]
(219) 219. Şi care vede şi mişcările tale împreună cu cei care se prosternează.(139)
(139) Allah te vede şi ştie ce faci, atât atunci când eşti singur, cât şi atunci când te afli cu alţi oameni.
(220) 220. El(140) este Cel care Aude Totul [şi] Atoateştiutor [As‑Sami’, Al‑’Alim].
(140) Allah.
(221) 221. Să vă vestesc Eu despre aceia asupra cărora se pogoară şeitanii?
(222) 222. Ei se pogoară asupra fiecărui mincinos şi păcătos.
(223) 223. Ei(141) îşi încordează auzul(142), însă cei mai mulţi dintre ei sunt mincinoşi(143)!
(141) Cei care nu cred şi tăgăduiesc. (142) Ascultându‑i pe şeitani şi ispitele lor. (143) În ceea ce prezic şi ceea ce spun, luând de la şeitani.
(224) 224. Cât despre poeţi, pe ei îi urmează cei aflaţi în rătăcire.
(225) 225. Oare nu‑i vezi cum rătăcesc prin fiecare vale(144)
(144) În fiecare din genurile poetice cum sunt lauda, satira, poezia de dragoste etc.
(226) 226. Şi cum spun ei ceea ce nu fac,
(227) 227. Afară de aceia care cred şi săvârşesc fapte bune şi pomenesc [numele] lui Allah adeseori(145) şi au izbândit(146), după ce au fost nedreptăţiţi. Şi vor şti cei care au fost nedrepţi către ce sfârşit se întorc.
(145) În poeziile lor, căci cei mai mulţi L‑au lăudat pe Allah Cel Unic. (146) Cu poezia lor asupra duşmanului lor pe care l‑au satirizat.